ICCJ. Decizia nr. 3334/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3334/2012
Dosar nr. 1640/98/2010
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 25 martie 2010, reclamanta D.P. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al condamnării ce a executat-o în regim de detenţie în perioada 13 octombrie 1952-04 noiembrie 1953, constatarea caracterului politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă prin fixarea domiciliului obligatoriu în judeţul Ialomiţa, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării penale şi a măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă.
Prin sentinţa civilă nr. 20131 F din 21 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi a fost obligat pârâtul la plata către aceasta a echivalentului în RON, la data plăţii, a sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 04 februarie 1953, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial, reclamanta a fost condamnată în baza art. 228 C. pen. coroborat cu art. 1 şi cu art. 209 C. pen., art. 302 şi art. 463 C.J.M., la pedeapsa de 1 an închisoare corecţională pentru omisiunea denunţării, fiind eliberată la data de 04 noiembrie 1953 conform adresei eliberată de Formaţiunea Mislea, Raionul Câmpina, Regiunea Ploieşti, stabilindu-i-se domiciliul în Raionul Urziceni.
S-a mai reţinut că reclamanta beneficiază de indemnizaţia de 212 RON lunar în prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990 şi nu i s-au acordat alte despăgubiri.
Condamnarea suferită de către reclamantă constituie o condamnare cu caracter politic, în drept fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute de art. 209, 228 C. pen.
Având in vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 62/2010, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a constatat că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea dispusă împotriva sa, în cuantum de 10.000 euro echivalent în RON la data plăţii.
Cât priveşte criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor corespunzător prejudiciului moral suferit de reclamantă, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, faptul că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat băneşte, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecinţele negative suferite, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta D.P. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin decizia nr. 447/A din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel București, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă şi s-a admis apelul declarat de pârât, fiind schimbată în tot sentinţa, în sensul că s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În considerentele deciziei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 1358/2010 s-a stabilit că: „Având în vedere că dispoziţiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din acelaşi articol, Curtea constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituţional. Curtea Constituţională a ajuns la aceleaşi concluzii şi prin Decizia nr. 1360/2010.
Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
La soluţionarea unui proces în care nu s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă, se aplică legea în vigoare la acel moment. În măsura în care raporturile juridice nu sunt pe deplin constituite, în momentul intrării în vigoare a noii legii sau în momentul declarării ca neconstituţionale a unui text de lege, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea în forma nouă şi nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie. Forma nouă a legii este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea sau declararea ca neconstituţională a legii vechi. Evident, printre acestea sunt şi situaţiile durabile de fapt, care, potrivit legii noi, ar urma să producă efectele constitutive, modificatoare sau extinctive de drepturi nesusceptibile a se produce sub imperiul legii vechi. Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară sau forma ulterioară a legii modifică efectele viitoare sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, dispoziţia din legea ulterioară se aplică şi efectelor actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esenţa ei un caracter de unitate şi de uniformă obligativitate pentru toţi.
În concluzie, instanţa a reţinut că în speţă se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituţionalităţii, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului. Raportul juridic dedus judecaţii în curs are caracterul unei fapte în desfăşurare (facta pendentia), astfel că „legea nouă” (forma legii după data de la care decizia de neconstituţionalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile.
Un alt argument de natură a demonstra încă o dată că deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate sunt aplicabile proceselor pendinte, reţinut de instanţa de apel, este reglementarea internă regăsită în dispoziţiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziţii revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă ori după caz irevocabilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Prin urmare, având în vedere că actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, în condiţiile fostei lit. a) de la art. 5 alin. (1), nici pentru condamnări politice, nici pentru măsuri administrative cu caracter politic, Curtea a constatat că pretenţiile apelantei reclamante de acordare a daunelor morale nu pot fi primite.
În ceea ce priveste sustinerile apelantei-reclamante cărora instanţele ar trebui să dea eficienţă prevederilor reglementarilor internaţionale, acestea sunt în principiu adevărate, dar ele sunt pertinente şi aplicabile doar atunci când o normă de drept intern (în vigoare) contravine principiilor statuate prin acestea. Dimpotrivă, atunci când o normă de drept intern a fost declarată neconstituţională, ea nu mai există şi prin urmare nu se mai poate pune problema înlăturării sau interpretării ei în sensul prevederilor din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sau a celorlalte reglementari internaţionale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D.P. prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale.
În motivarea recursului, reclamanta susţine, în esenţă, că neconstituționalitatea art. 5 din Legea nr. 221/2009 a fost acoperită prin intrarea în vigoare a altei norme, invocând art. 13 din Legea nr. 202/2010 prin care s-au modificat dispozițiile declarate neconstituționale reglementate de actul normativ menționat.
Se mai arată, făcându-se trimiteri la legislația Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, că reglementările internaţionale au prioritate faţă de cele interne.
În fine, recurenta mai arată că prejudiciul suferit ca urmare a condamnării sale politice este unul cert, acesta fiind sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, nefiind recuperat până în momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale” dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare – în materia controlului constituţionalităţii legilor – a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului încriminat cu Legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009] îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional – prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale – şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, decizia din apel a fost pronunţată la 28 aprilie 2011, dată la care – urmare declarării neconformităţii textului cu Legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate – norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs – ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu Legea fundamentală – a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care [în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010] prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 – publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Partea I – a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează”.
Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.P. împotriva deciziei nr. 447/A din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel București, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3333/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3335/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
