ICCJ. Decizia nr. 3330/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3330/2012
Dosar nr. 639/91/2010
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 01 martie 2010, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei de 250.000 euro pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea politică suferită de tatăl său, defunctul B.I., prin sentinţa penală nr. 162/1958 a Tribunalului Militar Constanţa.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa amintită, tatăl său, decedat la 01 iulie 1966, a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de uneltire (art. 209 C. pen.), pedeapsă din care a executat 1 an şi 7 luni în perioada 20 ianuarie 1958-30 martie 1959.
Prin sentinţa civilă nr. 296 din 29 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acţiunea civilă. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, faţă de probele administrate, reclamanta a dovedit prejudiciul moral suferit de autorul ei, astfel că este îndreptăţită să solicite despăgubiri.
Ţinând seama de perioada executată , de evoluţia politică de după 1990 care a condamnat regimul comunist, aceasta fiind o satisfacţie morală dată celor care au luptat împotriva comunismului, de beneficiile deja acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, instanţa a apreciat că suma de 20.000 euro reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamantei.
Împotriva hotărârii Tribunalului Vrancea au declarat recurs ambele părţi.
Prin decizia nr. 72/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de pârât şi schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei de la 20.000 euro la 8.000 euro. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi hotărâri.
În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:
Instanţa de apel a constatat că excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru că nu ar fi fost solicitată de titular a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond, prin prisma dispoziţiilor art. 68 teza a II-a C. proc. civ.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, Curtea de apel a analizat în ce măsură dispariţia temeiului juridic al acţiunii pe parcursul soluţionării dosarului, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 prin Deciziile nr. 1354/2010, nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 aduce atingere art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În concluzie, din analiza jurisprudenţei Curţii Europene, instanţa de apel a constatat o lărgire a înţelesului de „bun”, în sensul Convenţiei, la toate acele situaţii în care reclamantul are un „interes economic” ce are „o bază suficientă în dreptul intern” sau când existenţa sa este confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, deci o „speranţă legitimă” de natură concretă, bazată pe o dispoziţie legală sau decizie judiciară.
Analiza jurisprudenţei mai arată că „speranţa legitimă” nu este verificată formal sau de principiu, ci raportat la datele concrete ale fiecărei speţe. Prin urmare, chiar dacă nu există o speţă identică soluţionată de Curtea Europeană, cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, instanţa a apreciat că urmează să ţină seama de clarificările, delimitările şi interferenţele noţiunii de „speranţă legitimă” ce se conturează din jurisprudenţă Curţii, raportat la datele concrete ale cauzei.
Astfel, instanţa a reţinut că, la data de 11 iunie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 221/2009 care prevedea în art. 5 alin. (1) lit. a), că persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot solicita în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral survenit prin condamnare.
Ulterior, la data de 01 iulie 2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010 în sensul că s-au plafonat sumele ce pot fi acordate cu titlu de daune morale. Prin acelaşi art. 5 alin. (1), s-au introdus anumite criterii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, raportat la durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate prin alte legi reparatorii.
Prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care constituiau temeiul legal al cererilor de acordare a daunelor morale.
Reclamanta a introdus acţiunea la data de 09 aprilie 2010, moment la care art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 era în vigoare, în forma iniţială, dar, datorită particularităţilor speţei, cauza nu a fost soluţionată până la declararea lor ca neconstituţionale.
Raportat la aceste date concrete ale speţei, Curtea de apel a apreciat că este necesar să verifice dacă la momentul publicării deciziilor Curţii Constituţionale (momentul ingerinţei), reclamanta avea o bază în dreptul intern, confirmată printr-o jurisprudenţă clară şi constantă a instanţelor naţionale, în sensul admiterii acestor acţiuni, adică aveau „o speranţă legitimă” de a obţine daune morale.
S-a reţinut astfel, că există o practică constantă de admitere a acţiunilor având acest obiect la nivelul Curţii de Apel Galaţi, confirmată şi de deciziile de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare în cauzele în care instanţa de fond a respins cererile pe lipsă de calitate procesuală activă cu motivarea că daunele morale se cuvin doar autorului nu şi moştenitorilor prevăzuţi de lege şi doar în situaţia condamnărilor la închisoare nu şi a măsurilor administrative.
În concluzie, raportat la aceste date concrete, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că la momentul ingerinţei, reclamanta avea „o speranţă legitimă” de a obţine un bun, confirmată de legislaţia naţională şi o practică judiciară bine definită.
Prin urmare, aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale unui proces pendinte şi suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, ce declanşaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile şi previzibile, creează premisele unei discriminări între persoane, care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, funcţie de deţinerea sau nu a unei hotărâri definitive la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
În concluzie, s-a constatat că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale litigiilor în curs ar fi de natură a duce la încălcarea pactelor şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, astfel încât este obligată să dea prioritate reglementărilor internaţionale, respectând astfel dispoziţiile art. 20 din Constituţia României. Aşa cum reglementările internaţionale au întâietate în faţa celor interne, inclusiv în faţa Constituţiei României, statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate faţă de cele ale Curţii Constituţionale a României, fiind obligatorii pentru instanţele de judecată.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a arătat că este greu, chiar imposibil să se stabilească o sumă de bani care să compenseze suferinţele fizice şi psihice ale autorului apelantei-reclamante, dar avându-se în vedere că rolul Legii nr. 221/2009 este doar de complinire a reparaţiei morale ce s-a încercat să se facă după anul 1989 prin diverse legi reparatorii, s-a apreciat că o sumă de 1.000 euro pentru fiecare an de executare este ceea ce s-a dorit la data adoptării acestui act normativ de către legiuitor.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta I.M. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea.
În recursul său, reclamanta I.M. solicită modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.
Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea pronunţată de Curtea de apel pe considerentul admiterii greşite a acţiunii, în condiţiile în care, la data judecării apelului, temeiul juridic al cererii nu mai era în vigoare, textul art. 5 alin. (1) lit. a) fiind declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale” dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului încriminat cu Legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009] îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional - prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale - şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, decizia din apel a fost pronunţată la 18 aprilie 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii textului cu Legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu Legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care [în compunerea prevăzută de art. 330 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010] prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Partea I - a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează”.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, va fi admis şi schimbată în parte decizia nr. 72/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, în sensul că admiterii apelului pârâtului declarat împotriva sentinţei nr. 296 din 29 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
În consecinţă, va fi schimbată în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii.
Vor fi menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Pentru aceleaşi considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei nr. 72/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, împotriva aceleiaşi decizii, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite apelul pârâtului declarat împotriva sentinţei nr. 296 din 29 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3329/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3331/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
