ICCJ. Decizia nr. 2577/2012. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2577/2012
Dosar nr. 4610/320/2009
Şedinţa publică din 05 aprilie 2012
Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3022 din 23 decembrie 2009, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul K.G., împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, obligând pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 331 din 6 martie 2007 a Judecătoriei Târgu-Mureş, reclamantul a fost achitat pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen. Ca temei al achitării s-a reţinut cazul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen, adică împrejurarea că nu reclamantul este autorul infracţiunii. În cursul acestei proceduri, reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul cu Regim Închis Târgu-Mureş, unde executa o pedeapsă care nu are legătură cu prezenta cauză.
Prin Decizia penală nr. 138/ A din 13 iunie 2008, Tribunalul Mureş a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş împotriva sentinţei de mai sus şi l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru infracţiunea de furt calificat pentru care fusese anterior achitat. Totodată, reclamantului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. În cursul acestei proceduri, reclamantul s-a aflat în stare de libertate, fiind liberat condiţionat din data de 23 martie 2007. Domiciliul pe care l-a declarat la liberare a fost în localitatea Secuieni nr. 57, judeţul Harghita, conform înştiinţării transmise de Penitenciarul cu Regim Închis Târgu-Mureş la data de 20 aprilie 2007 (fila 6 din dosarul din apel). Tribunalul Mureş l-a citat pe reclamant la adresa indicată de acesta, dar agentul însărcinat cu înmânarea citaţiei a menţionat că este necunoscut în localitate. În aceste condiţii, Tribunalul a dispus citarea reclamantului la adresele indicate în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe (fila 12 din dosarul de apel).
Întrucât nu s-a declarat recurs împotriva deciziei Tribunalului Mureş, instanţa de executare, Judecătoria Târgu-Mureş, a emis Mandatul de executare a pedepsei nr. 460/2007 din 7 iulie 2008. Mandatul a fost pus în executare la data de 16 iulie 2008, când reclamantul a fost arestat în comuna Crăciuneşti, judeţul Mureş.
La 17 iulie 2008, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei de condamnare. Recursul a fost admis, iar decizia de condamnare casată, Curtea de Apel Târgu-Mureş decizând să menţină sentinţa de achitare, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş. Reclamantul a fost pus în libertate la 17 septembrie 2009, în ziua pronunţării deciziei din recurs.
Tribunalul a apreciat că, potrivit art. 504 C. proc. pen., reclamantul are dreptul la repararea pagubei morale suferite prin încarcerarea sa timp de 64 de zile, cu toate că era nevinovat. La evaluarea pagubei, Tribunalul a luat în considerare faptul că reclamantul are o culpă importantă pentru restrângerea libertăţii, pe care a suferit-o. Astfel, dacă nu ar fi declarat un domiciliu fals atunci când a fost liberat condiţionat, ori dacă ar fi adus la cunoştinţa instanţei adevăratul său domiciliu, apelul nu ar fi fost judecat în lipsa sa, iar executarea pedepsei nu ar fi început înainte de judecarea recursului, pe care ar fi putut să îl declare în termen. Pe de altă parte, Tribunalul nu putea să nu remarce diligenţa de care a dat dovadă Tribunalul Mureş pentru a-l găsi pe reclamant şi a-l înştiinţa de proces, prin numeroasele demersuri făcute în acest sens.
Împotriva sentinţei civile nr. 3022 din 23 decembrie 2009, Tribunalul Harghita, în termen legal, a declarat apel D.G.F.P. Harghita în reprezentarea intereselor Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
S-a susţinut că prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat disp. art. 108 alin. (4) C. proc. civ., şi a omis să reţină că situaţia în care s-a aflat reclamantul, s-a datorat exclusiv culpei acestuia, respectiv împrejurării că la liberarea din penitenciar, reclamantul şi-a declarat un domiciliu fals.
Atitudinea reclamantului a indus în eroare instituţiile statului care, pe parcursul derulării procesului penal, au făcut toate demersurile prevăzute de lege pentru a-l identifica pe reclamant.
Hotărârea tribunalului a fost criticată şi sub aspectul cuantumului daunelor acordate arătând că acestea nu au corespondent cuantificabil în prejudiciul real suferit de o persoană prin încălcarea drepturilor acesteia.
Prin decizia nr. 133/ A din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Tg. Mureş a admis apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Harghita, în reprezentarea intereselor Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 3022 din 23 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Harghita pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul K.G.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul K.G. a solicitat despăgubiri Statului Român pentru prejudiciul suferit prin privarea sa de libertate timp de 65 de zile.
Admiţând aceste pretenţii prima instanţă a reţinut, în egală măsură că autorităţile, deşi au făcut toate demersurile prevăzute de lege, nu au putut să-l găsească pe reclamant pe parcursul derulării procedurilor judiciare penale declanşate împotriva acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. (2) C. proc. pen., dreptul la despăgubiri se naşte în favoarea acelei persoane care a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen., privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie să fie constatată fie prin ordonanţa procurorului de scoatere sau încetare a urmăririi penale, fie prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, fie prin hotărâre definitivă de achitare sau încetare a procesului penal.
Reclamantul a fost achitat prin Sentinţa penală nr. 331 din 6 martie 2007 a Judecătoriei Tg-Mureş de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi, în urma declarării apelului de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, a fost condamnat de către Tribunalul Mureş, prin Decizia penală nr. 138/ A din 13 iunie 2008, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza deciziei date de Tribunalul Mureş, Judecătoria Tg.-Mureş a emis mandatul de executare al pedepsei nr. 460/2007 din 7 iulie 2008, mandat care a fost pus în executare la data de 16 iulie 2008, reclamantul fiind arestat în comuna Crăciuneşti judeţul Mureş.
Recursul declarat peste termen de către reclamant a fost admis, iar decizia de condamnare a fost casată şi în urma rejudecării, soluţia de achitare a judecătoriei a fost menţinută.
Analizând hotărârile judecătoreşti penale pronunţate în cauză, respectiv hotărârea definitivă de achitare, Curtea a reţinut că instanţa de recurs nu a constatat măsura privării de libertate ca fiind una nelegală.
Constatarea nelegalităţii acestei măsuri nu intră, pe de-o parte, în competenţa instanţei civile potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. pen., iar pe de altă parte, chiar dacă instanţa civilă ar putea să facă o atare constatare ignorându-şi competenţa, nu poate ajunge la concluzia că mandatul de arestare preventivă nr. 460/2007 din 7 iulie 2008 a fost nelegal întrucât atât sub aspectul formei cât şi sub aspectul fondului, acest mandat îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi pus în executare.
Cu alte cuvinte, privarea de libertate a reclamantului s-a făcut în baza unei hotărâri judecătoreşti supusă căii de atac a recursului, recurs care, nefiind declarat şi judecat în termenul prevăzut de lege din culpa exclusivă a reclamantului, a produs faţă de acesta consecinţele invocate prin prezenta acţiune.
Pe întreaga desfăşurare a procedurilor judiciare penale reclamantului i-au fost respectate toate drepturile şi garanţiile procesuale şi i-a fost asigura pe deplin accesul la justiţie, aspecte confirmate de soluţia pronunţată de instanţa de recurs.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat că exerciţiul dreptului persoanei care a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, la despăgubiri, este condiţionat de stabilirea nelegalităţii măsurii în modurile expres prevăzute de art. 504 alin. (3) C. proc. pen., respectiv ordonanţa procurorului sau hotărârea instanţei penale privind revocarea măsurii sau achitarea/ încetarea procesului penal şi, raportat la considerentele expuse, curtea a dispus în sensul celor arătate.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul K.G., criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând că a fost condamnat ilegal timp de 65 de zile.
La termenul din 05 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu excepţia tardivităţii recursului, pe care o va admite pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia atacată a fost comunicată iniţial reclamantului la data de 29 noiembrie 2010 în Penitenciarul Târgu Mureş, unde era deţinut, dovada de comunicare fiind restituită cu menţiunea că K.G. a fost pus în libertate în data de 13 august 2010 conform sentinţei penale nr. 853 din 2010 a Judecătoriei Tg. Mureş şi că are domiciliul declarat în Secuieni, nr. 57 jud. Harghita şi în comuna Crăciuneşti, sat Foi, jud. Mureş. (fila 16 dosar apel).
Drept urmare, instanţa a dispus recomunicarea deciziei la adresele indicate, la dosar fiind ataşate dovezile de comunicare a deciziei către reclamant la data de 02 decembrie 2010 la adresa din Secuieni, jud. Harghita şi, respectiv, la data de 06 decembrie 2010 la adresa din comuna Crăciuneşti, sat Foi, jud. Mureş (filele 18 şi 19 dosar apel).
Raportat la data comunicării deciziei atacate - 06 decembrie 2010 - şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul), urmează a se reţine că, termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 22 decembrie 2010.
Reclamantul a declarat, însă, recurs la data de 08 aprilie 2011, dată care rezultă din ştampila de înregistrare a recursului la Curtea de Apel Tg. Mureş, aplicată pe cererea de recurs (fila 2 dosar recurs).
Prin urmare, data declarării recursului se situează peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Având în vedere temeiurile arătate, Înalta Curte constată că recursul este tardiv şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul K.G. împotriva deciziei nr. 133/ A din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 aprilie2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2570/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2578/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
