ICCJ. Decizia nr. 2674/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROM Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2674/2012
Dosar nr. 2415/104/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 12 iulie 2010,pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul C.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009, a Codului civil şi Constituţiei României, reprezentând contravaloarea proprietăţilor familiei C., confiscate abuziv de Statul Român şi demolate.
La termenul din 25 octombrie 2010, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Legea nr. 10/2001 art. 9, Legea nr. 247/2005 Titlul VII, O.U.G. nr. 81/2007, art. 18 alin. (2) lit. a), art. 44 din Constituţia României.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Olt a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, acordarea unor despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare a autorului său.
Dreptul reclamantului s-a născut prin apariţia Legii 221/2009, lege care a stabilit, la art. 5 alin. (1) posibilitatea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestora, soţului sau descendenţilor acesteia până la gradul II inclusiv, de a solicita acordarea unor despăgubiri pentru bunurile confiscate.
La 20 octombrie 2010 şi respectiv 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a României a pronunţat trei decizii - 1354, 1358 şi 1360 prin care a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a), cât şi modificările ulterioare intervenite prin O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstituţionale.
Constatând această situaţie de fapt, tribunalul a apreciat că acţiunea reclamantului născută din dispoziţiile normei invocate mai sus nu poate fi primită, atâta timp cât în acest moment Legea nr. 221/2009 nu prevede dispoziţii referitoare la persoanele care au posibilitatea promovării acţiunii în instanţă, legiuitorul nemodificând dispoziţiile art. 5 ce a fost declarat neconstituţional.
Din conţinutul actelor depuse de către reclamant, respectiv decizia civilă nr. 658/2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 569/57/2006, a rezultat că reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în cuantum de 576.760.828 lei, sumă actualizată la data plăţii începând cu 13 septembrie 2006, pentru imobilele care au aparţinut autorului său, demolate abuziv de Statul Român.
Tribunalul a reţinut că, în atare situaţie, acţiunea reclamantului formulată prin prisma dispoziţiilor Legilor nr. 10/2001 şi nr. 247/2005 pentru restituirea proprietăţilor, nu poate fi primită în afara procedurilor speciale instituite de legiuitor întrucât aceasta ar însemna aplicarea unui tratament juridic discriminatoriu şi inegal faţă de persoanele care s-au supus procedurii privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, cum de altfel s-a pronunţat în mai multe speţe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 623 din 20 aprilie 2011, a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că primul motiv de recurs referitor la participarea procurorului F.R. pe care a înţeles să o recuze, este neîntemeiat întrucât recurentul reclamant nu a învederat instanţei de fond, pe parcursul derulării procesului, existenţa vreunui caz de incompatibilitate sau de recuzare prevăzut de art. 24 şi 27 C. proc. civ., neformulând vreo cerere în acest sens.
Nici cel de-al doilea motiv nu a putut fi primit, instanţa motivând că de vreme ce acţiunea a fost introdusă la data de 12 iulie 2010, înainte de vacanţa judecătorească, iar termenul în care a fost soluţionată cauza a fost unul rezonabil, reclamantul a beneficiat de dreptul la acces la justiţie. Mai mult, s-a reţinut că unele dintre termene s-au acordat chiar datorită reclamantului, instanţa dând dovadă de rol activ conform art. 129 C. proc. civ. şi dispunând diligenţele necesare pentru ca reclamantul să-şi precizeze exact acţiunea, să-şi fixeze în mod expres cadrul procesual în care înţelege să se judece.
Reţinând că tribunalul a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, a menţinut-o însă cu o altă motivare.
Astfel, instanţa a reţinut că deşi tribunalul a făcut corect referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, a greşit arătând că aceste decizii se referă la art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 - care ar reglementa situaţia daunelor materiale, întrucât prin deciziile menţionate, Curtea Constituţională a admis de fapt excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) ce reglementează acordarea de daune morale.
Curtea de apel a înlăturat criticile din recurs referitoare la obligativitatea şi momentul de la care îşi produc efectele cele doua decizii ale Curţii Constituţionale, reţinând că acestea nu fac referire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pe care şi-a întemeiat reclamantul pretenţiile.
Cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a daunelor materiale instanţa a reţinut că prin decizia civilă nr. 658/2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 569/57/2006, reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în cuantum de 576.760.828 lei, sumă actualizată la data plăţii începând cu 13 septembrie 2006, pentru imobilele ce au aparţinut autorului său, demolate abuziv de Statul Român.
Instanţa a arătat nu are relevanţă susţinerea recurentului reclamant că această sumă în prezent este devalorizată, atâta vreme cât nu a investit instanţa în acest sens, şi oricum acesta are la îndemână pârghiile legale de care nu poate uza în această privinţă pe calea Legii nr. 221/2009, care reglementează cu totul alte situaţii şi nu echilibrarea valorică sub aspect inflaţionist a unor drepturi câştigate deja.
Prin decizia civilă nr. 658/2006 - Statul Român prin M.F.P. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 576.760.828 lei cu titlu de despăgubiri pentru construcţiile demolate şi casa de locuit, sumă actualizată la data plăţii începând cu 13 septembrie 2006, prin această decizie s-a prevăzut şi actualizarea despăgubirilor la data plăţii.
De asemenea, curtea de apel a reţinut că în situaţia în care reclamantul a urmat procedura în baza Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, atunci acesta trebuie să aştepte finalitatea şi modul de rezolvare a acestei proceduri speciale.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.
La termenul de judecată din data de 6 aprilie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la împrejurarea declarării căii de atac împotriva unei hotărâri irevocabile pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. XIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate în sensul că „hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a şi b sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel.”
Acest act normativ a fost publicat în M.O. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010.
În speţă, sentinţa Tribunalului Olt, prin care a fost soluţionată acţiunea reclamantului, a fost pronunţată la data de 26 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi, în conformitate cu textul legal sus-menţionat, competenţa de soluţionare a recursului i-a revenit Curţii de Apel Craiova.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
Din coroborarea textelor legale sus-menţionate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În consecinţă, având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul C.S. împotriva deciziei nr. 623 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2673/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2676/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
