ICCJ. Decizia nr. 335/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 335/2012
Dosar nr. 1979/90/2009
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 iunie 2009 la Tribunalul Vâlcea, reclamanta P.S.E. a chemat în judecată pe pârâtul R.C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale şi, totodată, să înceteze actele de defăimare publică la adresa reclamantei; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala sa hotărârea judecătorească în trei cotidiene de largă circulaţie, timp de trei numere consecutive, precum şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul R.C. a imputat P.S.E., în presa centrală şi locală, că aceasta ar fi responsabilă pentru diminuarea capitalului social al SC O. SA; că s-a opus, în mod fraudulos, la conversia în acţiuni a creanţelor Statului Român, şi că încearcă să saboteze activitatea SC O. SA, având interese contrare.
A mai arătat, că pârâtul R.C. a acuzat P.S.E. că este responsabilă pentru situaţia precară a SC O. SA şi că dezinformează opinia publică în legătură cu situaţia reală a societăţii, iar pentru o înţelegere corectă a celor susţinute reclamanta a redat în detaliu articolele din presă.
S-a susţinut, că afirmaţiile pârâtului sunt făcute cu rea-credinţă, ele fiind false, denigratoare, având unicul scop de a afecta în mod negativ prestigiul profesional, reputaţia şi imaginea P.S.E., iar la baza acestei campanii stau interesele personale ale pârâtului R.C., de a participa la privatizarea societăţii prin intermediul unei societăţi înfiinţate în acest scop şi la care deţine o participaţie majoritară de 86%.
Prin declaraţiile făcute prin mijloacele de comunicare în masă, presa scrisă, televiziune şi internet, prin care s-au adus acuze false şi defăimătoare la adresa P.S.E., pârâtul a adus grave prejudicii morale societăţii, prin afectarea în mod negativ a prestigiului profesional, reputaţiei şi imaginii acesteia în mediul de afaceri.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998-999 C. civ., art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 30 alin. (6) din Constituţie şi art. 10 alin. (2) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
La data de 10 septembrie 2009, pârâtul R.C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile de procedură privind necompetenţa materială a secţiei civile a tribunalului şi lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei P.S.E. ca persoană juridică de drept german, fundamentată pe principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, ce constituie o instituţie de ordine publică în dreptul român şi opozabilă reclamantei.
Aceste excepţii au fost puse în discuţia părţilor şi examinate prin încheierea de şedinţă din 27 octombrie 2009 (filele 165 -167 dosar).
De asemenea, prin aceeaşi întâmpinare, pârâtul a ridicat excepţia de procedură privind lipsa calităţii de reprezentant legal al numitei U.W.
Această excepţie a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2009 (filele 165 -167 dosar), apărătorul reclamantei depunând la dosar înscrisuri în traducere autorizată şi apostilate, ce evidenţiază reprezentativitatea specială dată de Consiliul de administraţie al societăţii germane numitei U.W., în calitate de director, de a încheia orice act juridic cu terţe persoane.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamanta nu poate face dovada existenţei elementelor ce atrag răspunderea civilă delictuală a acestuia, potrivit criteriilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., ce constituie temeiul de drept al pretenţiilor sale.
La aceeaşi dată, pârâtul R.C. a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei P.S.E. la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de daune morale, ulterior suma fiind redusă la „1 leu", reprezentând vătămarea dreptului la onoare şi reputaţie produsă prin afirmaţii defăimătoare şi neîntemeiate publicate în mass-media economică; obligarea reclamantei să asigure, pe cheltuiala sa, publicarea hotărârii judecătoreşti în două numere consecutive într-un ziar de acoperire naţională şi plata cheltuielilor de judecată.
Pentru o înţelegere corectă a raporturilor în care se află cu reclamanta, pârâtul le-a redat în detaliu, începând cu momentul în care aceasta a devenit acţionar la SC O. SA şi modul lor de derulare în perioada 2007-2009.
Astfel, SC O. SA este o societate română care desfăşoară activităţi de producţie şi comercializare produse chimice, având piaţă de desfacere atât internă, cât şi externă, fiind deţinută de Statul Român în proporţie de 54%, prin intermediul M.E.
Acţiunile SC O. SA sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti categoria 1 de tranzacţionare (sistem bursier OLT), beneficiind de un grad de lichidităţi destul de mare.
Reclamanta P.S.E. activează, de asemenea, în industria chimică şi este acţionar majoritar al companiei poloneze P.R., competitor direct al SC O. SA din zona Europei Centrale şi de Est.
Reclamanta a intrat în acţionariatul SC O. S.A. prin achiziţii de acţiuni pe piaţa de capital efectuate în perioada mai-noiembrie 2007, ajungând să deţină în luna noiembrie 2007 un procent de 1,1 % din capitalul social al societăţii. Ca efect al dispoziţiilor OUG nr. 45/2006, participarea reclamantei la capitalul social al SC O. SA s-a majorat la aproximativ 12% (cât este şi în prezent), prin diminuarea capitalului social al societăţii.
Prin urmare, participarea curentă a P.S.E. la capitalul social al SC O. SA a fost obţinută „artificial" prin efectul unui act normativ şi nu ca urmare a unor investiţii mari.
A mai susţinut pârâtul că, beneficiind de noua participare în cadrul SC O. SA, P.S.E. şi-a impus în Consiliul de Administraţie, începând cu luna ianuarie 2008, propriul reprezentant (într-o primă fază dl. W.P., acţionar unic al P.S.E., ulterior W.Z., directorul de dezvoltare al P.S.E. şi reprezentantul acesteia pentru România). Această nouă situaţie a oferit reclamantei P.S.E. accesul la o serie de informaţii de natură confidenţială privitoare la activitatea SC O. SA, cum ar fi structura furnizorilor şi clienţilor, preţurile practicate.
După momentul majorării participaţiei la capitalul social al SC O. SA şi dobândirea unui loc în cadrul Consiliului de Administraţie, atitudinea reprezentanţilor P.S.E. faţă de SC O. SA s-a înscris într-o direcţie contrară aşteptărilor, caracterizată printr-un demers de redirecţionare a unor informaţii confidenţiale de natură comercială şi financiară cu privire la SC O. SA înspre grupul de firme P.C.C.
În Consiliul de Administraţie, reprezentanţii P.C.C. nu au manifestat un rol activ în procesul decizional, limitându-se la a adresa diverse întrebări celorlalţi membri şi a solicita accesul la o serie de informaţii privind activitatea SC O. SA.
Cu alte cuvinte, pârâtul a conchis că P.S.E. trecea aparent drept un investitor semnificativ al SC O. SA, dar, în realitate, practica o activitate concurenţială şi neloială, cu intenţia de a-i diminua forţa economică şi financiară până la dizolvare.
În concluzie, pârâtul a arătat că, în aceste condiţii, nu a încălcat un drept concret al reclamantei care să atragă răspunderea civilă delictuală în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., faptele săvârşite de acesta încadrându-se în activităţi impuse şi permise de lege, ci, dimpotrivă, P.S.E. a derulat o campanie media agresivă împotriva intereselor SC O. SA şi a managementului acesteia, fundamentată prin prezentarea unor informaţii de natură comercială şi financiară diseminate şi vădit trunchiate pentru a propaga ideea existenţei unui dezastru economic, prin care i-au produs pârâtului o gravă vătămare a dreptului la onoare şi reputaţie, pentru că toate declaraţiile de presă au fost orientate în direcţia compromiterii imaginii şi a relaţiilor comerciale bazate pe încrederea stabilită cu diverşi parteneri de afaceri.
La cererea reconvenţională a pârâtului, P.S.E. a depus întâmpinare (filele 103-209 dosar) prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii în raport de pretenţiile formulate de pârât, iar prin încheierea de şedinţă din 27 octombrie 2009, instanţa a respins această excepţie, reţinând că faptele părţilor în litigiu şi redate în cele două cereri s-au produs într-o perioadă relativ scurtă, care le conferă contemporaneitate şi sunt intrinsec legate printr-un raport juridic convingător, iar analizarea acestora se poate realiza în condiţia de conexitate, reglementată de dispoziţiile art. 164 C. proc. civ.
Prin aceeaşi încheiere, au fost respinse şi excepţiile privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei P.S.E. şi excepţia necompetenţei materiale a Secţiei civile a Tribunalului Vâlcea, invocate de pârâtul-reclamant R.C.
La data de 19 ianuarie 2010, reclamanta-pârâtă P.S.E. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant R.C., motivat de faptul că acesta nu a suferit un prejudiciu direct şi personal, declaraţiile de presă au privit doar relaţiile de afaceri al SC O. SA cu partenerii contractuali, pe rolul instanţei existând un alt dosar ce vizează aceleaşi fapte, dar în care figurează în calitate de reclamantă SC O. SA Râmnicu Vâlcea, iar această excepţie a fost unită cu fondul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 59 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant R.C., invocată de reclamanta-pârâtă P.S.E. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul R.C.; a respins cererea principală (fila nr. 1 dosar) formulată de reclamanta - pârâtă P.S.E.; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant R.C.; a obligat reclamanta-pârâtă P.S.E. să-i plătească acestuia suma de 1 leu cu titlu de despăgubiri morale şi să asigure, pe cheltuiala sa, publicarea acestei hotărâri judecătoreşti într-un ziar cu acoperire naţională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că SC O. SA Râmnicu Vâlcea este o societate română care desfăşoară activităţi de producţie şi comercializare produse chimice, având ca piaţă de desfacere atât piaţa internă, cât şi piaţa externă, şi este deţinută în proporţie de 54% de Statul Român, prin M.E.; că reclamanta-pârâtă P.S.E. activează, de asemenea, în industria chimică, fiind acţionar majoritar al companiei poloneze P.R. şi acţionar minoritar al SC O. SA, astfel că este un competitor direct al societăţii române pe zona Europei Centrale şi de Est; că pârâtul-reclamant R.C. execută mandatul de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director general al SC O. SA, societate română cu sediul în Rm. Vâlcea; că, după dobândirea poziţiei de membru în Consiliul de Administraţie al SC O. SA, reprezentanţii P.S.E. au desfăşurat un război mediatic împotriva intereselor societăţii şi a managementului acesteia, extinzându-se implicit şi asupra directorului R.C., o persoană publică şi de notorietate în mediul de afaceri; că P.S.E. şi-a justificat acţiunile defăimătoare în mass–media prin prisma unei atitudini prudente, diligente şi protectoare în favoarea SC O. SA, deşi în realitate toate demersurile întreprinse au fost dictate de spiritul de competitivitate neloială şi lipsă de fair-play; că afirmaţiile reprezentanţilor P.S.E. au creat o imagine negativă a SC O. SA şi a directorului acesteia în ochii opiniei publice, şi au indus o stare de nelinişte în rândul partenerilor de afaceri.
Pe fondul acestei situaţii de fapt s-au înscris reportajele pârâtului-reclamant, exprimate prin aceleaşi mijloace mass-media, menite a calma, liniştii şi stabili încrederea partenerilor de afaceri, cu care se află în raporturi comerciale.
În vederea redresării economice, SC O. SA a primit sprijinul Guvernului României şi al Comisiei Europene pentru contractarea unui credit de la Banca de Import-Export a României - E. SA, destinat achiziţionării diviziei de petrochimie din cadrul SC A. SA Piteşti, aparţinând O.P., însă P.S.E. a încercat şi încearcă obstrucţionarea obţinerii acestui credit, fie prin diverse acţiuni introduse la instanţele judecătoreşti române, fie prin diverse declaraţii publice în mass-media prin care încearcă să propage ideea că acest credit ar reprezenta, de fapt, ajutor de stat (interzis în C.E. în condiţiile economiei de piaţă) şi nu un credit rambursabil.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că P.S.E. a desfăşurat o activitate neloială faţă de SC O. SA, elocventă în acest sens fiind atitudinea netransparentă a P.S.E. de a achiziţiona SC A. SA Piteşti direct de la O. cu sediul în Viena, pentru interes propriu, în timp ce pârâtul-reclamant R.C. se afla în negocieri cu O.P. pentru achiziţia aceluiaşi obiectiv.
S-a concluzionat că „lupta economică" s-a transpus şi în plan mediatic, generând astfel neîncredere în mediul de afaceri, inclusiv cel bancar, într-o perioadă de timp când economia mondială trece printr-o reală criză, şi că, în contextul argumentelor expuse, rezultă că pârâtul-reclamant nu a avut o conduită ilicită, faptele săvârşite de el reprezintă doar activitatea impusă de funcţia deţinută în societatea SC O. SA, rezultând, fără echivoc, lipsa activităţii culpabile a pârâtului-reclamant R.C., pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 - 999 C. civ. şi că reclamanta îşi legitimează calitatea procesuală activă în raport cu dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, iar, în consecinţă, tribunalul a respins cererea principală de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant R.C., prima instanţă a reţinut că este întemeiată, având în vedere că din probele administrate rezultă că P.S.E. a derulat o campanie media agresivă împotriva intereselor SC O. SA şi a managementului acesteia, cu ţintă principală împotriva directorului general R.C.
În cadrul acestei acţiuni de media, reprezentanţii P.S.E. au procedat la diseminarea unor date şi informaţii tendenţioase menite a discredita managementul societăţii şi a compromite imaginea şi relaţiile comerciale ale SC O. SA şi, implicit, vătămarea gravă a dreptului la onoare şi reputaţie a directorului general.
Faptele comise de reclamantă întrunesc condiţiile legale ce antrenează răspunderea civilă delictuală, întrucât prin declaraţiile tendenţioase ale reprezentanţilor P.S.E. au fost încălcate normele privind dreptul pârâtului la onoare, la reputaţie şi la viaţă privată, precum şi normele privind libertatea de exprimare, cuprinse în Constituţia României, legile naţionale şi în tratatele internaţionale la care România este parte.
Afirmaţiile pârâtului-reclamant au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii şi aprecieri personale ale indivizilor, ce sunt protejate de art. 10 din Convenţie, cu condiţia ca ele să se bazeze pe fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică.
S-a conchis, că dreptul la demnitate este expres consacrat şi protejat de dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (2) din C.E.D.O., art. 30 alin. (1), (3) şi (6) din Constituţia României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, astfel că s-a admis cererea reconvenţională, şi a fost obligată reclamanta-pârâtă P.S.E. la plata sumei de 1 leu cu titlu de daune morale şi publicarea hotărârii pronunţate în două numere consecutive într-un ziar cu acoperire naţională.
Prin Decizia civilă nr. 90/ A din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC P.S.E., reţinând, în esenţă, următoarele:
Primul şi al doilea motiv de apel prin care se critică soluţia instanţei de fond cu privire la soluţia dată în cererea principală, în sensul că în mod greşit aceasta a fost respinsă, prin neanalizarea susţinerilor reclamantei sau analizarea într-un mod diferenţiat a celor două cereri, deşi se impunea admiterea ei şi sancţioanrea pârâtului, au fost apreciate ca neîntemeiate şi respinse, cu motivarea că, în raport de actele dosarului, soluţia este în concordanţă cu acestea şi nu se impune schimbarea ei; că acţiunea apelantei-reclamante este o acţiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., situaţie în care instanţa de fond a analizat dacă în speţă sunt îndeplinite cerinţele unei astfel de răspunderi în sarcina pârâtului, şi că prima instanţă a făcut o analiză judicioasă a situaţiei de fapt raportat la statutul şi pretenţiile fiecăreia dintre părţi, analizând acţiunea principală în raport cu întregul istoric al relaţiei reclamantei P.S.E. - O. şi având în vedere calitatea pârâtului R.C. de membru al Consiliului de administraţie şi director general al SC O. SA.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantei în sensul că în speţă erau îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât din analiza întregului material probatoriu nu se poate reţine fapta ilicită generatoare de prejudicii în sarcina intimatului-pârât, că nu este întrunită cerinţa ilicităţii faptei pretins păgubitoare şi nici condiţia existenţei unui prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale, pentru a fi aplicabile în speţă dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
Al treilea motiv de apel, prin care s-a susţinut că a fost soluţionată greşit excepţia lipsei calităţii procesual active a pârâtului-intimat de către prima instanţă, precum şi reiterarea aceleiaşi excepţii la instanţa de apel, a fost apreciat ca neîntemeiat şi respins, reţinându-se că instanţa de fond a rezolvat corect excepţia invocată de apelantă prin respingerea acesteia; că nu se impune schimbarea soluţiei având în vedere faptul că intimatul-pârât R.C. execută mandatul de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al SC O. SA, că, în raport de probele administrate în cauză, nu s-a putut proba o calitate diferită a intimatului-pârât în cererea introductivă faţă de cererea reconvenţională, acestea fiind şi considerentele faţă de care instanţa de fond a decis judecarea împreună a celor două cereri, iar calitatea procesuală activă a intimatului-pârât în cererea reconvenţională se întemeiază pe aceleaşi argumente de fapt ca şi calitatea procesual pasivă a acestuia din cererea principală formulată de apelanta-reclamantă.
Critica formulată de apelantă privind admiterea greşită a cererii reconvenţionale, în lipsa existenţei condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, a fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată şi respinsă, cu motivarea că din probele dosarului rezultă că afirmaţiile acesteia la adresa pârâtului au un caracter ilicit, depăşind limitele normale ale dreptului la exprimare, sunt cauzatoare de prejudicii de natură morală şi există o legătură de cauzalitate între acestea şi prejudiciul moral cauzat.
Ultima critică formulată de apelantă, prin care s-a susţinut că prin soluţia pronunţată în cauză i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare prevăzut de art. 30 din Constituţie şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, în raport de probatoriul administrat în cauză, întrucât dreptul la exprimare, potrivit dispoziţiilor legale amintite, nu este un drept absolut, ci trebuie făcut în anumite limite, dictate de nevoia de a respecta interesele generale ale persoanei fizice.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Cum, în speţă, s-a dovedit, cu probele administrate, că intimatul-pârât R.C. este o persoană publică şi de notorietate în mediul de afaceri, şi că, prin acţiunile defăimătoare în mass-media ale apelantei-reclamante, imaginea acestuia a fost ştirbită, s-a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu respectarea întru-totul a dispoziţiilor art. 30 din Constituţie.
Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 10 din C.E.D.O., s-a constatat a fi nejustificată, deoarece dreptul la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 10 alin. (1), are şi limite în ceea ce priveşte exercitarea acestuia, aşa cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.S.E., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanţa de apel, fără a prezenta care sunt motivele de fapt si de drept care au stat la baza convingerii sale, a respins apelul promovat de aceasta, considerând, în mod total eronat, că soluţia instanţei de fond ar fi temeinică şi legală.
Procedând astfel, instanţa a pronunţat hotărârea fără a intra în cercetarea fiecărui motiv de apel în parte, nu a analizat şi nu a apreciat întregul material probator dispus si administrat în cauză şi care ar fi condus la concluzia temeiniciei acţiunii reclamantei şi a netemeiniciei cererii reconvenţionale promovată de partea adversa.
Atât pe parcursul judecării fondului, cât şi în faza apelului, s-au administrat suficiente probe pentru ca instanţa să-şi poată forma opinia cu privire la temeinicia solicitării reclamantei, însă, în hotărârea atacată, instanţa s-a limitat la a respinge apelul bazându-şi practic în totalitate motivarea pe susţinerile primei instanţe.
Or, aşa cum statuează şi practica de specialitate, "motivarea hotărârii trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate si asupra tuturor argumentelor de fapt si de drept invocate, ceea ce înseamnă că motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ci, dimpotrivă, acestea trebuie să ofere părţilor şi instanţelor de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, iar o motivare sumară şi confuză echivalează practic cu nemotivarea hotărârii".
S-a mai arătat, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că, deşi a dovedit cu înscrisuri că intimatul-pârât a săvârşit acte de defăimare publică la adresa acesteia, instanţa nu le-a analizat corespunzător, nu a apreciat valoarea acestora şi nici a prejudiciului moral ce i-a fost cauzat de către partea adversă ca urmare a acţiunilor defăimătoare la adresa sa.
De asemenea, reclamanta a arătat că instanţa de apel, însuşindu-şi practic întreaga motivare a instanţei de fond, nu a cenzurat şi nu a analizat în „mod judicios" motivul de apel prin care a arătat faptul că instanţa, deşi nu a fost investită cu analizarea demersurilor juridice efectuate de către P.S.E., s-a pronunţat în mod nepermis asupra acestora, şi a concluzionat, în lipsa unui capăt de cerere în acest sens.
Cu alte cuvinte, instanţa de judecata a „analizat" relaţia dintre O. și E. şi a conchis, în mod total eronat, că O. dorea obţinerea unui credit de la E., deşi înscrisurile depuse arătau că P.S.E. a contestat o decizie prin care se stabilea acordarea de garanţii de stat pentru O., şi s-a pronunţat asupra exercitării unui drept de către P.S.E., respectiv dreptul acţionarului de a ataca în justiţie actele pe care le considera nelegale, considerând că acest drept a fost exercitat cu rea credinţă şi în detrimentul Oltchim.
S-a mai arătat, că o altă situaţie pe care instanţa de judecată a analizat-o cu depăşirea cadrului procesual cu care a fost investită o reprezintă achiziţionarea A. şi deşi nu a fost investită cu o astfel de cerere şi nu s-au administrat niciun fel de probe în acest sens, instanţa a concluzionat că P.S.E. a avut o atitudine neloială faţă de O. SA prin încercarea de achiziţionare a A. direct de la O.
Or, această afirmaţie este neadevărată, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu acesta era obiectul cererii principale sau al celei reconvenţionale.
S-a arătat şi că instanţa de apel a respins apelul fără a face o analiză reală în fapt şi în drept a acestuia, deşi afirmaţiile făcute de intimatul-pârât-reclamant în mijloacele mass media, potrivit cărora P. ar fi responsabil pentru diminuarea capitalului social al O. SA şi că s-ar fi opus în mod fraudulos la conversia în acţiuni a creanţei statului, reprezintă o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii ce trebuie sancţionată de către instanţa de judecată, întrucât acestea depăşesc cu mult limita unor judecaţi de valoare sau critici normale într-o economie de piaţă, fiind total lipsite de o bază reală.
Cu privire la afirmarea de către intimat, atât în presa centrală, cât şi în presa locală, că P. ar fi responsabil pentru diminuarea capitalului social al O., s-a arătat că, la momentul respectiv, P. nici nu era acţionar la O. SA, iar, cu privire la afirmarea de către intimat, în presa locală şi naţională, a faptului că P. s-ar fi opus în mod fraudulos la conversia în acţiuni a creanţei statului român, s-a arătat că, pe lângă cele menţionate în cererea de chemare în judecată, legiuitorul cunoştea foarte bine la momentul emiterii OUG nr. 45/2006 existenţa riscului privind conversia creanţei A.V.A.S. în acţiuni, în sensul că din punct de vedere legal exista riscul ca aceasta să fie considerată de către instituţia competentă (Comisia Europeana) un ajutor de stat.
Mai mult, conversia în acţiuni a creanţei pe care A.V.A.S. o are faţă de O., ca măsură de stingere a acesteia, a fost stabilită la nivel legislativ prin Legea nr. 30/2007, lege care modifica OUG nr. 45/2006, cât şi prin modificările aduse acestei ordonanţe prin Legea nr. 96/2008.
Ordonanţa nr. 45/2006, aşa după cum a fost modificată, este însă abrogată prin intermediul OUG nr. 163/2008, aprobată prin Legea nr. 386/2009, adică se abrogă şi prevederile legale referitoare la conversia creanţei în acţiuni, şi că, faţă de prevederile legale menţionate, afirmaţiile intimatului în sensul că P. s-ar fi opus la conversia creanţei în acţiuni apare total ruptă de realitate.
Faţă de cele expuse, s-a conchis că şi afirmaţiile intimatului sunt total false şi lipsite de o bază reală, încât ar fi trebuit sancţionate de către instanţele de judecată, întrucât intimatul, în calitatea lui de director general al O., cunoştea foarte bine reglementările legale privitoare la societatea pe care o conduce şi cu toate acestea, cu rea-credinţă, a acuzat P. că s-a opus în mod fraudulos la una dintre măsurile de restructurare preconizate la un moment dat de O. şi anume conversia creanţei A.V.A.S.
S-a mai arătat, că acuzarea P., în presa locală şi centrală, că încearcă să saboteze activitatea O. în baza unor interese contrare, este nefondată, întrucât s-a depus în faţa instanţei de fond scrisoarea transmisă de către P. la data de 06 iulie 2009, în care acesta îşi arată interesul pentru privatizarea O. SA; că, la data de 16 martie 2010, într-o altă scrisoare adresată aceloraşi instituţii, P. reiterează, printre altele, interesul de a participa la un proces de privatizare legal şi transparent a O., şi că afirmaţiile din aceasta categorie făcute de către pârât sunt lipsite de suportul faptic real, după care se face trimitere la probele administrate în cauză pe acest aspect.
S-a conchis, că, fără a analiza punctual acuzaţiile reclamantei cu privire la afirmaţiile făcute de către pârât, s-a realizat o încadrare sumară a faptelor incriminate în art. 1441 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi s-a concluzionat că activitatea intimatului nu este una culpabilă şi „nu realizează un prejudiciu moral", deşi, faţă de această situaţie, se impunea ca instanţa de apel să fi analizat ambele cereri pe baza probelor administrate cu aceeaşi măsura.
De asemenea, s-a mai arătat că instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe in ceea priveşte cererea reconvenţională, în lipsa existenţei condiţiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât afirmaţiile respective sunt adevărate, aşa cum rezultă din informaţiile publice aflate pe site-ul B.V.B., O. fiind o societate listată ce trebuie sa se conformeze obligaţiilor de transparenţă prevăzute de Legea nr. 297/2004, şi că, însuşi legiuitorul, la momentul adoptării OUG nr. 163/2008, recunoaşte situaţia extrem de dificila a societăţii; că afirmaţiile P. nu reprezintă nişte acuzaţii ce depăşesc cadrul normal al unui discurs critic şi că orice acţionar al unei societăţi comerciale are dreptul de a avea propria opinie cu privire la managementul societăţii, iar atât timp cât situaţiile criticate sunt situaţii reale nu exista un motiv real pentru a fi antrenata răspunderea delictuală a acestuia.
De asemenea, s-a arătat, că este greşită soluţia instanţei în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatului, cu motivarea că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că instanţa de fond a soluţionat în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatului, prin respingerea acesteia.
Or, prin cererea reconvenţională, intimatul a solicitat obligarea reclamantei la repararea prejudiciului moral care i-ar fi fost provocat prin afirmaţiile făcute în media, ca şi când persoana sa ar reprezenta şi în drept atât „societatea O.", cât şi „conducerea O.", astfel că, în mod evident, în situaţia dată există o lipsă de identitate între persoanele cu privire la care a făcut anumite afirmaţii şi persoana care doreşte tragerea la răspundere civilă a P. pentru aceste afirmaţii, ceea ce, în plan juridic, duce la lipsa capacităţii procesual active a intimatului pe cererea reconvenţională.
Examinând Decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Indicând art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere, „dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", reclamantul a arătat că instanţa de judecată a „analizat relaţia dintre O. şi E." şi a conchis, în mod total eronat, că O. dorea obţinerea unui credit de la E., deşi înscrisurile depuse arătau că P.S.E. a contestat o decizie prin care se stabilea acordarea de garanţii de stat către O.; că s-a pronunţat asupra exercitării dreptului de către P.S.E. de a achiziţiona A., considerând că acest drept a fost exercitat cu rea-credinţă şi în detrimentul Oltchim, şi că a analizat „achiziţionarea A.", cu depăşirea cadrului procesual, în lipsa unui capăt de cerere în acest sens.
Cu privire la această critică, se constată că, prin Decizia recurată, s-a respins calea de atac a apelului declarat de reclamanta SC P.S.E. împotriva sentinţei primei instanţe.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi invocat, din punct de vedere formal, procedural, în speţă, deoarece, aşa cum s-a arătat, apelul a fost respins ca nefondat, motivul de casare indicat de reclamantă fiind funcţional numai dacă instanţa de apel, prin schimbarea sentinţei apelate, s-ar fi pronunţat ea însăşi asupra fondului cererii, putând să acorde, în acest caz, mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Faţă de cele expuse, se constată că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu este aplicabil în speţă, respectiv Decizia pronunţată în apel nu este susceptibilă de a fi criticată prin prisma acestui motiv de recurs, sancţiunea fiind aceea că nu vor fi analizate criticile formulate în temeiul acestui text de lege.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii", se constată că este nefondat, pentru cele ce succed:
Prin criticile formulate, ce se circumscriu acestui motiv de recurs, reclamanta a arătat că instanţa de apel a respins apelul său, fără a prezenta motivele de fapt şi de drept care au stat la baza convingerii sale, ceea ce reprezintă o necercetare a fondului cauzei.
De asemenea, s-a mai arătat că motivarea hotărârii trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate şi asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate de părţi, şi că instanţa, însuşindu-şi motivarea primei instanţe, nu a cenzurat şi nu a analizat „în mod judicios" motivul de apel prin care s-a arătat că, deşi instanţa nu a fost investită cu analizarea demersurilor P.S.E., s-a pronunţat în mod nepermis asupra acestora.
Aceste critici sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care sau înlăturat cererile părţilor, respectiv să cuprindă argumentele pro şi contra, de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile făcute de părţi, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile spetei.
Or, în cauză, instanţa de apel a motivat Decizia atacată, arătând în concret pentru ce nu a primit susţinerile reclamantei formulate pe calea apelului, precum şi de ce sunt sau nu aplicabile normele legale invocate de aceasta, conformându-se astfel exigenţelor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.
Critica potrivit căreia instanţa de apel nu a analizat în „mod judicios" prin raportare la probele administrate, motiv de apel prin care a arătat că, deşi instanţa nu a fost investită cu analizarea demersurilor P.S.E., s-a pronunţat în mod nepermis asupra acestora, se constată că nu vizează nemotivarea deciziei recurate, ci stabilirea situaţiei de fapt, ceea ce nu poate fi primit şi analizat în recurs faţă de actuala structură a art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Prin criticile formulate de reclamantă, s-a arătat că soluţia instanţei de apel este greşită, în sensul că prima instanţă a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatului R.C., întrucât nu există identitate între persoanele cu privire la care aceasta a făcut anumite afirmaţii şi persoana care doreşte că tragă la „răspundere civilă reclamanta P.".
Această critică vizează soluţionarea greşită de către instanţele de fond şi apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatului - reclamant R.C., ca titular al cererii reconvenţionale, şi este nefondată, întrucât calitatea procesuală activă presupune identitate între reclamant şi titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, iar, în speţă, faţă de situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de instanţele de fond şi apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs, faţă de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., s-a constatat că prin faptele sale reclamanta a vătămat onoarea şi reputaţia directorului general al SC O. SA, respectiv a pârâtului reclamant, ceea ce atrage răspunderea civilă delictuală a acesteia, în condiţiile art. 998-999 C. civ.
Celelalte critici formulate de reclamantă, în dezvoltarea tuturor motivelor, aşa cum au fost expuse mai sus, nu vor fi analizate, întrucât acestea vizează netemeinicia deciziei recurate, respectiv aprecierea probatoriului administrat în cauză şi stabilirea situaţiei de fapt, ceea nu se poate încadra în niciunul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.S.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.S.E. împotriva Deciziei nr. 90/ A din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 381/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 33/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
