ICCJ. Decizia nr. 3372/2012. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Satu Mare, secția civilă, prin Sentința nr. 406/D din 23 aprilie 2010, a admis în parte, întemeiat pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, acțiunea formulată de reclamanta R.M. (născută F.) împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare. A constatat, întemeiat pe dispozițiile art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin. (3) din lege, caracterul politic al măsurii administrative dispusă față de antecesoarea reclamantei, constând în efectuarea de către aceasta a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., ulterior survenind decesul în lagărul de prizonieri din localitatea Nikitovka la data de 9 aprilie 1947. L-a obligat pe pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 5 alin. (4) din același act normativ, să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în RON la data efectivă a plății, pretenții reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de reclamantă ca urmare a măsurii administrative. A respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că antecesoarea reclamantei a fost deportată, apoi transportată pe teritoriul fostei U.R.S.S., în lagărul de muncă din localitatea Nikitovka, unde a decedat la data de 9 aprilie 1947.
Față de această stare de fapt și raportat la temeiul juridic invocat de către reclamantă, instanța de judecată a reținut, ca un prim aspect, că în ce privește calitatea procesuală activă pentru promovarea unei acțiuni în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009,art. 5 alin. (1), în speță aceasta este întrunită, reclamanta fiind nepoată de fiu a persoanei victimă a măsurii administrative cu caracter politic.
Instanța a constatat totodată caracterul politic al măsurii administrative, în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, reținând și faptul că, de principiu, respectiva măsură constând în efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S. este una abuzivă în înțelesul art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999 coroborat și cu art. 1 alin. (2) lit. a) și b) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Referitor la legitimarea procesuală pasivă în cauză a reținut că aceasta revine Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.
Asupra modalității concrete de reparare a prejudiciului cauzat antecesoarei reclamantei prin adoptarea măsurii de mai sus, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și din această perspectivă a găsit acțiunea ca fiind întemeiată.
în ce privește însă cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanța a reținut în primul rând că, față de natura juridică a daunelor morale, acestea decurg din prejudiciul moral încercat ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispusă în cauză.
Cu atât mai mult, acest prejudiciu afectiv s-a impus a fi reținut în cauză, față de consecința extrem de gravă produsă de această măsură administrativă, consecința constând în decesul antecesoarei reclamantei, survenit pe teritoriul unui stat străin, unde a ajuns prin deportare, determinând prin aceasta, pe lângă suferința de ordin afectiv, și o tulburare semnificativă a condițiilor de existență, inclusiv pe plan material. Agravarea suferinței intervenite în plan moral s-a produs totodată și prin faptul că, ulterior survenirii decesului, familia celei în cauză a fost nevoită să întreprindă întreg ansamblul de demersuri administrative și judiciare în vederea clarificării situației juridice, în speță, a constatării pe cale judecătorească a decesului astfel survenit.
în al doilea rând, adeseori prejudiciul suferit de titularul cererii comportă elemente indisociabile ce nu permit un calcul exact al cuantumului său, indiferent dacă este vorba despre un prejudiciu material sau, mai ales, atunci când poartă asupra unui prejudiciu moral. într-o asemenea situație, instanța a realizat o apreciere globală, în echitate, cu respectarea însă a principiilor generale și, în măsura în care există, a reglementărilor speciale în materie.
în vederea realizării acestui deziderat, o primă reparație s-a constatat că s-a realizat prin însăși recunoașterea, în cadrul prezentei hotărâri, a caracterului politic, abuziv, al măsurii luate față de antecesoarea reclamantei.
Totuși, instanța a mai apreciat că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, numai constatarea caracterului politic al măsurii administrative, prin ea însăși, nu este în măsură să asigure o reparație completă a prejudiciului moral încercat de antecesoarea reclamantei. în egală măsură, s-a reținut că dreptul la repararea prejudiciului moral încercat are, în acest context, și un conținut patrimonial, precum și împrejurarea că acesta este susceptibil de a fi transmis pe cale succesorală moștenitorilor legali în condițiile limitative instituite prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta personal este îndreptățită și la acordarea unor măsuri reparatorii de natură pecuniară.
S-a impus însă a se reține, pe de altă parte, că daunele morale, de principiu, trebuie să fie proporționale cu suferința provocată și să nu constituie un mijloc de îmbogățire pentru victimă.
Prin Decizia nr. 147 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția generală a finanțelor publice Satu Mare și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei pentru prejudiciul moral de la suma de 100.000 euro la suma de 10.000 euro. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Curtea de apel a reținut că în mod corect s-a admis în parte de către instanța de fond acțiunea civilă formulată de reclamantă, constatându-se că măsura administrativă a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S. reprezintă o măsură cu caracter politic prin prisma dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
S-a reținut totodată că răspunderea statului se impune a fi angajată și având în vedere faptul că după 6 martie 1945 acesta nu a depus diligențe pentru recuperarea propriilor cetățeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate față de aceștia.
Legea nr. 221/2009, având caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare dacă reparațiile obținute prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 nu sunt suficiente.
Cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda în baza Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, s-a constatat că este adevărat că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Instanța a considerat însă că această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării acesteia, altfel aducându-se atingere inclusiv dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, părțile neputând fi puse în situația de a suporta modificări ale legislației care la data promovării litigiului le conferea dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranță legitimă de dobândire a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivității fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croația, paragraf 81).
S-a concluzionat prin aceea că, în cazul în care nu s-ar mai acorda despăgubiri reclamantei, deși s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative abuzive, s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar contraveni art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele de mai sus, s-a apreciat că prin neacordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă s-ar crea o discriminare între persoane care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, ar beneficia de un tratament juridic diferit.
S-a menționat totodată faptul că până la data pronunțării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, pe rolul instanțelor din raza Curții de Apel Oradea s-au înregistrat mii de dosare având ca obiect Legea nr. 221/2009, dintre care câteva sute de hotărâri au rămas irevocabile în sensul acordării de despăgubiri reclamanților în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din lege.
Au fost găsite însă fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, instanța de fond cuantificând în mod greșit despăgubirile cuvenite acesteia, având în vedere că daunele acordate de prima instanță sunt excesive.
Având în vedere practica Curții de Apel Oradea în cauze având obiect similar, s-au cuantificat despăgubirile la suma fixă de 10.000 euro, apreciindu-se că această sumă, alături de constatarea măsurii abuzive, este suficientă pentru a înlătura calitatea de victimă, chiar raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale.
împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice Satu Mare, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei și respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a arătat că acestea au fost supraevaluate și s-a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de daune morale.
S-a menționat că este recunoscut dreptul statului de a reglementa o marjă națională de apreciere, care să creeze un just echilibru, respectiv să fie proporțional cu suferința provocată, dar să nu constituie un mijloc de îmbogățire pentru reclamant.
Recurentul a precizat în acest sens că în speță repararea prejudiciilor a fost reglementată prin prevederile O.U.G. nr. 214/1999 și ale Decretului-lege nr. 118/1990, astfel încât se impune evitarea unei duble reparații pe calea Legii nr. 221/2009.
A solicitat totodată a se avea în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010.
în afara acestor motive, a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, nemaiputându-se solicita despăgubiri morale în baza acestui text de lege.
Au apreciat că în astfel de situație, reclamanții nu pot susține că au o "speranță legitimă" ca acțiunile lor să fie soluționate în temeiul unei legi, după invalidarea acesteia.
Recursul se privește a fi fondat, pentru considerentele ce succed.
Deși întemeiate motivele de recurs privitoare la declararea neconstituționalității prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, ceea ce determină inexistența temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, având în vedere și Decizia nr. 12/2011, dată în recursul în interesul legii, se reține că în speță, măsura administrativă la care a fost supusă antecesoarea reclamantei nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009.
Astfel, prin Legea nr. 221/2009, legiuitorul a definit noțiunile de "condamnare cu caracter politic" (art. 1 alin. (1) și de "măsură administrativă cu caracter politic" (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări și măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege și, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative (art. 3 și art. 4 alin. (2)).
în cauză, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 221/2009, acordarea daunelor morale prin constatarea caracterului politic al măsurii deportării în fosta U.R.S.S., măsură la care a fost supusă autoarea sa.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că analiza legalității și temeiniciei pretențiilor reclamantei, trebuie să se facă în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată situația concretă a autoarei acesteia.
în cazul în speță, reclamanta nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supusă autoarea sa.
împrejurarea că bunica reclamantei a fost deportată în fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilată niciunei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege și niciunei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din același act normativ.
Concluzionând, se reține că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.
Totodată, se constată neincidența în cauză a prevederilor Legii nr. 221/2009 și sub aspectul că în lege este delimitată expres perioada în cuprinsul căreia s-au aplicat sancțiunile cu caracter politic, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru aceste considerente, s-a admis recursul și s-a modificat decizia, în sensul că urmare admiterii apelurilor pârâtului și Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, s-a schimbat în tot sentința tribunalului și s-a respins acțiunea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3353/2012. Civil → |
|---|
