ICCJ. Decizia nr. 305/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.305/2012
Dosar nr.45322/3/2008
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 550 din 16 aprilie 2010, a admis contestai formulată de B.T., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti şi, pe cale de consecinţă: a constatat că B.T. este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 200 m.p. situat în Bucureşti, str. G.J., sector 3, potrivit Legii nr. 10/2001, urmând să se emită o dispoziţie în acest sens şi să se înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Imobilul situat în Bucureşti str. G.J. sector 3, a aparţinut contestatorului din prezenta cauză dobândit prin act de donaţie încheiat în formă autentică de la bunica sa B.S. care la rândul său îl deţinea prin contract de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică de la P.Ş. şi P.I.
Ulterior imobilul a trecut în proprietatea Statului în urma decretului 129/1989 în prezent fiind demolat.
La momentul exproprierii contestatorul a primit despăgubiri doar pentru construcţie deoarece terenul fusese predat în folosinţă.
După apariţia Legii 10/2001 contestatorul a formulat notificarea nr. 3298/2001 în termenul prevăzut de art. 21 din acelaşi act normativ, dar întrucât nu a primit nici un răspuns s-a adresat instanţei judecătoreşti în vederea soluţionării pe fond a cererii sale.
În prezenta cauză s-a făcut dovada de către contestator că imobilul teren a fost preluat în mod abuziv în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 634 din 26 octombrie 2010, a admis apelul formulat de apelantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 550 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul B.T., şi pe cale de consecinţă: a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Verificând actele depuse la dosarul de fond, instanţa de apel a constatat că reclamantul nu a făcut dovada depunerii în termen a notificării, concluzia primei instanţe, în sensul că după apariţia Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificarea nr. 3298/2001 în termenul prevăzut de art. 21 din acelaşi act normativ, neavând suport în probele administrate în cauză.
La dosar nu a fost depusă o notificare purtând acest număr de înregistrare, iar prin acţiunea introductivă reclamantul a susţinut că ar fi formulat o notificare sub nr. 2398/2001.
Din verificările efectuate pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Bucureşti rezultă că în dosarul nr. 13780/2001 s-a înregistrat notificarea nr. 3298/2001, de către un terţ (P.Ş. V.E.), care pare a fi moştenitorul vânzătorilor P.Ş. şi P.I., de la care a cumpărat autoarea reclamantului, iar la fila 8 în dosarul de fond s-a depus în copie o cerere adresată de reclamant primăriei prin care acesta chiar confirmă împrejurarea că notificarea nr. 3298/2001 a fost depusă de către terţa persoană menţionată anterior.
Astfel, este evident că prima instanţă s-a bazat pe o situaţie de fapt eronat stabilită atunci când a concluzionat că reclamantul a formulat notificarea nr. 3298/2001.
De asemenea, din verificarea aceleiaşi pagini de internet a reieşit că la notificarea cu nr. 2398/2001 figurează alte persoane şi se referă la alt imobil, neavând legătură cu prezenta cauză.
Reclamantul a făcut dovada depunerii notificării nr. 653 din 23 noiembrie 2005 (fila 6 dosar de fond), însă aceasta este tardivă, aspect comunicat reclamantului de către unitatea notificată prin adresa nr. 33353 din 29 octombrie 2008 (fila 7 dosar de fond).
În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod greşit prima instanţă a concluzionat că reclamantul a formulat o notificare în termenul prevăzut de lege şi că, în aceste condiţii, ar avea dreptul la măsuri reparatorii, hotărârea fiind dată cu încălcarea art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia nerespectarea termenului de depunere a notificării atrage pierderea dreptului la măsuri reparatorii.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs B.T., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că, în cauză, nu s-a formulat notificare în termen şi, prin urmare, reclamantul nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii.
- Legea nr. 10/2001 nu reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor în natură, această lacună a legii a fost complinită prin apariţia Legii nr. 247/2005.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară dacă legea nu dispune altfel.
În procesul civil părţile nu sunt obligate să se înfăţişeze la judecată.
Ceea ce este obligatoriu, este să li se asigure posibilitatea de a se înfăţişa la judecată, iar aceasta se realizează prin citarea lor legală. Altfel spus, obligatorie este citarea părţilor iar nu înfăţişarea lor la judecată.
În speţă, avem de-a face cu o neregularitate a citării reclamantului-recurent, în sensul că procedura de citare a fost realizată în faza de apel - sub un alt nume, respectiv „B.T.", fila 7 dosar apel, în loc de B.T.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se va admite recursul declarat de reclamantul B.T., se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva deciziei nr. 634/ A din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 35/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
