ICCJ. Decizia nr. 3004/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 1763 din 24 11 2010 Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamantul G.F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative (a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu în Bărăgan) luate împotriva părinților și bunicilor reclamantului prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 și obligarea pârâtului la plata daunelor morale aferente prejudiciului suferit de antecesorii petentului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunța această soluție, în esență, prima instanță a reținut în privința primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, faptul că în temeiul prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 această măsură este apreciată de legiuitor ca având de drept caracter politic, astfel că nu se mai impune constatarea caracterului politic al acesteia.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la plata daunelor morale, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010, astfel că, având în vedere prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, prima instanță a reținut că nu mai subzistă temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul.
Prin Decizia nr. 440/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamant, reținând următoarele considerente:
Prin apelul exercitat, reclamantul a criticat sentința tribunalului din perspectiva efectului pe care îl are asupra dispozițiilor legale decizia Curții Constituționale prin care acestea au fost declarate neconstituționale. Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992, legiuitorul a statuat că decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, urmând ca dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale să își înceteze efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. De asemenea aceste prevederi legale stabilesc că pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Făcând aplicarea acestor prevederi legale la speța de față, Curtea a constatat că prima instanță a dat relevanța juridică corectă declarării neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în sensul că la momentul pronunțării sentinței apelate (24 noiembrie 2010) dispozițiile anterior menționate din Legea nr. 221/2009 erau declarate neconstituționale, efectele lor fiind suspendate de drept până la expirarea termenului de 45 de zile, acordat de legiuitor autorității legislative pentru a pune în concordanță prevederile neconstituționale cu normele legii fundamentale. După expirarea acestui termen, dacă dispozițiile legale nu sunt puse în acord cu normele constituționale, își încetează efectele.
Prin urmare, din momentul declarării neconstituționale a unei dispoziții legale, indiferent că ne aflăm în interiorul termenului de 45 zile sau în afara acestuia, atâta timp cât dispozițiile legale nu au fost modificate pentru a fi compatibile cu legea fundamentală, nu-și mai pot produce efectele, nemaiputând constitui temei juridic pentru valorificarea drepturilor consacrate. în concepția legiuitorului, declararea neconstituțională a unei dispoziții legale începe prin a avea un efect mai puțin puternic, constând în suspendarea de drept pe o perioadă de 45 de zile, ceea ce echivalează cu o încetare temporară a efectelor juridice, urmată de o încetare definitivă, care se produce la expirarea termenului, dacă autoritățile legislative nu ies din pasivitate pentru a remedia neconcordanțele cu legea fundamentală.
De asemenea, nu există temei legal pentru ca instanța de judecată, sesizată cu un litigiu întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale, să suspende judecata până la expirarea termenului de 45 zile, în condițiile în care prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, stabilesc că până la expirarea acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt de drept suspendate.
Pe cale de consecință, Curtea a considerat că în mod corect și legal prima instanță a reținut faptul că prin declararea neconstituțională a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate de reclamant, astfel că în mod corect s-a respins acțiunea.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a formulat următoarele critici:
Instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, are ca efect netemeinicia acțiunii.
Contrar celor reținute de instanța de apel, decizia Curții Constituționale nu era aplicabilă în speță, întrucât nu poate avea efect retroactiv.
La data formulării cererii de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 221/2009, astfel că la acel moment s-a născut în favoarea reclamantului un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, aceasta fiind legea aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantului, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând decizia civilă recurată din perspectiva criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a Deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în speță este dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
în raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
în speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titular al unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantei.
Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Prin urmare, în mod legal curtea de apel a făcut aplicarea, în cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, criticile în acest sens nefiind fondate.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a reținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 astfel că, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3007/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3029/2012. Civil → |
|---|
