ICCJ. Decizia nr. 2627/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă la data de 17 noiembrie 2009, reclamanții P.G. (G.), C.M., Ș.I. și P.V.M., au formulat acțiune împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza Legii nr. 221/2009, pentru abuzurile politice și măsurile administrative suferite în perioada martie 1945-decembrie 1989 și au solicitat să se constate caracterul politic al condamnărilor autorului lor, P.A., tatăl reclamanților și acordarea de despăgubiri în echivalentul pensiei sistate în perioada mai 1948-ianuarie 1957, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății, acordarea de despăgubiri constând în diferența dintre pensia recalculată corect și pensia primită (ianuarie 1957) până la data decesului (28 octombrie 1976), sumă actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.
Pentru P.I., mama reclamanților, care a primit pensie de urmaș în perioada 1 noiembrie 1976-1 ianuarie 2004, au solicitat acordarea de despăgubiri, constând în diferența dintre pensia de urmaș corect recalculată și pensia primită pentru 27 de ani și 3 luni și acordarea de despăgubiri în calitate de creditor la I.A.S. Goiești, în cuantum de 5.379.000 lei Rol, sumă actualizată în funcție de rata inflației până la data efectivă a plății.
Pentru reclamantul P.V.M., fiul autorului, care în perioada 1960-1963 nu a primit alocație de stat pentru copii, au solicitat acordarea de despăgubiri, constând în echivalentul în lei pentru alocația cuvenită pe 4 ani, sumă actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.
în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în baza căreia reclamanta a încheiat un proces-verbal de negociere din 25 mai 2004, au solicitat stabilirea valorii bunurilor confiscate în mod abuziv de o comisie constituită în acest scop, în procesul-verbal de negociere să fie incluse și celelalte bunuri, precum și recolta de grâu, porumb, ceapă, pentru anii 1950, 1951, 1952, luate în mod abuziv de activiștii locali, contravaloarea chiriei pentru folosirea abuzivă a casei, a pătulului, a magaziei, grajdului, uneltelor agricole și a curții în perioada 1950-1954, cu suma actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății și contravaloarea chiriei pentru folosirea abuzivă a curții, cu excepția casei, în perioada 1954-1967, sumă actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.
Reclamanții au susținut că din arestările repetate pe care le-a suferit P.A. și măsurile abuzive pe care le-au suferit ceilalți membrii ai familiei solicită acordarea de daune morale în cuantum de 700.000 euro sau echivalentul în lei, iar pentru soția acestuia și mama reclamanților, P.I., daune morale în cuantum de 500.000 euro sau echivalentul în lei.
Pentru ceilalți membrii ai familiei, respectiv P.G. (G.), C.M. și Ș.I., s-au solicitat daune morale în cuantum de 300.000 euro sau echivalentul în lei, iar pentru fiul cel mic, P.V.M., s-au solicitat daune morale în cuantum de 100.000 euro sau echivalent în lei.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt fiii autorului P.A., fost aviator, decedat în octombrie 1977 și P.I., casnică, moștenitoarea unei averi de circa 30 ha, decedată în ianuarie 2004, iar odată cu instalarea regimului comunist familia a suferit grave leziuni materiale și morale prin condamnările repetate ale tatălui, pentru sabotaj economic (Decret nr. 183/1949 privind sancționarea infracțiunilor economice) și calitatea de a fi considerat chiabur, iar mandatele de arestare și eliberare din 03 septembrie 1948, 08 iunie 1949, 11 august 1948, 05 septembrie 1949, 09 februarie 1950, 10 martie 1950, 12 aprilie 1953, precum și sentințele penale ale Tribunalului Dolj nr. 1589/1950 și nr. 4919/1951, confirmă caracterul politic al condamnărilor.
Reclamanții au mai susținut că autorului lor, P.A., i-a fost acordată calitatea de "luptător în rezistența anticomunistă" prin decizia nr. 867 din 15 aprilie 2004 a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, în conformitate cu O.U.G. nr. 214/1999.
Au mai menționat că mama acestora, P.I., precum și P.G., C.M. și P.V.M. au beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, iar Ș.I. nu beneficiază de prevederile acestui act normativ, nedepunând în termen legal actele necesare.
Prin sentința civilă nr. 183 din 27 aprilie 2010, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte acțiunea precizată, a constatat caracterul politic al condamnărilor suferite de autorul reclamanților, P.A., pentru infracțiunile economice prevăzute de art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949, a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale și la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale, către reclamanți. Prin aceeași sentință, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect restabilirea vechimii de pensionare a autorului P.A., recalcularea pensiei și acordarea de despăgubiri, reprezentând diferența dintre pensia recalculată corect și pensia primită până la decesul autorului și stabilirea legală a valorii bunurilor confiscate în mod abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001 și contravaloarea chiriei pentru folosirea ilegală a imobilului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, condamnările suferite de autorul reclamanților P.A. prin sentința penală nr. 4919 din 06 iulie 1991, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, și sentința penală nr. 1589 din 3 martie 1950, pronunțate de aceeași instanță, în baza art. 2 lit. a) din Decretul nr. 183/1949, pentru delictul de sabotaj, constituie în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și 2 lit. f) constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 2 lit. a), b), d) și e) art. 3 lit. a), b), f), c) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnărilor se constată de instanța judecătorească, iar cererea de chemare în judecată formulată de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv, se judecă în contradictoriu cu statul, prezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
La stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic și fizic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
în ce privește daunele materiale, instanța a avut în vedere greutățile materiale suportate de familia autorului reclamantului și de acesta personal, care urmare a confiscării recoltelor, a deposedării de terenurile agricole, a impozitării lor abuzive și a imposibilității lor de a obține venituri prin exercitarea unei profesii sau meserii sigure.
Instanța a respins capetele de cerere având ca obiect restabilirea vechimii de pensionare a autorului P.A., recalcularea pensiei și acordarea de despăgubiri reprezentând diferența dintre pensia recalculată corect și pensia primită până la decesul autorului și stabilirea legală a valorii bunurilor confiscate în mod abuziv în temeiul Legii nr. 10/2001 și contravaloarea chiriei pentru folosirea ilegală la imobilului casă de locuit, întrucât aceste cereri nu fac obiectul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
împotriva sentinței tribunalului, în termen legal, au declarat apel reclamanții, precum și pârâta D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român.
La data de 1 iulie 2010, reclamanții au formulat cerere de "îndreptare, lămurire și completare" a dispozitivului sentinței civile nr. 183 din 28 aprilie 2010, susținând că instanța a omis să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere.
Prin sentința nr. 504 din 14 decembrie 2010, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins cererea de "îndreptare, lămurire și completare" a dispozitivului sentinței civile nr. 183 din 28 aprilie 2010, formulată de reclamanți.
Această sentință a fost apelată de reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 207 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 183 din 28 aprilie 2010 și a sentinței civile nr. 504 din 14 decembrie 2010, pronunțate de Tribunalul Dolj, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., care impun desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, ca urmare a necercetării fondului, cu privire la toate capetele de cerere.
Astfel, acordarea despăgubirilor materiale, este reglementată de Legea nr. 221/2009, prin art. 5 alin. (1) lit. b), care prevede acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
în speță, tribunalul, investit și cu un capăt de cerere în despăgubiri materiale, în temeiul Legii nr. 221/2009, a obligat Statul Român la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune materiale, către reclamanți, având în vedere "greutățile materiale" suportate de autor și familia acestuia, ca urmare a confiscării recoltelor, deposedării de terenuri agricole, impozitării abuzive și imposibilității de a obține venituri prin exercitarea unei profesii sau meserii sigure.
Or, acest mod de soluționare și motivare a capătului de cerere în despăgubiri materiale - în cadrul procesual reglementat de Legea nr. 221/2009 - echivalează cu o necercetare a fondului cererii dedusă judecății.
Aceasta, deoarece, despăgubirile acordate, nu sunt motivate pe ceea ce s-a cerut, în temeiul Legii nr. 221/2009, mai exact, deși reclamanții au solicitat obligarea Statului Român la acordarea de despăgubiri materiale în baza Legii nr. 221/2009, Tribunalul nu a examinat, nu a motivat și nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, prin prisma prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din această lege specială, care se referă la situații concrete, expres reglementate, pentru acordarea despăgubirilor materiale.
Din "motivarea" tribunalului, cu privire la acest capăt de cerere, nu rezultă, de altfel, că instanța ar fi avut în vedere vreun temei legal, sub acest aspect hotărârea necuprinzând nici motivele de fapt și de drept, pe care se sprijină, cum impune art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea fi exercitat controlul judiciar.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de reclamanți, care au formulat următoarele critici:
Recurenții susțin că, deși instanța de apel s-a pronunțat cu privire la apelurile formulate împotriva a două sentințe, în dispozitiv desființează o singură sentință, fără a preciza care este aceasta, trimițând cauza spre rejudecare.
Mai susțin recurenții că, deși au solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la această critică.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamanților și respingerea apelului pârâtului.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, pentru următoarele considerente:
Hotărârea primei instanțe prin care a fost soluționat fondul pricinii a fost apelată de ambele părți.
Totodată, reclamanții au declarat apel și împotriva sentinței nr. 504 din 14 decembrie 2010 prin care le-a fost respinsă cererea de "îndreptare, lămurire și completare" a dispozitivului sentinței de fond.
Prin decizia recurată, curtea de apel "a admis apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 183 din 28 aprilie 2010 și a sentinței civile nr. 504 din 14 decembrie 2010, pronunțate de Tribunalul Dolj, a desființat sentința _"
Nu rezultă astfel care dintre cele două sentințe este cea casată, astfel că, din această perspectivă recursul este fondat.
Totodată, deși a admis și apelul pârâtului, hotărârea nu cuprinde nici un considerent care să justifice această soluție.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, nemotivarea constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, situație ce se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.
Motivarea hotărârii judecătorești este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanța ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
în cazul în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea judecății.
în speță, instanța de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de părți prin motivele de apel.
în lipsa oricăror considerente în acest sens, înalta Curte apreciază că decizia atacată cu recurs nu este motivată, ceea ce echivalează cu imposibilitatea exercitării controlului judiciar asupra acesteia, așa încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se impune casarea soluției și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
în rejudecarea apelurilor, instanța a ținut seama de principiul non reformatio in pejus și, având în vedere că numai reclamanții au formulat recurs, a analizat numai criticile comune celor două apeluri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3769/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6019/2012. Civil → |
|---|
