ICCJ. Decizia nr. 5661/2012. Civil
| Comentarii |
|
La data de 29 aprilie 2010, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu pârâtul D.A.V., să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
în motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 14 aprilie 2010, iar în documentația de returnare întocmită de autoritățile italiene se precizează că acesta se face responsabil de săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul italian respectiv posesie și falsificare de cârduri de credit/ plată, fiind condamnat prin hotărârea Curții din Roma la 1 an și 4 luni închisoare și amendă de 700,00 euro. S-a mai arătat că în documentele de returnare se menționează că infracțiunile săvârșite fac parte din cele împotriva vieții și a integrității persoanelor iar pârâtul a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și a integrității publice, făcând ca permanența sa pe teritoriul național să fie incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță.
Prin sentința civilă nr. 222 din 31 mai 2010, Tribunalul Dolj a admis acțiunea și a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia, pentru o perioadă de 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în baza probelor administrate, că pârâtul a fost expulzat din Italia în baza decretului Prefectului de Roma din 10 decembrie 2009, decret în care s-a specificat că, în raport de natura infracțiunii comise, prezența pârâtului pe teritoriul Italiei este incompatibilă cu conviețuirea civilizată și în siguranță constituind o amenințare concretă și actuală la adresa siguranței publice. Prin același decret pârâtului i s-a interzis să intre în Italia timp de 5 ani.
în pofida acestei interdicții, în ianuarie 2010, pârâtul a revenit pe teritoriul Italiei de unde a fost returnat în România pe data de 14 aprilie 2010.
Tribunalul a apreciat că probatoriul administrat în cauză dovedește că pârâtul prin comportamentul manifestat pe perioada cât s-a aflat pe teritoriul statului italian a desfășurat activități prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice și a compromis imaginea României în străinătate, a comis infracțiuni grave, pentru care a fost condamnat și expulzat, a ignorat interdicția de a reveni în Italia și a pătruns pe teritoriul acestui stat, deși i se interzisese acest lucru, împrejurări ce configurează o amenințare reală, prezentă și gravă la adresa intereselor fundamentale ale societății și justifică astfel măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulație, măsură proporțională cu scopul urmărit, și anume respectarea ordinii publice, în raport de dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 și art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Cu privire la perioada de timp pentru care a dispus restrângerea acest drept, tribunalul, având în vedere că pârâtul a pătruns pe teritoriul Italiei în condițiile în care avea interdicție să pătrundă în acest stat timp de 5 ani, ca urmare a comiterii unei infracțiuni, a apreciat că o perioadă de 3 ani (maximul special prevăzut de lege) este în măsură să conducă la atingerea scopului urmărit de legiuitor.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul D.A.V.
Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 235 din 7 iulie 2010, a respins, ca nefondat, apelul pentru aceleași considerente reținute de tribunal.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
învestită cu judecarea recursului, înalta Curte a dispus, prin încheierea din 27 mai 2011, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate.
Cauza a stat în nelucrare până la 12 iunie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 21 septembrie 2012.
La acest termen, înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, care va fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 27 mai 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 27 mai 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna dintre părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea a operat de drept și, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se putea constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte a constatat perimat recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5533/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3769/2012. Civil → |
|---|
