ICCJ. Decizia nr. 2923/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2923/2012
Dosar nr. 35555/3/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 23 iulie 2010, V.B.J.M. a solicitat, în baza Legii nr. 221/2009 şi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantei, în cuantum de 500.000 Euro, contravaloarea în lei la data plăţii, pentru prejudiciul moral suferit urmare condamnării politice pe nedrept a defunctului său tată M.R. pentru presupusa săvârşire a crimei de deţinere de arme militare tară a avea permis prevăzută de art. 30 şi art. 33 din Legea nr. 190/1947, a executării pedepsei pentru perioada de 1 an şi 6 luni şi a consecinţelor cauzate de acestea.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1797 din 23 noiembrie 2010 a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin decizia nr. 1358/2010, publicată în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
S-a reţinut că acţiunea reclamantei priveşte acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat urmare condamnării cu caracter politic, încadrându-se aşadar în prevederile legale declarate ca neconstituţionale şi care nu mai pot fi aplicate.
De asemenea, s-a apreciat că decizia Curţii Constituţionale are efect imediat, inclusiv asupra acţiunilor deja introduse, în caz contrar ajungându-se la crearea unor situaţii discriminatorii între reclamanţi în raport de data formulării cererilor de chemare în judecată.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 133A din 19 aprilie 2011, prin care, în majoritate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
In ceea ce priveşte motivul de apel prin care s-a susţinut că decizia Curţii Constituţionale nu s-ar putea aplica decât litigiilor începute după publicarea sa în Monitorul Oficial, curtea l-a constatat nefondat având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
S-a considerat că nu se poate pune semnul egalităţii, ca efecte juridice, între abrogarea, explicită sau implicită, a unei norme juridice (care provine de la legiuitor şi duce la crearea unui conflict de legi în timp ivindu-se problema juridică a aplicării legii materiale în timp) şi încetarea efectelor unei norme juridice urmare declarării neconstituţionalităţii sale.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Dacă s-ar fi considerat că legea aplicabilă în cauză este cea de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, chiar dacă pe parcursul procesului, norma pe care se întemeia acţiunea, a fost declarată neconstituţională, nu s-ar mai găsi nicio justificare pentru înlăturarea de la aplicare a normei declarate neconstituţionale în cazul unei excepţii invocate, de exemplu, chiar în recurs, în cadrul dispoziţiilor anterioare ale Legii nr. 47/1992, când era aplicabilă dispoziţia privind suspendarea litigiului până la judecarea excepţiei şi cu atât mai puţin pentru aplicarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C. proc. civ.
De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la întinderea efectelor deciziilor prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, prin decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999.
Prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
Ca urmare a prevederii constituţionale, încetarea efectelor dispoziţiei legale declarate neconstituţionale duce la lipsirea de suport legal a cererii introductive de instanţă.
Astfel, dispoziţia declarată neconstituţională era cea prin care reclamanta a fost repusă în termenul de a cere daune morale pentru fapta ilicită care face obiectul legii, iar prin încetarea efectelor acestei dispoziţii legale, a dispărut temeiul de drept substanţial pentru cererea formulată de aceasta.
In aceste condiţii, s-a constatat că era inutilă analizarea dacă situaţia de fapt, în speţă, a fost dovedită şi dacă se încadrează în temeiul de drept declarat neconstituţional.
Nu s-a putut reţine existenţa unei „speranţe legitime"; a reclamantei la obţinerea unor compensaţii pentru acoperirea prejudiciului moral, ca urmare a adoptării Legii nr. 221/2009 cu referire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a), ulterior declarate neconstituţionale, care ar fi devenit iluzorie, acest aspect reieşind din chiar în motivarea deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, „speranţa legitimă"; este legată de modul în care o cerere de chemare în judecată poate fi soluţionată în raport de dreptul intern; o asemenea speranţă trebuie să aibă o bază suficientă în acea lege, respectiv să fie susţinută de temei rezonabil justificat într-o normă de drept cu o bază legală solidă.
In această situaţie, dreptul la despăgubiri nu se năştea ex lege, ci era supus condiţiei de a formula o cerere şi de a fi admisă de autoritatea judiciară competentă; petentul nu putea astfel să se aştepte că dreptul său la despăgubiri se va materializa fără urmarea cu succes a procedurii judiciare, care presupunea trecerea unei perioade de timp şi în cursul căreia autorităţile trebuiau sa verifice dacă petentul îndeplinea condiţiile pentru acordarea despăgubirilor.
In acelaşi sens sunt şi statuările CEDO în cauza Măria Atanasiu şi alţii împotriva României din 12 octombrie 2010, para. 142.
Or, nu s-a putut reţine că un act legislativ, care la scurt timp după emiterea lui, a fost contestat ca fiind contrar principiilor constituţionale esenţiale şi a fost şi găsit ulterior neconstituţional pe acest motiv poate reprezenta o bază legală solidă în sensul menţionat mai sus, respectiv în sensul jurisprudenţei Curţii Europene.
Curtea a reţinut că dispoziţia legală referitoare la obţinerea compensaţiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar şi nici nu a fost abrogată de legiuitor (nu se poate pune semnul egalităţii între abrogare, fie ea şi implicită şi încetarea efectelor urmare declarării neconstituţionalităţii), neputându-se invoca o procedură neechitabilă, prin schimbarea normelor legale în timpul desfăşurării procesului declanşat de reclamantă, ci aceste dispoziţii legale şi-au încetat efectul ca rezultat al unei operaţiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituţionalitate al acesteia, situaţie în care nu se poate vorbi despre faptul că speranţa legitimă ar fi devenit iluzorie.
Soluţia a fost apreciată ca fiind în acord cu jurisprudenţa CEDO (cauza Slavov contra Bulgariei), cât timp instanţa de contencios European a reţinut că art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie nu garantează dreptul de a dobândi un bun, statul dispunând de o marjă de apreciere în reglementarea mijloacelor şi proporţiei în care urmează a se asigura repararea prejudiciilor produse cetăţenilor săi de un regim totalitar anterior, iar pe de altă parte, este necesar ca repararea acestor prejudicii să se realizeze în aşa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăţi.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta V.B.M.J., întemeiat pe prevederile pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, iar în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond şi, în subsidiar, modificarea hotărârii.
A arătat că instanţele fondului şi-au motivat soluţiile de respingere folosind argumente contradictorii sau străine de natura pricinii.
A criticat astfel respectivele hotărâri prin faptul că s-a apreciat greşit că decizia Curţii Constituţionale s-ar aplica inclusiv acţiunilor deja introduse, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la crearea unor situaţii discriminatorii între reclamanţi în raport de data introducerii cererii.
A arătat că decizia nr. 1358/2010 nu se aplică şi cazurilor aflate deja pe rolul instanţelor de judecată, legea neputându-se aplica retroactiv.
A solicitat a se observa şi diferenţa de timp dintre adoptarea Legii nr. 221/2009 şi decizia Curţii Constituţionale, de aproximativ 9 luni.
Raliindu-se opiniei separate formulate, recurenta a considerat că soluţia de neconstituţionalitate nu-i poate îngrădi dreptul de a beneficia de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
A solicitat totodată a se observa că prin decizia nr. 1358/2010 s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii prin era recunoscut un drept la despăgubiri, care din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO constituie un „bun"; sau cel puţin o „speranţă legitimă";.
Un alt mod de interpretare ar duce la eliminarea cu caracter retroactiv a unui drept, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
De asemenea, s-ar încălca dispoziţiile impuse de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO fiind vorba de o „lipsire de bun";, fără temei legal.
A conchis că rezultă clar că declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor prin care se recunoaşte un drept la despăgubiri morale trebuie să producă efecte numai pentru viitor, efecte echivalente abrogării respectivei dispoziţii, urmând ca acele acţiuni exercitate anterior publicării deciziei nr. 1358/2010 să fie soluţionate potrivit legii în vigoare la momentul formulării cererii.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Problema de drept care se pune în speţă este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
In raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr.12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 330 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
In speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acesteia.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.B.M.J. împotriva deciziei nr. 133A din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2916/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3044/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
