ICCJ. Decizia nr. 3591/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3591/2012
Dosar nr. 602/105/2010
Şedinţa publică din 21 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1182 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Prahova s-a admis în parte acţiunea reclamantei, a constatat caracterul politic al condamnării, a obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în cuantum de 5.000 euro şi a respins ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că autorul reclamantei – B.A. - a fost arestat la data de 16 septembrie 1952 conform procesului-verbal MAI din anul 1952 şi încadrat într-o colonie de muncă, iar la data de 21 mai 1954 a fost pus în libertate în baza procesului-verbal din anul 1954, a fost din nou arestat la data de 18 iulie 1959 pentru delictul de publicaţii interzise.
Autorul reclamantei a fost condamnat la 6 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii, prin sentinţa nr. 1141 din 29 iunie 1960 a Tribunalului Militar Craiova.
La solicitarea instanţei, au fost depuse de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, actele care au stat la baza încarcerării autorului reclamantei, respectiv adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, declaraţia lui B.A. din 27 mai 1954, fişa personală, procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 18 iulie 1954, Ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător pe averea mobila şi imobila a acestuia, fişa deţinuţilor şi a fost audiată martora D.M., din depoziţia acesteia reieşind că l-a cunoscut pe tatăl reclamantei, care a fost coleg cu tatăl său, că acesta a fost arestat într-o vară, timp de 2 ani, a fost simpatizant al Partidului Ţărănist şi că acesta scria şi piese de teatru împotriva regimului de atunci.
Tribunalul a constatat ca reclamanta a făcut dovada susţinerilor sale din acţiune, în sensul că autorul său B.A. a fost arestat în perioada comunistă pentru acţiunile sale întreprinse împotriva regimului comunist de atunci şi a avut în vedere că potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 221/2009, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 62/2010, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 06 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945, dar şi că, de asemenea, constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada menţionată, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prev. la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România.
Constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliţii său securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, art. în care sunt menţionate actele normative pe care sunt întemeiate aceste măsuri, iar disp. art. 4 din lege, prevăd că persoanele care au făcut obiectul unei masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea solicita instanţei, să constate caracterul politic al acestora.
Prin urmare, tribunalul, faţă de dispoziţiile Legii nr. 221/2009, republicată şi modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, a admis în parte acţiunea, a constatat caracterul politic al condamnării dispuse faţă de autorul reclamantei B.A. şi a obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în cuantum de 5.000 euro.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta D.M. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, iar prin decizia civilă nr. 93 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul Statului Român şi s-a admis apelul reclamantei, fiind schimbată în parte sentinţa civilă nr. 1182 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Prahova în sensul că s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele:
Deşi, prin cererea de chemare în judecată aceasta a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicată autorului său B.A., măsură care a constat în încarcerarea într-o colonie de muncă, dispusă la data de 16 august 1952 prin procesul-verbal MAI din anul 1952, instanţa de fond a constatat caracterul politic al condamnării, cu toate că în considerentele sentinţei se face referire şi la măsura administrativă cu caracter politic prevăzută de art. 3 din Legea nr. 221/2009, motiv pentru care s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative aplicată autorului reclamantei, ce a constat în încarcerarea acestuia într-o colonie de muncă prin procesul-verbal MAI din anul 1952.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind cuantumul daunelor morale care, în opinia apelantei-reclamante au fost acordate într-un cuantum foarte mic, fiind în mod nelegal limitate în baza O.U.G. nr. 62/2010, instanţa de apel a avut în vedere faptul că la stabilirea cuantumului daunelor morale, ce constă generic în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative, suferite pe plan fizic şi psihic; importanţa valorilor morale lezate; măsura în care au fost vătămate aceste valori, şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către autorul reclamantei în speţă.
Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, s-a constatat că întinderea despăgubirilor acordate de instanţa de fond pentru repararea daunelor morale este corect determinată în raport de perioada de reţinere a autorului acesteia, de consecinţele produse în plan profesional şi familial, de atingerea adusă prestigiului, demnităţii şi de suferinţele fizice şi psihice cauzate acestuia.
Instanţa de apel a mai reţinut că „despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacţiei victimei"; astfel încât nu se urmăreşte repunerea într-o situaţie anterioară care nu este posibilă, şi că acest cuantum este corect stabilit, cu atât mai mult cu cât sumele acordate cu titlu de daune morale trebuie să fie rezonabile, să nu constituie o sursă de îmbogăţire fără justă cauză pentru persoana căreia i se acordă aceste daune, în condiţiile în care suferinţele reclamantei nu pot fi şterse prin acordarea unei sume de bani.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de apel a respins ca nefondat şi apelul declarat de Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, întrucât încarcerarea într-o colonie de muncă pe o perioadă de câţiva ani a autorului reclamantei a avut grave consecinţe asupra acestuia, vătămându-i onoarea, poziţia socială şi statutul socio-profesional, acesta fiind de profesie învăţător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantei şi admiterii apelului declarat de Statul Român şi pe cale de consecinţă a se respinge acţiunea reclamantei.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează greşita interpretare şi aplicare a legii din perspectiva Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 din 20 octombrie 2010; nr. 1354 din 20 octombrie 2010 şi respectiv nr. 1360 din 21 octombrie 2010 prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi ale art. I pct. 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 de modificare şi completare a Legii nr. 221/2009.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte retine următoarele:
Înainte de pronunţarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 761/15.11.2010, prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstitutionale.
În speţă, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstitutională.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a faptului dacă reclamanta este sau nu îndreptăţită la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstirutional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Nu se poate spune că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poale fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue sa producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivitătii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanţilor.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituit, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Astfel din perspectiva celor expuse, urmează a se admite recursul pârâtului, a se modifica decizia instanţei de apel în sensul respingerii apelului reclamantei şi a admiterii apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva aceleiaşi decizii ce urmează a fi schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva deciziei nr. 93 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta D.M. împotriva sentinţei nr. 1182 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, şi a admiterii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva aceleaşi decizii, pe care o schimbă, în sensul că respinge acţiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3588/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3592/2012. Civil → |
|---|
