ICCJ. Decizia nr. 2648/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2648/2012
Dosar nr. 19358/3/2011
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8809 din 4 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC K.I. SRL, prin lichidator judiciar L. - Lichidare şi Reorganizare SPRL în contradictoriu cu pârâta SC T.H. SRL, care a fost obligată la plata sumei de 22.800 Euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a unui imobil proprietatea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a admis cererea reclamantei L.L.R. SPRL în calitate de administrator judiciar al SC K.I. SRL şi a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11684/2005 prin care reclamanta înstrăinase către pârâtă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, incinta Zonei Libere, Perimetrul III, judeţ Brăila, reţinând în considerentele hotărârii că finalitatea actului de vânzare cumpărare a fost diminuarea activului debitoarei SC K.I. SRL şi obţinerea unui avantaj injust de către pârâta SC T.H. SRL prin plata unui preţ nereal în schimbul bunului vândut.
Urmare a anulării actului de înstrăinare, instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea de către pârâtă a imobilului constând în construcţii situate la adresa sus menţionată, ceea ce însă nu s-a realizat până la soluţionarea acţiunii în daune constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului în intervalul 27 octombrie 2005-28 februarie 2011.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a reţinut că principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic presupune că toate consecinţele actului anulat sunt înlăturate, astfel încât, în raportul dintre părţi se consideră că actul nu a fost încheiat niciodată.
În speţă, după data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11684/2005, reclamanta a pierdut, odată cu dreptul de proprietate, dreptul de folosinţă asupra bunului, astfel că, s-a născut dreptul acesteia la reparaţie pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicită care a dus la desfiinţarea actului, ca şi consecinţă imediată a desfiinţării raportului juridic contractual.
În raport de obiectul acţiunii, instanţa a stabilit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 998 C. civ. şi a analizat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, respectiv existenţa faptei ilicite, vinovăţiei, prejudiciului şi legăturii de cauzalitate, reţinând şi fapta ilicită şi culpa concurentă a reclamantei K.I., având în vedere considerentele sentinţei comerciale nr. 2217 din 15 aprilie 2009, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, potrivit cărora, ambele părţi au urmărit sustragerea bunului de la urmărirea de către creditori, actul fraudulos fiind încheiat de debitoare în paguba intereselor creditorilor.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a apreciat că prejudiciul este imputabil pârâtei doar în parte şi a admis acţiunea în consecinţă, doar pentru intervalul 2008-2011, pentru care reclamanta a produs dovezi - tarife practicate pe piaţa imobiliară - din care a rezultat un cuantum minim al chirie de 2 Euro/mp în Zona Liberă Brăila.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 8809 din data de 04 iulie 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC T.H. SRL, calea de atac ordinară fiind admisă prin decizia civilă nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta ar fi refuzat predarea spaţiului sau că ar fi fost împiedicată de pârâtă să folosească imobilul ulterior anulării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11684/2005 prin sentinţa comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII a comercială, în dosarul nr. 35653/3/2007 şi analizând elementele răspunderii civile delictuale din această perspectivă, a concluzionat că nu poate fi reţinută culpa pârâtei în producerea prejudiciului a cărui acoperire se solicită, reclamanta nefiind îndreptăţită la despăgubiri, prin aceea că îşi invocă practic, propria culpă.
Împotriva deciziei civile nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC K.I. SRL prin LICHIDATOR L.L.R. SPRL Bucureşti, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii sentinţei primei instanţe.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, reclamanta a susţinut că actul juridic interpretat eronat de instanţa de apel este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11684 din 27 octombrie 2005 de societatea civilă V. şi Asociaţii (prin care a fost vândut dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în municipiul Brăila, incinta Zona Libera Brăila, Perimetrul 3), ulterior anulat prin sentinţa comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială.
Critica formulată de reclamantă vizează ignorarea caracterului fraudulos al contractului mai sus menţionat prin care se pretinde că s-ar fi încălcat dreptul proprietarului la despăgubiri.
De asemenea, a mai susţinut, fără a subsuma însă critica vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., că instanţa de apel a ignorat opoziţia pârâtei în a preda imobilul.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva susţinerilor părţilor şi a normelor legale incidente, reţine că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:
Criticile referitoare la interpretarea greşita a actului juridic dedus judecăţii sunt neîntemeiate.
Acest motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voinţa paliilor exprimată în contract.
Motivele invocate de reclamantă nu vizează faptul că instanţa de apel ar fi interpretat greşit termenii sau clauzele contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11684 din 27 octombrie 2005, ci caracterul fraudulos al actului, care a fost constatat prin sentinţa comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Având în vedere situaţia expusă nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi interpretat greşit natura contractului de vânzare cumpărare, cu atât mai mult aceasta a reţinut în considerentele hotărârii atacate caracterul fraudulos al încheierii acestuia, în raport de care şi-a format convingerea referitor la culpa părţilor în ceea ce priveşte lipsa folosinţei imobilului, apreciind-o în mod corect şi judicios în raport de normele legale incidente şi de probatoriul administrat în cauză.
Referitor la pretinsa ignorare a opoziţie tăcute de pârâtă în predarea spaţiului către reclamantă, Înalta Curte reţine că această critică vizează interpretarea probelor, aspect pe care nu îl poate cenzura, având în vedere abrogarea punctului 11 art. 304 8 C. proc. civ. prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, modificare ulterior căreia instanţa de recurs este ţinută să analizeze hotărârea atacată exclusiv prin raportare la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC K.I. SRL prin LICHIDATOR L.L.R. SPRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2673/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
