ICCJ. Decizia nr. 2698/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2698/2012
Dosar nr. 11136/320/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 6 aprilie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, creditoarea P.B.R. SA, prin executor bancar, a solicitat încuviinţarea executării silite a debitoarei G.L., cu domiciliul în Bucureşti, sector 5, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din data de 18 decembrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 3670 din 27 septembrie 2011, Judecătoria Târgu Mureş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 373 raportat la art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este judecătoria în raza căreia se află domiciliul debitoarei şi unde urmează să aibă loc executarea silită.
La rândul ei, Judecătoria sector 5, prin sentinţa civilă nr. 8023 din 14 octombrie 2011 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării regulatorului de competenţă.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că executarea silită îmbracă trei forme principale, şi anume executarea silită imobiliară, mobiliară şi prin poprire.
Ca atare, în funcţie de forma de executare silită aleasă de creditor instanţa de executare va fi cea de la locul situării bunurilor mobile sau imobile ce fac obiectul procedurii sau cea de la sediul/ domiciliul terţului poprit.
Cum în cauză creditorul, prin executor, nu a indicat, în cererea de încuviinţare a executării silite, forma de executare, acesta putând opta pentru oricare dintre cele trei forme, în mod neîntemeiat Judecătoria Târgu Mureş a prezumat că executarea va avea ca obiect doar bunurile aflate la domiciliul debitorului.
Astfel, s-a apreciat că o prezumţie rezonabilă privind locul în care urmează a se efectua executarea este cea care izvorăşte din însăşi voinţa părţii, în virtutea principiului disponibilităţii.
Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite de faţă, pentru următoarele argumente:
Obiectul cererii prin care creditoarea P.B.R. SA a sesizat instanţa de judecată constă în încuviinţarea executării silite, în condiţiile în care domiciliul debitoarei se află în Bucureşti, sector 5, iar al creditoarei în Bucureşti, sectorul 1.
Procedura de judecată a unei asemenea cereri este una necontencioasă, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 334 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia verificării competenţei din oficiu.
În speţă, prin cererea formulată, creditoarea nu a indicat vreo formă de executare silită şi de asemenea, nu a justificat în niciun fel, de ce, faţă de împrejurarea că sediul acesteia, ca şi domiciliul debitoarei, se află în Bucureşti, solicitarea de încuviinţare executare s-a făcut la Judecătoria Târgu Mureş.
Cum nu a rezultat niciun element de natură să atragă aprecierea că Judecătoria Târgu Mureş este instanţă de executare, în raport de motivele cererii, singurul reper relevant era cel vizând domiciliul debitoarei, în funcţie de care, în mod rezonabil, se poate aprecia că pot fi identificate bunuri care să facă obiect al executării.
Nu poate opera criteriul referitor la voinţa creditorului care, transmiţând cererea unei anumite instanţe, înseamnă că ar face operabilă o prezumţie rezonabilă în legătură cu locul în care urmează a se efectua executarea, în absenţa oricăror date care să justifice o asemenea alegere.
O astfel de interpretare ar avea drept consecinţă, alegerea pur aleatorie a instanţei de executare de către creditor şi practic, înlocuirea normelor de competenţă cu opţiunea părţii.
Deşi principiul disponibilităţii funcţionează şi în această materie (executarea silită fiind parte a procesului civil), acesta nu are o valoare absolută (determinarea competenţei prin adresarea cererii de executare unui executor judecătoresc) şi nu poate fi extras cenzurii instanţei de judecată.
De aceea, creditorul nu poate alege competenţa după criterii pur subiective, care să fie în afara dispoziţiilor legale ce reglementează această materie şi care au în vedere, cu referire în principal, la instanţa de executare, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., context în care, într-adevăr, locul executării nu este întotdeauna cel de la domiciliul sau sediul debitorului, determinarea acestuia ţinând de natura obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, ceea ce influenţează forma de executare directa sau indirectă la care se va recurge.
Însă, în condiţiile în care, creditorul nu a indicat existenţa unui terţ poprit cu sediul în municipiul Târgu Mureş sau existenţa unor bunuri mobile ori imobile situate pe raza teritorială a acestei instanţe, după cum nu poate fi determinat niciun alt indiciu care să permită concluzia rezonabilă că locul executării este mun. Târgu Mureş, rezultă că alegerea acestei instanţe s-a făcut în mod aleatoriu, nejustificat, opţiunea manifestată de creditor nefiind aptă prin ea însăşi să conducă la concluzia că prin aplicarea normei de competenţă, această instanţă este cea de executare.
Întrucât singurul element al cererii, relevat de parte, care poate contribui la aflarea competenţei teritoriale la acest moment, este cel legat de domiciliul debitoarei întrucât acest fapt permite în mod rezonabil prezumarea faptului vecin şi conex că bunurile acesteia se află la domiciliul său, respectiv, pe raza sectorului 5 Bucureşti.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei sector 5, faţă de prevederile art. 3731 alin. 1 raportate la art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2683/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2699/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|