ICCJ. Decizia nr. 3346/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința penală nr. 29 din 31 iulie 2008 pronunțată de către Tribunalul Militar Cluj, s-a declinat competența soluționării cererii de revizuire formulată de către revizuentul V.G.O. împotriva Sentinței penale nr. 215 din 15 iulie 1958, în favoarea Curții de Apel Cluj, reținându-se că instanța civilă este competentă a soluționa o cerere de revizuire formulată de către un condamnat, ce nu a avut calitatea de militar la data judecării cauzei.
Curtea de Apel Cluj, prin Sentința penală nr. 95 din 26 septembrie 2008, a dispus scoaterea de pe rol a cererii de revizuire formulată de către V.G.O. și înaintarea acesteia către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea efectuării cercetărilor preliminarii.
în motivarea sentinței, s-a reținut, că, prin cererea formulată de condamnatul revizuent V.G.O. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 215/din 15 iulie 1958 precum și a Deciziei nr. 1212 din 29 august 1958 pronunțată în recurs de către Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj.
S-a reținut că, potrivit art. 393, C. proc. pen. hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, iar potrivit art. 397 alin. (1), cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță.
Prin referatul nr. 21/III/6/2009 din 06 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus trimiterea cererii formulată de petiționarul V.G.O., către Tribunalul București pentru competentă soluționare, apreciind, în esență, că este vorba de o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
La Tribunalul București cauza a fost înregistrată sub nr. 29480/3/2009.
în cadrul acestui dosar, revizuentul a formulat și o cerere de conexare a acestuia cu Dosarul, aflat pe rolul Tribunalului București și precizare cu privire la cuantumul despăgubirilor pe zi de detenție.
Prin Sentința civilă nr. 699 din 03 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a declinat competența soluționării cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și întemeiată de reclamantul V.G.O. împotriva Sentinței penale nr. 215 din 15 iulie 1958 și a Deciziei nr. 1212 din 29 august 1958 pronunțată în recurs de către Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza la Curtea de Apel București, pentru soluționarea acestuia.
în motivarea sentinței de declinare și de constatare a conflictului negativ de competență ivit s-a reținut că cererea formulată de către revizuent astfel cum a fost precizată la 01 septembrie 2008, era o revizuire în temeiul art. 394 lit. a), c), d) C. proc. pen. coroborat cu art. 395 teza a II-a art. 398 alin. (1), art. 399 și art. 405 alin. ultim, C. proc. pen.
Ca atare, tribunalul a apreciat că cererea formulată la data de 06 martie 2008, cu mult înainte chiar de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009, astfel cum a fost susținută și întemeiată în drept, nu cade în competența soluționării sale, motiv pentru care, în baza art. 158, 159 pct. 3 C. proc. civ., a declinat competența soluționării acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, în baza art. 20 și urm. C. proc. civ., a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționare.
Prin Sentința civilă nr. 51/F din 19 august 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca ca inadmisibilă, sesizarea privind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a reținut că prin cererea formulată condamnatul revizuent V.G.O. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 215 din 15 iulie 1958 precum și a Deciziei nr. 1212 din 29 august 1958 pronunțată în recurs de către Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj.
Prin Sentința penală nr. 95 din 26 septembrie 2008 Curtea de Apel Cluj a constatat că nu a fost legal sesizată cu cererea de revizuire formulată de V.G.O., deoarece cererea de revizuire trebuia analizată de către procurorul de la parchetul de pe lângă instanța, căreia i-ar reveni competența să judece această cauză.
Mai constată Curtea de Apel că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a calificat cererea de revizuire formulată de către V.G.O., fără a ține cont de împrejurarea că prin Sentința penală nr. 95 din 26 septembrie 2008 a fost calificată cererea formulată de către V.G.O. ca fiind o cerere de revizuire, prin urmare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj nu numai că nu s-a conformat dispozițiilor obligatorii cuprinse în Sentința penală nr. 95 din 26 septembrie 2008, dar s-a și substituit unei instanțe de judecată prin recalificarea cererii formulate de către V.G.O.
Totodată, reține că în mod greșit Tribunalul București a constatat intervenit un conflict de competență între o instanță de judecată și un parchet, deoarece conflictul de competență se poate declanșa numai între instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 42 și 43 C. proc. pen., realizându-se o confuzie între instituția revizuirii unei sentințe penale, reglementată de dispozițiile C. proc. pen. și posibilitatea formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs revizuentul V.G.O., criticând-o pentru nelegalitate, fără a indica în drept motivele de modificare sau casare prevăzute de dispoz.art. 304 C. proc. civ.
La termenul de judecată acordat în prezentul dosar din 1 martie 2011, întrucât niciuna dintre părțile cauzei nu a fost prezentă și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea soluționării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Din oficiu, prin Rezoluția din 16 martie 2012, înalta Curte, a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării, acordând termen în acest sens pentru azi, 15 mai 2012.
Analizând cu prioritate această excepție datorită caracterului său peremptoriu, înalta Curte o apreciază ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an".
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere și suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, fiind reglementată ca o excepție dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
în caz, de la data când a intervenit suspendarea (1 martie 2011) și până la data repunerii pe rol din oficiu (16 martie 2012), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Curtea va constata că, în speță, cererea de recurs formulată de recurentul V.G.O. a rămas în nelucrare timp de mai mult de 1 an din vina părții, astfel că sunt întrunite condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., operând sancțiunea perimării de drept.
în consecință, Curtea a constatat ca fiind perimat recursul declarat de acesta.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3344/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3328/2012. Civil → |
|---|
