ICCJ. Decizia nr. 3032/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 756 din 30 martie 2007, Tribunalul Timiș a admis, în parte, contestația formulată de contestatorii M.A. și M.H. în contradictoriu cu intimații Primarul municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara, a anulat Dispoziția nr. 2618 din 01 noiembrie 2006 a Primarului municipiului Timișoara și l-a obligat pe pârât să emită o nouă decizie/dispoziție motivată, de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Timișoara, înscris în CF X Timișoara, cu nr. top. X1, X2.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul municipiului Timișoara, care a fost respins prin Decizia nr. 406 A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
împotriva Deciziei civile nr. 406/A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara a formulat recurs pârâtul.
înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat ambele hotărâri anterioare și a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Timiș.
în pronunțarea acestei decizii, înalta Curte a reținut că, prin procura generală dată la 4 ianuarie 1996, M.M. și M.A. au împuternicit-o pe M.C., în calitatea sa de avocat, să efectueze toate demersurile în vederea redobândirii dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu ca urmare a apariției Legii pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Potrivit actelor de la dosar, M.C. s-a adresat cu notificare în anul 2001 către Prefectura județului Timiș, care a solicitat completarea înscrisurilor anexate.
La data de 23 februarie 2006, deși mandatul acordat avocatului sus-menționat nu a fost revocat, aceasta a solicitat familiei M. să-și găsească un alt mandatar care să-i reprezinte în fața autorităților în demersul referitor la imobilul în litigiu, restituindu-le și originalul procurii din 1996.
Atât la judecata în fond a cauzei, cât și la judecata în apel, reclamanții au avut un alt reprezentant legal, respectiv pe avocat B.D.
Problema validității mandatului dat de reclamanți avocatului M.C. nu a fost pe deplin lămurită, întrucât la dosar nu s-a depus o ratificare de mandat, iar, pe de alta parte, procura întocmită în Germania, la 04 ianuarie 1996, nu a fost depusă în original și nu are aplicată apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961.
în rejudecare, se va face dovada mandatului de reprezentare dat lui M.C. pentru depunerea notificării și a contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și a mandatului dat avocatului B.D.
Rejudecarea va viza și aspectul referitor la primirea despăgubirilor, de către reclamanți, pentru cota de 1 din construcțiile trecute în proprietatea statului în raport de mențiunea din Decizia nr. 1396/1986 privind aprobarea plății sumei de 29.540 lei, urmând a se ține seama de aceasta la o eventuală restituire în natură a bunului, în sensul rambursării acestor despăgubiri.
Tribunalul Timiș, în rejudecare, prin Sentința civilă nr. 2180/PI din 17 septembrie 2010, a admis contestația astfel cum a fost precizată, a anulat Dispoziția nr. 2618 din 01 noiembrie 2006 și a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Timișoara să emită dispoziție motivată prin care să soluționeze pe fond notificările formulate de contestatori cu privire la imobilul situat în Timișoara, înscris în CF X Timișoara, nr. top. X1 și X2.
A fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local Timișoara, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin Dispoziția nr. 2618 din 01 noiembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Timișoara, urmare a soluționării notificărilor formulate de notificatorii M.M. și M.A., înregistrate sub nr. 3175 din 24 aprilie 2001 la Prefectura județului Timiș și transmisă ulterior la Primăria municipiului Timișoara, notificarea nr. 2618 din 19 aprilie 2001 și notificarea nr. 4358 din 01 iunie 2001 la Prefectura județului Timiș și transmise de asemenea ulterior Primăriei municipiului Timișoara, s-a dispus respingerea acestor notificări pe considerentul că au fost făcute de o persoană fără drept de reprezentare și că notificatorii nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite.
în rejudecare, contestatorii M.A. și M.H. și-au precizat contestația, solicitând să li se constate calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, urmând a fi obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție pentru soluționarea pe fond a notificării.
Au arătat că, din situația de carte funciară, rezultă că imobilul (construcții) a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 soților D.N. și D.M.
Au depus procura specială acordată de contestatorul M.H. avocatei B.D. la 25 februarie 2005, carte funciară in extenso la zi și acte de stare civilă traduse și apostilate.
Cu privire la calitatea de persoane îndreptățite, potrivit mențiunilor de carte funciară, imobilul casă, curte și grădină, situat în Timișoara, înscris în CF X Timișoara, nr. top. X1 și X2, a aparținut soților M.A. și M.M. în cotă de 1/1, ca bun comun prin cumpărare.
în baza Decretului nr. 223/1974, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român și în administrarea operativă a ICRAL Timișoara, iar în anul 1997, construcțiile au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către numiții D.N. și D.M.
Notificatorii M.A. și M.M. au făcut dovada calității de persoane îndreptățite a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001, depunând în acest sens la dosar acte de stare civilă, respectiv certificat de căsătorie, certificat de deces al numitului M.Mh., precum și copii pașaport (acte de identitate aflate în perioada de valabilitate), precum și certificat de naștere al contestatorului M.H., care a formulat contestație alături de mama sa, în calitate de succesor al notificatorului decedat M.M. (Mh.).
De altfel, prin Sentința civilă nr. 1171 din 15 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis acțiunea formulată de aceiași contestatori, dispunându-se obligarea pârâtului Primarul municipiului Timișoara să emită dispoziție privind notificarea înregistrată la 08 mai 2001, sentință rămasă definitivă și irevocabilă.
Cei doi soți, M.M. și A., l-au împuternicit pe fiul acestora, M.H., la data de 27 august 2002 să solicite în numele acestora, precum și al său, imobilul ce face obiectul prezentei cauze.
Notificatorii M.A. și M. au acordat mandat la data de 04 ianuarie 1996 lui M.C. (procură generală depusă în copie legalizată - dosar aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție), pentru ca, în numele acestora, să efectueze toate demersurile în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din Timișoara, înscris în CF X Timișoara, nr. top. X1 și X2, ca urmare a apariției Legii pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
în cuprinsul aceleiași procuri se menționează că, în situația în care redobândirea dreptului de proprietate nu se va putea realiza, mandanții îl împuternicesc pe mandatar să facă toate demersurile în vederea acordării despăgubirilor legale.
Tribunalul, interpretând clauzele acestei procuri, a considerat că mandatul acordat de notificatori i-au legitimat mandatarei acestora calitatea de reprezentant, în vederea întocmirii și depunerii inclusiv a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, neputând interpreta în mod restrictiv această procură, întrucât notificatorii au avut în vedere, la momentul acordării mandatului, protejarea intereselor lor, în sensul obținerii imobilului în natură ori a despăgubirilor.
De altfel, formularea, ulterior, a contestației în baza Legii nr. 10/2001 (inițial față de refuzul unității deținătoare de a soluționa notificările), de către notificatori, ca persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, poate fi interpretată ca o ratificare tacită a depunerii notificărilor pentru aceștia, de către mandatara M.C.
Cât privește contestația de față, formulată și depusă de avocat B.D. în numele contestatorilor M.A. și M.H., aceasta își legitimează calitatea de reprezentant prin procura depusă în rejudecare la dosar.
Dând eficiență principiului disponibilității, Tribunalul a admis prezenta contestație astfel cum a fost formulată și precizată, și a anulat Dispoziția nr. 2618 din 01 noiembrie 2006 și, constatând că notificatorii sunt persoane îndreptățite conform legii, a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Timișoara să emită dispoziție motivată prin care să soluționeze pe fond notificările formulate de contestatori cu privire la imobilul în litigiu.
împotriva acestei sentințe au declarat apel Primarul municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 492 din 8 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
în pronunțarea acestei decizii, Curtea a stabilit că, în mod corect, a reținut Tribunalul Timiș faptul că notificatorii M.A. și M.M. au dat o procură generală către avocat M.C., la data de 4 ianuarie 1996, pentru ca aceasta să efectueze, în numele notificatorilor, toate demersurile în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Această procură este legalizată de notarul R.K. și se află în original la Dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, legitimând calitatea mandatarei M.C., de reprezentantă a notificatorilor M.M. și M.A. pentru depunerea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 67 C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
La alin. (3) al art. 67 C. proc. civ., se prevede că, dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliul și nici reședința în țară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Ca urmare, dacă dreptul de administrare în judecată se presupune dat, cu atât mai mult avocatul M.C. avea, în baza procurii generale, dreptul de a depune notificările, context în care reproșurile aduse hotărârii referitoare la calitatea de reprezentant legal al mandatarei au fost înlăturate.
Referitor la calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor M.M. și M.A., de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, această calitate a fost reținută încă din primul ciclu procesual, prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție.
Calitatea de persoane îndreptățite, de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, rezultă și din mențiunile de carte funciară, care relevă situația de fapt descrisă mai sus.
Notificatorii M.A. și M.M. au făcut dovada calității de persoane îndreptățite a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001 și prin acte de stare civilă, respectiv certificat de căsătorie, certificat de deces al numitului M.Mh., copii pașaport, precum și certificat de naștere al contestatorului M.H., care a formulat contestație alături de mama sa, în calitate de succesor al notificatorului decedat M.M. (Mh.).
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara, criticând-o pentru următoarele motive:
Procura ce poartă data de 04 ianuarie 1996, dată numitei M.C., nu îndeplinește condițiile de valabilitate în vederea depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001. Mai mult, aceasta nu îndeplinește cerința supralegalizării actelor oficiale străine (cerință ce era obligatorie în anul 1996 pentru ca mandatul menționat să fie valabil).
în ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții nu legitimează o asemenea calitate, atâta vreme cât, la dosar, nu au depus certificat de moștenitor, ci doar acte de stare civilă, iar, din cuprinsul acestora se pot observa anumite neconcordanțe în ceea ce privește prenumele (neconcordanță nelămurită prin niciun document).
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Intimații reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile referitoare la nevalabilitatea mandatului acordat de reclamantă și soțul acesteia, în prezent decedat, M.M., către avocat M.C., în vederea depunerii notificărilor privind imobilul în litigiu, sunt lipsite de relevanță.
Astfel, într-adevăr, pentru a produce efecte, procura acordată de M.A. și M.M. lui M.C., în vederea efectuării demersurilor privind restituirea imobilului în litigiu, trebuia să fie apostilată în condițiile art. 3 cu referire la art. 4 din O.G. nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, în raport de data introducerii acțiunii în care s-a intenționat folosirea acestui act și care este ulterioară intrării în vigoare a O.G. menționate (6 decembrie 2006 - data sesizării primei instanțe).
Cu toate acestea, aspectul enunțat mai sus este nerelevant în ceea ce privește formularea notificărilor de către M.C. în numele și pe seama soților M., în raport de contestația formulată în cauză de către M.A. și M.H. împotriva dispoziției emise de pârât și care valorează ratificare a mandatului ce nu îndeplinește condiția apostilării, potrivit regulilor de drept substanțial ce guvernează contractul de mandat [art. 1546 alin. (2) cu referire la art. 1533 C. civ.].
Potrivit art. 1546 alin. (2) C. civ., "mandantul nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit".
Prin formularea contestației care formează obiectul dosarului de față împotriva dispoziției de respingere a notificărilor privind imobilul în litigiu, reclamanții, în nume propriu (M.A.) și în calitate de moștenitori ai lui M.M., au demonstrat voința neîndoielnică de a-și însuși notificările formulate în numele lor de un mandatar a cărui procură nu a îndeplinit cerința apostilării.
în consecință, în mod corect Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe sub aspectul depunerii notificării în condițiile legii, cu motivarea de față.
Referitor la nejustificarea, de către reclamanți a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, determinat de faptul că, la dosar, nu a fost depus certificatul de moștenitor de pe urma proprietarului M.M., critica este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 23.1. lit. b) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Conform acestui text de lege, dovada calității de moștenitor se poate face și prin "acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate", nu numai prin certificatul de moștenitor. Or, înscrisurile de la dosar fond, care reprezintă acte de stare civilă, fac dovada deplină a calității reclamantei M.A., de moștenitoare a lui M.M., în calitate de soție supraviețuitoare, și a calității reclamantului M.H., de moștenitor al aceleiași persoane, în calitate de fiu.
în ceea ce privește diferențele de prenume între "M." și "Mh.", referitor la coproprietarul în prezent decedat, respectiv între "An." și "A.", referitor la reclamantă, susținerea recurenților este neîntemeiată, fiind evident că cele două reprezintă aceleași prenume în limbi diferite și, în consecință, identifică aceleași persoane.
în raport de aceste considerente, înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, analizate mai sus, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâți ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9.
Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu a fost avut în vedere la soluționarea recursului, întrucât criticile recurenților nu s-a subsumat încadrării în acest text de lege, referitor la schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al unui act juridic, prin interpretarea greșită a actului, de către instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3033/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3030/2012. Civil → |
|---|
