ICCJ. Decizia nr. 269/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 269/2012
Dosar nr. 1715/36/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 55/ C din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de apelanţii pârâţi M.M. prin P. şi P.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 1111 din 25 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi M.E. şi C.N.
S-a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâţii la acordarea unui teren în compensare, în suprafaţă de 2267,60 m.p., din terenul de 10.200 m.p., situat în Cartier Dobrogea I, consemnat la poziţia 1 în lista cu bunuri disponibile comunicate prin adresa nr. 73638 din 28 iunie 2010 de P.M. Mangalia; au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Reclamanţii M.E. şi C.N. au înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. 1794 din 14 iulie 2005, contestaţia îndreptată împotriva dispoziţiei nr. 609 din 9 iunie 2005 prin care P.M. Mangalia a dispus restituirea în natură sub forma compensării cu un alt teren (individualizat în cuprinsul dispoziţiei) a terenului în suprafaţă de 573, 75 m.p. situat în Mangalia, str. Oituz, preluat fără titlu de către stat în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1111 din 25 mai 2006, a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiei contestate şi obligarea pârâţilor M. Mangalia şi P.M. Mangalia de a face reclamanţilor o nouă ofertă de restituire în echivalent, constând în compensarea cu un alt teren, corespunzător din punct de vedere valoric terenului preluat din patrimoniul autorului reclamanţilor.
Instanţa a reţinut că unitatea deţinătoare a nesocotit prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că terenul atribuit nu corespunde din punct de vedere valoric terenului ce a aparţinut autorului reclamanţilor. Oferta de restituire prin echivalent trebuia să fie corespunzătoare valorii şi nu întinderii suprafeţei de teren preluate abuziv de către stat.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea, ca nefundat, a apelului declarat de pârâţi, prin Decizia civilă nr. 259/ C 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Considerentele deciziei sunt similare celor ale sentinţei, instanţa de apel făcând trimitere la raportul de expertiză tehnică şi la prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare anterior Legii nr. 247/2005).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 2952 din 14 mai 2008 prin care a admis recursul declarat de pârâtul M. Mangalia împotriva deciziei nr. 259 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa. A fost casată Decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În vederea aplicării corecte a Legii nr. 10/2001, instanţa supremă a dispus suplimentarea probatoriului de către instanţa de apel, în vederea stabilirii corecte a împrejurărilor de fapt ale pricinii. În situaţia în care în urma completării raportului de expertiză sau eventual după efectuarea unei contraexpertize, va rezulta că valoarea terenului preluat abuziv din patrimoniul autorului reclamanţilor este mai mare decât valoarea terenului oferit în compensare prin dispoziţia contestată, instanţa de apel va statua dacă unitatea administrativ teritorială deţine teren intravilan disponibil suplimentar celui acordat deja în compensare. În caz contrar, pentru diferenţa de valoare dintre terenuri se vor acorda despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Rejudecând apelul, instanţa de apel a constatat că există posibilitatea acordării de teren în compensare, obligând pe pârâţii-apelanţi să acorde intimaţilor reclamanţi teren în compensare, în suprafaţă de 2.667, 60 m.p. din terenul de 10.200 m.p. situat în cartier Dobrogea I, consemnat la poziţia 1 din lista de terenuri disponibile comunicată prin adresa nr. 73.638 din 28 iunie 2010, teren care are o valoare corespondentă celui deţinut de autorul intimaţilor reclamanţi în Mangalia, strada Oituz, în suprafaţă de 573, 75 m.p., unui metru pătrat teren situat în strada Oituz, îi corespunde 3,9 m.p. (în total 2.067 m.p.). S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii M. Mangalia prin P. şi P.M. Mangalia, în susţinerea căruia au invocat faptul că li s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac atât timp cât în urma soluţionării apelului pe care l-au declarat au fost obligaţi să predea o suprafaţă mai mare de teren decât cea din sentinţa primei instanţe.
Analizând Decizia în raport de motivul de recurs formulat, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed.
Prin sentinţa primei instanţe s-a dispus obligarea pârâţilor recurenţi de a le face reclamanţilor o nouă ofertă de restituire în echivalent, constând în compensarea cu un alt teren, corespunzător din punct de vedere valoric terenului de 573,75 m.p. preluat din patrimoniul autorului lor, reţinându-se că cel acordat în compensare de aceeaşi întindere nu corespunde valoric.
Posibilitatea ca terenul acordat în compensare să fie mai mare decât cel din dispoziţia contestată rezultă din Decizia de recurs pronunţată anterior în cauză, în care s-a impus ca în ipoteza în care valoarea terenului preluat abuziv din patrimoniul autorului reclamanţilor este mai mare decât valoarea terenului oferit în compensare prin dispoziţia contestată, instanţa de apel să verifice dacă unitatea administrativ teritorială deţine teren intravilan disponibil suplimentar celui acordat deja în compensare, recunoscându - se astfel posibilitatea ca, pentru echivalarea valorică, terenul care va fi atribuit în compensare să fie de o întindere mai mare decât cea preluată, care era echivalentă ca întindere cu cea dată în compensare prin dispoziţia contestată.
Atât timp cât prin sentinţa primei instanţe nu s-a dispus cu privire la întinderea suprafeţei de dat în compensare, impunându-se numai o echivalare valorică, subliniindu-se chiar că oferta de restituire prin echivalent trebuia să fie corespunzătoare valorii şi nu întinderii suprafeţei de teren preluate abuziv de către stat, nu se poate susţine de către recurenţi că li s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, din perspectiva art. 316 coroborat cu art. 293 alin. (2) C. proc. civ.
Oricum, prin modul de dispunere instanţa de apel era ţinută de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., realizarea echivalării valorice prin suplimentarea terenului acordat deja în compensare, deci acordarea unei suprafeţe mai mari decât aceasta, fiind recunoscută şi impusă de instanţa de recurs.
Constatând, prin urmare, că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii M. Mangalia prin P. şi P.M. Mangalia împotriva deciziei civile nr. 55/ C din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 272/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 268/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
