ICCJ. Decizia nr. 3500/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3500/2012
Dosar nr. 144/117/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3338 din 13 mai 2011, Tribunalul Comercial Cluj a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC G.T. SRL împotriva pârâtelor SC T. SA şi SC K&R.I.I. SRL. Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 31.000 RON către pârâte.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat instanţei să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 24 august 2010 încheiat între pârâte, motivat de complicitatea acestora în fraudarea dreptului de preferinţă al său la cumpărarea imobilelor ce au făcut obiectul contractului. Prin cel de-al doilea petit, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA la respectarea art. 28 din contractul de închiriere din 9 aprilie 2008 ce vizează dreptul său de preferinţă la cumpărarea imobilelor situate în strada F. Cluj Napoca.
În considerentele sentinţei instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi încercat soluţionarea litigiului de natură patrimonială prin concilierea directă reglementată de art. 7201 C. proc. civ. ce conţine norme imperative.
Prin decizia nr. 185 din 7 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC G.T. SRL împotriva sentinţei pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut natura comercială a litigiului şi incidenţa dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. în baza căruia reclamanta avea obligaţia de a convoca partea adversă şi de a-i comunica în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare.
Raportat la petitul 1 al cererii reclamantei prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare—cumpărare, petit ce a fost timbrat la valoare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 146/1997 s-a apreciat că în materia timbrării cererilor evaluabile în bani, legiuitorul a înţeles, să reglementeze în mod distinct cererile privind nulitatea, anularea, rezoluţiunea ori rezilierea actului juridic patrimonial, precum şi cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, însă aceasta nu poate conduce la concluzia că aceste cereri sunt evaluabila în bani.
În continuarea raţionamentului, instanţa enunţând prevederile art. 7201 C. proc. civ. — conchide că procedura prealabilă a concilierii directe este prevăzută numai pentru cererile evaluabile în bani ceea ce denotă că în speţă, fiind vorba de constatarea nulităţii unui act juridic patrimonial, nu era necesară parcurgerea procedurii concilierii directe.
În plus, instanţa arată că scopul acţiunii nu este reprezentat de eventualele pretenţii materiale împotriva pârâtelor or drepturi de care părţile pot dispune, ci presupune ca instanţa sa aplice sancţiunea judiciară a nulităţii contractului de vânzare—cumpărare încheiat prin fraudă.
Împotriva deciziei au declarat recurs SC T. SA şi SC K&R.I.I. SRL care au invocat nelegalitatea acesteia în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ipoteza aplicării şi interpretării greşite a legii, argumentând astfel:
- Instanţa de apel a calificat eronat cererea privind constatarea nulităţii unui act juridic patrimonial drept o cerere neevaluabilă în bani.
În susţinere, recurentele aduc în discuţie practica adoptată de instanţele judecătoreşti odată cu pronunţarea deciziei în interesul legii nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat cu privire la caracterul evaluabil în bani al cererilor de chemare în judecată prin care se solicită pronunţarea anulării unui act juridic sau constatarea nulităţii absolute, fără a se cere restituirea prestaţiilor efectuate de părţi şi s-a considerat că acestea au caracter patrimonial atunci când tind la desfiinţarea unui act juridic ale cărui efecte au avut caracter patrimonial.
De asemenea, se apreciază că trimiterea instanţei de apel la Legea nr. 146/1997 a taxelor judiciare de timbru, care face distincţie între cererile evaluabile în bani şi cererile privind nulitatea, rezilierea/rezoluţiunea unui act juridic patrimonial nu prezintă relevanţă câtă vreme actul normativ aparţine dreptului financiar, iar nu dreptului procesual civil.
- Instanţa de apel s-a aflat în eroare atunci când a reţinut că „procedura prealabilă a concilierii directe este prevăzută numai pentru cererile evaluabile în bani";, restrângând în mod nepermis sfera de aplicare a acestei proceduri, în condiţiile în care între noţiunile de „proces"; şi „cerere"; (în sensul de pretenţie) nu se poate pune semnul egalităţii.
Recurenta susţine că prin art. 7201 C. proc. civ. s-au evitat asemenea confuzii şi interpretări prin instituirea obligativităţii procedurii concilierii prealabile tuturor proceselor şi cererilor comerciale evaluabile în bani, iar nu doar acelor cereri ce au ca obiect pretenţii materiale, iar în acest sens se apreciază că instanţa de apel a citat doar parţial textul de lege, ajungând la o concluzie eronată.
- În mod eronat s-a reţinut că, încercarea soluţionării litigiului pe cale amiabilă nu se poate realiza întrucât aplicarea sancţiunii nulităţii este atributul exclusiv al instanţei.
În susţinerea acestei critici, recurenta consideră că printr-o astfel de interpretare a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. întreaga procedură de conciliere ar fi lipsită de orice eficienţă şi îndepărtată de la scopul esenţial pentru care a fost edictată, acela al soluţionării cu celeritate a procesului comercial şi degrevarea activităţii instanţei de judecată.
În plus, se apreciază că s-ar adăuga la lege pentru că textul nu condiţionează efectuarea procedurii prealabile de existenţa unei posibilităţi abstracte de soluţionare amiabilă a litigiului şi nici nu prevede existenţa unei opţiuni a reclamantei, ci prevede obligativitatea efectuării procedurii.
Accentuând caracteristicile procedurii prealabile, recurenta consideră că acţiunea în nulitate nu este exceptată de la concilierea directă chiar dacă nulitatea este judiciară întrucât litigiul dintre părţi nu este obligatoriu să fie soluţionat prin anularea actului, putându-se găsi - în cadrul concilierii - şi alte soluţii de rezolvare a diferendului.
Prin întâmpinarea depusă la 13 septembrie 2012, intimata SC G.T. SRL a solicitat respingerea recursului.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei să se constate nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, având ca obiect mai multe imobile şi obligarea pârâtei SC T. SA la încheierea contractului de vânzare—cumpărare asupra imobilelor cu reclamanta, ca şi consecinţă a respectării dreptului său de preferinţă.
Argumentele ce au stat la baza deciziei atacate au constat, în esenţă, în inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. privind concilierea directă raportat la caracterul neevaluabil în bani al cererii deduse judecăţii şi la scopul acestei proceduri ce nu poate fi atins întrucât sancţiunea nulităţii are caracter judiciar, fiind atributul exclusiv al instanţei.
Conform art. 7201 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta va încerca soluţionarea htigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă.
O primă chestiune ce se impune a fi lămurită este aceea a calificării acţiunii deduse judecăţii, a caracterului patrimonial sau nepatrimonial al acesteia pentru ca apoi să se stabilească incidenţa dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., fiind de necontestat natura comercială a litigiului.
Sub primul aspect, instanţa de apel avea a observa că prin decizia nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii s-a statuat că, în cazul acţiunii în nulitatea/anularea unui act juridic, dreptul subiectiv are conţinut patrimonial atunci când el poate fi exprimat ca atare, având natura contractului a cărei desfiinţare se urmăreşte.
În cauză, contractul a cărui desfiinţare se urmăreşte este de vânzare-cumpărare. Fiind vorba de un contract ce a dat naştere unor drepturi patrimoniale este evident că şi lipsirea de efecte a acestuia are tot consecinţe patrimoniale şi, în consecinţă, acţiunea prin care se valorifică un asemenea drept este patrimonială, indiferent de formularea unor pretenţii accesorii, întrucât dreptul valorificat rămâne acelaşi.
Prin urmare, caracterul evaluabil în bani este de esenţa acţiunii patrimoniale, caracter dat de conţinutul dreptului subiectiv ce se cere a fi protejat astfel că, ori de câte ori prin acţiune se tinde la protejarea unui drept patrimonial se impune evaluarea obiectului litigiului, cu toate consecinţele ce derivă din aceasta.
Având în vedere că, din formularea art. 7201 C. proc. civ. rezultă obligativitatea efectuării procedurii concilierii directe în cazul proceselor şi cererilor în materie comercială, evaluabile în bani, precum şi faptul că litigiul dedus judecăţii este comercial, patrimonial şi, în consecinţă evaluabil în bani rezultă cu evidenţă că în cauză operează normele anterior menţionate, fiind necesară parcurgerea prealabilă a procedurii concilierii directe, neputându-se limita aplicarea prevederilor în discuţie doar „cererilor";.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea argument reţinut în considerentele deciziei atacate pentru care nu ar fi necesară efectuarea procedurii concilierii — acela al scopului acţiunii, în sensul că aceasta nu priveşte drepturi de care părţile pot dispune, aplicarea sancţiunii nulităţii fiind judiciară — se constată că sunt fondate criticile aduse de recurentă.
Astfel, chiar şi în situaţia nulităţii absolute, prin procedura concilierii, părţile se pot înţelege cu privire la nulitatea actului juridic încheiat între ele, lipsindu-l de efecte prin voinţa lor, fără a mai fi necesar să se adreseze organului de jurisdicţie competent.
Modalităţile concrete în care se poate realiza acest lucru sunt diverse şi se pot materializa fie prin încheierea unui act simetric celui prin care a luat naştere, fie prin refacerea actului — în măsura în care sunt respectate dispoziţiile legale privitoare la condiţiile de validitate, inclusiv cu cele nesocotite la încheierea primului act juridic — urmând ca aceste acte să îşi producă efectele de la data încheierii lor.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este fondat motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) teza I C. Proc. civ. îl va admite, iar pe cale de consecinţă va modifica decizia atacată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., intimatele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 16.200 RON către recurentă conform actelor doveditoare depuse la dosar: facturile din 16 septembrie 2011, din 19 septembrie 2011, din 16 decembrie 2011, extrasul de cont din 22 decembrie 2011 şi bonurile fiscale din 20 septembrie 2011 şi din 21 septembrie 2011 reprezentând onorariu de avocat dovedit cu factura din 13 septembrie 2012 şi extrasul de cont din 18 septembrie 2012 aflate în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtele SC T. SA Cluj-Napoca şi SC K&R.I.I. SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 185/2011 din 7 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul ca respinge apelul declarat de reclamanta SC G.T. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinţei comerciale nr. 3338/2011 din 13 mai 2011 a Tribunalului Comercial Cluj.
Obligă intimata-reclamantă SC G.T. SRL Cluj-Napoca la plata sumei de 16.200 RON, cheltuieli de judecată către recurenta SC T. SA Cluj-Napoca.
Obligă intimata-reclamantă SC G.T. SRL Cluj-Napoca la plata sumei de 16.200 RON, cheltuieli de judecată către recurenta SC K&R.I.I. SRL Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3499/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3501/2012. Civil → |
|---|
