ICCJ. Decizia nr. 3549/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3549/2012
Dosar nr. 6541/107/2010
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 50/COM/2011, Tribunalul Alba a respins acţiunea formulată de reclamantul B.A.I. în contradictoriu cu pârâta banca C.R. pentru daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de client al băncii pârâte banca C.R. Sucursala Judeţeană Alba, încheind cu aceasta un contract de împrumut. În data de 26 februarie 2010, reclamantul a fost informat de către soţia lui că o persoană i-a prezentat mai multe extrase de cont pe numele lui, extrase de cont ce cuprindeau datele conturilor personale şi tranzacţiile efectuate în perioada 2008-2010 pe aceste conturi. Reclamantul este titularul contului şi nu are persoane împuternicite pe conturile personale, nu a dat procură specială sau împuternicire nici unei persoane pentru a solicita şi ridica extrase de cont pe numele sau în numele lui.
Reclamantul a formulat o sesizare către conducerea băncii, iar prin răspunsul primit, respectiv adresa, banca a recunoscut faptul că datele cu caracter personal ale lui au fost accesate neautorizat şi s-au dat informaţii cu caracter personal. De asemenea, reclamantul a formulat plângere şi la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Faptele constatate de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au fost sancţionate în temeiul art. 33 din Legea nr. 677/2001, amenda fiind achitată de banca pârâtă.
Reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, iar pentru producerea prejudiciului moral pe care l-a invocat cere băncii să îi plătească 1.000.000 euro.
Tribunalul a reţinut că cel care a determinat prejudiciul suferit de reclamant este O.E., iar nu pârâta. Legătura de cauzalitate dintre eliberarea la ghişeu a extraselor de cont, de către funcţionarul băncii, unei alte persoane decât reclamantul, şi prejudiciu, este întreruptă de fapta lui O.E., care în mod voit a intrat în posesia extraselor de cont, a transmis altor persoane aceste extrase, ceea ce a dus la şirul de evenimente ce a produs prejudiciul moral afirmat de reclamant.
Reţinându-se că nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile determinate de economia art. 998-999 C. civ., necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale civile a pârâtei, anume culpa acesteia şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta băncii şi prejudiciu, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, solicitând schimbarea în tot a sentinţei, iar pe fond admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale.
Prin decizia nr. 111 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul B.A.I., a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta banca C.R. SA Bucureşti să plătească reclamantului suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale; a respins cererea pârâtei băncii C.R. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Tribunalul, în mod greşit, a reţinut îndeplinirea condiţiei existenţei unei fapte ilicite a băncii, fără a reţine culpa acesteia şi nici raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Culpa pârâtei constă în eliberarea extraselor de cont unei terţe persoane fără a exista un mandat. Prejudiciul determinat de şocul emoţional suferit în baza stresului avut (investigaţiile medicale concluzionând diagnosticul de hipertensiune arterială) a fost probat în cauză.
Curtea a reţinut că pârâta a provocat reclamantului un prejudiciu moral evident, constând în atingerea adusă cinstei, onoarei, reputaţiei şi demnităţii inerente oricărei persoane.
Daunele morale, ca echivalent al prejudiciului moral, constituie o componentă a pagubei invocate de cel prejudiciat, pentru că vătămarea intereselor sale patrimoniale ca: nume, onoare, reputaţie, imagine şi încrederea acordată în societate determină efectele directe în planul existenţei materiale cu conţinut patrimonial.
Stabilirea cuantumului acestora include o doză de aproximare, avându-se în vedere consecinţele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către reclamant.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părţi.
Reclamantul B.A.I. critică decizia sub următoarele aspecte:
Instanţa de apel a aplicat greşit legea - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Răspunderea civilă delictuală a fost reglementată pentru a îndeplini o funcţie reparatorie, ea nefiind menită a-l sancţiona pe autorul faptei ilicite, ci a acoperi sau a repara un prejudiciu integral, şi nu parţial sau simbolic.
Curtea de Apel nu a evaluat la cote reale criteriul sigur de referinţă al prejudiciului suferit de către recurentul reclamant, ci doar s-a pronunţat printr-o sumă modică, o cifră care s-a impus de către instanţă ca fiind cea „rezonabilă, necesară şi suficientă";, o sumă infinit mai mică decât cea cerută.
În opinia recurentului, prejudiciul moral este în realitate tot un prejudiciu material, care trebuie acoperit, raportat la situaţia concretă, de la caz la caz.
Hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut solicitarea reclamantului cu titlu de despăgubiri, despăgubiri care acoperă prejudiciul moral, însă reduce contradictoriu cuantumul acestora, şi, pe cale de consecinţă, acordarea a mai puţin decât ceea ce s-a cerut, şi implicit, neacoperirea integrală a prejudiciului suferit.
În opinia recurentului, deciziei îi lipsesc minimul de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură prejudicierea drepturilor personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie, poate fi reparată şi astfel, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
Banca C.R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant.
În recursul declarat de banca C.R. - SA, decizia Curţii de Apel Alba Iulia este criticată sub următoarele aspecte:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Curtea de Apel a avut în vedere că faptul ilicit constă în eliberarea extraselor de cont altor persoane decât reclamantul, iar prejudiciul suferit de către reclamant, ca urmare a acestor afirmaţii, se apreciază că are un caracter cert, actual şi de nereparat constând în atingerea deosebit de gravă aduse cinstei, onoarei, reputaţiei, demnităţii şi prestigiului reclamantului.
În considerentele aceleiaşi decizii, instanţa reţine:
S-a apreciat că probele administrate nu sunt, însă, de natură a conduce la o evaluare atât de mare a prejudiciului suferit, întrucât nu poate stabili o situaţie de fapt certă.
În cauza dedusă judecăţii, recurenta banca C.R., susţine că, pornind de la fapta reală (posibilă de a crea un prejudiciu moral reclamantului) - şantajul la care au recurs persoanele care au intrat în posesia extraselor de cont, afişarea acestor documente de către acele persoane cu scopul de a-I denigra, nu se poate reţine culpa băncii, aceasta trebuie a fi circumscrisă numai la fapte constând în eliberarea extraselor de cont unei alte persoane decât reclamantul.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii sau este lipsită de temei legal - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cauza dedusă judecăţii nu se regăseşte niciunul din elementele care pot atrage răspunderea civilă delictuală, nu există o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, nu există prejudiciu, nu există raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, nu există vinovăţie.
Recurenta susţine că este evident că achitarea ratelor de credit de către domnul O.E. (persoana căreia i-au fost înmânate extrasele de cont) implică deţinerea de către această persoană a unor informaţii care să permită identificarea titularului şi a contului său, şi prin urmare este evidentă existenţa unui mandat tacit pe care reclamantul - titular al contului l-a dat acestei persoane cu privire la obţinerea informaţiilor legate de contul său.
B.A.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de banca C.R. SA ca nefondat.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ.: „Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara";. Art. 999 C. civ. dispune: „Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa";.
Aceste texte instituie principiul răspunderii civile delictuale. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar a fi întrunite următoarele condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi culpa.
În speţă, fapta ilicită este fapta recurentei de a elibera extrasele de cont unei persoane care nu era îndreptăţită a le primi, unei persoane care nu era titulara acelui cont.
Este de necontestat că singura faptă care a dus la prejudiciul suferit de reclamantul recurent B.A.I. este eliberarea acestor extrase de cont altei persoane decât titularul, o persoană neautorizată şi neîmputernicită de către acesta.
Aşa fiind, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei banca C.R. SA în sensul că este evidentă existenţa unui mandat tacit pe care reclamantul - titular al contului l-a dat altei persoane cu privire la obţinerea informaţiilor legate de contul său.
Un argument convingător în sensul că fapta băncii C.R. este o faptă ilicită este dat de sancţionarea băncii de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în temeiul art. 33 din Legea nr. 677/2001, cu amendă pe care aceasta a achitat-o.
Prin această faptă, pârâta banca C.R. a provocat reclamantului un prejudiciu moral evident, constând în atingerea adusă cinstei, onoarei, reputaţiei şi demnităţii inerente oricărei persoane umane.
Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.
Curtea de Apel a stabilit în mod corect că, urmare a faptului ilicit ce constă în eliberarea extraselor de cont altor persoane decât reclamantul, s-a creat un prejudiciu reclamantului, iar acesta are caracter cert, actual şi de nereparat şi constă în atingerea deosebit de gravă adusă cinstei, onoarei, reputaţiei, demnităţii şi prestigiului reclamantului.
Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane, este necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
Este necesar să se stabilească nu un raport de cauzalitate, în general, ci raportul de cauzalitate specific dintre acţiunea cu caracter ilicit şi prejudiciu. Nu întotdeauna raportul cauzal este un raport direct între faptă şi prejudiciu, ci de foarte multe ori, acest raport dintre faptă şi prejudiciu este numai mediat, în sensul că prin fapta ilicită s-a creat o situaţie care a permis unor factori să acţioneze şi să producă ei, în mod direct, prejudiciul.
În cauză, există un lanţ de fapte care duc la cauzalitatea faptei ilicite şi a prejudiciului, fapte care se succed, dar singura faptă care să ducă la posibilitatea suferirii unui astfel de prejudiciu este cea a pârâtei băncii C.R. de eliberare a extraselor de cont unei persoane neautorizate, încălcând dispoziţiile Legii nr. 677/2001.
Vinovăţia, condiţie a atragerii răspunderii civile delictuale este alcătuită din factorul intejectiv, care implică un anumit nivel de cunoaştere a semnificaţiei sociale a faptei săvârşite şi a urmărilor pe care aceasta le produce şi factorul volitiv, care constă în actul de deliberare şi de decizie a autorului faptei ilicite.
În speţă sunt întrunite toate condiţiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale în conformitate cu dispoziţiile art. 998-999 C. civ. Aşa fiind, decizia recurată nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii, nefiind întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ambele recurente critică decizia sub aspectul nelegalităţii prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. arătând că aceasta cuprinde motive contradictorii.
Se porneşte de la faptul că prin hotărâre s-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamant are caracter cert, actual şi de nereparat, constând în atingerea deosebit de gravă adusă cinstei, onoarei, reputaţiei, demnităţii şi prestigiului reclamantului, iar ulterior, se arată că probele administrate nu sunt, însă de natură a conduce la o evaluare atât de mare a prejudiciului suferit, întrucât nu se poate stabili o situaţie de fapt certă.
În realitate, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii. Curtea de Apel a apreciat în mod corect faptul că prejudiciul suferit de reclamant are caracter cert, actual şi de nereparat. Referindu-se la evaluarea atât de mare a prejudiciului de către reclamant, şi reţinând că nu se poate stabili o situaţie de fapt certă, instanţa de apel a avut în vedere cuantificarea prejudiciului.
Aceasta nu înseamnă însă că hotărârea cuprinde motive contradictorii sau că nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Banca C.R., prin angajaţii săi a încălcat normele legale privind sistemul bancar, precum şi dreptul reclamantului privind protecţia şi nedivulgarea datelor cu caracter personal care au condus la crearea unui prejudiciu moral.
Cuantumul stabilit de Curtea de Apel are o doză de aproximare, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze suma globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
S-a avut în vedere importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către reclamant.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impune modificarea sau casarea deciziei atacate, şi pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B.A.l. şi de pârâta banca C.R. Bucureşti împotriva deciziei nr. 111 din 4 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3547/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3580/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
