ICCJ. Decizia nr. 3746/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3746/2012
Dosar nr. 9321/62/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 319/ D din 11 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, a fost admisă contestaţia, astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul D.I.W., în contradictoriu cu intimatul M. Braşov prin P.
În consecinţă, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 35854 din 26 noiembrie 2007, emisă de intimat, cu obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziţie, prin care să procedeze la restituirea către contestator, în echivalent, a imobilului înscris în C.F. nr. 15843 Braşov, sub nr. top 9103/4/a/2/2/1, compus, la data preluării de către S.R., din casă şi teren, a cărui valoare este de 13.900.025 lei, prin compensare, până la concurenţa valorii de 12.404.784 lei, cu imobilul, ce are destinaţia de teren, înscris în C.F. nr. 11606 Braşov, sub numerele topografice 2417, 2418 şi 2438 şi prin efectuarea unei propuneri de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru diferenţa de 1.495.241 lei.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, potrivit cărţii funciare nr. 15843 Braşov şi concluziilor raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit în cauză, imobilul situat în strada Şoseaua Sînpetrului, compus din teren în suprafaţă totală de 11.083 m.p. şi construcţie a fost înscris sub nr. top. iniţial 9103/4/a/2/2 pe numele D.I. junior şi a fost preluat de stat în baza Decretelor de expropriere nr. 476 din 30 decembrie 1961, nr. 230 din 28 martie 1962 şi nr. 115/1962, în urma cărora a avut loc dezmembrarea imobilului, corespunzând în prezent nr. top 9103/4/a/2/2/1.
În calitate de moştenitor al proprietarului tabular deposedat de stat, reclamantul D.I.W. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 15843 Braşov, sub nr. top. 9103/4/a/2/2/1, ce a fost respinsă prin dispoziţia contestată în cauză.
Tribunalul a reţinut că imobilul cu destinaţia de construcţie, ce a aparţinut antecesorilor contestatorului, nu mai există, fiind demolat în anul 1982, iar valoarea imobilului din litigiu, compus din casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 11.083 m.p., stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, este de 13.609.924 lei.
Din materialul probator administrat, a reieşit, totodată, că reclamantul a uzat de procedura specială reglementată de legile fondului funciar şi a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate, conform Titlurilor de Proprietate nr. 387 din 12 noiembrie 2007 şi nr. 43142 din 12 noiembrie 2007, asupra unor suprafeţe de 2,23 ha şi, respectiv, de 2.000 m.p., terenuri distincte de terenul pentru care s-a formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Terenul în litigiu, în suprafaţă de 11.083 m.p., este ocupat în totalitate de următoarele detalii de sistematizare: trotuare, alei asfaltate dintre blocurile de locuinţe, parcări asfaltate aferente acestor blocuri şi parcări asfaltate din zona gării centrale (4.552,90 m.p.), spaţii verzi aferente blocurilor de locuinţă (1.952 m.p.), blocurile de locuinţe, situate pe strada 13 Decembrie şi pe strada Gării (1.670,50 m.p.) şi de Complexul Comercial U.S.C. (2.906,60 m.p.).
Tribunalul a conchis în sensul că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, ca moştenitor al proprietarului iniţial, conform art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar imobilul din litigiu nu face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar, nefiind întrunite cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 8 din aceeași lege.
Sub aspectul modalităţii de restituire a imobilului din litigiu, tribunalul a constatat că, în aplicarea art. 11 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii în echivalent, ce trebuie stabilite prin raportare la opţiunea exprimată de reclamant, în conformitate cu art. 26 din aceeași lege, iar contestatorul a exprimat opţiunea de acordare în compensare cu un bun care face parte din bunurile ce au fost puse la dispoziţia intimatului de către C.L.M. Braşov în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 10/2001, prin Hotărârea nr. 406 din 21 aprilie 2008.
Raportat la materialul probator ce a fost administrat în cauză, s-a reţinut că imobilul, construcţie şi teren, ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al antecesorului contestatorului are o valoare de 13.900.025 lei, iar terenul pentru care a fost exprimată opţiunea de acordare în compensare ca măsură reparatorie în echivalent are o valoare de 12.404.784 lei.
În consecinţă, tribunalul a dispus restituirea terenului solicitat către reclamant, prin compensare, până la valoarea de 12.404.784 lei, cu imobilul identificat prin precizarea contestaţiei, formulată pentru termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2008 şi prin efectuarea unei propuneri de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru diferenţa de valoare de 1.495.241 lei.
Prin decizia nr. 33 din 1 martie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul formulat de pârâtul M. Braşov, prin P. împotriva sentinţei menţionate şi, admiţând cererea de aderare la apel formulată de către contestatorul D.I.W. împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus dezmembrarea imobilului înscris în C.F. nr. 11606 Braşov, nr. top 2417, 2418, 2438 totul/1 în suprafaţă de 18812,80 m.p., astfel: - lot I – nr. top 2417, 2418, 2438 totul/1/1, grădină în suprafaţă de 18154,60 m.p., în valoare de 11.970.780 lei, anexa nr. 5 contur culoare roşie din expertiza tehnică nr. 406003/2010 efectuată de ing. F.G., ce face parte integrantă din hotărâre; lot nr. II – nr. top 2417, 2418, 2438/1/2 – casă şi teren în suprafaţă de 613 m.p.
Totodată, s-a dispus obligarea M. Braşov, prin P., să emită o nouă dispoziţie prin care să procedeze la restituirea către contestator, în echivalent, a imobilului înscris în C.F. nr. 15843 Braşov, nr. top 9103/4/a/2/2/1, în valoare de 13.900.025 RON, respectiv: prin compensare până la concurenţa valorii de 11.970.780 RON, cu imobilul teren dezmembrat la lotul nr. I înscris în C.F. nr. 11606 Braşov sub nr. top nou 2417, 2418, 2438 totul /1/2 (conform expertizei menţionate) şi prin emiterea unei propuneri de restituire în echivalent sub forma despăgubirilor acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru diferenţa de 1.929.245 RON, fiind păstrate restul dispoziţiilor.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, pe baza expertizei tehnice efectuate în apel, că suprafaţa de teren de 11.083 m.p. înscrisă în C.F. nr. 15843 Braşov, ce face obiectul prezentei acţiuni, nu a fost avută în vedere reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 materializată prin eliberarea titlului de proprietate nr. 387/1995 pentru suprafaţa de 4,90 ha.
Deşi cererea şi declaraţia adresate comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 cuprind, printre terenurile ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate şi terenul în litigiu, ulterior, ca urmare a precizărilor şi tratativelor dintre părţi, potrivit Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 64/1991, s-a admis solicitarea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate doar după mătuşa sa D.R., or terenul înscris în C.F. nr. 15843 Braşov sub nr. top 9103/4/a/2/2/1 a fost proprietatea lui D.I. junior.
De asemenea, terenul înscris în C.F. nr. 15843 Braşov sub nr. top 9103/4/a/2/2/1 în suprafaţă de 11083 m.p. este situat în intravilanul municipiului Braşov, având categoria de folosinţă curte, corpul funciar cuprinzând şi o casă de piatră ce a fost ulterior demolată, astfel încât chiar dacă reclamantul a solicitat iniţial reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru acest teren, conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 acest lucru nu era posibil.
În ceea ce priveşte terenul acordat în compensare prin hotărârea primei instanţe, prin expertiza efectuată în apel s-a constatat că terenul este înscris în C.F. nr. 11606 Braşov sub nr. top 2417, 2418, 2438 totul/1, iar nu top 2417, 2418, 2438, cum din eroare s-a menţionat în hotărârea atacată şi expertiza efectuată la fond. De asemenea, acest imobil, potrivit datelor de carte funciară, este alcătuit din casă şi grădină de 18812,80 mp, iar dreptul de proprietate este intabulat în favoarea Statului Român. Casa de locuit aflată pe teren a fost vândută în baza Legii nr. 112/1995 numitului B.A.
Prin expertiză s-a procedat la dezmembrarea imobilului în două corpuri funciare astfel: top 2417, 2418, 2438 totul/1/1 în suprafaţă de 18154,60 m.p., grădină, teren ce este liber şi poate fi acordat reclamantului în compensare; top nr. 2417, 2418, 2438 totul /1/2, teren şi casă, ce nu pot face obiectul măsurilor compensatorii.
Procedând la reevaluarea măsurilor compensatorii ce urmează a fi acordate în urma diminuării suprafeţei menţionate prin hotărârea primei instanţe, instanţa de apel a reţinut concluziile expertului, în sensul că valoarea terenului solicitat în compensare de contestator este de 11.970.780 lei, valoarea construcţiei demolate este de 655.840 lei, iar valoarea terenului aferent construcţiei demolate este de 13.244.185 lei şi a dispus în consecinţă.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul M. Braşov, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
Hotărârea recurată este nulă, întrucât instanţa de apel s-a pronunţat prin sentinţă în loc de decizie, fiind astfel încălcate prevederile art. 255 C. proc. civ.
S-a susţinut, de asemenea, că instanţa de apel nu s-a preocupat de cercetarea fondului, întrucât terenul în litigiu a fost avut în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate pe baza dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, fiind menţionat explicit în cererea formulată în baza acelui act normativ.
În mod greşit, instanţa nu a ţinut cont de faptul că expertul judiciar ce a întocmit în cauză lucrarea de specialitate a analizat amplasamentul terenului din titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nr. 387/1995, omiţând să răspundă obiectivului fixat de instanţă, în sensul dacă titlul de proprietate menţionat a avut în vedere şi terenul în litigiu, arătând doar că acest lucru a fost lămurit prin expertiza efectuată în cursul judecăţii în primă instanţă. Or, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe un alt amplasament, astfel încât era lipsită de relevanţă raportarea la terenurile ce figurează în titlurile de proprietate, fiind necesară clarificarea imobilelor ce au aparţinut autorilor reclamantului, în considerarea cărora s-a procedat la reconstituire, pe un alt amplasament.
Recurentul-pârât a susţinut, totodată, că instanţa de apel şi-a baza concluziile şi aprecierile pe un singur mijloc de probă, respectiv pe raportul de expertiză întocmit în cauză, ceea ce este greşit, exagerându-se forţa probantă a unicului mijloc de probaţiune avut în vedere.
Recurentul-pârât a solicitat a se avea în vedere cererile şi declaraţiile reclamantului din procedura derulată în baza Legii nr. 18/1991, cu finalitatea constatării că terenul în litigiu a fost avut în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi, ulterior, şi a Legii nr. 1/2000.
La termenul de judecată din 25 mai 2012, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele formulate nu pot fi încadrate în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizând excepţia invocată, Înalta Curte constată că, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă intenţia recurentului de a supune cenzurii instanţei de control judiciar modul de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ., a principiului interzicerii dublei despăgubiri, acordate prin actele normative cu caracter reparator, succesiv adoptate, respectiv legile fondului funciar şi Legea nr. 10/2001, precum şi a normelor referitoare la aprecierea coroborată a probatoriilor.
În acest context, motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., astfel cum au fost de altfel invocate de către recurent, din perspectiva cărora vor fi analizate, excepţia nulităţii fiind nefondată şi urmând a fi respinsă ca atare.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte modul de aplicare a prevederilor art. 255 C. proc. civ., se constată că, deşi în conţinutul hotărârii recurate se menţionează că s-ar fi pronunţat o sentinţă în loc de decizie, hotărâre specifică apelului potrivit dispoziţiilor legale menţionate, această menţiune este rezultatul unei greşeli materiale ce ar fi putut fi îndreptată, fie din oficiu, fie la solicitarea oricăreia dintre părţi în condiţiile art. 281 C. proc. civ., dar care nu conduce la nulitatea hotărârii pronunţate.
Concluzia unei simple erori materiale se desprinde şi din împrejurarea că hotărârea a fost pronunţată în complet legal constituit pentru faza procesuală a procesului, respectiv de doi judecători, iar hotărârea este evidenţiată în registrele instanţei drept decizie, şi nu sentinţă.
Pe de altă parte, art. 255 C. proc. civ., nu prevede expres sancţiunea nulităţii hotărârii în cazul nerespectării cerinţelor normei, ceea ce înseamnă că nulitatea ce operează în situaţia neîndeplinirii acestor cerinţe este una virtuală, fiind necesară dovedirea unei vătămări pentru partea în proces care o invocă, aplicabile fiind dispoziţiile art. 105 C. proc. civ.
Or, recurentul-pârât nici măcar nu a invocat producerea vreunei vătămări prin menţiunea inserată în cuprinsul hotărârii, cu atât mai puţin a dovedit existenţa acesteia, motiv pentru care, faţă de toate considerentele expuse, vor fi respinse criticile pe acest aspect.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţine că acestea nu vizează situaţia juridică a terenului acordat în compensare, invocându-se doar principiul electa una via, în sensul că terenul ce formează obiectul notificării formulate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 ar fi fost avut în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 prin emiterea titlului nr. 387/1995.
În principiu, susţinerile recurentului sunt corecte în măsura în care acesta enunţă una dintre condiţiile de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, respectiv aceea ca persoana îndreptăţită să nu fi beneficiat de alte măsuri reparatorii în baza altor acte normative pentru acelaşi imobil, în caz contrar, fiind vorba despre o dublă reparaţie, ce nu a fost prevăzută de legiuitor şi ca atare nu are nici un temei legal.
Enunţând această condiţie de principiu, recurentul reproşează instanţei de apel o concluzie greşită în analiza materialului probator administrat cu privire la terenul reconstituit în baza legilor fondului funciar, decurgând, în primul rând, din faptul că s-a bazat pe constatări insuficiente ale expertizei efectuate în apel, în condiţiile în care expertul nu ar fi răspuns în fapt obiectivului lucrării fixat de instanţă şi, în al doilea rând, din împrejurarea că hotărârea recurată a avut în vedere exclusiv expertiza, nu şi celelalte mijloace de probă administrate.
Aceste critici sunt nefondate, în condiţiile în care expertul desemnat în apel (acelaşi cu cel desemnat de către prima instanţă) nu a omis să cerceteze dacă terenul a fost sau nu avut în vedere la eliberarea titlului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Astfel, se constată, din conţinutul lucrării, că expertul a verificat conţinutul hotărârii nr. 64/1991 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, în care se menţionează, ca temei al reconstituirii, cererea reclamantului din prezenta cauză pentru valorificarea drepturilor ce au aparţinut mătuşii D.R.
Acest răspuns al expertului este suficient, dat fiind că, în baza Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în considerarea terenului ce a aparţinut în exclusivitate tatălui său, D.I. jr., ce nu coincide cu terenurile ce au aparţinut surorii tatălui, D.R., fie proprietate exclusivă, fie în cotă, parte, pentru terenurile moştenite de la părinţii săi, D.I. şi R., bunicii reclamantului.
În aceste condiţii, nu era necesară verificarea comparativă chiar de către expert a amplasamentului terenului solicitat în prezenta cauză şi a terenurilor ce au aparţinut mătuşii D.R., pentru care a operat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 (pe un alt amplasament).
Contrar susţinerilor recurentului, concluzia instanţei de apel privind lipsa identităţii terenurilor solicitate pe temeiul Legii nr. 18/1991, respectiv al Legii nr. 10/2001, s-a bazat nu doar pe raportul de expertiză, ci pe toate înscrisurile depuse la dosar, în primul rând, pe Hotărârea nr. 64/1991 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, ce a condus la emiterea titlului de proprietate nr. 387/1995, din care a rezultat că reconstituirea dreptului de proprietate a avut loc de pe urma mătuşii D.R., în timp ce în procedura Legii nr. 10/2001 reclamantul a pretins că are calitatea de persoană îndreptăţită de pe urma tatălui său, terenurile ce au aparţinut fiecăruia dintre aceşti antecesori ai reclamantului fiind evidenţiate distinct în cărţile funciare.
Instanţa de apel a mai reţinut că, deşi cererea şi declaraţia adresate comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 cuprindeau, printre terenurile solicitate pentru reconstituirea dreptului de proprietate, şi terenul în litigiu, ulterior, ca urmare a precizărilor şi tratativelor dintre părţi, titlul nu a fost emis şi în considerarea terenului în litigiu, din moment ce au fost avute în vedere doar terenurile mătuşii D.R.
Constatările instanţei de apel bazate pe materialul probator administrat nu pot fi reapreciate în această fază procesuală, în cadrul căreia analiza presupusă în sarcina instanţei de control judiciar se circumscrie legalităţii deciziei recurate în raport de cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu şi temeiniciei acesteia, prin cenzurarea probatoriului administrat şi a situaţiei de fapt reţinute.
Astfel, nu poate fi modificată concluzia la care a ajuns instanţa de apel cercetând documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, valorificând în acelaşi timp concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, în sensul că terenul în litigiu (în suprafaţă de 11093 m.p.) nu a fost avut în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate în baza celuilalt act normativ.
În raport de criticile formulate de recurent, este suficient a se reţine că instanţa de apel, pentru a ajunge la concluzia anterior expusă, nu a ignorat înscrisurile depuse la dosar şi nu şi-a bazat argumentarea doar pe raportul de expertiză, iar situaţia de fapt conturată nu relevă acordarea unei duble reparaţii reclamantului, în raport de reconstituirea dreptului de proprietate operată în baza legilor fondului funciar.
Faţă de considerentele expuse, se constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul –reclamant D.I.W.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. Braşov prin P. împotriva deciziei civile nr. 33/ Ap din 01 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3623/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3752/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
