ICCJ. Decizia nr. 3586/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3586/2012
Dosar nr. 3634/111/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 07 mai 2010 reclamanţii B.F. şi P.A. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Oradea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 1161 din 30 martie 2010 emisă de Primarul Municipiului Oradea prin care să se completeze dispoziţia Primarului Municipiului Oradea nr. 1801 din 03 aprilie 2009 şi să se dispună obligarea Primarului Municipiului Oradea să emită o altă dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură a apartamentelor nr. 3, 4 şi nr. 5 din Oradea, strada T.V., din CF nr. AA Oradea, nr. top. XX care, însumate, reprezintă cota de 175/555 m.p. din imobil.
În fapt a arătat că prin dispoziţia nr. 1161 din 30 martie 2010 a fost modificată dispoziţia nr. 1801 din 03 aprilie 2009 în sensul că s-a specificat că suprafaţa apartamentelor nr. 3, 4 şi 5 însumată este de 175/555 m.p. din totalul imobilului, iar pentru diferenţa de procentaj până la 50% din imobil pe care reclamanţii îl deţin în proprietate se propun măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a se dispune restituirea în natură a acestor apartamente.
Aşadar, restituirea în natură nu poate fi condiţionată de restituirea sumei reprezentând despăgubirea încasată în baza Legii nr. 112/1995 actualizată cu indicele de inflaţie corespunzător, deoarece, conform art. 22 din Legea nr. 247/2005, între ei şi pârât există obligaţii reciproce ce urmează a fi compensate prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentinţa civilă nr. 264/C din 27 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a admis acţiunea şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 1161 din 30 martie 2010 emisă de Primarul Municipiului Oradea; a obligat pe intimat să emită o dispoziţie de restituire în natură a apartamentelor 3, 4, 5 situate în Oradea, strada T.V., înscrise în CF. nr. AA Oradea, nr. top. XX, care însumate reprezintă 175/555 din imobil, urmând ca restituirea în natură a apartamentelor să se facă condiţionat de restituirea sumei de câte 17.686 RON de către fiecare din reclamanţi, suma încasată cu titlu de despăgubire în temeiul Legii nr. 112/1995, în valoare reactualizată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 1801 din 03 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Oradea s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale notificatoarelor B.F. şi L.L. pentru cota de ¼ părţi din imobilul situat în Oradea, strada T.V., înscris în CF nr. AA Oradea cu nr. top. XX, în calitate de moştenitoare a fostului proprietar.
S-a dispus înaintarea notificării şi a actelor aferente acesteia, dosarul administrativ nr. 1628/1629/2002 Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin dispoziţia de completare a dispoziţiei arătate, cu nr. 1161 din 30 martie 2010 s-a dispus completarea primei dispoziţii, astfel: cota apartamentelor nr. 3, 4 şi 5 însumată este 175/555 m.p., iar pentru diferenţa de procentaj de până la 50% din imobil, se propune acordarea de măsuri reparatorii, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform HCJ nr. 94 din 05 mai 1997 prin Ordinul de plată din 26 martie 2002 au fost încasate despăgubiri pentru imobil în sumă de 28.055.110 ROL de către notificatoarea L.L., iar, conform HCJ nr. 85 din 05 mai 1997, au fost încasate despăgubiri băneşti de 28.055.110 ROL de către notificatoarea B.F.
Din situaţia locativă a imobilului rezultă faptul că patru apartamente din imobil au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, trei apartamente fiind libere nr. 3, 4 şi 5, reprezentând spaţiu comercial.
În conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a apartamentelor libere se face condiţionat de restituirea sumei reprezentând despăgubirea încasată în baza Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele inflaţiei corespunzătoare acesteia.
Conform art. 22 Capitolul VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în situaţia în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată şi respectiv restituire a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 şi a Legii nr. 10/2001, la cererea persoanei îndreptăţite, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.
Aşadar instituţia abilitată să se pronunţe asupra acordării de despăgubiri este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la cererea persoanei interesate şi nu instanţa de judecată. Pârâtul a şi înaintat în acest sens dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca urmare, instanţa a apreciat că cererea de restituire formulată de reclamanţi nu putea fi admisă decât condiţionat de restituirea sumei încasate cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. l 12/1995, astfel s-ar eluda dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Comisia urmând să decidă asupra cererii de compensare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal contestatorii B.F. şi P.A.
Prin decizia civilă nr. 111/A din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat din sentinţă dispoziţia privind restituirea sumelor de câte 17.686 RON, reactualizate, încasate de reclamanţi cu titlu de despăgubiri la Legea nr. 112/1995 şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate, s-a apreciat că aceasta este nelegală sub aspectul condiţionării restituirii apartamentelor 3, 4 şi 5 din Oradea, strada T.V., de restituirea sumei de câte 17.686 RON de către fiecare dintre reclamanţi, ce constituie suma încasată cu titlu de despăgubiri la Legea nr. 112/1995, reactualizată.
S-a considerat că în mod greşit instanţa de fond a dispus condiţionarea restituirii în natură a celor trei apartamente, de restituirea sumelor primite ca despăgubiri la Legea nr. 112/1995, câtă vreme reclamantelor le-a fost restituită doar o parte din imobil, respectiv cota de 175/555, în loc de 277/555, pentru cota de 102/555 reprezentând partea lor de ½ din cele patru apartamente înstrăinate de Statul Român foştilor chiriaşi, fiind îndreptăţite la despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001. Aşadar, nu li se poate pretinde reclamantelor restituirea acestor despăgubiri, câtă vreme acestea nu au primit suma ce li se cuvine cu titlu de măsuri reparatorii pentru cota lor de proprietate din celelalte apartamente ce nu pot fi restituite în natură.
De altfel, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, stipulează că, în cazul în care ambele părţi, respectiv statul şi foştii proprietari, au obligaţii reciproce de plată, sumele vor fi compensate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Ori, în cazul din speţă, pe de o parte nu există datorii reciproce, iar pe de altă parte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost înprocesată în cauză de reclamante. Faptul că intimatul, în apel, prin întâmpinarea depusă la dosar, a indicat că se impune introducerea în cauză a acestei comisii, nu are relevanţă, câtă vreme acesta nu a formulat o acţiune de chemare în garanţie sau de arătarea titularului dreptului, cu respectarea prevederilor C. proc. civ.
În condiţiile mai sus relevate, existând posibilitatea ca reclamanţii să fie îndreptăţiţi a încasa despăgubiri în plus, faţă de cele primite în baza Legii nr. 112/1995, nu există o justificare pentru condiţionarea restituirii unei părţi din imobil, de restituirea sumei primite la Legea nr. 112/1995, hotărârea instanţei de fond fiind greşită sub acest aspect şi contrară spiritului legilor reparatorii.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât Primarul Municipiului Oradea pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că soluţia instanţei este nelegală, ţinând cont de următoarele aspecte:
În conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a apartamentelor libere se va face condiţionat de restituirea sumei reprezentând despăgubirea încasată în baza Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele inflaţiei corespunzătoare acestuia.
Potrivit acestor prevederi legale este evident faptul că nu se va putea proceda la emiterea dispoziţiei de restituire decât după restituirea sumei reprezentând despăgubirea încasată în baza Legii nr. 112/1995.
Notificatoarele B.F. şi L.L. au comunicat Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 faptul că nu au posibilitatea achitării sumei actualizate a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, solicitând compensarea acestora.
Conform art. 22, Capitolul VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „în situaţia în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată şi respectiv restituire a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 şi a Legii nr. 10/2001, la cererea persoanei îndreptăţite, prin decizia Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor se va dispune compensarea acestora";.
Din textul legal invocat mai sus, rezultă cu claritate faptul că, în cazul în care notificatoarele nu restituie suma actualizată încasată în temeiul Legii nr. 112/1995, se va dispune, la cererea persoanei îndreptăţite, compensarea sumelor prin decizia Comisiei Centrale";, fiind atacată doar dispoziţia Primarului nr. 1161 din 30 martie 2010 care completează dispoziţia Primarului iniţială nr. 1801/2009.
Este evident faptul că numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmează a se pronunţa şi asupra măsurii compensării solicitate de notificatoare, iar titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor, după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată, actualizată, stabilite potrivit alin. (4) al art. 22 din Titlul VII Legea nr. 247/2005.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu se poate pretinde reclamanţilor restituirea sumelor încasate ca despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, atâta timp cât nu au fost efectuate calculele care să stabilească despăgubirile la care sunt îndreptăţite notificatoarele şi că nu există obligaţii reciproce de plată cât timp intimatele contestatoare au de restituit sumele de bani reprezentând despăgubirile încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, iar Comisia Centrală urmează să stabilească, pe baza raportului întocmit de evaluator, cuantumul despăgubirilor care vor fi acordate, după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată actualizată.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În speţa dedusă judecăţii reclamanţii au dobândit măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, atât în natură, cât şi prin echivalent, şi doresc ca restituirea în natură să se realizeze anterior compensării cu sumele pe care le-au primit ca despăgubire pentru acelaşi imobil în temeiul Legii nr. 112/1995.
Potrivit art. 12 al Legii nr. 10/2001, în situaţia imobilelor deţinute de stat, de o organizaţie cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) şi (4), dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit.
Pe de altă parte, art. 22 alin. (1) al Titlului VII al Legii nr. 247/2005 prevede că, în cazul în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată şi, respectiv, restituire, a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 ori a altor acte normative anterioare prin care s-au acordat despăgubiri şi, respectiv, a Legii nr. 10/2001, la cererea persoanei îndreptăţite, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.
Prin urmare, legea stabileşte distincţia între rambursare, care este legată de restituirea în natură, şi compensare, care se aplică atunci când are loc simultan restituirea în natură parţială şi acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru restul imobilului, cât şi atunci când se acordă numai măsuri reparatorii prin echivalent, în toate ipotezele valoarea despăgubirilor urmând a fi compensată cu valoarea reactualizată a sumelor primite de reclamanţi pentru acelaşi imobil în temeiul unor legi anterioare Legii nr. 10/2001.
Din analiza art. 22 alin. (1) al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte constată că acest articol se aplică numai în ipoteza în care restituirea în natură a imobilului este dispusă prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, odată cu compensarea, or reclamanţii nu mai doresc să aştepte evaluarea pe care o realizează această comisie şi solicită ca restituirea în natură să se realizeze anterior evaluării, urmând ca, la momentul compensării, să se aibă în vedere şi apartamentele care au fost restituite în natură.
Dorind restituirea în natură parţială a imobilului printr-o altă dispoziţie, anterioară deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cererea reclamantelor iese de sub incidenţa art. 22 al Legii nr. 247/2005 şi se circumscrie art. 12 al Legii nr. 10/2001.
Astfel, obligaţia instituită de art. 12 al Legii nr. 10/2001 subzistă şi în ipoteza în care măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 se acordă persoanei îndreptăţite atât în natură, cât şi în echivalent.
Atât din cuprinsul art. 22 al Legii nr. 247/2005, cât şi din art. 22.1 al H.G. nr. 1095/2005 privind Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 247/2005, se desprinde concluzia că poate avea loc compensarea şi în ipoteza în care persoana îndreptăţită primeşte o parte din imobil în natură şi o altă parte prin echivalent, astfel cum este cazul în speţa de faţă. Conform art. 22 al Legii nr. 247/2005 şi al Normelor metodologice ale acestei legi, compensarea se realizează în toate ipotezele de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ulterior evaluării despăgubirilor.
Evaluarea priveşte cuantumul despăgubirilor în limita cărora se vor acorda titlurilor de plată, conform art. 22 alin. (4) al Legii nr. 247/2005, ceea ce presupune inclusiv stabilirea valorii părţii de imobil restituit în natură, atunci când această ipoteză există, fără ca textul de lege să menţioneze alt momentul la care se realizează restituirea, ceea ce înseamnă că acest moment este cel al emiterii dispoziţiei de către Comisia Centrală.
De altfel, din întreaga reglementare a art. 22 reiese că restituirea în natură se realizează prin dispoziţia Comisiei Centrale, odată cu acordarea de despăgubiri prin echivalent.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că ârt. 22 al Legii nr. 247/2005 nu reglementează aceeaşi ipoteză cu cea prevăzută în art. 12 al Legii nr. 10/2001, astfel încât art. 22 al Legii nr. 247/2005 nu poate înlătura de la aplicare art. 12 al Legii nr. 10/2001, deoarece nu constituie o reglementare specială a aceleiaşi situaţii juridice, care să determine aplicarea sa cu prioritate, în temeiul principiului specialia generalibus derogant - legea specială se acordă cu prioritate faţă de legea generală.
Prin urmare, restituirea în natură parţială a imobilului este condiţionată de restituirea despăgubirii primite pentru imobil în temeiul Legii nr. 112/1995, însă nu integral, ci numai parţial, proporţional cu partea de imobil pentru care se dispune repararea prejudiciului adus prin naţionalizare, sumă egală cu cota de 175/555 din suma de 17.686 RON, în valoare reactualizată, încasată de către fiecare reclamant cu titlu de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Faţă de argumentele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis. Va fi modifică în parte decizia recurată în sensul că va fi menţinută dispoziţia cuprinsă în sentinţa civilă nr. 264/C din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor privind condiţionarea restituirii în natură a apartamentelor nr. 3, 4, 5 (situate în Oradea, strada T.V., înscrise în CF nr. AA Oradea, nr. top. XX, care însumate reprezintă 175/555 din imobil), de restituirea sumei corespunzătoare cotei de 175/555 din suma de câte 17.686 RON, în valoare reactualizată, încasată de către fiecare reclamantă cu titlu de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 111A din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că menţine dispoziţia cuprinsă în sentinţa civilă nr. 264/C din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor privind condiţionarea restituirii în natură a apartamentelor nr. 3, 4, 5 (situate în Oradea, strada T.V., înscrise în CF nr. AA Oradea, nr. top. XX, care însumate reprezintă 175/555 din imobil), de restituirea sumei corespunzătoare cotei de 175/555 din suma de câte 17.686 RON, în valoare reactualizată, încasată de către fiecare reclamant cu titlu de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3585/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3587/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
