ICCJ. Decizia nr. 3344/2012. Civil

Prin Sentința civilă nr. 744 din 02 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâții Ș.M.L. și Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect răspundere civilă delictuală.

S-a reținut în motivare, în esență, că nu se poate pune problema angajării directe a vreunei răspunderi civile a judecătorului pentru hotărârea pronunțată și, cu atât mai puțin, a răspunderii civile solidare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Apelul declarat de reclamantul D.G. împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 670 din 24 martie 2011, pentru aceleași considerente reținute în hotărârea instanței de fond.

împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în apel și la fond, dar fără a invoca vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20 alin. (1), taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau cererii de recurs [art. 20 alin. (3)].

Totodată, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea soluționată de prima instanță.

Conform citației adresate recurentului-reclamant, acesta a fost citat pentru termenul din 15 mai 2012 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.341 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, obligație căreia nu i s-a conformat.

în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 3 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat.

Cum în cauză, recurentul nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar prevăzută de actele normative mai sus menționate, recursul a fost anulat ca netimbrat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3344/2012. Civil