ICCJ. Decizia nr. 3189/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3189/2012
Dosar nr. 8214/3/2008
Şedinţa publică din 10 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8214/3/2008, la data de 26 februarie 2008, reclamanta SC C.H. SA a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei, în calitate de succesoare a fostei societăţi comerciale C.N. SA, să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 486,51 mp, reprezentând o parte din terenul aferent Hotelului I., situat în Bucureşti, sector 1, teren pe care pârâţii l-au preluat în mod abuziv, dându-i o destinaţie de utilitate publică.
În subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care terenul care a aparţinut societăţii reclamante nu poate fi restituit în natură, pârâţii să fie obligaţi la plata unor despăgubiri în raport de valoarea de piaţă a terenului, plus o dobândă de 7%/an calculată pe ultimii 3 ani, anterior introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective sau la atribuirea unui teren în schimb, de aceiaşi suprafaţă şi valoare, teren pe care pârâţii îl deţin în sector 1, situat între limita dintre Calea Griviţei a proprietăţii societăţii reclamante şi trotuarul dinspre Calea Griviţei din faţa Hotelului I.
La termenul din 25 martie 2008, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând şi contravaloarea lipsei de folosinţă pentru teren.
În motivarea cererii, a arătat că terenul ce face obiectul acţiunii, reprezintă o parte din terenul în suprafaţă de 6.100 mp, a fost atribuit SC N. SA - C.H.N., prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 365, emis de Ministerul Turismului la data de 19 iulie 1995, în baza Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991.
În anul 1998, SC N. SA s-a asociat cu SC C. SA, în prezent SC C.H. SA, constituind o nouă societate, SC C.N. SRL, transformată apoi în societate pe acţiuni. Aportul la capitalul noii societăţi al SC N. SA a fost C.H.N., cu terenul aferent acestuia. În anul 2005, SC C.N. SA a fuzionat, prin absorbţie, care şi-a schimbat denumirea în SC C.H. SA. Reclamanta a preluat patrimoniile societăţilor absorbite, devenind, astfel, şi proprietara imobilului situat în Bucureşti, sector 1.
În perioada 2000-2003, autorităţile administraţiei locale au făcut operaţiuni de sistematizare a zonei, preluând din proprietatea societăţii reclamante două parcele de teren, cu o suprafaţă de 486,51 mp.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 – 481 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 263 din 26 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis capătul subsidiar din cererea reclamantei SC C.H. SA, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a obligat pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 486,51 mp (deţinut de către pârâţi), situat în Bucureşti, sector 1, în schimbul terenului reclamantei, în suprafaţă egală, situat la aceiaşi adresă, în Bucureşti, sector 1, identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul inginer C.V.T. - în suprafeţe S1 şi S2 (în total 486,0 mp) - care face parte integrantă din hotărâre; a obligat Municipiul Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 33.480 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi onorariul de expert.
Instanţa de fond, în temeiul art. 480-481 C. civ., a admis acţiunea reclamantei, aşa cum a fost formulată, reţinând că terenul ce va fi acordat în compensare urmează să păstreze destinaţia de loc de parcare, aşa cum este deţinut şi în prezent, deoarece subsolul este afectat de linia de metrou, aceasta fiind soluţia cea mai eficientă şi mai puţin costisitoare pentru Municipiul Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 157 A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins excepţia de litispendenţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:
Prin apelul formulat, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a invocat excepţia de litispendenţă, prin raportare la litigiul înregistrat sub nr. 28465/3/2007, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare, determinată de apariţia Legii nr. 10/2001, care reglementează o procedură specială în ceea ce priveşte redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, precum şi netemeinicia soluţiei primei instanţe privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Cu referire la prima critică, Curtea a constatat că, la momentul invocării excepţiei de litispendenţă (în apel, în dosarul pendinte), prima cerere de chemare în judecată fusese soluţionată definitiv, iar, din considerentele hotărârilor faţă de care se invocă litispendenţa, rezultă că temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei S.C. C.H. S.A. în dosarul nr. 28454/3/2007 a fost precizat ca fiind Legea nr. 33/1994, iar nu dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ.
Împrejurarea că, pe parcursul soluţionării apelului, prin decizia civilă nr. 1040 din 9 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta S.C. C.H. S.A. în dosarul nr. 28465/3/2007, a casat decizia civilă nr. 102/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 98/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, nu este de natură a conduce la întrunirea condiţiilor de litispendenţă, aceasta deoarece nu s-a făcut dovada existenţei unor pricini identice, sub aspectul obiectului şi cauzei, cu atât mai mult cu cât prin cererea de faţă, în fond, a fost admis capătul subsidiar al acţiunii.
De altfel, în cadrul soluţionării excepţiei de litispendenţă, potrivit art. 163 C. proc. civ., ultima instanţă învestită, în faţa căreia s-a ridicat excepţia, în speţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu poate aprecia decât dacă sunt întrunite condiţiile formale de litispendenţă, fără să analizeze oportunitatea litispendenţei.
Apelantul nu a dovedit întrunirea, cel puţin formală, în cazul a două cereri identice, a celor trei elemente – părţi, obiect şi cauză, de natură a anticipa autoritatea de lucru judecat.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate, Curtea a avut în vedere că preluarea terenului de către pârât s-a făcut în perioada 2000 – 2003, în speţă neputând fi invocate prevederile Legii nr. 10/2001, act normativ care are un alt domeniu de reglementare decât cel dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată în fond, Curtea constată că prima instanţă a făcut în mod legal aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că cererea reclamantei a fost admisă, acest pârât căzând în pretenţii.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs în termen legal pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, criticând decizia instanţei de recurs în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deşi a fost invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că soluţia dată asupra excepţiei de litispendenţă este greşită, deoarece există tripla identitate între cele două cauze, astfel încât excepţia trebuia admisă, iar dosarul trimis pentru a fi ataşat primului dosar aflat în faza procesuală a recursului.
De asemenea, greşit a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de apariţia Legii nr. 10/2001 care stabileşte o necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea cererilor care implică cercetarea valabilităţii titlului statului.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza care formează obiectul dosarului nr. 28465/3/2007 reclamanta SC C.H. SA a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând atribuirea cu titlu de proprietate a terenului în suprafaţă de 486,56 mp situat în sector 1 Bucureşti, în schimbul terenului ce a aparţinut SC C.N. SA, cu o suprafaţă de 486,51 mp, situat la aceeaşi adresă, dar pe un alt amplasament, iar, în subsidiar, acordarea de către pârâţi de despăgubiri potrivit legii şi de daune pentru lipsa de folosinţă a terenului.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, iar în precizarea acţiunii din data de 18 ianuarie 2008 s-a arătat că temeiul juridic al acţiunii este art. 480-481 C. civ., art. 44 şi art. 136 din Constituţia României, art. 5 din Legea nr. 18/1991 şi dispoziţiile Legii nr. 33/1994. De asemenea, în practicaua sentinţei nr. 98 din 18 ianuarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, apărătorul reclamantei a precizat că acţiunea este o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., însă, având în vedere că nu mai este posibilă restituirea bunului, urmează să se aplice dispoziţiile Legii nr. 33/1994, iar Legea nr. 10/2001 nu îşi găseşte aplicabilitate în cauză.
Acest dosar a parcurs un prim ciclu procesual, finalizat prin decizia civilă nr. 1040/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus casarea deciziei din apel şi a sentinţei primei instanţe, cauza fiind trimisă spre rejudecare la tribunal.
Comparând dosarul menţionat cu prezentul dosar, se observă că părţile sunt identice: reclamanta SC C.H. SA şi pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar obiectul dosarului nr. 28465/3/2007 este identic cu cererea subsidiară a prezentei cauze (teza a II-a): acordarea de teren în compensare în sector 1 Bucureşti, în faţa Hotelului Ibis, pentru cei 486,51 mp preluaţi de la reclamantă. De asemenea, şi cauza celor două dosare este identică, faţă de precizarea făcută în dosarul nr. 28465/3/2007.
Luând în considerare aspectele constatate, Înalta Curte apreciază că excepţia de litispendenţă a primit o soluţionare greşită din partea instanţei de apel, care a concluzionat că apelantul nu a dovedit întrunirea, cel puţin formală, în cazul a două cereri identice, a celor trei elemente – părţi, obiect şi cauză, de natură a anticipa autoritatea de lucru judecat.
În susţinerea acestei concluzii instanţa de apel a considerat că atât cauza, cât şi obiectul sunt diferite în cele două dosare, deoarece în primul dosar s-a făcut aplicarea Legii nr. 33/1994, spre deosebire de prezenta cauză unde s-a solicitat aplicarea art. 480-481 C. civ., iar sub aspectul obiectului, prin cererea de faţă, în fond, a fost admis capătul subsidiar al acţiunii.
Astfel cum s-a arătat anterior, din conţinutul precizării acţiunii care a făcut obiectul dosarului nr. 28465/3/2007, rezultă că a fost invocat inclusiv temeiul juridic prevăzut de art. 480 C. civ., temei juridic la care s-a făcut referire şi de către instanţa de recurs în decizia civilă nr. 1040/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
În consecinţă, urmare a rejudecării dosarului nr. 28465/3/2007, va fi analizat şi art. 480-481 C. civ., ceea ce înlătură argumentul instanţei de apel conform cu care în dosarul nr. 28465/3/2007 s-a făcut cu prioritate aplicarea Legii nr. 33/1994.
Cât priveşte obiectul celor două cauze, acesta se suprapune tocmai pe cererea de acordare de teren în compensare, pe care prima instanţă din prezenta cauză a găsit-o întemeiată, aspect care nu mai prezintă relevanţă, cât timp cauza urmează a se rejudeca în dosarul nr. 28465/3/2007. Oricum, esenţială în aprecierea existenţei identităţii de obiect, este luarea în considerare a întregului obiect al cauzei, iar nu doar a celui asupra căruia instanţa s-a pronunţat.
Astfel fiind, prin interpretarea greşită a art. 163 C. proc. civ., instanţa de apel a respins excepţia de litispendenţă, trecând la soluţionarea apelului, deşi excepţia se impunea a fi admisă. Cele două dosare trebuiau întrunite deoarece se aflau în faţa unor instanţe de fond, câtă vreme, la momentul soluţionării apelului în prezenta cauză, dosarul nr. 28465/3/2007 fusese deja trimis, spre rejudecare, primei instanţe de fond.
Pronunţând decizia recurată cu neobservarea formelor legale subsecvente soluţionării excepţiei de litispendenţă, Înalta Curte constată că recurentei i s-a produs o vătămare care nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Având în vedere că soluţionarea excepţiei litispendenţei are prioritate faţă de cea a inadmisibilităţii, pentru că, în cazul admiterii sale, dosarul se trimite pentru întrunirea cauzelor la primul dosar cu care instanţele au fost investite, respectiv la instanţa cu grad mai înalt, urmând ca instanţa, astfel investită, să analizeze toate aspectele de legalitate ale cauzei, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea criticilor recurentului privind modul de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza la instanţa de apel pentru rejudecarea acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 157 A din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3044/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3323/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
