ICCJ. Decizia nr. 3502/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
SECŢIA A II-A CIVILĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Decizia nr. 3502/2012
Dosar nr. 3756/62/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1414/C din 13 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a reclamantei Direcţia Fiscală a Municipiului Braşov, invocată de pârâta SC O. SRL Braşov şi a fost admisă acţiunea promovată de reclamanta Direcţia Fiscală a Municipiului Braşov, în contradictoriu cu pârâta SC O. SRL, astfel cum a fost precizată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 133.174 RON cu titlu de redevenţă şi majorări.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În cauză, dreptul invocat de reclamantă este acela de a primi plata preţului concesiunii terenului aferent spaţiului comercial, conform contractului de concesiune din data de 03 decembrie 1992. În acest contract, calitatea de concedent aparţine Primăriei Municipiului Braşov, reprezentată prin primar, iar prin dispoziţia nr. 4258 din 09 iunie 2009, Primarul Municipiului Braşov a mandatat Direcţia Fiscală a Municipiului Braşov să formuleze toate cererile şi apărările necesare în faţa instanţelor de judecată de toate gradele, în numele şi pentru Municipiul Braşov, Primăria Municipiului Braşov, în vederea încheierii contractelor de concesiune, aflate în evidenţa şi urmărirea Direcţiei Fiscale.
Prin urmare, instanţa a constatat că există identitate între reclamantă şi titularul dreptului dedus judecăţii, reclamanta acţionând în numele şi pentru titularul dreptului izvorât din contractul arătat anterior, astfel că excepţia invocată de către pârâtă este neîntemeiată.
În fapt, instanţa a reţinut că la data de 03 decembrie 1992 Primăria Municipiului Braşov, în calitate de concedent, a încheiat cu SC T. SRL, în calitate de concesionar, contract de concesiune având ca obiect terenul aferent spaţiului comercial situat în Municipiul Braşov, strada M.K., înscris în CF nr. AA, nr. top. XX.
Acest contract a fost ulterior modificat, prin actele adiţionale din 23 ianuarie 2006 şi din 17 februarie 2009.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la data de 07 septembrie 2007, pârâta SC O. SRL Braşov a dobândit de la H.V. dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial situat în Municipiul Braşov, strada M.K., înscris în CF nr. AA, nr. top. XX şi dreptul de concesiune aferent construcţiei, respectiv asupra cotei de 109/4982. Prin contract s-a stabilit obligaţia cumpărătoarei-pârâta SC O. SRL Braşov, de a încheia contract de concesiune cu concedentul Municipiul Braşov.
Prin actul adiţional din 17 februarie 2009 încheiat cu Municipiul Braşov - Consiliul Local Braşov, pârâta SC O. SRL Braşov a dobândit calitatea de concesionar asupra cotei de 109/4982 teren aferent spaţiului comercial indicat anterior.
Conform adresei din 24 martie 2009 reclamanta a recunoscut faptul că H.V. nu figurează cu debite restante referitoare la terenul concesionat arătat anterior.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa a constatat că titularul dreptului de concesiune asupra cotei de teren de 109/4982 aferent spaţiului comercial situat în Municipiul Braşov, strada M.K., înscris în CF nr. AA, nr. top. XX, este pârâta SC O. SRL Braşov, aceasta preluând toate drepturile concesionarului anterior de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 07 septembrie 2007, întrucât prin acest contract părţile au stabilit obligaţia pârâtei de a încheia contract de concesiune cu concedentul Municipiul Braşov. Or, nimeni nu poate invoca propria culpă pentru neexecutarea obligaţiilor, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit, deşi pârâta a invocat acest aspect, că neîncheierea contractului se datorează culpei reclamantei.
Prin urmare, instanţa a respins apărarea pârâtei sub aspectul datei de la care s-au creat raporturile juridice dintre părţile din prezenta cauză, această interpretare fiind de altfel de natură a asigura şi eficienţa actului juridic şi a preveni promovarea unor acţiuni viitoare între concedent şi concesionarii succesivi.
Conform art. 7 şi 8 din contractul iniţial, încheiat la data de 03 decembrie 1992, părţile au stabilit preţul concesiunii la nivelul sumei de 20.070 ROL/m.p./an, sumă care urma a fi indexată anual cu rata inflaţiei, de către organul fiscal al concedentului, la începutul fiecărui an.
Reclamanta nu a formulat însă o cerere de majorare a pretenţiilor faţă de pârâtă, în condiţiile art. 132 C. proc. civ., pretenţiile indicate în acţiunea introductivă, astfel cum a fost modificată, fiind numai cu privire la suma de 105.017 RON cu titlu de preţ al concesiunii şi la suma de 27.657 RON cu titlu de penalităţi, calculate până la data de 24 septembrie 2010.
Modul de actualizare a preţului de concesiune de către reclamantă - atribut exclusiv al acesteia prin contractul de concesiune, deşi contestat de pârâtă, nu s-a dovedit a fi neconform evoluţiei indicelui de inflaţie publicat anual de Institutul Naţional de Statistică. Instanţa retine că indicii de inflaţie indicaţi de reclamantă pentru anii 2007-2010 sunt cei publicaţi pe site-ul oficial al acestei instituţii.
Comparaţia efectuată de către pârâtă între preţul concesiunii şi preţul spaţiului comercial nu are relevanţă în cauză.
Instanţa a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 10 din contract, neplata la termen a sumelor astfel stabilite atrage aplicarea unor majorări de 5%.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 140/Ap din 30 noiembrie 2011 a admis apelul declarat de pârâta SC G.O. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1414/2011 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Examinând sentinţa atacată în raport de critici le formulate instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din examinarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1414/2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, se poate constata că, figurează în calitatea de pârâtă SC O. SRL, în loc de SC G.O. SRL, care este menţionată cu această calitate, în cererea de chemare în judecată.
În cadrul apelului, s-a făcut dovada că SC O. SRL faţă de care prima instanţă s-a pronunţat este societate comercială distinctă de SC G.O. SRL, care are obiect de activitate diferit şi sediu diferit. Prin urmare instanţa de fond s-a pronunţat faţă de o parte care nu a fost chemată în judecată şi care nu avea calitate procesual pasivă, fiind străină de raportul juridic dedus judecăţii.
Acest lucru, echivalează cu necercetarea fondului, motiv pentru care potrivit dispoziţiilor art. 2972 teza a doua C. proc. civ. s-a anulat hotărârea atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că este inutilă analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, care urmează să fie discutată, cu ocazia reluării dezbaterilor în fond.
Împotriva deciziei nr. 140/Ap din 30 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs reclamanta Direcţia Fiscală Braşov, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 303 şi 304 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În criticile formulate, recurenta reclamantă susţine în esenţă că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 1414/2011, s-a pronunţat faţă de o altă parte decât pârâta SC G.O. SRL, întrucât în dispozitivul sentinţei apelate instanţa a identificat pârâta cu denumirea de SC O. SRL şi nu cu denumire completă de SC G.O. SRL.
Recurenta reclamantă arată că în realitate este vorba de o eroare materială, ce poate fi îndreptată conform prevederilor art. 281 C. proc. civ., printr-o încheiere de şedinţă dată în camera de consiliu, în cauză nefiind nevoie pentru această procedură de o cale de reformare, cu atât mai mult cu cât în practicaua şi în considerentele hotărârii pârâta este identificată în mod corect ca fiind SC G.O. SRL.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata pârâtă SC G.O. SRL a cerut respingerea recursului ca nefondat, susţinând că, consemnarea greşită a denumirii societăţii pârâte nu este o greşeală materială, întrucât în cauză este vorba de două societăţi comerciale, SC O. SRL şi SC G.O. SRL, care deşi au acelaşi sediu social, acestea sunt persoane juridice distincte.
Analizând recursul reclamantei Direcţia Fiscală Braşov prin prisma motivelor invocate, raportate la prevederile art. 281 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Examinând dispozitivul sentinţei nr. 1414/C din 13 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, se constată că întradevăr denumirea pârâtei apare consemnată ca fiind SC O. SRL, iar nu SC G.O. SRL aşa cum aceasta a fost indicată prin cererea introductivă.
Cu toate acestea, instanţa de apel putea a constata - în situaţia în care ar fi examinat actele dosarului - că pe parcursul derulării cauzei în primă instanţă, pârâta a fost citată cu denumirea corectă de SC G.O. SRL, la sediul corect indicat şi pe care nu l-a contestat.
De asemenea, instanţa constată că atât în practicaua sentinţei cât şi în partea de început a considerentelor acesteia, pârâta este identificată ca fiind SC G.O. SRL, iar nu SC O. SRL.
Toate aceste constatări denotă că în dispozitivul sentinţei s-a strecurat o eroare materială în privinţa denumirii societăţii pârâte, eroare ce putea fi remediată în condiţiile dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. motiv pentru care nu poate fi primită motivarea instanţei de apel în sensul căreia prima instanţă s-ar fi pronunţat faţă de altă parte ce nu a fost chemată în judecată şi care nu are calitate procesuală pasivă, fiind străină raportului juridic dedus judecăţii.
În consecinţă, instanţa de recurs constată că eroarea materială din dispozitiv în ceea ce priveşte denumirea pârâtei nu este de natură a atrage nulitatea sentinţei astfel încât să fie atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat de pârâtă va fi admis ca fondat, iar decizia va fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. pentru ca apelul să fie soluţionat pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Fiscală Braşov împotriva deciziei nr. 140/Ap din 30 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3501/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3503/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
