ICCJ. Decizia nr. 3030/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 31 mai 2005 la Tribunalul București, reclamanta B.C. a chemat în judecată pe pârâta SC O.C. SA și a solicitat să fie obligată să îi facă o ofertă de restituire prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești corespunzătoare valorii imobilului situat în Sinaia, județ Prahova.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost deținut în proprietate de către autorii săi - S.V. și S.A. (fostă C.A.) a căror unică moștenitoare testamentară este, conform certificatului de moștenitor nr. 990 din 12 iulie 1983, și că imobilul identificat drept V.N. a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, figurând în anexă la acesta.
Reclamanta a susținut că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare adresată Primăriei din Sinaia și prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, notificare înaintată pârâtei SC O.C. SA și că prin decizia emisă la data de 22 aprilie 2002 pârâta nu a făcut o ofertă de restituit echivalent bănesc potrivit art. 24(1) din Legea nr. 10/2001.
Că împotriva acestei decizii s-a formulat contestație la data de 08 mai 2002 de către reclamantă, însă pârâta SC O.C. SA nu a răspuns la această contestație în sensul de a-i face reclamantei o ofertă reală de restituire sub forma despăgubirilor bănești corespunzătoare valorii imobilului.
Pârâta SC O.C. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, excepția de tardivitate a cererii și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Totodată s-a formulat de către pârâtă cerere de chemare în garanție a A.V.A.S., solicitându-se ca aceasta să o despăgubească pe pârâtă cu valoarea reală a imobilului în litigiu în ipoteza în care instanța ar admite cererea contestatoarei, iar intimata va cădea în pretenții.
Prin Sentința civilă nr. 278 din 23 martie 2005 pronunțată Tribunalul București a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii, fiind însă respinsă cererea formulată de contestatoare ca tardiv introdusă.
Prin Decizia civilă nr. 603 din 21 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admis apelul declarat de B.C., fiind desființată Sentința civilă nr. 278 din 23 martie 2005 dată de Tribunalul București, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 1 București.
înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia civilă nr. 5116 din 25 mai 2006 prin care a admis recursul formulat de pârâta SC O.C. SA și a casat Decizia civilă nr. 603 din 21 septembrie 3005 a Curții de Apel București, trimițând cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului.
în urma rejudecării apelului a fost pronunțată de către Curtea de Apel București Decizia civilă nr. 15 din 18 ianuarie 2007 prin care a fost admis apelul declarat de apelanta contestatoare B.C. și desființându-se Sentința civilă nr. 278 din 21 a Tribunalului București a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Recursul declarat împotriva acestei decizii de către pârâta SC O.C. SA a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 4620 din 06 iunie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
în faza de rejudecare a cauzei, tribunalul a încuviințat și administrat la cererea părților proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de evaluare și identificare a imobilului în litigiu.
Prin Sentința civilă nr. 528 din 07 aprilie 2010, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins ca atare acțiunea introductivă.
în motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că pârâta SC O.C. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra acestui incident procedural.
în soluționarea acestei excepții, tribunalul a reținut în esență, faptul că reclamanta nu a dovedit prin certificat de moștenitor sau prin alte înscrisuri legătura de rudenie dintre autorul său și proprietarul inițial al imobilului, deși a susținut că este unica succesoare a fostului proprietar de la care imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 1823. Prima instanță a ajuns la această concluzie, făcând aplicarea în cauză a prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestui act normativ și examinând coroborativ materialul probator administrat în cauză pe acest aspect: certificatele de moștenitor nr. 990/1983 emis de notariatul de Stat Sector 3 și nr. 361/2003 emis de B.N.P. B.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea căii de atac formulate, desființarea hotărârii apelate cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, pentru următoarele motive: greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, nerespectarea prevederilor art. 1201 C. civ., cu referire la autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 29/2004 a Tribunalului Prahova precum și nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., având în vedere că prima instanță se află în rejudecare după desființarea cu trimitere dispusă de instanța de apel ca urmare a constatării greșitei soluționări a cauzei pe excepția tardivității contestației formulate de reclamantă (soluția din apel fiind confirmată de instanța de recurs prin respingerea căii de atac ca nefondate).
în esență, apelanta reclamantă, făcând o analiză a înscrisurilor depuse la dosar în probațiune, a învederat instanței de control judiciar că este moștenitoarea fostului proprietar, în sensul că imobilul a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de către A.C.B., născută C. și căsătorită în anul 1916 cu C.C.B.. Ulterior, așa cum rezultă din extrasele registrelor de stare civilă, la data de 03 ianuarie 1951, aceasta s-a recăsătorit cu S.V., decedând la scurt timp după cea de-a doua căsătorie (18 aprilie 1951). întreaga moștenire i-a revenit lui S.V., în calitate de soț supraviețuitor, care a instituit-o legatară universală pe reclamantă.
în susținerea apelului, reclamanta a mai arătat că prin Sentința civilă nr. 29/2004 Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce o privește pe reclamantă, reținându-se că este titulara dreptului pretins în justiție, iar instanța de fond a soluționat excepția cu nerespectarea autorității de lucru judecat a acestei sentințe.
De asemenea, reclamanta a mai susținut că nu s-au respectat prevederile art. 315 C. proc. civ., în sensul că s-a stabilit de către instanța de recurs calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantei și că pârâta trebuia să facă o ofertă de restituire prin echivalent bănesc, obligație pe care nu a respectat-o.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență următoarele:
Apelanta a susținut faptul că prin decizia pronunțată de către înalta Curte de Casație și Justiție, și anume prin Decizia nr. 4620 din 06 iunie 2007, s-ar fi rezolvat problema calității procesuale active, în sensul că instanța supremă ar fi stabilit în mod irevocabil faptul că: SC O.C. SA este datoare să facă reclamantei B.C. o ofertă de restituire prin echivalent; reclamanta B.C. este îndreptățită la despăgubiri bănești din partea pârâtei SC O.C. SA, deci că reclamanta are calitate procesuală activă și pârâta are calitate procesuală pasivă.
Interpretarea dată de către apelanta-reclamantă conținutului acestei decizii vădește fie o rea-voință extremă, fie o necunoaștere crasă a prevederilor legale.
Arată intimata-pârâtă că reclamanta încearcă să acrediteze ideea că, deși până la momentul pronunțării deciziei amintite nicio instanță anterioară nu s-a pronunțat asupra celor două excepții (excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive), totuși instanța supremă le-a rezolvat dintr-o "lovitură" pe ambele, într-o cauză ajunsă pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect doar "tardivitatea cererii introductive". înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu judecarea unui recurs în care s-a discutat exclusiv problema tardivității cererii introductive, raportat la temeiul legal al acesteia. înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost învestită cu soluționarea excepției lipsei calității procesuale active sau excepției lipsei calității procesuale pasive. Și totuși reclamanta susține cu candoare și în deplină necunoștință a legii, faptul că aceste excepții au fost rezolvate de instanța supremă.
Mai menționează intimata-pârâtă că pe lângă faptul că soluția înaltei Curți de Casație și Justiție a fost nelegală, pentru că s-a bazat pe o practică doar aparent identică sau similară, dar fără a lua în considerare detaliile cauzei, total diferite de cele ale speței invocate, consideră că tocmai nesoluționarea, anterior discutării excepției tardivității, a excepțiilor arătate mai sus, a defavorizat-o complet și absolut. în cazul în care, ulterior rezolvării excepției tardivității, s-ar fi soluționat, așa cum era firesc, excepția lipsei calității procesuale active sau excepția lipsei calității procesuale pasive, nu s-ar afla astăzi, după un extrem de lung și inutil proces, în care s-a administrat în mod abuziv proba cu expertiză tehnică de specialitate (2 expertize), în aceasta situație paradoxală.
Excepțiile pe care pârâta le-a invocat încă de la momentul primului termen de judecată s-au discutat și s-au rezolvat, în parte, după aproape 3 ani, după două casări cu trimitere spre rejudecare, după administrarea unor probe înaintea soluționării excepțiilor. Numai pârâta este defavorizată urmare a derulării acestui proces.
Și, ca o consecință a celor expuse mai sus, înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție, pe tardivitate exclusiv, având însă în vedere, așa cum e firesc, părțile între care există litigiul pe rolul instanțelor judecătorești, dar fără ca vreodată, vreuna dintre instanțele anterioare, să fi discutat excepțiile de fond. Ca urmare, decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nu reprezintă putere de lucru judecat în privința calității procesuale a părților.
Cu privire la restul motivelor de apel, în opinia intimatei-pârâte acestea nu pot fi reținute de către instanța de judecată din următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 29 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, secția civilă, invocată de către apelantă pentru a justifica puterea de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a apelantei-reclamante a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului declarate împotriva acesteia. Potrivit dispozitivului acestei sentințe, "Admite excepția inadmisibilități acțiunii invocată de Statul Român și O.C. SA București. Respinge ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta B.C. (...)". în mod greșit, această instanță a soluționat, în fond, excepția de fond a calității procesuale active înaintea excepției inadmisibilității.
Menționează intimata-pârâtă că nu poate considera că Sentința civilă nr. 29 din 14 ianuarie 2004 reprezintă putere de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei din prezenta cauză, pentru următoarele considerente: Tribunalul Prahova sau instanțele ulterioare de apel sau de recurs nu au soluționat fondul cauzei în acel litigiu. Ca urmare, nu poate acționa, pentru nicio parte din considerentele sau din dispozitivul hotărârii, puterea de lucru judecat. Se bucură de putere de lucru judecat numai hotărârea prin care acțiunea s-a judecat în fond, nu și atunci când a fost judecată în temeiul unei excepții; prin sentința civilă menționată mai sus a fost respinsă acțiunea promovată de către reclamantă, ca inadmisibilă.
Pentru a clarifica situația, apelanta din prezenta cauză a solicitat instanței de judecată retrocedarea imobilului a cărui contravaloare o solicită astăzi, pe calea dreptului comun, și nu întemeiat pe Legea nr. 10/2001, în vigoare deja la acea dată. Instanța de judecată, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei, raportat la faptul că nu putea alege calea dreptului comun atunci când există o reglementare legală specială a situației sale, și anume Legea nr. 10/2001.
Apreciază intimata-pârâtă că reclamanta a insistat să își întemeieze acțiunea pe prevederile art. 480 C. civ., pentru considerentul că nu îndeplinise în mod legal procedura prealabilă cerută în mod expres de Legea nr. 10/2001, o eventuala acțiune întemeiată pe această lege urmând a fi fost respinsă cu certitudine.
Ca urmare, nu se poate vorbi în niciun caz, nici despre o autoritate de lucru judecat, întrucât nu există identitate între cele trei elemente: părți, obiect, cauză.
Pe de altă parte, deși nu cunoaște actele pe care apelanta din prezenta cauză le-a depus, în probațiune, poate spune cu certitudine faptul că în prezentul dosar aceasta nu a făcut nici pe departe dovada calității sale procesuale active, prin actele depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, nu poate fi reținută puterea de lucru judecat deoarece obiectul prezentului proces îl reprezintă obligarea SC O.C. SA să facă reclamantei B.C. o ofertă de restituire prin echivalent, pe când obiectul Dosarului Tribunalului Prahova îl constituia retrocedarea imobilului, ceea ce creează distincții în criteriile de apreciere a calității procesuale active a reclamantei.
Arată intimata-pârâtă că într-un mod se apreciază calitatea procesuală activă a unei persoane care promovează o acțiune întemeiată pe art. 480 C. civ. și în alt mod atunci când temeiul de drept este Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 165A din 17 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă B.C., împotriva Sentinței civile nr. 528 din data de 07 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC O.C. SA.
A desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Curtea de Apel a reținut următoarele:
Acțiunea introductivă este de fapt o contestație (așa cum s-a statuat prin Decizia civilă nr. 5116/2006) întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, actualmente, fiind art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Contestația este formulată împotriva unei decizii emise de intimata-pârâtă la data de 22 aprilie 2002 (decizia nu are număr), prin care se soluționa notificarea depusă de reclamantă în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat, stabilindu-se că reclamanta este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către instituția publică care a efectuat privatizarea: Fondul Proprietății de Stat București.
Prin sentința apelată, prima instanță, soluționând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, anterior analizări fondului cauzei, a reținut că reclamanta nu are legitimitate procesuală activă deoarece nu a făcut dovada calității de moștenitor față de proprietarul inițial al imobilului ce formează obiectul notificării. Prima instanță a ajuns la această concluzie examinând materialul probator administrat în cauză pe acest aspect.
Curtea apreciază că apelul reclamantei este fondat, în ceea ce privește greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, având în vedere în primul rând că, deși prima instanță a soluționat cauza pe excepție, aceasta a examinat chestiuni ce țin de fondul cauzei.
Calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent) a unei persoane care a formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, este o problemă ce ține de fondul cauzei și nu un aspect ce ține de legitimitatea procesuală de a formula contestația cu rezolvarea căreia a fost învestită instanța de judecată. Din moment ce reclamanta a formulat notificare, prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar unitatea notificată a soluționat cererea prin emiterea unei decizii, a cărei destinatar este reclamanta, nu se poate considera că aceasta este lipsită de legitimitatea procesuală de a contesta în instanță decizia respectivă.
Calitatea procesuală activă este o condiție de exercițiu a acțiunii civile și trebuie raportată la calea procesuală promovată, care, în speța de față, este reprezentată de contestația formulată împotriva deciziei emise în soluționarea notificării formulate, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, legitimitatea de a contesta în justiție o decizie, al cărei destinatar este reclamantul, este o chestiune diferită față de îndreptățirea la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, care se întemeiază pe calitatea de fost proprietar al acestuia sau de succesor în drepturi a fostului proprietar.
în același sens, instanțele anterioare nu au tranșat chestiunea îndreptățirii reclamantei la măsuri reparatorii, atunci când, apreciind că nu se poate pune problema tardivității contestației, au reținut că pârâta trebuia să se conformeze dispozițiilor legale și să facă o ofertă de restituire prin echivalent, în condițiile în care restituirea în natură nu era posibilă.
Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că nu se poate reține o nerespectare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., deoarece instanța de recurs nu a examinat decât problema tardivității contestației formulate de reclamantă.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC O.C. SA, invocând în drept disp. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că prin Decizia din 22 aprilie 2002 și care face obiectul prezentei contestații fondată pe disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, nu s-a soluționat pe fond notificarea reclamantei, chiar dacă în cuprinsul deciziei se arată, în preambul, că se respinge cererea de restituire în natură, ci doar s-a declinat competența în favoarea instituției care a efectuat privatizarea, apreciindu-se că SC O.C. SA nu are competența de a o soluționa.
Chiar A.V.A.S. a confirmat primirea notificării înaintate și a arătat că s-au solicitat reclamantei actele doveditoare în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Că în raport de modul de soluționare al notificării, reclamanta are calitate procesuală activă doar față de A.V.A.S., și în raport de cadrul procesual fixat, ca fiind contestație întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 și față de soluția pronunțată prin Dispoziție, nu are nici calitate procesuală pasivă.
S-a arătat că în mod fondat s-a reținut de către instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma autorului titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat de către stat, astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptățită din perspectiva Legii nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Contestația întemeiată pe disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are ca situație premisă existența unei decizii sau dispoziții prin care s-a respins notificarea ori cererea de restituire în natură.
Poate face obiect al contestației întemeiate pe dispozițiile textului de lege în discuție refuzul persoanei notificate de a dispune restituirea în natură, cât și de a stabili măsurile reparatorii prevăzute de lege la data emiterii deciziei/dispoziției.
în cadrul contestației întemeiate pe disp. art. 26 alin. (3), raportul juridic se naște prin transmiterea notificării și este stabilit între persoana îndreptățită care a transmis notificarea, iar calitate procesuală are entitatea juridică care, potrivit legii, a soluționat notificarea sau are competența de a o soluționa.
Persoana notificatoare dobândește calitate procesuală activă de a contesta în justiție modalitatea de soluționare a notificării sale, de către unitatea emitentă a deciziei/dispoziției, putând invoca toate problemele de fapt și de drept care susțin îndreptățirea sa la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege: în natură sau celelalte forme în echivalent, precum și stabilirea entității juridice obligată conform legii să acorde măsurile reparatorii, în condițiile în care se contestă această calitate - în acest sens fiind și Decizia nr. XX/2007 a înaltei Curți.
în mod legal a reținut instanța de apel că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe calea excepției procesuale a lipsei calității procesuale active a reclamantei, în condițiile în care a analizat chestiuni care au strânsă legătură cu calitatea de persoană îndreptățită din perspectiva legii speciale, respectiv a analizat faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor al reclamantei de pe urma autorului, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de către stat, aspect care ține de fondul cauzei și nu de legitimarea procesuală activă în cadrul contestației fondată pe disp. art. 26 alin. (3), calitatea de persoană notificatoare fiind suficientă pentru dobândirea calității de a contesta în justiție dispoziția/decizia.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3032/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3028/2012. Civil → |
|---|
