ICCJ. Decizia nr. 2615/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2615/2012
Dosar nr. 3155/3/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 540 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul F.C.A., în baza Legii nr. 10/2001, împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti şi a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la despăgubiri în natură şi în echivalent în sensul că, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 366 mp situat în Bucureşti, str. Clucerul Udricani şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de teren de 88 mp şi pentru imobilul demolat compus din 4 apartamente.
Împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul Bucureşti susţinând că, instanţa nu se putea subroga în dreptul unităţii deţinătoare în scopul de a soluţiona notificarea în fond şi, de asemenea că, instanţa nu a observat că terenul este liber şi poate fi restituit în natură.
Prin decizia nr. 173/ A din 18 februarie 2011 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 540 din 13 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a schimbat sentinţa în parte, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 375 mp (în loc de 366 mp ) astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în faza apelului de către expert Nacu Vasile; a omologat raportul de expertiză menţionat, în scopul identificării terenului şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 79 mp de teren în loc de 88 mp; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că tribunalul a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 366 mp, însă, conform expertizei efectuată în cauză (fila 58 dosar apel) suprafaţa de teren ce poate fi restituită reclamantului este de 375 mp (cu 9 mp mai mare decât cea stabilită de instanţa de fond).
De asemenea, s-a avut în vedere că restul terenului ce a fost expropriat este destinat unui mic parc, drept urmare instanţa de fond a apreciat că acesta nu poate fi restituit în natură deoarece nu este liber, parcul fiind o amenajare de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Celelalte motive de apel a fost apreciate ca nefondate, întrucât, a apreciat instanţa, lipsa unui răspuns la notificare pe o perioadă de 8 ani reprezintă, în mod evident, un refuz al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, sens în care a fost invocată Decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, care a criticat-o pentru nelegalitate, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. (9) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată întemeiată excepţia nulităţii cererii de recurs pentru lipsa semnăturii, pe care a invocat-o din oficiu la termenul din 6 aprilie 2012, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 3021 lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, între altele, semnătura părţii care exercită calea de atac.
Totodată, în art. 316 din C. proc. civ. se prevede că „dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol”.
Rezultă astfel că sunt aplicabile în calea de atac a recursului şi prevederile art. 287 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. referitoare la cererea de apel, potrivit cărora lipsa cerinţei privind semnătura poate fi împlinită în condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) din acelaşi cod.
Astfel, constatându-se că recursul nu a fost semnat de către recurentul pârât, la termenul de judecată din data de 10 februarie 2012 Înalta Curte a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a se prezenta în instanţă şi a semna cererea de recurs, sub sancţiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) raportat la 316 C. proc. civ.
Întrucât, recurentul pârât nu s-a conformat acestei dispoziţii a instanţei, cererea de recurs nefiind semnată, Înalta Curte, în temeiul art. 133 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 3021 lit. d) C. proc. civ., va anula, pentru lipsa semnăturii, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 173/ A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, pentru lipsa semnăturii, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 173/ A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2586/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2638/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
