ICCJ. Decizia nr. 3001/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plății, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice a soțului său, P.I., în perioada 18 mai 1957 - 17 aprilie 1964.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin Sentința civilă nr. 312/S din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10 2010 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicare deciziei dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
începând cu data publicării deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, 15 noiembrie 2010, aplicarea acestor prevederi este suspendată de drept.
Până la pronunțarea sentinței în prezenta cauză, Parlamentul nu a pus de acord dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) cu Constituția.
Cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe prevederi legale a căror aplicare este suspendată, nu este întemeiată, astfel că a fost respinsă.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta.
Prin Decizia nr. 49/Ap din 18 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Statul Român și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.
Deciziile Curții Constituționale, care, în exercitarea controlului corect posterior, rezolvă prin admitere excepția de neconstituționalitate, sunt obligatorii și produc efecte erga omnes și ex nunc.
Ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, încetându-și de drept efectele, pentru viitor, ulterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României.
Potrivit art. 147 din Constituție, dispozițiile constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Ca urmare, faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă anterior constatării neconstituționalității, nu este de natură a înlătura aplicarea deciziei Curții Constituționale, care are caracter obligatoriu.
Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice, în baza acestei decizii și nu mai pot fi aplicate, fiind suspendate de drept.
Dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu aduc atingere drepturilor fundamentale stabilite de Convenția Europeană și Protocolul 1 iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 se constata caracterul neconstituțional al unor dispoziții, care și-au încetat temporar aplicabilitatea, fără a fi încălcate prin aceasta Pactele și Tratatele internaționale la care România este parte.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:
Instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, are ca efect netemeinicia acțiunii.
Contrar celor reținute de instanța de apel, decizia Curții Constituționale nu era aplicabilă în speță, ci doar raporturilor juridice născute după publicarea deciziei.
La data formulării cererii de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 221/2009, acesta fiind actul normativ care se aplică pe tot parcursul procesului.
Recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 20 din Constituția României, întrucât nu a ținut seama de reglementările internaționale, respectiv Rezoluțiile nr. 1096/1996 și 1481/1996 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția nr. 40/1985.
Totodată, recurenta susține că prin modificarea legii printr-o ordonanță declarată neconstituțională, la interval de un an și șase luni de la data apariției Legii nr. 221/2009, i-a fost încălcat dreptul la o judecată corectă, precum și dreptul la apărare.
Analizând decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a Deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii formulate de reclamantă în baza lor, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Contrar susținerilor recurentei, această problemă de drept a fost dezlegată corect de către instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat înalta Curte în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, așa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulară a unui "bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
De asemenea, nu se poate reține nici că prin aplicarea la speță a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-ar încălca principiul nediscriminării.
Principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.
Situația de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanta s-ar găsi, dat fiind că cererea sa nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul "discriminării" constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.
în același timp, nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului nediscriminării nici din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție, care garantează, într-o sferă mai largă de protecție decât cea reglementată de art. 14, "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, fără nici o discriminare, bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Este vorba așadar de garantarea dreptului la nediscriminare în privința tuturor drepturilor și libertăților recunoscute persoanelor în legislația internă a statelor.
în speță însă, drepturile pretinse de reclamantă nu mai au o astfel de recunoaștere în legislația internă a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, după cum s-a arătat deja, nu intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de constituționalitate.
Față de toate aceste considerente, reținute prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea recurată apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a normelor naționale și convenționale anterior analizate.
în consecință, nefiind întrunite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3002/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2997/2012. Civil → |
|---|
