ICCJ. Decizia nr. 288/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr.288/2012
Dosar nr. 10254/221/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului,din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâta C.B.E. Dublin, sucursala România, solicitând să fie obligată să calculeze corect dobânda şi comisionul de administrare şi să i se restituie comisionul de risc încasat pentru perioada 15 martie 2007 - 31 decembrie 2008.
Expunând situaţia de fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de credit bancar, iar pârâtanu calculează corect dobânda, comisionul de administrare şi comisionul de risc.
Prin sentinţa civilă nr. 1080/2009 s-a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, care şi-a declinat competenta în favoarea Judecătoriei Deva şi, în consecinţă, prin sentinţa comerciala nr. 64/CC/2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei Deva, arătând că reclamantul si-a precizat acţiunea şi că a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei, comisionul încasat în mod nelegal pentru perioada 15 martie 2007 - 31 decembrie 2008.
După înregistrarea dosarului pe rolul Judecătoriei Deva, reclamantul şi-a precizat acţiunea, contestând legalitatea comisionului de acordare a creditului, aplicarea de penalizări pentru întârzierile la plata, reţinerile din pensie pentru plata ratelor neachitate si cesionarea „creditului”.
Prin sentinţa civilă nr. 3731 din 9 iunie 2010, Judecătoria Deva a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele :
Părţile au încheiat un contract de credit prin care s-a convenit acordarea unui credit reclamantului în condiţiile prevăzute în contract, iar potrivit prevederilor art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie sa o dovedească.
Reclamantul nu doar ca si-a formulat ambiguu acţiunea, făcând în cursul judecăţii mai multe „precizări” care reprezentau practic petite noi si din care se putea deduce că acţiunea practic nu are un obiect precis, ci constituie doar o încercare a reclamantului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor convenite, dar a insistat si asupra faptului că pârâta este cea care trebuie sa-si justifice legalitatea clauzelor din contract si a modului de calcul, insistând ca aceasta sa indice temeiul legal, care îi permite să insereze anumite clauze în contract şi ignorând faptul ca în baza principiului libertăţii contractuale consacrat de art. 5 şi 969 C. civ., părţile pot conveni asupra oricăror clauze, dacă nu se încalcă norme de ordine publică.
Având în vedere că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern D.C.E. nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar Româniaşi-a asumat obligaţia transpunerii corecte şi complete şi obligaţia aplicării legislaţiei interne într-o modalitate care să asigure atingerea scopului directivei, aceea de a proteja consumatorii în relaţia cu comercianţii, instanţele naţionale au obligaţia de a examina din oficiu şi pe cale incidentală, nu numai în procedura special instituită de Legea nr. 193/2000, caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractele dintre comercianţi şi consumatori şi de a înlătura aplicarea unei astfel de clauze în măsura în care reţine caracterul abuziv.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv (cauza M.Q., C - 240/98).
Concret, în speţă, reclamantul contesta modul de calcul al dobânzii, comisionul de risc, comisionul de acordare a creditului comisionul de administrare, penalităţile calculate pentru întârziere, separat de dobândă reţinerile din pensie pentru plata ratelor neachitate si cesionarea „creditului”.
Referitor la reţinerile din pensie pentru plata ratelor neachitate şi cesionarea „creditului”, instanţa a constatat că aceste aspecte fac obiectul contestaţiei la executare, aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (Dosar nr. 29778/299/2009).
Referitor la modul de calcul al dobânzii reclamantul nu a invocat şi nici dovedit existenta vreunei greşeli de calcul, fata de „scadenţar”, în care s-a prevăzut rata lunară şi dobânda sau incidenţa vreunei clauze abuzive în contractul de credit.
Penalităţile calculate ca urmare a întârzierii la plata creditului, sunt în acord cu cele convenite de părţi prin contract (art. 8) iar clauza nu are un caracter abuziv, având o justificare rezonabila, în sensul că banca fiind comerciant, dobânda convenită de părţi reprezintă „preţul împrumutului”, care trebuie să acopere costul creditului şi profitul băncii. Dobânda nu are în astfel de contracte caracter sancţionator, respectiv nu se calculează pentru întârzieri faţă de termenele convenite, ci pentru că se pune la dispoziţia împrumutatului o sumă de bani care va fi returnată doar după un anumit termen.
În privinţa penalităţilor, acestea reprezintă daune cuvenite băncii, pentru întârzierile la plata ratelor.
Comisionul de risc nu s-a dovedit că ar fi perceput de bancă, iar comisionul de administrare şi de acordare a creditului nu încalcă nicio normă de ordine publică.
Împotriva sus menţionatei sentinţe şi a încheierii din 1 septembrie 2010, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind îndreptarea, lămurirea şi completarea sentinţei de fond, a formulat apel, calificat drept recurs, conform dispoziţiilor art. 282 alin. (1) şi art. 299 C. proc. civ., reclamantul C.A.
Prin Decizia nr. 343/ R din 21 martie 2011, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardiv, recursul formulat de reclamant.
Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamantul C.A., care a solicitat anularea deciziei atacată şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Deva.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 59 din 17 iunie 2011, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamant.
Prin cererea înregistrată, la data de 29 iulie 2011, reclamantul C.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei comerciale nr. 59 din 17 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a solicitat casarea deciziei şi soluţionarea cauzei pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 299, 304 şi 312 alin. (2) – (4) C. proc. civ., cu precizarea că la primul termen de judecată va depune la dosar, pe larg, motivele de fapt şi de drept ale cererii, însă ulterior a depus doar concluzii scrise la data de 27 ianuarie 2012.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., invocate chiar de reclamant, constată că prin Decizia comercială nr. 59 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 343/ R din 21 martie 2011 pronunţată de Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Hunedoara, reţinându-se în considerente, în mod legal, că în raport de valoarea obiectului acţiunii, prin regulatorul de competenţă şi anume sentinţa comercială nr. 64/ CC din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, ca instanţă de fond.
În temeiul regulatorului de competenţă, cauza a parcurs cele două grade de jurisdicţie în materie şi anume judecata de fond la judecătorie şi în recurs la Tribunalul Hunedoara, Decizia pronunţată în recurs fiind irevocabilă.
Astfel fiind, apelul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile nr. 343/ R din 21 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, a fost respins, în mod legal, ca inadmisibil, de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia recurată deoarece potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului numai hotărârile date fără drept de apel şi cele date în apel, iar în speţă reclamantul a atacat cu recurs o decizie irevocabilă.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că Decizia recurată a fost pronunţată si motivată cu aplicarea corectă a legii şi în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei comerciale nr. 59/2011 din 17 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2012. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 157/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
