ICCJ. Decizia nr. 2790/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2790/2012
Dosar nr. 28801/3/2008
Şedinţa publică de la 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1822 din 21 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor (fosta Casa de Cultură a Ministerului Administraţiei şi Internelor); a respins cererea formulată de reclamanta SC R.C.V. SRL în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a respins cererea de chemare în judecată aşa cum a fost precizată şi modificată formulată de reclamanta SC R.C.V. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC R.C.V. SRL şi a obligat reclamanta-pârâtă SC R.C.V. SRL la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 7.619,24 RON cu titlu de despăgubiri; a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta SC R.C.V. SRL în contradictoriu cu chemata în garanţie SC A.M. SRL şi a obligat chemata în garanţie la plata către reclamantă a sumei de 26.975,88 RON cu titlu de despăgubiri; a admis în parte cererea reclamantei de obligare a chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat chemata în garanţie la plata către reclamantă a sumei de 6.724 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că preţul antreprizei a fost plătit integral, că 60% din garanţia de bună-execuţie constituită de reclamanta-antreprenor a fost restituită, restul de 40% din aceasta, respectiv suma de 19.356,64 RON fiind reţinută de pârâta-beneficiar până la recepţia finală, respectiv până la expirarea termenului de garanţie de 2 ani, că antreprenorul răspundea pentru viciile ascunse ale construcţiei apărute într-o perioadă de 2 ani de la data recepţiei lucrării, că în urma inspecţiei ISCIR-IT s-a constatat că pe lângă faptul că aceste cazane nu aveau autorizaţie de funcţionare, proiectul de instalare nu era verificat şi avizat şi că instalaţia de încălzire prezenta o serie de defecţiuni astfel cum rezulta din procesul-verbal de verificare tehnică din 28 aprilie 2006.
Prin decizia civilă nr. 367 din 17 octombrie 2011, secţia a V-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC R.C.V. SRL, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Direcţia Generală Juridică şi intimata-chemat în garanţie SC A.M. SRL, împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta răspunde atât pentru viciile descoperite în perioada de garanţie şi care nu au fost remediate, cât şi pentru cele sesizate ulterior, ca urmare a operaţiunilor de demontare efectuate de noua societate executantă, pârâta neputând fi obligată să încheie procesul-verbal de recepţie finală, având în vedere refuzul reclamantei de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contract şi de remediere a deficienţelor şi defecţiunilor.
Reclamanta nu şi-a executat obligaţiile contractuale, efectuând lucrările la care s-a angajat în mod defectuos şi neserios, cu un dezinteres total tratând, de asemenea, înştiinţările referitoare la existenţa viciilor evidente sau ascunse, refuzând a le remedia, recunoscând defecţiunile apărute pe care expertul le-a considerat deosebit de grave, procedând şi la livrarea unui arzător pe gaze cu putere dublă faţă de puterea cazanului, ceea ce a produs deteriorarea turbulatorilor şi oprirea funcţionării cazanelor de către ISCIR în condiţiile în care acestea erau într-o totală nesiguranţă, deşi garanţia cazanelor era de 3 ani, conform menţiunilor cuprinse în formularul C10.
Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamanta SC R.C.V. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 6 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Este de subliniat că pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. a fost strict formal indicat, nefiind dezvoltat conform cerinţelor legale spre a putea fi analizat.
Aşadar, în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:
- decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 5 din Decretul nr. 167/1958 care prevede în mod expres despre dreptul la acţiune ce poate fi exercitat în termen de 3 ani de la data descoperirii viciilor, instanţa de apel reţinând eronat că viciile au fost reclamate în termen de 3 ani de la descoperire, instanţa de apel neinterpretând, astfel, sintagma drept la acţiune în înţelesul său legal, ci apreciind că este sinonimă cu reclamarea viciilor;
- decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 11 parag. 1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât, în opinia recurentei, termenele de prescripţie încep să curgă de la data descoperirii viciilor, însă, cel mai târziu de la împlinirea a 2 ani de la predare.
Faţă de menţionatele critici, recurenta-reclamantă a apreciat ca find prescrisă cererea reconventională, în speţă termenul de prescripţie nefiind cel general, de 3 ani, întrucât beneficiarul lucrării putea acţiona reclamanta pentru vicii apărute în interiorul termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958.
Recurenta-reclamantă a concluzionat în sensul că instanţa a efectuat o aplicare greşită a legii, atât în ce priveşte modificarea termenelor de la care începea să curgă termenul de garanţie, cât şi în ce priveşte aplicarea termenului de 6 luni, respectiv 3 ani.
Recursul este nefondat.
Părţile au încheiat contractul de execuţie lucrări din 05 mai 2003 pentru executarea şi finalizarea lucrării „Modernizare centrală termică şi staţie hidrofor” la imobilul situat în Bucureşti, sector 5, termenul de finalizare a lucrărilor fiind 30 septembrie 2003, prelungit până la data de 15 decembrie 2003 prin actele adiţionale din 14 noiembrie 2003.
În data de 16 decembrie 2003, recurenta a notificat intimatul M.A.I. să convoace comisia pentru efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, deşi automatizarea instalaţiei nu era pusă în funcţiune din vina reclamantei, astfel cum rezultă din menţiunile cuprinse în procesul-verbal din 08 decembrie 2003.
În data de 19 decembrie 2003, s-a întrunit comisia de recepţie care a constatat neexecutarea de către recurentă a unor lucrări contractate, conform anexei la procesul-verbal.
În data de 22 martie 2004, intimatul M.A.I. a fost în imposibilitate de a pune în funcţiune instalaţia de automatizare, lipsind unele componente, conform consemnărilor din minuta încheiată.
În data de 14 aprilie 2004 s-a încheiat procesul-verbal care atestă terminarea lucrărilor de punere în funcţiune a instalaţiei de automatizare a centralei termice.
Ulterior, intimatul M.A.I. a constatat multiple defecţiuni, care, în conformitate cu art. 15.2. alin. (2) din contract, la data de 09 decembrie 2005, prin adresă, au fost aduse la cunoştinţa recurentei-reclamante cu recomandarea executării remedierilor pentru efectuarea recepţiei definitive, recurenta nerăspunzând acestei solicitări.
Prin adresa din 30 ianuarie 2006, intimatul a somat, din nou, recurenta-reclamantă să execute lucrările de remediere, în caz contrar urmând să folosească garanţia de bună-execuţie, conform art. 16.3 din contract, pentru a plăti efectuarea reparaţiilor de către o altă societate comercială.
În data de 23 februarie 2006, în perioada de garanţie a lucrării, reprezentanţii recurentei-reclamante şi cel al SC T.S.C. SRL au constatat existenţa unor probleme la cazane.
În data de 03 aprilie 2006 s-a procedat la oprirea centralei, ISCIR-IT încheind procesul- verbal din 28 aprilie 2006 ce cuprindea defecţiunile constatate, recurenta-reclamantă neprocedând la remedierea acestora.
În raport cu evocatele împrejurări, intimatul-pârât a încheiat un alt contract de execuţie de lucrări cu SC T.S.C. SRL pentru remedierea defecţiunilor.
În data de 12 mai 2006, recurenta, apreciind ieşirea din perioada de garanţie a centralei a solicitat intimatului efectuarea recepţiei finale şi restituirea diferenţei de 40% din garanţia de bună-execuţie.
Este de observat că, potrivit art. 16.1 din contract, perioada de garanţie a lucrărilor era de 2 ani şi curgea de la data recepţiei finale a lucrărilor.
În mod corect, instanţa de apel a considerat că momentul de la care se calculează începerea termenului de garanţie este data de 19 decembrie 2003, când intimatul-pârât, deşi putea refuza, a acceptat convocarea comisei de recepţie şi încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Termenul de garanţie de 2 ani curgea de la data de 19 decembrie 2003, data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, termen înăuntrul căruia, potrivit clauzelor contractuale, antreprenorul răspundea de toate viciile lucrării.
Menţionatele vicii puteau fi reclamate în termen de 6 luni de la data apariţiei acestora, dacă nu au fost ascunse cu viclenie şi în termen de 3 ani, dacă au fost ascunse cu viclenie, cum, cu justeţe, a reţinut şi instanţa de apel.
Este de subliniat, deopotrivă, că, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că, potrivit celui de-al doilea raport de expertiză, viciile lucrării s-au ivit înainte de data de 19 decembrie 2005, dată la care expira termenul de garanţie, vicii ce au fost reclamate în termenul legal, recurenta-reclamantă răspunzând, atât pentru viciile descoperite în perioada de garanţie şi neremediate, cât şi pentru cele sesizate ulterior acesteia, ca urmare a lucrărilor de demontare efectuate de noua societate executantă, având în vedere refuzul recurentei de îndeplinire a obligaţiilor contractuale şi de remediere a deficientelor şi defecţiunilor.
În concluzie, constatând legalitatea soluţiei din apel şi din perspectiva prevederilor speciale cuprinse în Decretul nr. 167/1958, criticile formulate de recurentă ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 din Decretul nr. 167/1958, cât şi criticile ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 11 parag. 1 din Decretul nr. 167/1958 nu pot fi primite spre a conduce la admiterea recursului.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC R.C.V. SRL împotriva deciziei civile a secţiei a V-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti nr. 367 din 17 octombrie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2788/2012. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2797/2012. Civil → |
|---|
