ICCJ. Decizia nr. 3326/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3326/2012
Dosar nr. 45067/3/2008
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 şi ulterior declinată prin sentinţa civilă nr. 12343 din 9 octombrie 2008 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Tache Nicolae, solicitând instanţei în temeiul art. 480 C. civ. ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 360 mp situat în Bucureşti, sector 1.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul teren mai sus menţionat a aparţinut autorilor săi I.D.C. şi I.E. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1473 din 20 ianuarie 1944 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, reclamanta fiind unica moştenitoare a acestora.
Prin precizarea acţiunii depusă la dosar la 7 febr.2007, reclamanta a arătat că terenul în litigiu a fost stăpânit de autorul său I.D.C. până în anul 1997 când a intervenit decesul său, după care, deşi nu a fost scos din circuitul civil, terenul a fost ocupat în mod fraudulos de pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 660 din 06 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că reclamanta nu a înţeles să conteste modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului, iar în cauză rezultă că pârâtul face dovada că este proprietarul terenului, conform sentinţei civile nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva sentinţei civile de mai sus a declarat apel, apelanta reclamantă P.A., arătând următoarele:
- imobilul este proprietatea reclamantei de la data dobândirii şi până în anul 1997 în mod continuu şi netulburat;
- instanţa nu a exercitat rol activ în baza art. 129 C. proc. civ.;
- intimatul nu face dovada că V.Z. ar fi fost vreodată proprietara terenului.
Apelul a fost apreciat ca nefondat, fiind respins prin decizia nr. 523/2010, reţinându-se că, în cauză s-a făcut dovada că terenul în litigiu a aparţinut autorilor reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1473 din 20 ianuarie 1944 de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, transcris în Registrul de transcripţiuni la data de 20 ianuarie 1944 sub nr. 452.
În cauză, susţinerea apelantei este contrazisă de relaţiile depuse din partea Primăriei Municipiului Bucureşti, care atestă că la nivelul anului 1986 terenul în litigiu figura ca fiind proprietate de stat – posesor fiind Consiliul Popular Sector 1 Bucureşti.
Mai mult decât atât, apelanta nu a făcut altceva decât să afirme că acest bun este al său, dar niciodată nu a contestat modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului, iar pârâtul a făcut dovada că este proprietarul terenului, conform sentinţei civile nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, înscris în cartea funciară conform încheierii nr. 15561 din 11 decembrie 2002 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
În această situaţie, instanţa nu putea da eficienţă juridică titlului de proprietate al apelantei reclamante.
Prin cererea înregistrată la data de 03 decembrie 2010, petiţionara P.A. a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea din data de 09 septembrie 2010 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 45067/3/2008, constând în menţionarea greşită în cuprinsul încheierii a numelui „B.Z.”, în realitate fiind „V.Z.”.
Prin cererea înregistrată la data de 03 decembrie 2010, aceeaşi petiţionară formulează o cerere de completare a hotărârii, respectiv decizia civilă nr. 523 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat în legătură cu falsul referitor la chitanţa sub semnătură privată încheiată la data de 21 iunie 1969, între numita V.Z. şi intimatul pârât T.N.
Curtea, analizând cererile depuse de petiţionară, a constatat că cererea de îndreptare este admisibilă, în sensul că din eroare s-a trecut „B.Z.”, în loc de „V.Z.”.
În ceea ce priveşte cererea de completare, Curtea a constatat că o hotărâre se completează numai în caz de „minus petita”, atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. De asemenea, Curtea a apreciat că partea are drept de opţiune între exercitarea apelului sau recursului şi formularea cererii de completare, deoarece art. 2822 C. proc. civ. nu prevede, în termeni imperativi, lipsa unei asemenea opţiuni.
Faţă de cererea de completare depusă, Curtea constată că aceasta este neconcludentă, inutilă şi nepertinentă, întrucât acţiunea principală formulată de petiţionară la data de 20 noiembrie 2007 nu are un asemenea capăt de cerere.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 24 din 13 ianuarie 2011, a admis cererea formulată de apelanta reclamantă P.A. de îndreptare a erorii materiale a încheierii din 09 septembrie 2010, în sensul că pe tot parcursul încheierii se va trece „V.Z.” şi nu B.Z., cum din eroare s-a trecut şi a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a aceleiaşi instanţe, privind proba prevăzută de art. 180 şi urm. C. proc. civ., ca fiind neconcludentă, neutilă şi nepertinentă.
Împotriva deciziei civile nr. 523 A din data de 30 septembrie 2010 şi a deciziei civile nr. 24A/2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze pentru minori si de familie, în dosarul nr. 45067/3/2008, a declarat recurs reclamanta P.A., care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârilor recurate:
Se invocă faptul că sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire înscrisul aflat la filele 17-18 din dosarul din apel (aflat şi la filele 51-52) şi anume sentinţa civilă nr. 418 din 26 martie 1968 a Judecătoriei Sectorului 8 a Municipiului Bucureşti; motivarea primei instanţe şi a instanţei de apel, sunt contradictorii, fără temei legal şi nu conduc la dezlegarea judicioasă a pricinii.
Se mai susţine că părţile au intenţionat să vândă, respectiv să cumpere, un teren situat în strada S. nr. 30, imobil ce nu are legătură cu terenul situat în str. B. nr. 105, astfel cum reiese din adresa nr. 713758/4104 din 24 martie 2008 eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Evidentă Imobiliară şi Cadastrală, Serviciul Nomenclatură Urbană; iar înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanţa";, încheiat la data de 21 iunie 1969 între V.Z. şi intimatul-pârât Tache Nicolae, înscris care a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, este fals.
Se mai constată că, prin decizia civilă nr. 523 A din data de 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze pentru minori şi de familie, a omis să se pronunţe cu privire la constatarea falsului; că decizia nr. 24A/2011 recurată s-a pronunţat fără citarea părţilor în şedinţa de Cameră de Consiliu din data de 13 ianuarie 2011; că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) (fiind incident art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
O altă critică vizează faptul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ) şi anume a art.281 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de completare a dispoziţiilor hotărârii.
Analizând recursurile declarate de recurenta-reclamantă prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate şi urmează a fi admise pentru considerentele ce succed:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie obligarea pârâtului T.N. să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 360 mp situat în Bucureşti, str. B., nr. 105, instanţele de fond şi apel au rezolvat acţiunea în revendicare pentru compararea titlurilor părţilor şi anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1473 din 20 ianuarie 1944 la Tribunalul Ilfov şi sentinţa civilă nr. 16586 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei sector 1, dându-se prioritate titlului pârâtului.
Instanţa de apel era obligată, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâi legale şi temeinice.
În cauză, instanţa de apel s-a limitat la a analiza doar acel contract de vânzare-cumpărare nr. 1473/1944 şi sentinţa civilă nr. 16584 din 18 noiembrie 1997 a Judecătoriei sector 1, şi a constatat că pârâtul a făcut dovada proprietăţii asupra terenului în litigiu cu această sentinţă civilă şi definitivă şi irevocabilă. Procedând astfel, s-au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., neanalizându-se şi celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei şi anume: sentinţa civilă nr. 418 din 20 martie 1968 a Judecătoriei sector 8 a Municipiului Bucureşti, prin care s-a admis apelul formulat de numiţii I.E. şi I.D.C. şi în fond s-a respins acţiunea Secţiei Financiare a Consiliului Popular al sectorului 8 al Municipiului Bucureşti de a se trece în patrimoniul statului terenul situat în Bucureşti, str. B. nr. 105, sector 1, în suprafaţă de 360 mp proprietatea apelanţilor (autorii reclamantei P.E.), certificatul nr. 45R/1968 eliberat de Sfatul Popular al oraşului Bucureşti, proces verbal încheiat la 26 martie 1968 în ds. 839/1968 al Judecătoriei sector 8.
Pentru aceste considerente, se impune admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, casarea deciziei recurate în baza art. 312 C. proc. civ. şi trimiterea cauze spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa pe acţiunea în revendicare dedusă judecăţii având în vedere toate mijloacele de probă administrate în cauză.
Cu ocazia rejudecării, se vor analiza de către instanţă şi celelalte motive de recurs invocate de reclamantă.
Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin această decizie s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii din 09 septembrie 2010 şi s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a aceleiaşi instanţe.
Date fiind dispoziţiile art. 281 şi art. 2811 C. proc. civ. şi faptul că hotărârea de completare face corp comun cu hotărârea pe care o completează, fiind supusă aceloraşi căi de atac conform art. 2813 C. proc. civ., pentru soluţionarea unitară a celor două recursuri, se impune admiterea recursului declarat şi împotriva deciziei civile nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, casarea acestei decizii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, se va analiza şi celelalte susţineri formulate în cuprinsul cererii de recurs împotriva deciziei civile nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta P.A. împotriva deciziei nr. 523/A din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi a deciziei nr. 24/A din 13 ianuarie 2011 a aceleiaşi instanţe.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3323/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 336/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
