ICCJ. Decizia nr. 3797/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3797/2012
Dosar nr. 10619/1/2010
Şedinţa publică din 28 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 706 din 16 iunie 2006 a Tribunalului Alba, secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul M.C. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Alba Iulia, reţinându-se că este persoană îndreptăţită la restituirea terenului în suprafaţă de 735 m.p., înscris în C.F. B Alba Iulia, nr. top. x/1/1 şi nr. top. x/1/2.
Pârâta a fost obligată să emită dispoziţie de restituire în natură a întregului imobil.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, potrivit extrasului de carte funciară, anexat la dosar, imobilul în litigiu a fost înscris, iniţial în C.F. A Alba Iulia, făcând parte din parcela cu nr. top. x, în suprafaţă totală de 1.439 m.p., aparţinând antecesorilor contestatorului M.N. şi M.F.
În baza încheierii din 1978, imobilul a fost parcelat în două, cu nr. top. x/1 în suprafaţă de 735 m.p. şi nr. top. x/2 în suprafaţă de 704 m.p.
Potrivit conţinutului adeverinţei din 2001, eliberată de SC F. SA Alba Iulia, şi a menţiunilor din cartea funciară, parcela cu nr. top. x/1 a fost expropriată în anul 1975 în baza Decretului nr. 281/1975, astfel: 335 m.p. de la antecesorul contestatorului şi 400 m.p. de la contestator, fiind întabulat în favoarea Statului Român în C.F. B Alba Iulia, respectiv nr. top. x/1/1 teren construibil în suprafaţă de 124 m.p. şi nr. top. x/1/2 alei, accese şi zone verzi în suprafaţă de 611 m.p.
În ceea ce priveşte calitatea contestatorului de persoană îndreptăţită, s-a reţinut că acesta este îndreptăţit în nume propriu la restituirea suprafeţei de 400 m.p., ce figurează în tabelul anexă la decretul de expropriere.
De altfel, instanţa a avut în vedere cererea contestatorului prin care a solicitat întreaga suprafaţă expropriată, în care a inclus-o şi pe cea aparţinând antecesorilor săi, decedaţi la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia din 25 aprilie 2005, emisă de Primarul Municipiului Alba lulia, s-a stabilit calitatea de persoană îndreptăţită a contestatorului numai pentru suprafaţa de teren ce s-a expropriat de la el şi pentru cota de ½ parte de la antecesorul său M.N., din suprafaţa de 335 m.p., motiv pentru care, reţinându-se că este îndreptăţit la restituirea întregii suprafeţe, ce s-a expropriat de la antecesorul său, s-a dispus anularea dispoziţiei.
Cu privire la modalitatea de restituire, faţă de concluziile raportului de expertiză, s-a reţinut că poate fi restituit în natură întreg terenul, deoarece pe el se află mai multe garaje, alei de acces la garaje şi o parte din centrala termică, în prezent dezafectată.
Pentru că pârâtul nu a făcut dovada existenţei autorizaţiilor pentru garaje, acestea fiind construcţii fără fundaţie, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind posibilă restituirea în natură, ca regulă impusă de legea specială, şi s-a înlăturat apărarea părţii adverse, conform căreia, scopul exproprierii a fost atins, prin evidenţierea garajelor şi aleilor de acces la ele.
Curtea de Apel Alba lulia, secţia civilă, prin decizia nr. 361/A din 22 noiembrie 2006, a respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul Municipiului Alba lulia, şi l-a obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că hotărârea apelată este legală şi temeinică, deoarece contestatorul a făcut dovada că terenul în discuţie este liber de construcţii, nefiind realizat scopul pentru care a fost expropriat şi calitatea sa de persoană îndreptăţită nu a fost contestată.
A mai reţinut că, apelantul nu a făcut dovada acordării despăgubirilor persoanelor expropriate prin adresa emisă de SC F. SA Alba lulia, fiind dovedită numai valoarea terenului la data exproprierii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Alba lulia, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat că greşit s-a restituit în natură terenul pretins de contestator, pentru că scopul exproprierii a fost realizat, lucrările avute în vedere ocupând funcţional tot terenul, care în prezent nu este liber, ci afectat de servituti şi alte amenajări de utilitate publică, ce aparţin domeniului public, potrivit H.G. nr. 974/2002.
S-a susţinut de către recurent că instanţele trebuiau să aplice art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, adică să acorde măsuri reparatorii în echivalent.
S-a precizat, de asemenea, că greşit s-a aplicat art. 12 din aceeaşi lege, în condiţiile în care s-a dispus restituirea în natură a terenului, fără a fi obligat contestatorul să ramburseze suma reprezentând valoarea despăgubirii acordată cu ocazia exproprierii, actualizată.
În fine, ultima critică se referea la reţinerea greşită a calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Alba lulia, prin Primar, deşi persoana deţinătoare este Municipiul Alba lulia, care potrivit art. 11 din Legea nr. 286/2006 are personalitate juridică.
Prin decizia civilă nr. 3473/2006 pronunţată în dosar civil nr. 2911/57/2006, Înalta Curte a admis recursul pârâtului, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe, reţinând în considerente următoarele:
Imobilul a cărei restituire s-a solicitat a aparţinut parţial contestatorului intimat şi parţial antecesorilor săi, fiind făcută dovada calităţii de persoană îndreptăţită a intimatului M.C.
Terenul a fost expropriat, fără ca proprietarii să primească despăgubirile corespunzătoare valorii sale la acel moment.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize, prin concluziile căreia s-a stabilit că terenul în litigiu se află din punct de vedere administrativ situat în intravilanul localităţii Alba lulia, pe el fiind evidenţiată o centrală termică, garaje şi alee de acces. Suprafaţa ocupată de construcţii fără fundaţie (garaje) este de 205 m.p., ce include şi accesul la o parte din garaje.
Pe baza acestor concluzii, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa a reţinut că terenul poate fi restituit în natură contestatorului, deoarece scopul exproprierii nu s-a realizat, în condiţiile în care acesta este afectat de garaje private şi alei de acces la ele, cât şi de o centrală termică în stare de funcţionare.
Instanţele de fond şi apel s-au mărginit la a constata că imobilul este liber, că acele construcţii evidenţiate de expert s-au edificat fără autorizaţie, că nu au fundaţie şi că pot fi uşor demolabile, iar centrala termică este dezafectată, situaţie în care este posibilă restituirea în natură a terenului.
Întrucât, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale se impune să insiste ca expertul, prin lucrarea întocmită, să facă referiri concrete cu privire la starea în care se află centrala termică, în ce măsură mai este sau nu funcţională, la posibilităţile de demolare a garajelor şi dacă aleile de acces sunt uzitate numai pentru garaje ori şi pentru accesul la blocurile de locuinţe.
Potrivit aceluiaşi text enunţat, judecătorii vor putea ordona probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Procedând astfel, instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt privitoare la identificarea imobilului, vizând construcţiile existente pe el, ceea ce se poate realiza numai pe baza unui supliment de expertiză care să elucideze toate aspectele de mai sus.
Cauza a fost reînregistrată, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, sub Dosar nr. 950/57/2007.
Prin decizia nr. 68/A/2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul pârâtului împotriva sentinţei nr. 706/2006 a Tribunalului Alba, pe care a schimbat-o în parte în sensul reducerii suprafeţei restituite în natură la 612 m.p., delimitată în schiţa anexă la suplimentul la expertiză întocmit de expertul P.N.V.
Prin decizia civilă nr. 836/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de pârâta Primăria Alba Iulia împotriva deciziei nr. 68/2008, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă şi s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul M.C.
S-a reţinut astfel în decizia de casare că situaţia juridică a terenului nu este clar lămurită, urmând a se efectua un nou raport de expertiză pentru stabilirea suprafeţei de teren expropriată, dacă blocurile ocupă integral terenul sau parţial, ce suprafaţă de teren este afectată de conducta de gaz şi ce suprafaţă este liberă în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 161 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia, s-a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Alba împotriva sentinţei civile nr. 706/2006 pe care a schimbat-o în tot şi, rejudecând cauza, a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul M.C. împotriva dispoziţiei din 2005 emisă de Primarul Municipiului Alba lulia s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată de 735 m.p. înscrisă iniţial în C.F. A şi transcrisă ulterior în C.F. B Alba lulia cu nr. top. x/1/1 în suprafaţă de 124 m.p. şi nr. top. x/1/2 în suprafaţă de 611 m.p.
S-a mai constatat că reclamantului i s-a restituit în natură suprafaţa de 124 m.p. înscrisă în C.F. A şi transcrisă ulterior în C.F. B Alba lulia nr. top. x/1/1 teren construibil prin dispoziţia Primarului din 2005 atacată în prezenta cauză.
Anulează parţial dispoziţia atacată emisă de Primarul Municipiului Alba lulia, pe care îl obligă să completeze dispoziţia în sensul că terenul imposibil de restituit în natură şi pentru care se vor acorda despăgubiri în condiţiile legii speciale este de 601 m.p. înscris iniţial în C.F. A şi transcris ulterior în C.F. B Alba lulia, nr. top. x/1/2 având destinaţia de alei de acces şi zone verzi. Despăgubirea ce se va acorda reclamantului este condiţionată de rambursarea sumei de bani primită ca despăgubire cu ocazia exproprierii actualizată cu coeficientul de actualizare statuat conform legii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost reţinute următoarele considerente:
După cum rezultă din C.F. A Alba lulia, aflată la dosarul instanţei de fond, imobilul cu nr. top. x a avut suprafaţa totală de 1.439 m.p. şi a fost proprietatea soţilor M.N. şi F., care s-au întabulat cu încheierea din 19 august 1959, cu titlu cumpărare, bun comun.
În baza Deciziei nr. 132/1978 emisă de Consiliul Popular Alba lulia, imobilul s-a parcelat şi s-au format două nr. top. noi:
- nr. top. x/1 loc de casă de 735 m.p., care s-a transcris în C.F. C în favoarea Statului Român;
- nr. top. x/2, casă şi loc de casă în suprafaţă de 704 m.p., care s-a reînscris în aceeaşi carte funciară, A, în favoarea proprietarilor de până acum, soţii M.N. şi F.
Această parcelare rezultă din cuprinsul deciziei nr. 132/1978 depusă dosarul cauzei (Dosar nr. 950/57/2007), din art. 3 al acestei decizii rezultând că se vor întabula pe Statul Român, ca urmare a exproprierii, imobilele cuprinse în tabelul anexă. În acest tabel anexă figurează antecesorii reclamantului M.N. şi F., cu o suprafaţă totală de 1.439 m.p., din care suprafaţa de 735 m.p., cu nr. top. nou x/1, urma să fie expropriată şi trecută în proprietatea statului în baza decretelor de expropriere.
În C.F. A Alba lulia a rămas nr. top. x/2 în suprafaţă de 704 m.p., care a devenit proprietatea reclamantului M.C. şi a soţiei sale M.A.
M.C. a obţinut mai întâi certificat de moştenitor după tatăl său, M.N., decedat în anul 1983, în baza certificatului de moştenitor din 1991, reclamantul dobândind cota tatălui. Ulterior, în anul 1996 a decedat şi mama sa M.F., iar reclamantul şi soţia acestuia au dobândit şi cota mamei, în baza contractului de întreţinere autentificat în 1992.
În mod evident, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamantul este singurul moştenitor al părinţilor săi în calitate de fiu şi, prin urmare, cota la care era îndreptăţit era de 1/1 parte, cota aceasta fiind valabilă atât pentru nr. top. x/2 (care a rămas în proprietatea antecesorilor), cât şi pentru nr. top. x/1, care a trecut în proprietatea statului.
În consecinţă, se impunea ca pârâta Primăria Municipiului Alba lulia să recunoască calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a reclamantului M.C. pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată, de 735 m.p., înscrisă în prezent în C.F. B nr. top. x/1/1 - teren construibil de 124 m.p. - şi nr. top. x/1/2 - alei de acces şi zone verzi - în suprafaţă de 611 m.p.
În ceea ce priveşte persoanele de la care s-a expropriat această suprafaţă de teren de 735 m.p., instanţa de rejudecare apreciază, raportat la probele administrate, că exproprierea s-a făcut de la părinţii reclamantului M.N. şi F., iar nu de la reclamant, care nu avea calitatea de proprietar la data emiterii decretelor de expropriere, reclamantul devenind proprietar abia după decesul părinţilor săi, tatăl său decedând primul, în anul 1983, or exproprierea a avut loc anterior acestei date.
Este adevărat că la solicitarea instanţei, Consiliul Judeţean Alba trimite un decret prezidenţial fără număr şi fără dată, unde apare că se expropriază imobilul din Alba Iulia, în suprafaţă de 735 m.p., de la deţinătorul M.C. Acest decret este însoţit de o declaraţie de consimţământ prin care M.C. consimte la exproprierea suprafeţei de 735 m.p., la data de 04 august 1975. De asemenea, este depus un alt decret, din decembrie 1975, în care apare că de la acelaşi deţinător - M.C.- cu acelaşi domiciliu se expropriază o suprafaţă de 400 m.p., aceste copii fiind identice cu cele aflate la dosarul instanţei de fond, care se pare că sunt anexele la Decretul nr. 281/1975. Pe de altă parte, la acea dată proprietarii de carte funciară ai imobilului din Alba Iulia în suprafaţă de 735 m.p., erau părinţii reclamantului, M.N. şi F., reclamantul devenind proprietar abia în anul 1991 după tată şi în 1992 după mamă. O dovadă în acest sens sunt anexele la decizia din 1978 prin care întreg nr. top. x s-a parcelat, în anexă prevăzându-se în mod expres că proprietarii nr. top. parcelat şi trecut în proprietatea statului, x/1, în suprafaţă de 735 m.p., sunt M.N. şi F.
Faptul că într-un decret aceeaşi suprafaţă se expropriază de la antecesorii reclamantului, iar în altul de la reclamant, sau că suprafaţa este de 735 sau de 400 m.p., nu face decât să confirme încă odată, dacă mai era necesar, caracterul profund abuziv şi nelegal al acelor decrete de expropriere, dată fiind în primul rând încălcarea dreptului de proprietate aşa cum era atunci reglementat prin Constituţia din 1965 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu exista identitate între persoana care figura ca proprietar în cartea funciară şi persoana care figura în lista anexă la decretele de expropriere. Dar, nu acesta este obiectul acestui litigiu întrucât caracterul abuziv al decretelor de expropriere este de notorietate şi nu a fost contestat de pârâtă, imobilul făcând obiectul Legii nr. 10/2001, preluarea imobilului fiind abuzivă în sensul art. 2 din această lege, în temeiul lit. f) (dacă decretele nu au fost publicate în M. Of.), lit. h) (dacă imobilele au fost preluate cu titlu valabil în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998), sau lit. i) (dacă nu au fost respectate prevederile legale în vigoare la data exproprierii).
Prin urmare, cert este că o suprafaţă de teren de 735 m.p. din imobilul înscris iniţial în C.F. A Alba Iulia, cu nr. top. nou x/1, a fost preluat abuziv de Statul Român în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, şi se impune despăgubirea persoanei îndreptăţite fie prin restituirea în natură, fie prin acordarea de despăgubiri, conform distincţiilor prevăzute de legea specială. Nu există nicio dovadă în sensul că ar exista atât o suprafaţă de 400 m.p. expropriată de la reclamant, cât şi o suprafaţă de 735 m.p. expropriată de la părinţii acestuia, cartea funciară fiind o dovadă incontestabilă în sensul că părinţii reclamantului au avut în proprietate o suprafaţă totală de 1.439 m.p., din care 735 m.p. au fost expropriaţi în anul 1975 şi se impune despăgubirea persoanei îndreptăţite.
Din această suprafaţă totală de 735 m.p., o suprafaţă de 124 m.p. a fost restituită în natură reclamantului prin dispoziţia din 2005 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia, fiind vorba de parcela cu nr. top. x/1/1 înscrisă în prezent în C.F. B, având destinaţia de teren construibil.
Toate rapoartele de expertiză efectuate în cauză au evidenţiat faptul că reclamantul foloseşte în prezent o suprafaţă mai mare decât cea rămasă neexpropriată, respectiv nr. top. x/2, în suprafaţă de 704 m.p., primul raport arătând că reclamantul foloseşte în prezent o suprafaţă de 821 m.p. De asemenea, în prima rejudecare a apelului acelaşi expert a evidenţiat acelaşi lucru, respectiv folosirea unei suprafeţe care excede suprafaţa de 704 m.p. pentru care reclamantul justifică un drept de proprietate, iar în a doua rejudecare a cauzei expertul P.C. a evidenţiat faptul că suprafaţa de teren folosită de reclamant şi îngrădită de acesta prin garduri de beton este de 822 m.p. Expertul a şi ajuns la concluzia că faptic reclamantul a fost expropriat cu suprafaţa de 617 m.p., concluzie care însă nu va fi însuşită de instanţa de apel, care consideră ca fiind corectă dispoziţia Primarului din 2005, care a dispus restituirea în natură pentru suprafaţa de 124 m.p. teren, teren pe care reclamantul îl folosea faptic, fiind îngrădit cu garduri de beton, dar pentru care reclamantul nu avea un titlu. Ca urmare, prin restituirea acestei suprafeţe de teren prin dispoziţia Primarului, reclamantul a dobândit un titlu de proprietate pentru suprafaţa care depăşeşte suprafaţa de 704 m.p. asupra căreia este proprietar de carte funciară, în speţă fiind aplicabile disp. art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Este adevărat că există o mică diferenţă de suprafaţă, respectiv i se restituie în natură 124 m.p., în timp ce reclamantul foloseşte în plus o suprafaţă de 117-118 m.p., deci ar există o diferenţă de 6 m.p. care nu se regăseşte în teren, însă acest aspect nu este esenţial în speţă, ceea ce este esenţial este că suprafaţa restituită în natură este cea înscrisă iniţial în C.F. A, parcelată în temeiul deciziei nr. 132/1978 şi transcrisă în C.F. C, cu nr. top. x/1, expropriată în favoarea Statului Român, înscrisă în prezent în C.F. B nr. top. x/1/1, având destinaţia de teren construibil.
În ceea ce priveşte restul suprafeţei de teren expropriată în favoarea Statului Român, înscrisă în prezent în C.F. B nr. top. x/1/2, în suprafaţă de carte funciară de 611 m.p. şi reală de 617-618 m.p., se constată următoarele:
Prin dispoziţia Primarului din 2005 s-a respins cererea de restituire în natură a acestei suprafeţe cu motivarea că o parte a terenului este ocupată de o centrală termică şi o parte a domeniului public de interes local. Reclamantul însă cere restituirea în natură a acestei suprafeţe întrucât este liberă de construcţii şi este ocupată de garaje ridicate abuziv şi ilegal, care pot fi demolate.
În legătură cu această suprafaţă de teren s-a efectuat un raport de expertiză în a doua rejudecare a apelului conform îndrumărilor date de instanţa de casare. Astfel, expertul a concluzionat că scopul urmărit prin decretele de expropriere a fost sistematizarea zonei, în sensul construirii cartierului de blocuri de locuinţe „C.” şi a utilităţilor ce deservesc aceste blocuri, scopul fiind realizat. Edificatele construite asupra imobilului sunt centrala termică, accese la această centrală şi la blocurile de locuinţe din imediata vecinătate şi o conductă de gaz metan ce deserveşte construcţiile de mai sus. Suprafaţa efectiv ocupată de centrală este de 123 m.p., restul de suprafaţă de 494 m.p. fiind ocupată de alei pavate şi 4 garaje.
Având în vedere situaţia terenului, instanţa apreciază că în speţă este incident art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/201 potrivit căruia în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent. Şi în varianta în vigoare la data emiterii dispoziţiei din 2005, Legea nr. 10/2001 avea prevederi similare cu cele din actuala lege; astfel, art. 11 alin. (3) prevedea că în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi şi pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent, iar alin. (4) prevedea că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Instanţa consideră la data emiterii dispoziţiei, Primarul Municipiului Alba Iulia a făcut aplicarea corectă a acestor texte lege, terenul încadrându-se în această categorie.
Reclamantul a obţinut restituirea parţială în natură pentru suprafaţa de carte funciară de 124 m.p., teren pe care de altfel îl folosea în fapt, fiind îngrădit cu garduri de beton, însă pentru această parcelă nu avea titlu de proprietate. Restul suprafeţei de 611 m.p. este teren afectat servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, care nu poate fi restituit în natură, potrivit legii.
În art. 10. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 este definită sintagma de teren liber şi amenajări de utilitate publică, arătându-se că, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a identifica terenul şi vecinătăţile pentru a nu afecta căile de acces, existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate, existenţa unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaz, petrol, electricitate; sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor, parcuri şi grădini publice.
Având în vedere noţiunea de teren liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001, posibil de restituit în natură se constată că terenul de 611 m.p., ocupat de alei, parcări amenajate, garaje şi o parte din centrala termică nu este teren liber şi nu poate fi restituit în natură, încadrându-se în noţiunea de amenajare de utilitate publică, respectiv având destinaţia de alei, accese la blocurile de locuit, parcări amenajate din jurul blocurilor de locuit şi fiind mobilată suprateran de o conductă de gaz metan care deserveşte locuinţele, ceea ce constituie impedimente la restituirea în natură şi contrazice concluzia la care a ajuns instanţa de fond care, prin sentinţa nr. 706/2006 a reţinut doar că pe terenul respectiv sunt construite nişte garaje private fără autorizaţie şi fără fundaţie. Or, după cum s-a arătat mai sus, garajele respective nu sunt singurele impedimente la restituirea în natură, pe terenul respectiv existând alei dalate şi căi de acces la blocurile de locuit, parcări amenajate, şi o conductă supraterană de gaz metan, or toate acestea constituie amenajări de utilitate publică care sunt impedimente la restituirea în natură. Sub acest aspect, este de reţinut că reclamantul a imputat primăriei faptul că parcările şi aleile au fost pavate cu dale de beton abia în cursul procesului, ceea ce este real, dar aceasta nu înseamnă că primăria a acţionat cu rea-credinţă, întrucât aceste amenajări se impuneau având în vedere starea proastă a betonului şi în general a spaţiului din jurul blocurilor. Sunt relevante în acest sens fotografiile depuse la dosarul Curţii de apel, fotografii făcute în anul 2007, din care rezultă aceeaşi destinaţie a imobilului, respectiv parcări şi alei din jurul blocurilor de locuit, care însă se impuneau a fi amenajate şi pavate cu dale de beton. Prin urmare, aleile, accesele la blocurile de locuit, parcările amenajate constituie amenajări de utilitate publică, ele fiind destinate accesului spre locuinţe, folosinţei normale a acestora, astfel că suprafaţa solicitată nu poate fi restituită decât prin echivalent.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa de apel constată că imobilul se încadrează în dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că în mod corect a fost restituită în natură doar suprafaţa de 124 m.p., suprafaţă de teren care nu a fost afectată de scopul exproprierii, iar pentru restul de 611 m.p., se impune acordarea de despăgubiri prin echivalent aşa cum în mod corect s-a stabilit prin dispoziţia din 2005 a Primarului Municipiului Alba Iulia, atacată în prezenta cauză, cu precizarea că suprafaţa pentru care se impune acordarea de despăgubiri este de 611 m.p. şi nu numai de 443,5 m.p. cum s-a arătat în dispoziţie.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 123 m.p. pe care se află o parte din centrala termică, respectiv un colţ haşurat cu alb-negru în schiţa de la dosar apel, aceasta nu poate fi restituită în natură întrucât centrala termică este o construcţie unitară, aparţinând domeniului privat al statului, care nu poate fi demolată parţial. Aplicarea art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost invocată de reclamant pentru prima dată în recursul declarat împotriva deciziei nr. 68/A/2008, acesta solicitând instanţei să stabilească valoarea de piaţă a centralei termice dezafectate şi despăgubirea pe care ar trebui să o plătească pentru porţiunea din clădirea centralei care ocupă terenul său. Or, prin decizia nr. 8342/2008, Înalta Curte a respins recursul reclamantului ca tardiv, iar limitele rejudecării au fost trasate foarte clar în conţinutul deciziei prin care s-a admis doar recursul primarului. De altfel, la data emiterii dispoziţiei, varianta în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu conţinea o astfel de prevedere, ceea ce înseamnă că nu se poate aplica retroactiv o dispoziţie a Legii nr. 10/2001 care nu exista la data formulării notificării şi emiterii dispoziţiei.
În considerentele deciziei de casare, instanţa de recurs precizează în mod expres că, cu ocazia rejudecării pricinii urmează a fi avute în vedere şi celelalte critici formulate de Primăria Alba Iulia, prin Primar.
Reanalizând motivele de apel cu care pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia sesizat instanţa de apel se constată că acestea au fost două: imposibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat de reclamant, motiv avut în vedere de instanţa de recurs şi pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecare, asupra căruia instanţa de rejudecare s-a pronunţat mai sus şi l-a analizat ajungând la concluzia că într-adevăr terenul nu poate fi restituit în natură datorită incidenţei art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Cel de-al doilea motiv de apel l-a constituit ignorarea de instanţa fondului a art. 12 din Legea nr. 10/2001 referitoare la rambursarea despăgubirilor primite.
În legătură cu acest motiv de apel se constată că pârâtul susţine că s-a făcut dovada acordării acestor despăgubiri cu adeverinţa din 2001 eliberată de SC F. SA, astfel că sarcina probei contrarii în sensul că nu s-au primit despăgubiri ar reveni în totalitate reclamantului. În prima decizie pronunţată de instanţa de apel în Dosar nr. 2911/57/2006, respectiv decizia nr. 361/A/2006 s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că reclamantul sau antecesorul acestuia ar fi primit vreo despăgubire, adeverinţa la care face vorbire reclamantul este un act din care rezultă care ar fi fost valoarea terenului la data exproprierii.
Prin adeverinţa din 16 noiembrie 2001 eliberată de SC F. SA se adevereşte că imobilul din Alba Iulia a fost expropriat în anul 1975 prin Decretul nr. 281/1975, când valoarea terenului era de 1,25 lei/m.p. Prin urmare, acesta este un act care stabilea o anumită valoare a terenului expropriat, dar nu este o dovadă că despăgubirea de 500 lei (400 m.p. x 1,25 lei) a fost încasată efectiv de persoana expropriată. Însă, cu toate acestea, la dosar există un act care dovedeşte că M.C. a primit suma de 500 lei pentru imobilul revendicat. Astfel, la dosarul instanţei de fond este depusă o declaraţie autentificată în 2003 de notarul public D.A.D., prin care reclamantul M.C. a declarat că a primit suma de 500 lei pentru imobilul revendicat, despăgubire conform legilor în vigoare la acea dată. Această declaraţie a fost depusă la Primăria Alba Iulia conform disp. Legii nr. 10/2001, fiind ataşată la dosarul notificării, ea făcând dovada deplină că reclamantul a fost despăgubit parţial pentru imobilul expropriat.
În aceste condiţii, instanţa de apel consideră că este fondat şi al doilea motiv de apel formulat de pârât, urmând ca la stabilirea despăgubirilor ce se vor acorda în final reclamantului pentru diferenţa de 611 m.p. care nu se poate restitui în natură, să se ţină cont de suma de bani pe care acesta a declarat că a primit-o prin declaraţia autentificată în 2003, în speţă fiind incident art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la calitatea procesuală a Primăriei, se constată că acesta nici nu a constituit motiv de apel formulat prin motivele care au constituit obiectul Dosarului nr. 2911/57/2006, acest motiv fiind invocat pentru prima dată în recursul ce a constituit obiectul Dosarului nr. 2911/57/2006. În legătură cu acest aspect este de reţinut că potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în varianta în vigoare la data emiterii dispoziţiei, în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a Primarului General al Municipiului Bucureşti, dispoziţie similară cu cea din actualul art. 21 alin. (4). Din prevederile textelor amintite rezultă că, în cazul în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ teritorială, organul de conducere abilitat expres de lege să emită dispoziţie prin care să răspundă la notificare este Primarul. Prin urmare, acesta are calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât el este emitentul actului atacat, dispoziţia din 2005 fiind emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.C., solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte ce vizează în principal nerespectarea dispoziţiilor şi recomandărilor obligatorii cuprinse în decizia de casare.
Se mai susţine că instanţa de apel a cenzurat obiectivele solicitate pentru expertiza topografică şi a schimbat dispoziţiile date de instanţa de recurs şi a dispus efectuarea expertizei doar în raport de actele de la dosar, deşi era necesar ca expertiza să aibă punct de plecare actele înscrise în C.F. A Alba lulia.
Ca atare, susţine recurentul că necercetarea cauzei pe fond, neadministrarea probelor solicitate, fac incidentă casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei aceleiaşi instanţe.
În opinia recurentului nelegalitatea hotărârii instanţei de apel rezultă şi din faptul că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 10/2001, iar motivarea efectivă a hotărârii este contradictorie, în condiţiile în care pe terenul reclamantului nu există alei de acces de strictă necesitate, existând doar un acces la garajele neautorizate.
În aceeaşi idee se învederează şi încălcarea art. 1, 7, 10 alin. (3) şi (5) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a susţinut că recursul vizează nu numai hotărârea instanţei de apel, ci şi încheierea din 21 octombrie 2010 (cea de amânare a pronunţării hotărârii) întrucât nu cuprinde redarea exactă a susţinerilor părţilor la dezbaterea în fond a cauzei.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiunile şi recomandările obligatorii cuprinse în decizia de casare nr. 834/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost avute în vedere de instanţa de apel în rejudecare cu atât mai mult cu cât s-a şi dispus efectuarea unei noi expertize conform îndrumărilor instanţei de recurs.
Expertiza efectuată astfel în a doua rejudecare a apelului, a evidenţiat faptul că scopul exproprierii terenului viza sistematizarea zonei prin construirea blocurilor de locuinţe din cartierul „C.”
Astfel s-a concluzionat prin expertiza efectuată că edificatele existente sunt centrala termică, accesele la această centrală şi la blocurile de locuinţe, precum şi o conductă de gaz metan ce deserveşte construcţiile arătate.
Expertiza a mai statuat că centrala termică ocupă 123 m.p., restul de 494 m.p. fiind ocupat de alei pavate şi 4 garaje.
Ca atare, terenul solicitat a fi restituit în natură nu se circumscrie noţiunii de teren liber, fiind afectat de amenajări de utilitate publică (conductă subterană de gaz metan, căi de acces la blocurile de locuinţe).
Cum instanţa de apel s-a conformat statuărilor cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia de casare, nu sunt incidente criticile legate de încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Nefondate sunt şi criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea instanţei de apel se circumscrie exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate atât motivele de fapt, cât şi de drept ce au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei pronunţate.
Astfel din perspectiva celor expuse, criticile recurentului nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva deciziei nr. 161/A din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3793/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3808/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
