ICCJ. Decizia nr. 2676/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILA

Decizia nr. 2676/2012

Dosar nr. 5248/83/2010

Şedinţa publică din 6 aprilie 2012

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 mai 2010 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul G.E. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P., solicitând, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său, defunctul G.I., ca urmare a faptului că, în perioada 05 aprilie 1945 - 25 septembrie 1947, a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S.

Prin sentinţa civilă nr. 1706/ D din 20 septembrie 2010, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că situaţia tatălui reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu intră sub incidenţa condamnărilor cu caracter politic prevăzute la art. l din Legea nr. 221/2009, nici sub incidenţa prevederilor art. 3 din aceeaşi lege, referitoare la măsuri administrative cu caracter politic, după cum nu poate fi asimilată nici unor măsuri administrative, altele decât cele enumerate limitativ în cuprinsul art. 3 din aceeaşi lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin decizia nr. 115 din 20 aprilie 2011, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul că a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative a prizoneratului dispusă faţă de tatăl reclamantului şi a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 29.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din interpretarea art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, rezultă faptul că această lege se aplică nu numai persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, astfel cum acestea sunt definite de art. 1, 3 şi 4 din aceeaşi lege, ci şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, iar art. 1 din acest decret-lege, face referire expresă la situaţia deportaţilor şi a prizonierilor de război, după 23 august 1944.

Interpretând dispoziţiile legale sus-menţionate, instanţa de apel a reţinut că au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 şi persoanele care au fost prizonieri sau deportate la muncă de reconstrucţie în fosta U.R.S.S. în perioada de referinţă a legii.

S-a mai reţinut că răspunderea Statului se impune a fi angajată şi prin prisma faptului că după 6 martie 1945 acesta nu a depus diligente pentru recuperarea propriilor cetăţeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate faţă de aceştia.

Totodată, instanţa a apreciat că acţiunea se impune a fi admisă şi prin prisma dispoziţiilor art. 14 din C.E.D.O., ce consacră principiul nediscriminării, reclamantul neputând fi discriminat fără o justificare obiectivă şi rezonabilă faţă de celelalte persoane aflate într-o situaţie similară şi comparabilă, care au obţinut hotărâri de condamnare a S.R. anterior datei mai sus arătate, exemplificând în acest sens Cauza D. împotriva României.

În ce priveşte cuantumul despăgubirilor instanţa a avut în vedere durata măsurii dispuse faţă de antecesorul reclamantului, precum şi consecinţele produse şi intensitatea cu care acestea au fost resimţite, apreciind astfel că se impune obligarea pârâtului la plata unei sume de 29.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtul S.R. prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare şi M.P. - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

1. Recurentul pârât, prin criticile formulate, a susţinut că despăgubirile acordate de instanţa de apel au fost supraevaluate întrucât nu s-a făcut dovada deteriorării situaţiei materiale a reclamantului, ca urmare a masurilor luate.

De asemenea, a arătat că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie sa fie unele care sa asigure o satisfacţie morală, pe baza unei aprecieri în echitate. In acest sens, a făcut trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O., care a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de despăgubiri morale, iar uneori chiar deloc (Cauza H. împotriva Marii Britanii, Cauza N. împotriva Bulgariei).

Recurentul pârât a susţinut că repararea prejudiciilor cauzate, în speţă, a fost instituită de către legiuitor prin prevederile O.U. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum si persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum şi de Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 şi celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri.

Recurentul pârât a mai formulat critici şi sub aspectul efectelor, în cauză, ale deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, sens în care a susţinut că, urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. 1 lit. a din

9";99

Legea nr. 221/2009, nu mai pot fi acordare despăgubiri morale în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, instanţa putând doar să constate caracterul politic al condamnărilor şi măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

2. Prin recursul său, M.P. - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală întrucât prizonieratul de război ca şi deportarea în străinătate nu intră sub incidenţa condamnărilor cu caracter politic prevăzute la art. 1 din Legea nr. 221/2009, nici sub incidenţa prevederilor art. 3 din aceeaşi lege, referitoare la măsurile administrative cu caracter politic, neputând fi asimilate nici unor măsuri administrative, altele decât cele enumerate limitativ în cuprinsul art. 3. A susţinut că atât prizonieratul cât şi deportarea în străinătate sunt măsuri cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990 şi O.G. nr. 105/1999 care se referă la aceste situaţii.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel şi sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, susţinând că suma de 29.000 lei este exagerat de mare în raportat de practica în materie şi constituie o îmbogăţire fără justă cauză, precum şi sub aspectul efectelor, în cauză, ale Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, sens în care a susţinut că, urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu mai pot fi acordare despăgubiri morale în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, instanţa putând doar să constate caracterul politic al condamnărilor şi măsurilor administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul M.P. este fondat, iar recursul pârâtului este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul M.P.

În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care constituie temeiul juridic al pretenţiilor formulate de reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În cauză, reclamantul solicită obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a situaţiei în care s-a aflat tatăl său, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S.

Insă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referinţă a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeaşi perioadă, poate naşte dreptul persoanelor îndreptăţite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat.5

Or, împrejurarea că autorul reclamantului a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din aceeaşi lege şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile art. 3 din acelaşi act normativ.

Faptul că reclamantului i-au fost recunoscute anumite drepturi în condiţiile Decretului-Lege nr. 118/1990 nu poate determina o altă concluzie, interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 fiind nelegală.

Acordarea unor măsuri reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 nu constituie o cauză nouă, distinctă de măsurile administrative cu caracter politic şi de condamnările cu caracter politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, rezultă că trimiterea făcută de legiuitor la prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 s-a făcut exclusiv în scopul de a reglementa un criteriu de cuantificare a daunelor morale (la stabilirea cărora instanţa urmează a avea în vedere şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul acestui decret-lege), fără a institui un nou izvor de acordare a acestor daune.

Prin urmare, constatând că situaţia de prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial, nu poate fi circumscrisă unei condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic şi că numai în temeiul unei astfel de condamnări ori unei astfel de măsuri administrative se naşte dreptul de a obţine despăgubiri în condiţiile Legii nr. 221/2009, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale sus-menţionate, atunci când a reţinut că măsura luată faţă de autorul reclamantei se încadrează în domeniul de reglementate a Legii nr. 221/2009 şi că astfel reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în temeiul acestui act normativ.

2. Recursul declarat depărat.

Faţă de considerentele expuse anterior, în analiza recursului declarat de M.P. - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, şi care confirmă soluţia de respingere a acţiunii reclamantului, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate de recurentul-pârât sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate de instanţa de apel şi a efectelor în cauză ale Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale (ceea ce se circumscrie unor critici pe fondul cauzei), dată fiind concluzia neîncadrării cererii în dispoziţiile legii, reţinută în recursul M.P., urmând ca în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., acest recurs să fie respins.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de M.P. - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi va modifica în tot decizia recurată, în sensul că, în baza art. 296 C. poc. civ., va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite recursul declarat de M.P. - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei nr. 115/ A din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.

Modifică decizia recurată, în sensul că:

Respinge apelul declarat de reclamantul G.E. împotriva sentinţei nr. 1706/ D din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare împotriva aceleeaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2012.


Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2676/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs