ICCJ. Decizia nr. 272/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 272/2012
Dosar nr. 147/122/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 11/ A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâta P.C. Hotarele prin P. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 27 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi S.R., P.M.R., P.D. şi P.C.; a obligat apelanta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 147/122 din 28 ianuarie 2010, reclamanţii S.R., P.D., P.M.R. şi P.C. au chemat în judecată pe pârâta P.C. Hotarele prin P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la restituirea prin despăgubirea echivalentă a imobilului moară, a anexelor şi utilajelor din dotarea acesteia, situat în comuna Hotarele, judeţul Giurgiu, care au făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 27 mai 2010, Tribunalul Giurgiu a admis acţiunea formulată de reclamanţi; a anulat dispoziţia nr. 301 din 23 decembrie 2009 emisă de P.C. Hotarele prin P., a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie în beneficiul reclamanţilor, prin care să propună acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, pentru imobilul „moară" cu anexele aferente şi utilajele din dotarea acesteia, astfel cum sunt descrise în procesul verbal întocmit la 12 iunie 1948, preluat de stat în baza Decretului nr. 119/1948 şi a luat act că reclamanţii nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în condiţiile în care reclamanţii au dovedit prin probele administrate atât că sunt moştenitori legali ai defunctului P.N., cât şi că acestuia i-a fost preluat abuziv de către stat, conform Legii nr. 119/1948, imobilul moară cu anexele şi utilajele, care, prin afectaţiunea lor, făceau corp comun cu localul morii (întrucât fără acestea nu s-ar mai putea vorbi de „moară", ci, eventual, de o simplă clădire), pentru care nu s-au primit în mod evident despăgubiri, în mod neîntemeiat prin Decizia contestată le-a fost respinsă notificarea formulată de autorii lor.
Cât priveşte terenul aferent morii, de 5000 m.p., ce apare şi el în notificare, s-a reţinut că acesta a fost restituit reclamanţilor, urmare pronunţării deciziei civile nr. 498/2008 a Tribunalului Giurgiu, emiţându-se şi titlul de proprietate nr. 122226/2009, după cum reclamanţii au precizat în acţiunea lor, ce nu a mai avut ca obiect şi acest teren.
Analizând cu prioritate excepţia invocată privind tardivitatea apelului, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată să acţioneze în termenul legal printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, termenul de apel, care, în raport de natura litigiului, este cel de drept comun de 15 zile, nu a fost respectat la declararea apelului de către apelanta-pârâtă P.C. Hotarele prin P.
Astfel, conform dovezii de comunicare de la dosar fond, care îndeplineşte toate condiţiile de valabilitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ., sentinţa tribunalului a fost comunicată pârâtei la 24 septembrie 2010, ceea ce înseamnă că de la această dată a început să curgă termenul de apel, termen care, potrivit sistemului de calcul pe zile libere prevăzut de art. 101 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la 11 octombrie 2010.
Apelul pârâtei P.C. Hotarele prin P. nu a fost declarat în interiorul acestui termen legal imperativ, ci după expirarea lui, respectiv la data de 13 octombrie 2010, care este data transmiterii prin fax.
Curtea a constatat, totodată, că pârâta P.C. Hotarele prin P. nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a depus alte înscrisuri din care să rezulte exercitarea în termen a apelului ori că a fost împiedicată să acţioneze în termenul legal printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., apelanta căzând în pretenţii, Curtea a obligat-o la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P.C. Hotarele prin P., arătând că în mod greşit a reţinut instanţa că apelul nu a fost declarat în interiorul termenului legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Din fila registrului de intrări-ieşiri rezultă că data de 28 septembrie 2010 i s-a comunicat hotărârea apelată iar data când a fost declarat apelul este 13 octombrie 2010, ceea ce înseamnă că s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând Decizia în raport critica formulată, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5, ceea ce face să nu se reţină nulitatea acestuia invocată la termenul de judecată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Instanţa de apel a reţinut că din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinţei primei instanţe rezultă că aceasta i-a fost comunicată pârâtului apelant la data de 24 septembrie 2010, iar apelul a fost declarat la data de 13 octombrie 2010, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Pârâta-recurentă contestă data de comunicare, susţinând că în propriile evidenţe sentinţa figurează ca fiind comunicată la data de 28 septembrie 2010, iar prin declararea apelului la data de 13 septembrie s-a respectat termenul procedural.
Apărarea pârâtei recurente nu poate fi primită deoarece art. 100 alin. (4) C. proc. civ., prevede că procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Fiind vorba de data de comunicare, ce constituie o constatare personală a agentului care a îndeplinit procedura de comunicare a sentinţei primei instanţe, menţiunile din procesul verbal nu pot fi contestate în sensul arătat prin cererea de recurs.
Constatând, prin urmare, că instanţa de apel a făcut corectă aplicare a dispoziţiilor procedurale incidente din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., pârâta-recurentă va fi obligată la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi S.R., P.D., P.M.R. şi P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P.C. Hotarele prin P. împotriva deciziei civile nr. 11/ A din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii – reclamanţi S.R., P.D., P.M.R. şi P.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 269/2012. Civil → |
|---|
