ICCJ. Decizia nr. 284/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 284/2012

Dosar nr. 4999/1/2011

Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2012

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 23 noiembrie 2005, sub nr. 1480/2005, reclamanta SC T.B. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi Primăria Oraşului Buşteni - prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

I. 1. Obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr.1630 din 13 martie 2000, a actului adiţional din 9 aprilie 2001 şi a celorlalte obligaţii asumate;

2. Obligarea pârâtelor la defrişarea terenurilor stabilite pentru montarea instalaţiilor de transport pe cablu şi pentru realizarea pistelor de schi, în conformitate cu clauzele cuprinse în contractul de asociere şi cu Legea nr.599/31 octombrie 2001, adoptată de Parlamentul României în scopul extinderii domeniului schiabil al staţiunii Buşteni;

3. Obligarea pârâtelor la emiterea şi avizarea P.U.Z. (Planul Urbanistic Zonal);

4. Obligarea pârâtelor la încetarea folosirii discreţionare a terenurilor ce fac obiectul contractului, în condiţiile în care reclamanta are dreptul de administrare şi folosinţă.

II. Obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Oraşului Buşteni, cu privire la garantarea finanţării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligaţiilor asumate.

III. Obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Buşteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Judeţului Prahova 2001- 2004 şi cu Memorandumul de Finanţare PHARE Ro 0101, semnat la Bucureşti în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G. nr. 48 din data de 25 iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002.

IV. Obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la punerea în aplicare efectivă a tuturor obligaţiilor asumate.

V. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2005, pârâţii Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi Primăria Oraşului Buşteni - prin Primar au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sinaia, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1065, pronunţată la data de 15 decembrie 2005, Judecătoria Sinaia a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de către pârâţi, şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a acţiunii comerciale formulată de către reclamanta SC T.B. SRL împotriva pârâţilor Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi Oraşul Buşteni - prin Primar.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că litigiul de faţă are obiect neevaluabil în bani, obiectul fiind obligaţie de a face, şi, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie, al căror obiect este neevaluabil în bani, sunt judecate în primă instanţă de către tribunal.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 23 decembrie 2005, sub nr. 8806/2005.

La termenul de judecată din data de 1 martie 2006, reclamanta SC T.B. SRL a depus la dosar precizare la acţiunea principală, prin care a solicitat:

- obligarea pârâtelor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiect al contractului de asociere în participaţiune nr. 1630/2000, încheiat de părţi şi în conformitate cu Legea nr. 599/2001;

- obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Oraşului Buşteni, cu privire la garantarea finanţării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligaţiilor asumate prin contractul de asociere în participaţiune nr. 1630/2000 şi a actelor adiţionale;

- obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Buşteni- Gura Diham - Poiana Izvoarelor, în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Judeţului Prahova 2001 - 2004 şi cu Memorandumul de Finanţare PHARE Ro 0101, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001, şi ratificat prin O.G. nr. 48 din 25 iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002, pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultând din contractul de asociere în participaţiune nr. 1630/2000, şi a actelor adiţionale încheiate de părţi.

La acelaşi termen, pârâţii Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi Primăria Oraşului Buşteni- prin Primar au depus la dosar precizări la întâmpinarea depusă la termenul din 15 decembrie 2005 şi cerere reconvenţională, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Oraşului Buşteni- prin Primar şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC T.B. SRL şi, pe cale reconvenţională, au solicitat:

- obligarea reclamantei- pârâte SC T.B. SRL Bucureşti să facă dovada că poate asigura fondurile şi asistenţa tehnică la realizarea lucrărilor de amenajare, potrivit art. 6 din contractul de asociere şi, totodată, să fie obligată să asigure fondurile necesare în conformitate cu prevederea sus-indicată;

- obligarea reclamantei-pârâte să prezinte proiectele tehnice de execuţie potrivit Cap. VII pct. 1 din contract pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie;

- să fie obligată să finanţeze integral lucrările propuse din surse proprii, conform prevederilor art. 7 pct. 2 din contract;

- să fie obligată să prezinte situaţia financiar- contabilă şi bilanţul contabil pe perioada 2000- 2005;

- să fie obligată la plata daunelor cominatorii în sumă de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la îndeplinirea obligaţiilor asumate.

La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2006, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâţi şi, după deliberare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Buşteni, apreciind că aceasta are calitate procesuală în cauză, şi având în vedere capetele de cerere II, III şi V din cererea de chemare în judecată, şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere cererea de chemare în judecată, capătul I din cerere, contractul de asociere în participaţiune, ce a fost încheiat cu reclamanta, neavând relevanţă care sunt asociaţii societăţii.

Prin sentinţa nr. 622, pronunţată la data de 24 mai 2006, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea completată formulată de reclamanta SC T.B. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Buşteni şi Primăria Buşteni.

A respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţii Consiliul Local Buşteni şi Primăria Buşteni.

A obligat pârâtul Consiliul Local Buşteni la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 şi a actului adiţional din 9 aprilie 2001.

A obligat ambele pârâte la defrişarea terenurilor stabilite pentru montarea instalaţiilor de transport pe cablu şi pentru realizarea pistelor de schi.

A obligat ambele pârâte la emiterea şi avizarea planului urbanistic zonal.

A obligat pârâtul Consiliul Local Buşteni la încetarea folosirii discreţionare a terenurilor ce fac obiectul contractului încheiat între părţi.

A obligat pârâtul Consiliul Local Buşteni la realizarea imediată a infrastructurii de acces Buşteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor.

A obligat pârâtul Consiliul Local Buşteni să-şi intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere.

A respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a Hotărârii nr. 49/2002 a Consiliului Local Buşteni.

A obligat pârâţii să plătească reclamantei daune cominatorii în valoare de 500 Ron pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.

A obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 77,6 lei Ron cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la emiterea şi avizarea planului urbanistic zonal, s-a reţinut că, prin decizia nr. 141 din 16 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, această instanţă a stabilit cu puterea lucrului judecat că, pentru nerealizarea obligaţiilor asumate în contract, culpa evidentă aparţine Consiliului Local Buşteni, „mai ales în ce priveşte obţinerea planului urbanistic zonal, care nici până în momentul de faţă nu a fost înaintat spre avizare Consiliului Judeţean Prahova. În atare situaţie, în mod logic şi legal pârâta-intimată nu a putut obţine avizele şi autorizaţia de construcţie pentru realizarea obiectivelor proiectate, cu toate că a făcut demersuri în acest sens, în vederea eliberării certificatului de urbanism, depunând şi memoriile tehnice aferente”.

Totodată, în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea pârâţilor de a înceta folosinţa discreţionară a terenurilor, s-a reţinut în aceeaşi decizie a Curţii de Apel Ploieşti (141 din 16 mai 2005) că predarea terenurilor a fost doar una formală, „în realitate acestea sunt folosite în beneficiul propriu al pârâţilor, mai ales că aceştia nu şi-au înscris dreptul de proprietate asupra terenurilor, reclamanta având înscris în Cartea Funciară un drept de folosinţă, dar pe care nu îl poate materializa în realizarea proiectelor de investiţii”.

În schimb, capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local Buşteni, acesta a fost apreciat ca fiind neîntemeiat, reţinându-se, în acest sens, că, prin hotărârea menţionată, s-a dispus garantarea investiţiei primei faze a proiectului „OMU” în valoare de 9.480.000 dolari SUA şi dobânzile aferente cu terenuri aflate în domeniul privat al oraşului Buşteni.

Sub un prim aspect, s-a constatat că această hotărâre a fost revocată ulterior prin Hotărârea Consiliului Local Buşteni nr. 63 din 21 octombrie 2002, stabilindu-se că toate actele administrative, emise în baza H.C.L. 49/2002 sunt nule. Ori, această hotărâre nu a fost atacată şi nu s-a solicitat anularea ei de către persoanele interesate, pe calea contenciosului administrativ.

Aşadar, atâta vreme cât o astfel de obligaţie nu a fost cuprinsă în contractul părţilor, iar Hotărârea nr. 49/2002 prin care Consiliul Local îşi asuma garantarea investiţiei, a fost ulterior revocată, tribunalul apreciază că o astfel de obligaţie nu mai poate subzista.

Capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Buşteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor, a apreciat instanţa de fond că este, de asemenea, întemeiat, având în vedere că în strategia de dezvoltare economico- socială a Judeţului Prahova în perioada 2001- 2004 la anexa nr. 10 apare, în lista cu proiecte de infrastructură avizate de delegaţia Comisiei Europene, proiectul amenajării turistice complexe pe traseul Valea Cerbului - Masivul Bucegi.

În ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere, s-a reţinut prin hotărârile pronunţate anterior că realizarea proiectului comun nu poate fi adusă la îndeplinire, în lipsa emiterii autorizaţiilor de construire pentru obiectivele turistice.

Referitor la reconvenţionala pârâţilor, tribunalul a reţinut în primul rând că, potrivit deciziei nr. 141 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti s-a stabilit că reclamanta „a făcut tot posibilul pentru realizarea obligaţiilor asumate, dar culpa evidentă aparţine pârâtului Consiliul Local Buşteni”.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat apel reclamanta SC T.B. SRL Bucureşti, cât şi pârâţii Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi Primăria Oraşului Buşteni - prin Primar.

Prin decizia nr. 72, pronunţată la data de 1 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul reclamantei SC T.B. SRL formulat împotriva sentinţei nr. 622 din data de 24 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Prahova; a admis apelul pârâţilor Consiliul Local Buşteni şi Primăria Buşteni, prin Primar şi a modificat în parte sentinţa nr. 622 din data de 24 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea principală; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei în ceea ce priveşte reconvenţionala apelanţilor pârâţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract, amplasament ce reprezintă numai terenuri cu vegetaţie forestieră, şi amplasamentul real, aşa cum rezultă din amenajamentul silvic al UP II, nu a existat şi nu există o identitate în ceea ce priveşte suprafaţa fiecărei parcele şi locaţia efectivă.

Un alt aspect important şi neobservat de prima instanţă rezidă în faptul că au apărut dificultăţi în punerea în executare a contractului în ceea ce priveşte diferenţele mari de suprafaţă, între suprafaţa menţionată în Legea nr. 599/2001 pentru fiecare parcelă în parte şi suprafaţa reală a fiecărei parcele, astfel încât, dacă s-ar fi predat conform legii menţionate, Direcţia Silvică Prahova ar fi predat o suprafaţă mult mai mare de teren-pădure, respectiv 29,04 ha, pe un alt amplasament şi unde este impropriu din punct de vedere tehnic pentru realizarea investiţiei.

De asemenea, în mod greşit prima instanţă a reţinut că sarcina defrişării terenurilor forestiere intră în competenţa apelanţilor pârâţi, când acestora nu le-au fost predate faptic şi efectiv terenurile respective ce făceau obiectul contractului de asociere (a se vedea în acest sens adresa nr. 9886 din 14 octombrie 2005). Ca atare, rezultă faptul că numai R. RA o îndrumase printr-o adresă pe reclamantă să se adreseze Primăriei Buşteni, dar aceasta din urmă nu putea proceda la defrişare fără un aviz favorabil de la R. RA şi dacă, lucrul cel mai important, terenul era în posesia efectivă în domeniul public sau privat al Oraşului Buşteni.

În atare context, prima instanţă în mod greşit a obligat Consiliul Local şi Primăria Buşteni să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul contractului de asociere, când o parte din terenuri nu erau în posesia apelanţilor pârâţi, iar intabularea unui drept de proprietate are efect declarativ şi de publicitate, rămânând la latitudinea proprietarului acest aspect, neputând fi obligat în acest sens pe cale judecătorească.

Pentru terenurile pe care urma să se construiască investiţia, obiect al contractului de asociere, ce erau proprietate publică a Oraşului Buşteni, s-a adoptat H.C.L. nr. 49 din 8 august 2002 în baza unor considerente de interes major al comunităţii pentru derularea contractului de asociere, hotărâre prin care s-a trecut suprafaţa de 29,40 ha, din domeniul public în domeniul privat al Oraşului Buşteni.

Ulterior, la data de 21 octombrie 2002, prin H.C.L. nr. 63 a fost revocată H.C.L. nr. 49 din 8 august 2002, astfel încât terenurile ce făceau obiectul contractului de asociere au redevenit domeniul public al Oraşului Buşteni, fiind supuse Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, neputând constitui obiectul contractului de asociere.

Prima instanţă în mod greşit a obligat apelanţii pârâţi la emiterea şi avizarea PUZ- urilor, deoarece aceştia nu mai sunt proprietarii terenurilor, acestea fiind retrocedate foştilor proprietari în baza Legilor Fondului Funciar.

Mai mult decât atât, prima instanţă în mod nelegal şi neîntemeiat a obligat şi Primăria alături de Consiliul Local să îndeplinească obligaţiile contractuale, obiect al contractului de asociere, deoarece contractul nr. 1630/2000 a fost încheiat numai cu Consiliul Local Buşteni.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC T.B. SRL Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului pârâţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 2197 din 30 septembrie 2009, a admis recursul declarat de reclamantă .

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente :

Invocarea de către recurenta - reclamantă SC T.B. SRL Bucureşti a motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de casare ori de modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este fondată, iar criticile formulate se circumscriu acestui motiv de recurs.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, „între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract ... şi amplasamentul real, aşa cum rezultă amenajamentul silvic al UP II, nu a existat şi nu există o identitate în ceea ce priveşte suprafaţa fiecărei parcele şi locaţia efectivă”.

Or, din analiza clauzelor contractului, se constată clar că, la art. 4 din contract, s-a stipulat: „traseul instalaţiei de transport pe cablu şi al pârtiei, conform propunerilor proiectului, trece prin terenuri administrate de Ocolul Silvic Azuga, astfel ...”, ulterior fiind redate suprafeţele de teren ocupate de telegondole şi pârtie, în metri pătraţi, şi nicidecum suprafaţa de teren cuprinsă în unitatea amenajistică din U.P. II, aşa cum în mod greşit a interpretat instanţa de apel.

De asemenea, tot cu interpretarea greşită a clauzelor contractului, instanţa de apel a reţinut că „locaţia parcelelor nu coincide cu amplasamentul fizic, astfel încât, dacă s-ar preda efectiv, parcelele se găsesc într-o zonă unde nu este posibilă edificarea de construcţii, respectiv pârtie de schi şi telegondole, conform contractului de asociere”.

Pentru a se putea stabili, în mod corect, dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste obligaţii, faţă de situaţia reală existentă, era necesară efectuarea unei probe concludente în acest sens, respectiv o expertiză tehnică, probă pe care instanţa de apel nu a înţeles să o ordone şi administreze. Se impune, deci, sub acest aspect, suplimentarea probatoriului şi efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, întrucât numai prin expertiză, dată fiind natura acestei probe, se pot individualiza şi limita suprafeţele de teren în discuţie.

Instanţa de apel a dat o interpretare greşită clauzelor contractuale şi atunci când a reţinut că intimaţii- pârâţi nu aveau obligaţia de a defrişa terenurile forestiere, din clauzele stipulate la art. 5 şi art. 6 din contract reieşind, în mod clar, în sarcina cărei părţi incumbă sarcina defrişării terenurilor, respectiv „Consiliului Local”.

De asemenea a fost găsit fondat şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat, privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. şi, respectiv, ale art. 1073 şi următoarele C. civ., sens în care recurenta- reclamantă SC T.B. SRL Bucureşti face trimitere la dosarul nr. 711/310/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia.

Repunând, din oficiu, cauza pe rol, fără să menţină suspendarea, deşi nu se soluţionase irevocabil cealaltă pricină, şi, judecând apelul, instanţa a dat o hotărâre cu încălcarea legii, apreciind ca neoportună menţinerea măsurii sistării temporare a judecăţii în cauză, pentru cazul de suspendare legală facultativă sus- arătat.

Instanţa de apel chiar îşi motivează decizia dată şi pe faptul că terenurile ce fac obiectul contractului au fost retrocedate foştilor proprietari, apreciere eronată şi faţă de lipsa unei probe concludente sub acest aspect şi având în vedere nesoluţionarea dosarului nr. 711/310/2007, pentru a cărui finalizare fusese suspendată iniţial prezenta cauză).

Cealaltă critică formulată de recurentă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. a fost găsită, de asemenea, întemeiată, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greşită a art. 1073 şi următoarele C. civ., de vreme ce, în mod irevocabil, s-a constatat cupla exclusivă a intimaţilor- pârâţi Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi Primăria Oraşului Buşteni- prin Primar pentru neexecutarea contractelor dintre părţi.

Cauza a fost înaintată Curţii de Apel Ploieşti, pentru rejudecare iar Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 39 din 5 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârâtele Consiliul Local Buşteni şi Primăria Buşteni, prin primar .

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea principală.

A respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la cererea reconvenţională formulată de reclamantele pârâte.

Pentru a dispune astfel şi pe linia deciziei de casare, la termenul de judecată din data de 30 martie 2010, Curtea a încuviinţat proba cu expertiză topografică, aceasta fiind efectuată conform obiectivelor stabilite prin încheierile de şedinţă din data de 30 martie 2010 şi 27 aprilie 2010.

În lumina acestei expertize, care a fost depusă la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2011, Curtea a reţinut că pentru a se putea stabili, în mod corect, dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste obligaţii, faţă de situaţia reală existentă, era necesară efectuarea acestei probe de specialitate.

Concluziile expertizei au stabilit că urmare validării propunerilor privind restituirea în natură a suprafeţei de 7138,7 mp, din care pe raza oraşului Buşteni – 2529,7 ha, teren cu vegetaţie forestieră, Regelui Mihai I şi faptul că protocolul cu numerele 4373/2006 şi 9058/2006, prevede o suprafaţă de 1918,2 ha teren forestier, suprafaţă care include şi terenurile menţionate în contractul din anul 2000 care a fost predată de Direcţia Silvică Prahova-Ocolul Silvic Azuga, către Comisia Locală Buşteni, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, forestiere şi punerea în posesie a proprietarilor, beneficiarul suprafeţelor de teren menţionate este Regele Mihai I, context în care rezultă cu certitudine că este imposibilă respectarea clauzelor contractuale, suprafaţa propusă spre restituire fiind mult mai mare decât cea cuprinsă în contract.

În situaţia sus arătată, curtea a stabilit că în mod eronat a fost dispusă obligarea pârâtelor la emiterea şi avizarea PUZ, imposibil de realizat în contextul restituirii proprietăţilor de teren ce fac obiectul litigiului.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, Curtea a menţinut dispoziţiile deciziei atacată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta SC T.B. SRL Bucureşti, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtelor la punerea în executare a clauzelor contractuale, astfel cum au fost încheiate de ambele părţi.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel face o analiză a cursului dosarului, fără a arăta actele şi dovezile pe care se sprijină soluţia pronunţată.

Instanţa nu s-a pronunţat pe aspectul reţinut prin concluziile raportului de expertiză, în sensul de a stabili dacă terenurile se pot considera retrocedate în situaţia în care procedura de retrocedare nu a fost finalizată. Mai mult decât atât, expertul a arătat la pct. 5 că obiectivele se pot realiza.

În aceste condiţii, recurenta a arătat că instanţa a înlăturat concluziile raportului de expertiză, fără nici o motivare, nu s-a pronunţat asupra situaţiilor arătate de expert .

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că nu a analizat clauzele contractuale. În realitate, prin soluţia pronunţată, instanţa a anulat indirect contractul încheiat între părţi şi a apreciat că acesta este imposibil de respectat, fără a ţine cont de Decizia în interesul legii nr. 1/1997 a Curţii Supreme de Justiţie care arată că niciun alt act (proces verbal de punere în posesie, de stabilire amplasament sau adeverinţă) nu constituie titlu de proprietate şi nu face dovada proprietăţii.

În mod greşit instanţa a constatat că, clauzele contractului de concesiune sunt imposibil de realizat, în condiţiile în care ambele rapoarte de expertiză dovedesc contrariul, iar dreptul de folosinţă al SC T.B. SA este intabulat în cartea funciară potrivit predării efectuate în anul 2002.

Din actele dosarului nu rezultă că terenurile au fost retrocedate, nu există titlu de proprietate, mai mult Primăria Buşteni a vândut o parte din terenuri către societăţi comerciale sau persoane fizice, deci ele nu mai puteau fi vândute.

Recurenta precizează că intimaţii încearcă să inducă în eroare cu privire la suprafaţa de teren la care fac referire proiectele stabilite prin contractele de asociere. În ceea ce priveşte atribuirea unei suprafeţe de teren persoanelor aşa zis îndreptăţite, recurenta a susţinut că aceste împroprietăriri s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi pentru a muşamaliza deturnarea fondurilor PHARE, aprobate pentru finanţarea acestor proiecte de interes naţional.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., care stipulează că în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului şi în consecinţă, în mod greşit curtea de apel nu a solicitat ca un obiectiv al expertizei topografice să stabilească în ce măsură terenurile care trebuie defrişate intră în categoria celor restituite sau nu.

De asemenea, s-a susţinut că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1073 C. civ., instanţa de apel nu a analizat şi stabilit culpa în nerealizarea acestui proiect.

În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanta T.B. SRL, recurenta a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestuia, nefiind prezentată nici o motivare în sprijinul respingerii acestuia.

Oraşul Buşteni - prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Buşteni au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că potrivit expertizei rezultă cu certitudine că terenurile care fac obiectul contractului de asociere în participaţiune au fost retrocedate Regelui Mihai I, în conformitate cu prevederile legii fondului funciar şi în consecinţă pârâţii nu-şi mai pot îndeplini obligaţiile contractuale.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate şi de susţinerile din întâmpinare constată următoarele:

Reclamanta SC T.B. SRL a încheiat la data de 13 martie 2000 cu pârâţii Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi Oraşul Buşteni, prin Primar, un contract de asociere în participaţiune pentru realizarea unor obiective turistice în localitatea Buşteni, zona turistică Valea Cerbului.

Potrivit art. 3 pârâţii trebuiau să contribuie la realizarea obiectivelor prin atribuirea în folosinţă, libere de orice sarcini, a terenurilor necesare pentru amenajarea şi exploatarea pârtiilor pentru sporturi de iarnă şi de vară, montarea şi exploatarea instalaţiilor de transport pe cablu în zonele stabilite conform anexei la contract (plan de situaţie topografică, plan detaliu pentru amplasament instalaţie telecabină şi pârtie de schi Gura Diham – Poiana Coştilei, plan de amenajare silvică şi plan de coordonate pentru punctele de inflexiune zona turistică studiată şi descriere perimetru).

În temeiul acestui contract părţile au încheiat şi actul adiţional din data de 9 aprilie 2001 prin care au modificat şi completat contractul cu privire la stabilirea etapelor de realizare a instalaţiilor de transport cablu, a pârtiilor de schi, la evaluarea aportului, la durata contractului şi altele.

Considerând că pârâţilor refuză să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, reclamanta a formulat acţiune solicitând :

1. Obligarea pârâţilor la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 a actului adiţional din 09 aprilie 2001 şi a celorlalte obligaţii asumate;

2. Obligarea pârâţilor la defrişarea terenurilor stabilite pentru montarea instalaţiilor de transport pe cablu şi pentru realizarea pistelor de schi, în conformitate cu clauzele cuprinse în contractul de asociere şi cu Legea 599 din 31 octombrie 2001 adoptată de Parlamentul României în scopul extinderii domeniului schiabil al staţiunii Buşteni;

3. Obligarea pârâţilor la emiterea şi avizarea P.U.Z.;

4. Obligarea pârâţilor la încetarea folosirii discreţionare a terenurilor ce fac obiectul contractului, în condiţiile în care reclamanta are dreptul de administrare şi folosinţă.

5. Obligarea pârâţilor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al oraşului Buşteni, cu privire la garantarea finanţării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligaţiilor asumate.

6. Obligarea pârâţilor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Buşteni - Gura Dinam - Poiana Izvoarelor în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Judeţului Prahova 2001-2004 şi cu Memorandumul de Finanţare PHARE Ro 0101, semnat la Bucureşti în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G. nr. 48 din data de 25 iulie 2002 aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002.

7. Obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la punerea în aplicare efectivă a tuturor obligaţiilor asumate.

8. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

După un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 2197 din 30 septembrie 2009 a Secţiei comerciale de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamanta SC T.B. SRL împotriva deciziei nr. 72 din 1 august 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a casat decizia, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, cu îndrumarea de a se efectua o expertiză topografică pentru a se stabili dacă în raport de situaţia reală existentă mai pot fi îndeplinite obligaţiile contractuale ale pârâţilor, deoarece numai printr-o expertiză se pot individualiza şi limita suprafeţele de teren în discuţie.

Din raportul de expertiză întocmit la data de 9 noiembrie 2010, completat cu răspunsul la obiecţiunile părţilor, la data de 22 februarie 2011 rezultă că: ,,Prin protocolul cu numerele 4373 din 4 octombrie 2006 şi 9058 din 9 octombrie 2006, o suprafaţă de 1918,2 ha teren forestier, suprafaţă care include şi terenurile menţionate în contractul din anul 2000, a fost predată de către Direcţia Silvică Ploieşti - Ocolul Silvic Azuga, către Comisia Locală Buşteni, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, forestiere şi punerea în posesie a proprietarilor”.

Acest protocol a fost încheiat în temeiul Hotărârii nr. 4617 din 10 august 2006 a Comisiei Judeţene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, hotărâre prin care se validase anexa nr.37 privind restituirea în natură a suprafeţei de 7.138,7 ha teren cu vegetaţie forestieră, Regelui Mihai I, situată pe raza următoarelor localităţi: Oraşul Azuga – 3055,7 ha; Oraşul Buşteni 2529,7 ha; Oraşul Comarnic – 69,3 ha; Oraşul Sinaia 1.238,5 ha; Comuna Secăria – 149 ha; Comuna Valea Doftanei 96,5 ha.

La termenul din 27 ianuarie 2012 pârâţii au depus la dosar procesul verbal de punere în posesie parţială nr.12998 din 12 decembrie 2011 care atestă predarea suprafeţei de 2434,3183 ha teren forestier, Regelui Mihai I, în temeiul Hotărârii nr. 4617 din 10 august 2006, anexa nr.37.

Astfel fiind, ca urmare a încheierii procesului verbal de punere în posesie şi predarea acestei suprafeţe de teren Regelui Mihai I, suprafaţă care include şi terenurile ce fac obiectul contractului şi actului adiţional privind asocierea în participaţiune, este evident că pârâţii, din motive obiective, nu mai pot îndeplini obligaţiile contractuale.

În consecinţă criticile recurentei privind nepronunţarea cuţii de apel referitor la retrocedarea terenurilor şi la greşita apreciere privind imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale de către pârâţi sunt nefondate, deoarece în mod legal curtea de apel a reţinut şi motivat imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale de către pârâţi.

Considerentele deciziei atacate cu recurs la data de 25 mai 2011 se complinesc cu actul nou depus la dosar la data de 27 ianuarie 2012 de către pârâţi (procesul verbal de punere în posesie parţială, precitat,) care confirmă legalitatea deciziei.

În consecinţă, având în vedere că din motive obiective, executarea obligaţiilor contractuale ale pîrâţilor este imposibilă, analiza celorlalte motive de recurs nu mai este necesară.

Faţă de considerentele învederate, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat, urmează să-l respingă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.B. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 39 din 5 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 284/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs