ICCJ. Decizia nr. 2578/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2578/2012
Dosar nr. 6025/110/2009
Şedinţa publică din 05 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la data de 15 septembrie 2009 sub nr. 6025, reclamanta S.D.D. a chemat în judecată S.R. reprezentat de M.F.P., solicitând obligarea pârâtului la plata de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său şi de familie ca urmare a condamnării sale, în sumă de 2500 lei şi, respectiv, daune materiale, în sumă de 4500 lei, reprezentând valoarea bunurilor confiscate de la tatăl său.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, în esenţă, că tatăl său, C.I., a avut calitatea de condamnat politic, executând pedeapsa închisorii în timpul regimului comunist, perioadă în care reclamanta a rămas doar cu mama sa, nebeneficiind de sprijinul material şi moral al tatălui său. Reclamanta a mai arătat că, urmare a condamnării, defunctului i s-au confiscat o serie de bunuri personale, cu privire la care cere acordarea de daune materiale, conform listei ataşate la cererea de chemare în judecată.
Pârâtul, reprezentat în cauză prin D.G.F.P. Bacău, a depus la dosar întâmpinare prin care s-a arătat că nu toate cele trei condamnări aplicate defunctului au caracter politic de drept, iar cu privire la daunele materiale solicitate se arată că au fost confiscat efectiv doar arme şi muniţii, celelalte bunuri personale rămânând în custodia soţiei solicitat respingerea cererii, invocând dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, pe considerentul că din sentinţa penală rezultă că defunctul a fost condamnat pentru organizarea şi participare la organizaţiuni de tip fascist politice şi paramilitare.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare şi, la solicitarea instanţei, a depus la dosar precizări în sensul că solicită constatarea caracterului politic al condamnării dispuse pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 combinat cu art. 14 din Legea nr. 284/1947.
Prin sentinţa civilă nr. 1092/ D din 30 iunie 2010, Tribunalul Bacău a admis, în parte, acţiunea promovată de reclamanta S.D.D. în contradictoriu cu pârâtul S.R. – M.F.P. prin reprezentant D.G.F.P. Bacău.
A constatat caracterul politic al condamnării aplicate defunctului C.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 combinat cu art. 14 din Legea nr. 284/1947.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei, cu titlu de daune morale, şi respectiv a sumei de 200 lei, cu titlu de daune materiale.
Analizând probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:
Legea nr. 221/2009, act normativ elaborat si adoptat după aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, a completat cadrul legislativ referitor la acordarea reparaţiilor morale si materiale destinate a repara nedreptăţile comise de regimul politic anterior. Scopul acestui act normativ, înlăturarea ope legis a consecinţelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunţate, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militara, afirmarea explicita a posibilităţii instanţelor de judecata de a acorda despăgubiri morale, daca se apreciază în urma examinării tuturor circumstanţelor cauzelor, ca reparaţiile obţinute prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente şi reglementarea unor posibilităţi speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obţinut despăgubiri în echivalent.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că defunctul C.I., tatăl reclamantei, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 106 din 15 mai 1959, pronunţată de Tribunalul Militar teritorial Bucureşti, la 10 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 C. pen. din 1936, 8 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de deţinere de armament, prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 163/1950 şi, respectiv, 15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 combinat cu art. 14 din Legea nr. 284/1947, dispunându-se confiscarea totală a averii personale.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ca defunctul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu suspendarea totală a drepturilor prevăzute de art. 59 C. pen.
Din fişa matricolă a deţinutului rezultă că defunctul a fost încarcerat la data de 20 decembrie 1958, fiind eliberat la data de 30 iulie 1964, ca urmare a Decretului de graţiere nr. 111/1964.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) şi h) din lege condamnările aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de uneltire contra ordinii sociale şi deţinere de armament, constituie condamnări politice de drept, însă infracţiunea pentru care s-a aplicat defunctului pedeapsa cea mai grea a cărei executare s-a dispus, de 15 ani închisoare, respectiv deţinerea de valută, prevăzută de art. art. 14 din Legea nr. 284/1947 nu constituie condamnare politică de drept.
Cu privire la această infracţiune, prin precizările formulate, reclamanta a solicitat constarea caracterului ei politic, iar instanţa a apreciat că cererea este întemeiată, având în vedere că infracţiunea de deţinere de valută a fost reţinută a fi fost săvârşită de către defunct într-un concurs real de infracţiuni, alături de alte două infracţiuni care, potrivit art. 2 din lege constituie condamnări politice de drept. Astfel, din sentinţa de condamnare rezultă că valuta consta în nişte monede de aur, găsite la domiciliul defunctului cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare şi pretins nedeclarate de acesta la banca de stat, astfel încât, având în vedere întreg context al speţei, instanţa a constatat caracterul politic al acestei infracţiuni.
De-asemenea, din interpretarea art. 5 din aceeaşi lege, rezultă că odată făcută dovada existenţei unei condamnării şi a caracterului politic al acesteia, vătămarea este prezumată, orice persoană care a suferit condamnări, precum şi soţul sau descendenţii săi până la gradul al doilea inclusiv având vocaţie pentru a cere daune morale. Cu privire la acestea, instanţa nu poate face aprecieri cu privire la prejudiciul suferit în mod direct de către reclamantă, ca fiică a defunctului condamnat, ci doar este chemată să cenzureze cuantumul despăgubirilor, ţinând seama de eventualele despăgubiri acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că reclamantul a beneficiat de o indemnizaţie de 1169lei lunar, în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.
Cu privire la cuantumul daunelor morale instanţa a apreciat că suma de 2500 lei, solicitată de către reclamanta cu titlu de daune morale, este mai mult decât rezonabilă, având în vedere durata de 6 ani a detenţiei şi caracterul notoriu inuman şi degradant al regimului de detenţie în închisorile comuniste
Ca atare, apreciind în echitate, instanţa a admis această cerere în totalitate.
Referitor la cererea de acordare a daunelor materiale, instanţa a constatat că reclamanta a solicitat contravaloarea bunurilor confiscate, fiind vorba de bunuri personale şi de armament. Din procesul verbal de sechestru, instanţa a reţinut că, aşa cum a susţinut şi pârâtul, au fost efectiv confiscate doar armele şi muniţia, precum şi monedele de aur, iar obiectele personale au rămas în custodia mamei reclamantei, nefăcându-se dovada că aceste bunuri au fost valorificate efectiv de către autorităţi.
Ca atare, având în vedere că familia defunctului s-a folosit de aceste bunuri, fiind de presupus că au rămas în posesia lor şi după eliberarea defunctului, instanţa a admis cererea doar cu privire la contravaloarea armamentului, acordând reclamantei suma solicitată (2000 lei), având în vedere că ea nu a fost contestată ca atare de către pârât.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bacău, acesta susţinând următoarele:
Autorul reclamantei nu a fost condamnat efectiv pentru o infracţiune care nu are caracterul unei condamnări politice în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Prima instanţă a constatat caracterul politic al acestei infracţiuni exclusiv pe considerentul că ar fi în concurs cu alte două condamnări politice de drept, în lipsa oricărei probe care să facă dovada caracterului politic al acestei infracţiuni, pentru care tatăl intimatei a fost de fapt condamnat.
În lipsa oricărui înscris care să facă dovada confiscării efective a armamentului şi faţă de faptul că instanţa a reţinut cuantumul de 200 lei reprezentând daune materiale doar în baza susţinerilor reclamantei s-a susţinut că acordarea sumei nu are temei. Ulterior, s-a invocat şi incidenţa Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a României.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia nr. 33 din 28 martie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bacău împotriva sentinţei civile nr. 1092 din 30 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata de daune morale.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.
Instanţa de apel a constatat că apelul este fondat numai sub aspectul incidenţei în cauză a deciziei prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În mod corect prima instanţă a apreciat că infracţiunea privind deţinerea de valută prevăzută de art. 14 din Legea 284/1947 se circumscrie noţiunii de condamnare politică.
Astfel, infracţiunea de deţinere de valută era pedepsită cu închisoare de la 5 la 25 de ani fără posibilitatea acordării circumstanţelor atenuante.
Or, în condiţiile deţinerii unei cantităţi infime de aur (2 monede) condamnarea la 15 ani nu poate fi catalogată decât ca având caracter politic, deţinerea de valută fiind apreciată de regimul proaspăt instalat ca o expresie a capitalismului reliefat printr-o inegalitate economică, contrară orânduirii comuniste, în care, la nivel declarativ, egalitatea între oameni era dezideratul de bază.
Reclamanta nu mai poate primi despăgubiri morale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 fiind declarate neconstituţionale.
Este adevărat că Deciziile 1358 şi 1360 ale C.C.R. au survenit la 21 octombrie 2010, deci ulterior pronunţării de către prima instanţă (schimbarea soluţiei, nefiindu-i deci, imputabilă judecătorului care a pronunţat hotărârea) însă efectele acestora vizează inclusiv procesul pendinte.
La momentul judecăţii apelului, temeiul de drept pe care şi-a fundamentat pretenţiile reclamanta nu mai există, fiind declarat contrar Constituţiei de către instanţa de contencios constituţional.
Suma reprezentând daune materiale nu a fost contestată la prima instanţă şi nu s-au făcut probe în sens contrar în apel.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bacău, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia atacată, Curtea de Apel Bacău, deşi a admis apelul declarat de S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bacău, a menţinut daunele materiale in suma de 2000 lei, la care pârâtul a fost obligat de prima instanţa.
Prin apelul formulat împotriva sentinţei tribunalului soluţia acestei instanţe a fost criticată atât sub aspectul daunelor morale cat şi sub aspectul daunelor materiale, iar acestea din urma trebuiau respinse in totalitate.
Recurentul-pârât a mai susţinut că în motivarea soluţiei de menţinere a daunelor materiale instanţa de apel se rezuma doar la a retine ca nu a fost contestat cuantumul daunelor materiale, situaţie contrazisa de apărările formulate prin întâmpinare şi note scrise.
La dosarul cauzei nu exista nici un înscris din care sa rezulte valoarea armamentului confiscat, instanţa acordând suma de 2000 lei având în vedere doar solicitarea reclamantei.
Recurentul-pârât a susţinut că în lipsa oricărei probe care să susţină pretenţiile materiale ale intimatei-reclamante, instanţa a pronunţat o soluţie greşită, astfel încât se impune admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.
Recursul este nefondat.
Deşi recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din examinarea criticilor formulate se constată că acestea vizează modul de apreciere al instanţelor de fond şi apel cu privire la probele de care reclamanta a înţeles să se folosească pentru a-şi justifica pretenţiile reprezentând daunele materiale pentru armamentul confiscat de la tatăl acesteia, în baza Decretului nr. 163/1950 prin sentinţa penală nr. 106 din 15 mai 1959, pronunţată de Tribunalul Militar teritorial Bucureşti (conform ordonanţei M.A.I. Bacău – Secţia Anchete Penale din 22 ianuarie 1959).
Motivul de casare care permitea reevaluarea situaţiei de fapt în urma unei alte interpretări a probelor administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
În actuala redactare, art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Astfel, textul art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul ca părţile au beneficiat de o judecată în prima instanţă şi una în apel care au stabilit situaţia de fapt, aplicându-se normele juridice incidente.
Situaţia de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocată în speţă de recurentul-pârât, pentru a fi analizată în recurs trebuia susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare, or susţinerile acestuia s-au referit exclusiv la faptul că instanţele de fond şi apel i-au acordat reclamantei despăgubiri materiale a căror valoare nu a fost dovedită, susţineri care relevă erori ale instanţelor în aprecierea probelor administrate în cauză şi care, astfel, exced analizei instanţei de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind invocat în mod formal.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bacău împotriva deciziei nr. 33 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2577/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 2584/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
