ICCJ. Decizia nr. 3348/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Decizia nr. 5551 din 11 octombrie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Deciziei nr. 2010 din 25 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă și a Deciziei nr. 150/A din 02 februarie 2001 a Tribunalului Cluj, au fost casate ambele decizii și, în consecință, a fost respins apelul declarat de pârâți împotriva Sentinței civile nr. 5579 din 20 iulie 2000 a Judecătoriei Cluj.
împotriva Deciziei nr. 5551 din 11 octombrie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au formulat contestație în anulare contestatorii P.G., M.L., A.M. și C.A., invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
Prin încheierea din 09 decembrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatând că a intervenit decesul intimaților P.A., A.P., P.Ș., P.I., R.E., R.I., R.M., iar părțile interesate nu au cerut un termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor, în raport de prevederile textului mai sus citat.
Prin încheierea din 04 mai 2010 a fost menținută măsura suspendării cauzei, fiind respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de contestatori, constatându-se că nu au fost depuse certificatele de calitate de moștenitor emise de pe urma defuncților intimați.
Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 02 martie 2012, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod.
Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.
Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată.
în definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții, sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac.
în speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 04 mai 2010 - data menținerii suspendării dispusă prin încheierea din 09 decembrie 2008 - nemaifiind îndeplinit niciun act de procedură, fiind depășit astfel și termenul prevăzut de art. 250 alin. (2) C. proc. civ., referitor la suspendarea cursului perimării, în cazurile prevăzute de art. 243 din același cod.
în consecință, s-a constatat din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, contestația în anulare formulată de contestatorii P.G., M.L., A.M. și C.A. fiind perimată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3353/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3350/2012. Civil → |
|---|
