ICCJ. Decizia nr. 3336/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3336/2012
Dosar nr. 2291/91/2010
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de crima de uneltire împotriva ordinei sociale şi să se constate caracterul politic al măsurii administrative privind internarea sa într-o colonie de muncă din Bărăgan, în perioada 20 octombrie 1957-decembrie 1961, precum şi acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a aplicării acestei măsuri. Pentru prejudiciul moral suferit, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 663 din 05 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acţiunea. S-a constatat că în perioada 1957-1959 reclamantul a fost supus unor măsuri administrative cu caracter politic.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 147 din 28 februarie 1952 pronunţată de Tribunalul Militar Galaţi reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de crima de uneltire împotriva ordinei sociale, prev. de art. 209 C. pen. A executat pedeapsa în mai multe locuri de detenţie până la data de 19 octombrie 1957, când a fost eliberat şi transferat la colonia de muncă Lehliu.
În baza Decretului-Lege nr. 118/1990, reclamantul primeşte lunar, începând din aprilie 1990, o indemnizaţie corespunzătoare perioadei de executare a pedepsei şi a măsurii de internare în colonie, cuantumul lunar actual al acestei indemnizaţii fiind de 1.608 RON.
Tribunalul a reţinut că şi în perioada în care a fost supus regimului de colonie reclamantului i-au fost îngrădite multiple drepturi fundamentale fără nicio justificare legitimă.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtul.
Reclamantul a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului daunelor morale, apreciind că se impune majorarea acestei sume şi raportat la perioada de 4 ani când a îndurat măsura administrativă.
Pârâtul Statul Român a invocat lipsa temeiului legal al acţiunii ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.
Prin decizia nr. 83/A din 04 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, instanţa a respins ambele apeluri ca nefondate pentru următoarele considerentele:
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, Curtea de apel a analizat în ce măsură dispariţia temeiului juridic al acţiunii pe parcursul soluţionării dosarului, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 prin Deciziile nr. 1354/2010, nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, aduce atingere art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Întrucât acţiunea a fost promovată la data de 14 iunie 2010, instanţa de apel a analizat dacă la momentul publicării deciziilor Curţii Constituţionale, reclamantul avea „o speranţă legitimă”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din analiza pe larg a jurisprudenţei Curţii Europene, instanţa de apel a concluzionat că se constată o lărgire a înţelesului de „bun” în sensul Convenţiei, la toate acele situaţii în care reclamantul are un „interes economic” ce are „o bază suficientă în dreptul intern” sau când existenţa sa este confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, deci o „speranţă legitimă” de natură concretă, bazată pe o dispoziţie legală sau decizie judiciară.
Analiza jurisprudenţei mai arată, reţine instanţa de apel, că „speranţa legitimă” nu este verificată formal sau de principiu, ci raportat la datele concrete ale fiecărei speţe. Prin urmare, chiar dacă nu există o speţă identică soluţionată de Curtea Europeană, cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, instanţa urmează să ţină seama de clarificările, delimitările şi interferenţele noţiunii de „speranţă legitimă” ce se conturează din jurisprudenţă Curţii, raportat la datele concrete ale cauzei.
Prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care constituiau temeiul legal al cererilor de acordare a daunelor morale.
Potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile din legile constatate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Reclamanţii au introdus acţiunea la data de 14 iunie 2010, moment la care art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 era în vigoare, în forma iniţială, dar, datorită particularităţilor speţei, cauza nu a fost soluţionată până la declararea lor ca neconstituţionale.
Raportat la aceste date concrete ale speţei, Curtea de apel a constatat că este necesar a se verifica dacă la momentul publicării deciziilor Curţii Constituţionale (momentul ingerinţei), reclamantul avea o bază în dreptul intern, confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, în sensul admiterii acestor acţiuni, adică aveau „o speranţă legitimă” de a obţine daune morale.
Instanţa a arătat că, la nivelul Curţii de Apel Galaţi, până la data 15 noiembrie 2010 (data publicării deciziilor Curţii Constituţionale), au existat 235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive şi 5 hotărâri irevocabile admise în această materie.
În plus, această practică constantă de admitere a acţiunilor la nivelul Curţii de Apel Galaţi este confirmată şi de deciziile de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare în cauzele în care instanţa de fond a respins cererile pe lipsă de calitate procesuală activă cu motivarea că daunele morale se cuvin doar autorului nu şi moştenitorilor prevăzuţi de lege şi doar în situaţia condamnărilor la închisoare nu şi a măsurilor administrative.
În concluzie, raportat la aceste date concrete, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că la momentul ingerinţei, reclamantul avea „o speranţă legitimă” de a obţine un bun, confirmată de legislaţia naţională şi o practică judiciară bine definită.
Prin urmare, aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale unui proces pendinte şi suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, ce declanşaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile şi previzibile, creează premisele unei discriminări între persoane, care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, funcţie de deţinerea sau nu a unei hotărâri definitive la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
În concluzie, instanţa de apel a constatat că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale litigiilor în curs ar fi de natură a duce la încălcarea pactelor şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, astfel încât este obligată să dea prioritate reglementărilor internaţionale, respectând astfel dispoziţiile art. 20 din Constituţia României. Aşa cum reglementările internaţionale au întâietate în faţa celor interne, inclusiv în faţa Constituţiei României, statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate faţă de cele ale Curţii Constituţionale a României, fiind obligatorii pentru instanţele de judecată.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere raportat la perioada îndelungată de detenţie de 6 ani (22 octombrie 1951-19 octombrie 1957), precum şi la durata măsurii administrative de 2 ani, ţinând seama şi de faptul că reclamantul beneficiază de peste 20 de ani de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990, primind în prezent 1.608 RON lunar.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A.V. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea.
În recursul său, reclamantul A.V. solicită modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.
Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea pronunţată de Curtea de apel pe considerentul admiterii greşite a acţiunii, în condiţiile în care, la data judecării apelului, temeiul juridic al cererii nu mai era în vigoare, textul art. 5 alin. (1) lit. a) fiind declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale” dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului încriminat cu Legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009] îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional - prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale - şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, decizia din apel a fost pronunţată la 04 mai 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii textului cu Legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantului, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs -ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu Legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care [în compunerea prevăzută de art. 330 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010] prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of., Partea I, nr. 789/07.11.2011 - a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează”.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, va fi admis şi, în consecinţă, se va admite apelul formulat în cauză de pârât, urmând a fi schimbată în parte sentinţa nr. 663 din 05 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Vor fi menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Pentru aceleaşi considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei nr. 83/A din 04 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte.
Admite apelul formulat în cauză de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea.
Schimbă în parte sentinţa nr. 663 din 05 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3335/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3337/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
