ICCJ. Decizia nr. 2682/2012. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2682/2012
Dosar nr. 4144/1/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 mai 2010 sub nr. 4144/1/2010 R.P., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice din judeţul Dolj, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2225 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, invocând în drept dispoziţiile art. 322 alin. (3) C. proc. civ., dar şi ale art. 16, 21, art. 44, etc. din Constituţia României.
Prin decizia civilă a cărei revizuire s-a solicitat,Înalta Curte a constatat nulitatea recursului formulat de reclamantul R.P. împotriva deciziei civile nr. 233 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La primul termen de judecată acordat în prezentul dosar - 4 februarie 2011, întrucât niciuna dintre părţile cauzei nu a fost prezentă şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea soluţionării cererii de revizuire în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Din oficiu, la 16 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării, acordând termen în acest sens pentru azi, 6 aprilie 2012.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în judecată vreme îndelungată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (4 februarie mai 2011) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (16 februarie 2012), aşa cum s-a arătat, cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuientul R.P., împotriva deciziei nr. 2225 din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2680/2012. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 2683/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
