ICCJ. Decizia nr. 3/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3/2012
Dosar nr.4440/99/2009
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1286 din 07 iunie 2010, Tribunalul Iaşi a respins cererea reclamantei B.L., în contradictoriu cu SC E.O.M.D. SA, a fost obligată, reclamanta, să plătească în contul expertului S.D. suma de 400 lei, cu titlu de diferenţă onorariu expertiză tehnică topografică.
În fapt, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 153 din 25 mai 2009 emisă de pârâtă, a fost soluţionată notificarea reclamantei prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafaţă de 1049 m.p., situat în municipiul Iaşi, str. Ţ. sau C.C., în sensul respingerii acesteia, motivat de faptul că notificarea a fost tardiv introdusă, faţă de termenele impuse de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat anularea deciziei de respingere a notificării, respectiv obligarea pârâtei la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, susţinând, pe de o parte, că a mai formulat o notificare, după apariţia Legii nr. 247/2005, la data de 25 ianuarie 2007, calificată greşit de Primăria Iaşi ca fiind formulată în baza Legii nr. 18/1991 şi soluţionată prin emiterea Ordinului Prefectului nr. 169 din 4 martie 2009, iar, pe de altă parte, că notificarea nu este tardiv introdusă, motivat de faptul că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termenul de 6 luni de formulare a notificării curgând de la comunicarea persoanei juridice deţinătoare a imobilului.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001.
Termenul de 12 luni este termen de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.
Sancţiunea nerespectării acestui termen pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Indiferent dacă reclamanta a formulat prima notificare la data de 25 ianuarie 2007, adresată Primăriei Iaşi, şi a doua notificare la data de 15 aprilie 2009, adresată unităţii deţinătoare (urmare a comunicării la data de 09 martie 2009 a Ordinului Prefectului nr. 169 din 4 martie 2009), cererea acesteia este tardivă, depăşind termenul de un an prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Susţinerile reclamantei că data de 09 martie 2009 ar trebui avută în vedere ca fiind cea de la care ar trebui să curgă termenul de formulare al notificării, nu sunt corecte, întrucât aceasta nu a făcut dovada că s-a adresat Primăriei Iaşi pentru a identifica deţinătorul bunului imobil pentru care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii sau că i-ar fi fost comunicate datele de identificare al imobilului, în sensul dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului imobil, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul revendicat, iar aceasta este obligată să identifice unitatea deţinătoare şi să-i comunice persoanei datele de identificare, în această din urmă situaţie termenul curgând după caz, de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de la data primei comunicări de la primărie.
Prin Decizia civilă nr. 167 din 3 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au avut în vedere, în esenţă, aceleaşi considerente de fapt şi de drept.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 10 ianuarie 2011, reclamanta B.L., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Recurenta-reclamantă a susţinut că nu a cunoscut situaţia juridică actuală a terenului revendicat. A susţinut că scopul exproprierii tatălui său, în anul 1963, respectiv modernizarea şi lărgirea străzii Ţ. - aşa cum rezultă din decretul de expropriere depus la dosar - a îndreptăţit-o să considere că terenul în cauză este în proprietatea municipiului laşi. Nu avea de unde să ştie că scopul exproprierii nu a fost realizat şi că, ulterior exproprierii, au intervenit acte administrative prin care Consiliul Popular Iaşi a trecut imobilul în administrarea Î.R.E. Iaşi.
Reclamanta s-a adresat cu o cerere de revendicare Primăriei laşi şi, după o îndelungată tergiversare a soluţionării cererii, la data de 09 martie 2009, i s-a comunicat Ordinul Prefectului nr. 169 din 04 martie 2009, prin care i se respingea cererea, motivat de faptul că terenul respectiv nu este în proprietatea Primăriei laşi, ci în proprietatea SC E. SA. Cu această ocazie a aflat care este situaţia juridică actuală a acestui teren, respectiv că este proprietatea SC E. SA, care posedă certificat de atestare a proprietăţii.
Consideră că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că termenul de 6 luni pentru formularea notificării, prevăzut de art. 22 alin. (1), curge de la data comunicării, comunicare ce s-a realizat prin Ordinul Prefectului mai sus indicat.
Dispoziţiile art. 28 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 10/2001 prevăd două momente alternative de la care începe să curgă termenul de formulare a notificării, de la intrarea în vigoare a legii sau de la primirea comunicării prevăzute la art. 27 alin. (3) din lege - comunicare ce se referă la persoana juridică deţinătoare a imobilului solicitat.
Ambele hotărâri judecătoreşti invocă numai dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc drept punct de plecare al termenului de formulare a notificării data intrării în vigoare a legii, neglijând faptul că această dispoziţie legală se completează cu dispoziţiile art. 28 alin. (1), care, în teza a doua, prevede ca punct de plecare pentru socotirea termenului de formulare a notificării, data comunicării persoanei juridice deţinătoare actualmente a imobilului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit dispoziţiilor exprese si imperative ale art. 22 din Legea nr. 10/2001 „(1) persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil, respectiv (5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Termenul de notificare este un termen de decădere întrucât durata sa este determinată prin lege iar, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, nerespectarea sa atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
S-a reţinut corect ca termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 până la 14 februarie 2002, însă, chiar şi în aceste condiţii, prin cererile formulate, la data de 25 ianuarie 2007, respectiv la data de 15 aprilie 2009, reclamanta se află cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat Primăriei Iaşi pentru identificarea deţinătorului bunului imobil în litigiu.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamata B.L. împotriva deciziei nr. 167 din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 290/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
