ICCJ. Decizia nr. 2997/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, precizată la data de 14 iunie 2010, reclamanții O.N.M., O.A.E., Z.M.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat a se constata caracterul politic al măsurii administrative luate de către organele fostei securități împotriva antecesorului comun, O.A. și a se dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 RON cu titlul de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în proces.
în motivele cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului O.A., decedat la data de 09 iulie 1972, în calitate de descendenți de gradul I, respectiv descendenta de gradul II reclamanta Z.M.C., urmare a decesului tatălui său, O.M.I.
întrucât din dosarul politic al defunctului O.A. rezultă că împotriva antecesorului a fost luată o măsură administrativă de către organele fostei securități, având ca obiect internarea în colonie de muncă pe timp de 48 de luni pentru activitate politică intensă, în anul 1945 înscriindu-se în P.N.L. și având legătură strânsă cu președintele și cu secretarul general al P.N.L. din Turda, fără să poată fi identificat cu certitudine actul normativ în temeiul căruia a fost luată această măsură, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se formulează prezenta acțiune.
Prin săvârșirea faptei reținute s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv lit. b), militarea pentru democrație și pluralism politic și lit. d), respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale.
în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Prin Sentința civilă nr. 989 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea, instanța reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente:
Pe parcursul judecării procesului, a fost pronunțată Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 de către Curtea Constituțională care a apreciat că temeiul juridic al acțiunii respectiv prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii.
Astfel, având în vedere că temeiul de drept, respectiv prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea au devenit neconstituționale, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.
Prin Decizia nr. 204 A din 30 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul, a desființat în parte sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, menținând celelalte dispoziții ale sentințe.
în pronunțarea soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată de organele fostei securități având ca obiect internarea antecesorului lor, defunctul O.A., într-o colonie de muncă pe timp de 48 de luni pentru activitate politică intensă în cadrul P.N.L., și, consecutiv acestei constatări, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești în cuantum de 500.000 RON, cu titlul de daune morale.
Legea nr. 221/2009 permite o astfel de constatare, în condițiile art. 3 și art. 4 alin. (2), în considerarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate, conferind dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a).
Este adevărat că în timpul judecării cauzei în primă instanță Curtea Constituțională a statuat în privința neconstituționalității textului normativ care fundamentează în drept solicitarea reclamanților, pronunțând în acest sens Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu Constituția a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu Constituția a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția.
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamanții își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamantă.
în prezentul proces, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamanților, privitoare la obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit, au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus-arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanții îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, astfel cum în mod corect s-a considerat prin sentința atacată.
Această decizie a Curții Constituționale nu reprezintă însă un impediment în soluționare cererii având ca obiect constatarea caracterului politic al internării într-o colonie de muncă pe timp de 48 de luni pentru activitate intensă în cadrul P.N.L., în condițiile în care o astfel de cerere are caracter principal, iar nu accesoriu, și norma care permite această constatare este exclusă efectelor deciziei de neconstituționalitate.
Or, cu toate că reține în mod corect limitele învestirii sale, prima instanță omite să analizeze și să se pronunțe cu privire la cererea reclamanților. Nu există nicio mențiune cu privire la judecata acestei cereri în cuprinsul considerentelor și, cu atât mai puțin, o dispoziție expresă în dispozitivul sentinței.
Nu s-ar putea considera că rezolvarea pe care legea specială o permite în privința cererii având ca obiect acordarea unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit ar lipsi de interes solicitarea referitoare la constatarea caracterului politic al măsurii administrative, o astfel de statuare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, având ea însăși valoarea unei reparații cu profund caracter moral, iar concretizarea normelor ce recunosc ex lege caracterul politic poate fi utilă celui prejudiciat, respectiv moștenitorilor, într-o eventuală valorificare a drepturilor decurgând din aceasta, în procedura de drept comun.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanți, care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici:
Instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, are ca efect netemeinicia acțiunii.
Urmare publicării Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 au devenit incidente dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
Așa fiind, instanța a soluționat în mod nelegal cauza înaintea împlinirii termenului de 45 de zile, întrucât la acea dată dispozițiile erau doar suspendate, încălcând astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Instanța de apel a motivat doar că, prin declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, solicitarea de acordare a daunelor morale a rămas fără suport legal, fără însă a motiva încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamanților, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care acestea se încadrează, înalta Curte reține următoarele:
Criticile privind stabilirea greșită de către instanța de apel a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu sunt fondate.
Contrar susținerilor recurenților, curtea de apel a dezlegat corect problema de drept care se punea în speță, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
în raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 3307alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților.
De aceea, nu se poate susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Având în vedere argumentele prezentate referitoare la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, astfel cum acestea au fost dezlegate cu putere obligatorie pentru instanțe prin Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, nu avea nicio relevanță în pronunțarea soluției în cauză faptul că termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție pentru compatibilizarea normei neconstituționale cu dispozițiile Constituției, nu era expirat la data fixată pentru judecata apelului. Așa cum a reținut și instanța de apel, conform tezei finale a art. 147 alin. (1) din Constituție, pe durata termenului de 45 de zile, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, ceea ce echivalează cu inexistența normei juridice declarată neconstituțională.
Ca atare, nu se justifica amânarea cauzei până după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, cum greșit pretinde recurentul, criticile formulate în acest sens nefiind fondate.
Pentru toate aceste motive, reținând că nu au fost întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul reclamanților ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3001/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2971/2012. Civil → |
|---|
