ICCJ. Decizia nr. 3904/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3904/2012

Dosar nr. 5602/1/2011

Şedinţa publică din 30 mai 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 4 iulie 2011, S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA Bucureşti a solicitat revizuirea deciziei nr. 1355 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi susţinând că decizia a cărei revizuire se solicită este contrară în raport de alte hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare, respectiv, deciziile nr. 135 din 19 ianuarie 2011, nr. 222 din 27 ianuarie 2011, nr. 1041 din 21 aprilie 2011, nr. 1192 din 11 mai 2011 ale aceleiaşi instanţe.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul condiţiilor de admisibilitate specifice motivului de revizuire invocat, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. 1355 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, s-au respins recursurile declarate de reclamantul Sindicatul M.C. Timişoara şi de pârâţii S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA Timişoara şi R.T.F.C. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 531 din 4 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8197/30/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 531 din 4 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin pentru următorii membri de sindicat: P.M., T.V., M.A., D.I., F.M., C.I., R.M., C.M., V.P., V.N., D.D., A.S., M.B., D.G., S.I.M., S.I.

S-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad pentru următorii membri de sindicat: P.L., R.R., D.F., L.I., V.C.

S-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara pentru următorii membri de sindicat: R.G., V.L.A., V.S.M.

S-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi pentru următorii membri de sindicat: B.G. şi M.G.

S-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin pentru următorul membru de sindicat, D.M.

Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, s-au respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte salariul suplimentar aferent anilor 2007, 2008, 2009, în ceea ce priveşte premiile acordate de „Ziua Ceferistului” pentru anul 2009 şi ajutorul material pentru Paşti şi Crăciun, precum şi a tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009 - martie 2010, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul M.C. Timişoara în numele membrilor de sindicat D.S., V.M., V.A., P.S., S.V.L., I.L., A.M.O., V.G., A.E.I., V.E., D.Da., Ş.L., B.L.L., L.D.A., Z.H.M.C., C.C., K.A., S.N., Z.M., P.A., M.C., T.Va., B.D., F.P., F.G., G.S., F.I., B.R., S.C., I.A., G.O., C.L., D.Ga., B.S., T.G., N.E., S.D., P.D., D.V., A.Ş., G.M., A.St., Ş.C., N.D., D.N., Ş.D., H.M., M.V., D.Mi., U.I.C., G.E., Z.M., T.Z., V.S., G.F., L.M., N.T., B.I.P., C.F., C.Fl., D.Io., D.Sa., H.G., J.I., L.I.G., L.P., M.M., M.L., C.Cl., M.S., B.E.D., O.G., I.M., A.N., G.Eu., St.I., H.Mi., U.S., T.L.G., B.I., S.Da., M.Va., P.I., D.Si., S.P., L.N., P.V., D.A., B.C., S.D.O., Ba.I., N.C., B.M., B.L., M.I., B.Io., B.P., T.R., P.H., O.M., E.D., B.Co., G.D., O.C., I.S., V.Ni., C.D., Mi.V., D.Au., B.Gr., A.C., L.C., G.Ş., A.V., R.V., Z.F., I.F., A.M., N.Da., V.D., J.E.A., C.Co., A.Mi., C.S., T.M., S.A., V.N.I., C.V., T.Gh., B.N., B.N.G., V.I.A., Co.M., L.S., V.T., N.M., H.Ş., S.L., D.E., C.A., Mo.C., E.V., S.M., G.I., D.Do., M.Mi., D.R., B.A.R., Ş.E., Fr.I., N.N., M.P., P.G., M.Pe., T.C., M.Io., C.So., M.Ge., Ş.I., I.C., O.L., I.D., B.A., C.T., N.G., Mi.I., V.I., Ba.M., M.D., F.D., La.S., I.S.C., G.C., Do.G., C.Te., Bi.C., S.V., Ci.C., Me.C., I.B., G.G., A.E., I.M.C., Ch.I., C.C.C., C.E., D.Ai., A.D., D.El., L.E., M.Ar., Mu.G., S.G.A., H.C., B.M.M., A.A., Ma.V., Ga.D., Do.I., L.D., Au.C., H.V., Z.C., Pr.M., G.Da., D.P., Vo.C., P.C., C.Cor., Du.P., V.H., D.C., C.P., S.Du., M.D.A., St.M., R.T., B.Z., M.Ma., I.J., V.So., B.An., Mu.M., D.Z., B.V., Ci.A., L.V., G.Gh., U.E., C.Co., Fa.D., U.M.S., Ş.F., Ap.M., V.G.M., A.L., I.I., P.Ma., Bu.D., I.P., S.T., Io.S., Cr.L., Fa.V., P.B., P.M.M., L.B., A.P., Pa.I., G.Ot., Pi.M., S.S., M.O., M.H., P.Mi., G.R., S.Ia., S.B., G.P., Va.M., Fi.M., M.D.M., Mi.G., Ţ.V., Si.L., Ap.E., Va.I., De.A., M.T., P.E., M.V.L., Ra.I., D.D.S., B.Va., T.D., Ma.M., Ma.T., Co.A., Ş.M., D.M.G., B.E., K.E., Bu.A., Bo.L., B.I.A., Mu.C., în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA şi R.T.F.C. Timişoara.

Pârâtele au fost obligate la plata către fiecare membru de sindicat a salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 şi 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, sume ce urmează a fi indexate cu rata inflaţiei şi cu dobânzile legale de la data naşterii dreptului şi până la data efectivă a plăţii.

S-au respins capetele de cerere referitoare la plata premiului anual pentru „Ziua Ceferistului” pentru anul 2009, ajutorul material pentru zilele de Paşti şi Crăciun, pentru anul 2009 şi contravaloarea bonurilor de masă.

Se susţine, în motivarea cererii de revizuire, că decizia nr. 1355 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, este potrivnică altor hotărâri judecătoreşti pronunţate de aceeaşi instanţă în cauze similare, hotărâri prin care s-au respins acţiunile formulate de salariaţi, având acelaşi obiect. Se arată că, prin deciziile nr. 135 din 19 ianuarie 2011, nr. 222 din 27 ianuarie 2011, nr. 1041 din 21 aprilie 2011 şi nr. 1192 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Timişoara a respins solicitarea unei părţi din salariaţi, de acordare a salariului suplimentar pe anii 2007, 2008 şi 2009, în timp ce prin decizia supusă revizuirii a acordat aceste drepturi altor salariaţi, în baza aceluiaşi raport juridic de muncă.

Revizuenta consideră că este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, cauză şi părţi, deoarece atât hotărârile menţionate, cât şi cea supusă revizuirii, au avut ca obiect acordarea salariului suplimentar pe anii 2007, 2008 şi 2009 în temeiul art. 32 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2009 încheiat la nivelul CFR Călători, iar calitatea de reclamanţi au avut-o salariaţii aceleiaşi societăţi, reprezentaţi de sindicate, în contradictoriu cu aceleaşi pârâte.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care permit exercitarea căii de atac a revizuirii în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat.

Din examinarea hotărârilor judecătoreşti pretins contradictorii şi în raport de aspectele învederate în motivarea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de părţi, deoarece prin hotărârile judecătoreşti anterioare, faţă de care se pretinde contrarietatea deciziei nr. 1355 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, s-au soluţionat acţiuni, având (parţial) acelaşi obiect şi cauză, însă formulate de persoane diferite (calitatea de salariaţi ai aceleiaşi unităţi sau împrejurarea că au fost reprezentaţi de acelaşi sindicat nefiind de natură a suplini lipsa acestui element al autorităţii de lucru judecat).

În realitate, revizuenta este nemulţumită de practica judiciară neunitară de la nivelul aceleiaşi instanţe, aspect care nu poate fi rezolvat pe calea revizuirii.

Constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge această cerere, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 1355 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3904/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond