ICCJ. Decizia nr. 3503/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3503/2012
Dosar nr. 5316/2/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 17 iulie 2007, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a chemat în judecată pe pârâta SC I.D.S. SRL, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 131.152 RON, reprezentând finanţare necuvenită încasată în baza contractului de grant, precum şi a dobânzilor de întârziere calculate până la data efectuării plăţii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 11755 din 11 septembrie 2007, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, apel înregistrat la data de 05 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin decizia comercială nr. 13A pronunţată la data de 13 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia tardivităţii apelului, respingând apelul ca tardiv declarat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul, recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 31 martie 2008.
Prin decizia comercială nr. 573R din 16 mai 2008 pronunţată în Dosarul nr. 14702/299/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul declarat de recurentul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor; a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia comercială nr. 45A din 08 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul, a anulat hotărârea atacată şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 27 noiembrie 2008 sub nr. 45066/3/2008.
Prin sentinţa comercială nr. 4246 din 16 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei în contradictoriu cu pârâta SC I.D.S. SRL, ca prematur formulată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 22 iunie 2009, solicitând modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii excepţiei prematurităţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond instanţei competente.
Prin decizia comercială nr. 382 din 07 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Recursul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1347 din 22 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Prin sentinţa comercială nr. 1055 din 31 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea reclamantului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi a obligat pârâta SC I.D.S. SRL la plata sumei de 131.152 RON finanţare necuvenită şi la plata dobânzii legale potrivit art. 18 alin. (3) pct. 1 din condiţiile generale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
În baza contractului de grant, pârâta a beneficiat de o finanţare nerambursabilă ce urma a fi utilizată pentru implementarea proiectului ecologizarea lacurilor de agrement în scopul înscrierii lor în normele internaţionale de mediu şi al integrării lor în circuitul turistic şi internaţional.
În vederea implementării proiectului în valoare totală de 160.845 euro, Autoritatea Contractantă s-a angajat să plătească, potrivit art. 3.2 din contract - condiţii speciale, un cuantum maxim de 50.000 euro (31.09%), contribuţia beneficiarului fiind de 110.3845 euro (68.91%) - conform Anexei B1.
Prin acte adiţionale succesive, perioada de execuţie a contractului a fost prelungită până la data de 31 martie 2004.
Beneficiarul avea obligaţia de a justifica modul folosirii banilor primiţi cu titlu de avans şi de a demonstra contribuţia proprie, potrivit Anexei B 12, precum şi condiţiile realizării proiectului, încheind în acest sens un raport final.
Prin OP din 25 septembrie 2002, beneficiarul a primit suma de 1.311.520.000 RON, reprezentând avansul de 80% din valoarea contractului.
La data de 18 noiembrie 2004, prin adresă, Autoritatea Contractantă a transmis propunerea de reziliere a contractului de grant, având în vedere neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către beneficiar, în sensul în care, din punct de vedere tehnic şi financiar, proiectul nu şi-a atins obiectivele. Beneficiarul nu a putut să dovedească că a achitat integral echipamentul de dragare din contractul de furnizare bunuri încheiat cu O.P.T.S. LTD; beneficiarul nu a prezentat înregistrări contabile care să susţină afirmaţiile sale cum că plăţile ar fi fost efectuate şi derulate în perioada de execuţie a proiectului; în data de 17 noiembrie 2004 beneficiarul a transmis prin adresă o serie de documente prin care să demonstreze că în contul echipamentului de dragare, furnizorul acestuia a primit 110.000 euro din valoarea contractuală de la o altă societate M.T.O.I. Albania, societate la rândul ei datoare către unul din asociaţii SC I.D.S. SRL; beneficiarul nu a obţinut acordul de mediu pentru activităţi de ecologizare a lacului Snagov şi nu a derulat niciunul dintre cele 60 de servicii de dragare menţionate în proiect în perioada de implementare; nu a realizat niciun sit de comunităţi biologice din cele 20 menţionate în proiect.
S-a constatat totodată că beneficiarul nu a putut face dovada plaţii integrale a echipamentului/nava de dragare în valoare de 150.000 euro, fiind achitată furnizorului extern doar suma de 34.102 euro, precum şi faptul că beneficiarul a raportat în Anexa 25 a raportului final suma de 40.000 euro din avansul primit, eligibilă fiind doar suma de 34.102 euro, iar în Anexa 26 suma de 3.151 euro, eligibilă fiind suma de 1.492 euro.
Având în vedere că la sfârşitul proiectului, costurile totale eligibile au fost mai mici decât costul total estimat conform art. 3 alin. (2) din Condiţiile speciale, devin aplicabile dispoziţiile art. 17 alin. (2) Condiţii generale.
Potrivit art. 11 alin. (3) din Condiţii generale - Anexa II - Autoritatea Contractantă poate rezilia contractul, fără preaviz şi fără să plătească compensaţii de orice fel în cazul în care beneficiarul nu îşi îndeplineşte, fără justificare, oricare din obligaţiile care îi revin şi, după ce a fost înştiinţat în scris, persistă în neonorarea lor sau nu furnizează explicaţii satisfăcătoare în 30 de zile de la trimiterea notificării, autoritatea putând solicita rambursarea totală sau parţială a sumelor deja plătite în cadrul contractului, potrivit art. 18 alin. (2) şi (3) din Condiţiile generale.
Constatând că în materia răspunderii contractuale, creditorul trebuie să demonstreze existenţa contractului şi neîndeplinirea obligaţiilor, culpa debitorului fiind prezumată potrivit art. 1082 C. civ., societatea pârâtă nedemonstrând existenţa unei cauze străine sau executarea obligaţiilor asumate, se declanşează pactul comisoriu de grad III înserat de părţi prin art. 11 din Condiţiile generale.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, reţinând dispoziţiile art. 969, 1073 C. civ. şi art. 1-3 din O.G. nr. 9/2000, a admis cererea şi a obligat pârâta la plata sumei de 131.152 RON finanţare necuvenită şi la plata dobânzii legale potrivit art. 18 alin. (3) pct. 1 din Condiţii generale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 405 din 2 noiembrie 2011, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă SC I.D.S. SRL cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 1055 din 31 ianuarie 2011, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 45066/3/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu sediul în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În baza contractului din 12 iulie 2002 şi din 14 august 2002, de ajutor financiar extern nerambursabil al comunităţii europene, în valoare totală de 160.843 euro, pârâta SC I.D.S. SRL Bucureşti a primit suma de 1.311.520.000 RON conform OP din 25 septembrie 2002.
Ministerul Dezvoltării prin adresa din 8 februarie 2005, necontestată, i-a comunicat pârâtei, decizia rezilierii contractului prin aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Condiţiile generale, cu obligaţia restituirii în întregime a sumelor primite, invocându-se neregulile constatate din punct de vedere tehnic şi financiar în cadrul acestui contract.
Apelanta s-a referit în cererea de apel la încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din contract, reclamantul sesizând instanţa fără ca în prealabil să fi iniţiat procedura de conciliere în faţa Comisiei Europene.
Instanţa de apel a reţinut că, contrar susţinerilor apelantei în sensul că această procedură de conciliere în faţa Comisiei Europene ar fi obligatorie, din articolul invocat reiese posibilitatea promovării concilierii la Comisia Europeană dacă ambele părţi sunt de acord şi că reclamanta a înţeles să sesizeze direct instanţele româneşti, fără ca prin aceasta să încalce dispoziţiile contractuale.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, art. 11 alin. (3) din Condiţiile generale care prevede că autoritatea contractantă poate rezilia contractul, tară preaviz şi fără să plătească compensaţii de orice fel, atunci când beneficiarul nu îşi îndeplineşte, fără justificare, oricare din obligaţiile care îi revin şi, după ce a fost înştiinţat în scris să îşi îndeplinească aceste obligaţii, persistă încă în neonorarea lor sau nu furnizează explicaţii satisfăcătoare în 30 de zile de la trimiterea notificării.
Potrivit doctrinei, pactul comisoriu de gradul II cuprinde clauza conform căreia, în cazul în care o parte nu-şi va executa obligaţiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul desfiinţat. În acest caz, rezoluţiunea va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezolutiune a părţii îndreptăţite iar partea considerată că nu şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa pentru a se constata eventual că rezoluţiunea nu a intervenit, prin urmare, în mod corect instanţa de fond a considerat contractul rezolvit.
Împotriva deciziei civile nr. 405 din 2 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs pârâta SC I.D.S. SRL Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi respingerii cererii de chemare în judecată a reclamantului.
În criticile formulate, recurenta pârâtă susţine în esenţă următoarele:
Că decizia recurată este rezultatul interpretării greşite a actului dedus judecăţii, respectiv a contractului de grant încheiat de părţi, instanţa schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În concret, recurenta pârâtă, arată că decizia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Contract, referitoare la obligativitatea iniţierii de către intimatul reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului MDLPL a procedurii de conciliere în faţa Comisiei Europene, în prealabil sesizării instanţei de judecată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Contract, în cazul unui litigiu, acesta urma a fi soluţionat pe cale amiabilă, iar în cazul unui eşec putea fi supus, cu consimţământul celeilalte părţi, concilierii Comisiei Europene şi, doar în măsura în care nu exista vreun acord al părţilor în acest sens, soluţionării instanţelor de judecată.
Recurenta mai susţine că intimatul reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului avea obligaţia să invite societatea sa la conciliere în faţa Comisiei Europene pentru soluţionarea acestui litigiu, obligaţie pe care acesta nu şi-a îndeplinit-o şi că a apelat direct la instanţele de judecată din România, ceea ce face ca promovarea cererii de chemare în judecată să fie prematură, iar soluţia acestora nelegală.
Iniţierea procedurii de conciliere în faţa Comisiei Europene nu numai că este o procedură prealabilă sesizării instanţelor de judecată naţionale, ci are un caracter obligatoriu pentru părţi, în sensul că partea care iniţiază un litigiu este datoare să invite cealaltă parte în faţa Comisiei Europene şi, doar în caz de refuz al celeilalte părţi, să apeleze la instanţele de judecată.
În speţă, intimatul reclamant nu a lansat o asemenea invitaţie şi a considerat nelegal contractul ca fiind reziliat, apelând direct la instanţele de judecată din România, cu încălcarea clauzelor contractuale.
În opinia recurentei, logica şi sensul dispoziţiilor referitoare la procedura concilierii în faţa Comisiei Europene nu este aceea de a institui o procedură inutilă şi consumatoare de timp în sarcina uneia din părţile contractului, ci de a se încerca pe cât posibil înţelegerea părţilor, potrivit procedurilor de soluţionare a diferendelor stabilite de Comisia Europeană, cu referire specifică la analiza cauzelor neîndeplinirii condiţiilor contractuale şi la eventualele modalităţi de a armoniza interesele pârâţilor.
Recurenta susţine că instanţa de apel s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 şi art. 977 C. civ., iar din analiza dispoziţiilor art. 11 din contract referitoare la rezilierea contractului, se poate observa că desfiinţarea culpabilă a contractului se poate face doar prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, neexistând vreun pact comisoriu de ultim grad care să îndrituiască vreuna din părţi să desfiinţeze actul tară intervenţia instanţei de judecată, dar în cazul de faţă, instanţa de judecată a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, respectiv restituirea de către societate a finanţării primite, fără a verifica dacă contractul a fost sau nu desfiinţat.
Simpla manifestare de voinţă a intimatului reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului MDLPL, în sensul de a considera contractul reziliat nu este de natură, în lipsa unui pact comisoriu de ultim grad, convenit expres, să ducă la desfiinţarea contractului.
Se mai susţine că, deşi societatea este debitorul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului MDLPL cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, totuşi proba îndeplinirii obligaţiilor asumate se poate face numai în cadrul strict al unei acţiuni care vizează angajarea răspunderii contractuale, iar nu a unei acţiuni în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui contract considerat în mod nelegal desfiinţat.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti nu a fost investită cu o acţiune în rezilierea contractului şi prin urmare nu era în măsură să aprecieze cu privire la îndeplinirea sau nu a condiţiilor angajării răspunderii contractuale a societăţii sau să constate sau să pronunţe rezilierea contractului.
Restituirea de către părţi a tuturor prestaţiilor efectuate una către cealaltă în temeiul unui contract rezolvit reprezintă efectul principal al rezolutiunii, dar nu se confundă cu aceasta. Cauza rezolutiunii o reprezintă neexecutarea culpabilă de către una din părţi a unei obligaţii asumate, în timp ce cauza restituirii prestaţiilor o reprezintă desfiinţarea retroactivă a contractului, adică a acelor obligaţii reciproce şi interdependente.
Recursul este nefondat.
Prima critică prin care se susţine interpretarea greşită a actului dedus judecăţii prin schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - în concret a art. 11 alin. (3) din contract nu poate fi primită.
Conform art. 11 alin. (3) din Condiţiile generale - Autoritatea Contractantă poate rezilia contractul, fără preaviz şi fără să plătească compensaţii de orice fel în cazul în care beneficiarul nu îşi îndeplineşte, fără justificare, oricare din obligaţiile care îi revin şi, după ce a fost înştiinţat în scris, persistă în neonorarea lor sau nu furnizează explicaţii satisfăcătoare în 30 de zile de la trimiterea notificării (...).
Interpretarea dată de instanţele anterioare acestor clauze ca fiind un pact comisoriu de grad II prin prisma regulilor de interpretare este corectă, rezultând neechivoc că părţile au convenit că, în cazul în care beneficiarul nu-şi va exercita obligaţiile autoritatea contractantă va fi în drept să considere contractul desfiinţat.
Specific unei asemenea clauze este faptul că rezilierea va opera în baza declaraţiei unilaterale de reziliere - în speţă, prin actul emis de autoritate la data 8 februarie 2005, adresa aflată la Dosarul nr. 14702/299/2007 al Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Cum, instanţa nu a fost sesizată de beneficiar cu o cerere prin care să se constate că rezilierea nu a avut loc, declaraţia unilaterală de reziliere a contractului şi-a produs efectele la data emiterii sale.
În atare situaţie, susţinerile recurentei în sensul cărora data rezilierii ar fi fost ulterioară declaraţiei (fără a arăta care ar fi aceea), ori că înţelegerea părţilor cu privire la momentul desfiinţării contractului ar fi neechivocă, fără a arăta în clar în ce a constat aceasta nu au niciun fundament.
Mai mult, nu rezultă din vreun act de la dosar că părţile s-ar fi înţeles să convină ca desfiinţarea contractului să fie făcută numai pe cale judiciară.
Aşa fiind, Înalta Curte va înlătura motivul de nelegalitatea întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nicio critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiile art. 969 C. civ., procedând la aplicarea întocmai a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din contractul părţilor, cu valoare de pact comisoriu de grad II aşa cum s-a arătat anterior.
De fapt, chiar în cuprinsul cererii de recurs se învederează că instanţa de judecată nu a fost învestită - „până în prezent"; - cu analiza condiţiilor angajării răspunderii contractuale, însă această susţinere reprezintă de fapt un contraargument în defavoarea recurentei, singura în măsură a sesiza instanţa cu o cerere prin care să se constate că rezoluţia nu a avut loc.
În consecinţă, desfiinţarea contractului s-a produs la data declaraţiei unilaterale de reziliere, iar instanţa s-a pronunţat asupra restituirii prestaţiilor în deplin acord cu dispoziţiile art. 969 C. civ.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.D.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 405 din 2 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3502/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3505/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
