ICCJ. Decizia nr. 4518/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4518/2012
Dosar nr. 798/107/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1740 din 30 iunie 2010, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantele G.L., G.P.S. şi G.L. împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, pe care l-a obligat la plata către reclamante a sumei de 810.972 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi a dobânzii legale aferente, calculată de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata sumei de 2.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1200/2006 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantelor contravaloarea imobilului în litigiu, la valoarea de piaţă a acestuia stabilită prin expertiză tehnică de specialitate.
Pârâtul nu a atacat această sentinţă, dar nici nu şi-a executat obligaţia stabilită prin ea, nu a procedat nici la evaluarea imobilului şi nici la plata contravalorii lui şi nici nu a acceptat, timp de peste 2 ani, evaluarea făcută de reclamante, situaţie în reclamantele sunt îndreptăţite să se adreseze instanţei de judecată pentru evaluarea şi plata despăgubirilor cuvenite, conform titlului executor.
În acest scop, în prezenta cauză s-a dispus efectuarea de expertize de evaluare a construcţiei şi terenului pentru care s-au acordat despăgubiri prin sentinţa civilă nr. 1200/2006, expertize care au stabilit valoarea de piaţă a imobilului potrivit standardelor internaţionale de evaluare, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 84 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârât împotriva sentinţei susmenţionate, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1200/2006, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.I. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Blaj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, s-a constatat că imobilul înscris în CF Blaj, - casă şi teren de 2.934 mp, situat în Blaj, a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil şi a fost modificată Dispoziţia nr. 434 din 28 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Blaj, în sensul că a stabilit măsurile reparatorii prin echivalent bănesc, calculate la valoarea de piaţă a imobilului revendicat. A fost obligat Primarul Municipiului Blaj să înainteze documentaţia aferentă Ministerului Finanţelor Publice şi obligat Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului contravaloarea imobilului casă şi teren, aşa cum a fost identificat prin sentinţă, la valoarea de piaţă stabilită prin raport de expertiză tehnică.
Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă, întrucât nu a fost atacată de niciuna dintre părţi.
Prezenta acţiune a fost formulată de reclamante, în calitate de succesoare ale defunctului G.I., tocmai în realizarea drepturilor conferite prin sentinţa nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, fiind o acţiune în realizarea dreptului obţinut anterior. În aceste condiţii, pârâtul-apelant nu mai este în măsură să invoce lipsa calităţii sale procesuale pasive sau parcurgerea unei alte proceduri prevăzute de lege, pentru că deja există un titlu executoriu. Aceste aspecte puteau fi invocate pe calea apelului împotriva sentinţei civile nr. 1200/2006, pe care însă pârâţii nu l-au promovat.
Apelantul mai invocă faptul că reclamantele nu au formulat o cerere expresă adresată titularului obligaţiei de plată, argument pe care instanţa îl va respinge ca nefondat întrucât, faţă de dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu, nici nu era necesară o asemenea cerere, obligaţia de plată a Ministerului a luat naştere după înaintarea documentaţiei de către Primarul Municipiului Blaj.
Apelantul-pârât aduce critici şi rapoartelor de expertize tehnice efectuate în faţa instanţei de fond, susţinând că evaluarea trebuia să fie făcută la momentul soluţionării notificării reclamantului, deci în 2006, aspect nereal câtă vreme nici în momentul de faţă nu este făcută nici măcar o plată parţială a acestor despăgubiri, astfel încât în mod corect evaluarea imobilului s-a făcut la momentul actual. Obiecţiunile care vizează fondul despăgubirilor stabilite sunt, de asemenea, nefondate şi au fost corect respinse de prima instanţă, în condiţiile în care evaluarea unor imobile se poate face prin mai multe metode, iar experţii, atât cel în construcţii, cât şi cel evaluator al terenului, au reţinut că s-au avut în vedere preţurile practicate pe piaţa imobiliară din Blaj, cu menţiunea că această piaţă a cunoscut o stagnare. Pe de altă parte, tabelele depuse în susţinerea afirmaţiilor sale de către pârât consimt doar nişte valori orientative de circulaţie a terenurilor şi care sunt oricum mai mari decât cele reţinute de experţi.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârât, care a criticat-o pentru următoarele motive:
1. Cererea de punere în executare a sentinţei civile nr. 1200/2006, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, a fost făcută de către reclamante înainte de evaluarea imobilului şi de aceea Ministerul Finanţelor Publice nu a putut executa obligaţia de plată stabilită în sarcina sa în cuprinsul titlului executoriu.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, devenită irevocabilă prin neapelare şi investită cu formulă executorie în data de 21 septembrie 2007, Primarul Municipiului Blaj a fost obligat să întocmească şi să înainteze documentaţia aferentă Ministerului Finanţelor Publice, iar acesta din urmă a fost obligat la plata contravalorii imobilului casă şi teren, la valoarea de piaţă stabilită prin raport de expertiză tehnică.
La data pronunţării acestei sentinţe, nu era întocmit un raport de evaluare a imobilului în cauză, raportul de evaluare fiind întocmit în data de 10 ianuarie 2008. Or, cererea de punere în executare a fost formulată de reclamante la data de 02 noiembrie 2007, deci cu 2 luni înainte de evaluarea imobilului pentru care au fost acordate despăgubiri, respectiva cerere fiind înregistrată la Primăria Blaj sub nr. 1364 din 06 februarie 2008.
2. Raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege în temeiul căreia a fost formulată cererea din Dosarul nr. 93/107/2006, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. Singura ipoteză în care Legea nr. 10/2001 conferă legitimare procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice este aceea prevăzută de art. 28 alin. (3), şi anume atunci când nu se identifică unitatea deţinătoare a imobilului, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
De asemenea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu se regăseşte nici în situaţia în care a fost notificat în calitate de unitate deţinătoare sau entitate învestită cu soluţionarea notificării, astfel că nu există un raport de drept material între acest pârât şi reclamante care să poată fi transpus în plan procesual prin cererea dedusă judecăţii.
În consecinţă, în mod greşit s-a admis acţiunea în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 810.972 lei, stabilirea şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat nefăcându-se de Ministerul Finanţelor Publice, ci de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, care prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cauza de faţă fiind practic suprimată procedura prevăzută de Titlul VII din Lega nr. 247/2005.
Chiar dacă sentinţa civilă nr. 1200/2006 a rămas irevocabilă prin neapelare, instanţele judecătoreşti erau datoare să respecte voinţa legiuitorului, să constate că această hotărâre este inconsecventă în opinii şi contradictorie în motivare, neputând fi pusă în executare în ceea ce priveşte obligaţia de plată a despăgubirilor stabilită în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, care nu are competenţă în acest sens.
Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în faţa unităţii deţinătoare se emite doar decizie sau dispoziţie prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar, ulterior, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se stabileşte valoarea finală a despăgubirilor şi se emite titlul de despăgubire.
În speţă, competenţa instanţei de fond era limitată la prima etapă a procedurii administrative şi anume la a stabili dacă reclamantele îşi probează pretenţiile, fără însă a le cuantifica şi stabili obligaţia de plată prin efectuarea de expertize de evaluare, întrucât competenţa de a stabili întinderea dreptului aparţine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în cazul în care persoana îndreptăţită este nemulţumită, legea îi conferă dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ.
Or, încuviinţând expertize tehnice de evaluare, instanţa de fond a procedat la cuantificarea dreptului şi la stabilirea unei obligaţii de plată în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, substituindu-se instanţei de contencios administrativ şi încălcându-şi astfel competenţele funcţionale.
3. Sentinţa nr. 1200/2006 nu a fost pusă în executare şi pentru că reclamantele nu au formulat o cerere expresă adresată titularului obligaţiei de plată, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, la care să anexeze titlul original investit cu formulă executorie.
4. Instanţele de fond şi apel au dat o altă interpretare situaţiei faptice şi regimului de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ce se acordă în condiţiile legii speciale.
Astfel, instanţa de fond a admis efectuarea a două expertize tehnice de evaluare (una pentru construcţie, alta pentru teren), în condiţiile în care cererea Ministerului Finanţelor Publice întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. a fost respinsă irevocabil ca nefondată, principalul motiv al acestei cereri fiind tocmai acela că M.F.P. nu avea determinarea concretă a obligaţiei de plată, evaluarea imobilului fiind evident una subiectivă şi neconformă cu standarde internaţionale de evaluare. Or, dacă respectiva cerere de lămurire cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1200/2006 a fost respinsă irevocabil, înseamnă că, implicit, şi criticile aduse expertizei efectuate în Dosarul nr. 93/107/2006 au fost înlăturate, respectiva expertiză rămânând valabilă şi trecând astfel în puterea lucrului judecat.
Ca urmare, admiţându-se în prezentul dosar o altă expertiză de evaluare a imobilului, s-a creat practic o altă stare de fapt, o altă determinare a obligaţie de plată în sarcina bugetului de stat, în aplicarea aceluiaşi titlu executoriu - sentinţa nr. 1200/2006.
5. Expertizele din prezentul dosar (teren şi construcţie) nu scot în evidenţă valoarea de piaţă a imobilului, cele două instanţe neţinând cont de obiecţiunile formulate la aceste expertize şi de faptul că imobilul a fost supraevaluat, faţă de preţul de piaţă actual. Dacă prima expertiză se bazează doar pe datele furnizate de către beneficiari, cea de-a doua are la bază doar formule matematice, în urma cărora a rezultat un preţ mult mai mare decât preţul unui imobil nou cu dotări moderne, vandabil în prezent în zona Blaj. Cei doi experţi numiţi în cauză trebuiau să folosească, în mod obligatoriu, în determinarea preţului de piaţă, metoda comparării preţurilor de pe piaţa imobiliară şi nu calcule matematice.
La valoarea exagerată pentru construcţie a contribuit şi includerea îmbunătăţirilor efectuate de actualii proprietari. Aceste îmbunătăţiri nu pot fi suportate de la bugetul statului, pe de o parte, pentru că ele nu au profitat Statului Român, ci chiriaşilor-cumpărători pe Legea nr. 112/1995, care le-au efectuat pe cheltuiala lor, iar, pe de altă parte, pentru că Legea nr. 10/2001 prevede la art. 50 alin. (3) ce trebuie să plătească M.F.P., respectiv preţul actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti, ceea ce nu este cazul în speţă.
6. Atâta timp cât expertiza efectuată în Dosarul nr. 93/107/2006 nu a fost desfiinţată, în prezenta cauză nu trebuiau încuviinţate alte expertize tehnice de evaluare a imobilului în litigiu, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor din fazele procesuale anterioare şi, pe fond, respingerea acţiunii în pretenţii formulată de reclamante.
Intimatele-reclamante au depus întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea, în cererea de recurs, a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, urmează a se constata că deşi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că această sancţiune nu operează dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Or, prin cererea de recurs dedusă judecăţii sunt formulate şi critici care aduc în discuţie pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea legii, astfel că acestea pot fi încadrate, din oficiu, în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa că excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, nu poate fi primită.
Raportat la motivele de recurs cu care a fost învestită, Înalta Curte a dispus, din oficiu, la termenul din 06 aprilie 2012, ca recurentul să precizeze în scris unde se află raportul de expertiză din Dosarul nr. 93/107/2006, care sunt îmbunătăţirile aduse imobilului, care este cuantumul acestor îmbunătăţiri şi dacă experţii au ţinut seama de acestea, iar cu privire la aceste aspecte, recurentul a răspuns prin notele de şedinţă înregistrate la dosar la data de 11 iunie 2012.
Totodată, la termenul de dezbateri din 15 iunie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, în ce măsură puteau fi aduse critici în prezentul recurs cu privire la sentinţa civilă nr. 1200/2006 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006 şi în ce măsură criticile privind valoarea prea mare a imobilului litigios, stabilită prin expertizele administrate în cauză, se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Raportat la criticile formulate şi la chestiunile invocate din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Faptul că cererea de punere în executare a sentinţei civile nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a fost făcută de reclamante înainte de evaluarea imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri prin această sentinţă este irelevant în speţă, criticile pe acest aspect nefiind fondate.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1200 din 01 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 93/107/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul G.I. (autorul reclamantelor din prezenta cauză) împotriva pârâţilor Primarul municipiului Blaj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă: s-a constatat că imobilul înscris în CF Blaj, casă şi teren de 2.934 mp, situat în Blaj, str. A.I.C., a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; s-a modificat Dispoziţia nr. 434 din 28 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Blaj - art. 2, în sensul că se stabilesc măsurile reparatorii în echivalent bănesc calculate la valoarea de piaţă a imobilului revendicat; s-a dispus obligarea Primarului municipiului Blaj să înainteze documentaţia aferentă Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice să plătească reclamantului contravaloarea imobilului casă şi teren la valoarea de piaţă a acestuia, stabilită prin raport de expertiză tehnică.
Rezultă că, prin titlul executoriu susmenţionat, s-a stabilit în sarcina Ministerului Finanţelor Publice obligaţia de plată a măsurilor reparatorii în echivalent bănesc, precum şi criteriul de determinare a cuantumului despăgubirilor pe care trebuie să le plătească reclamantului - valoarea de piaţă a imobilului stabilită prin raport de expertiză tehnică. În aceste condiţii, debitorul obligaţiei de plată - Ministerul Finanţelor Publice, putea şi trebuia să determine cuantumul sumei datorate, prin expertiză care să stabilească valoarea de piaţă a imobilului litigios, neputându-se sustrage de la executarea titlului executoriu pe motiv că cererea de executare a fost făcută de creditoare înainte de evaluarea de către acestea a imobilului.
2. Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice susţine că nu are calitate procesuală pasivă şi că nu putea fi obligat la plata de despăgubiri pentru imobilul litigios, preluat abuziv de stat în perioada comunistă, deoarece în etapa administrativă a Legii nr. 10/2001 se emite doar decizie/dispoziţie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri de către unitatea deţinătoare a imobilului, calitate pe care el nu o are, iar plata despăgubirilor se face în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în cadrul căreia se stabileşte cuantumul despăgubirilor şi se emite titlul final de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin aceste critici, recurentul contestă, practic, obligaţia de plată a despăgubirilor pentru imobilul litigios, stabilită în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba. Prin dispozitivul acestei sentinţe, s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul litigios, preluat fără titlu de către stat, calculate la valoarea de piaţă a imobilului şi s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului, cu acest titlu, contravaloarea imobilului casă şi teren „la valoarea de piaţă a acestuia stabilită prin raport de expertiză tehnică”; în considerente, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 constituie temeiul calculării, la valoarea de piaţă a imobilului, a despăgubirilor datorate reclamantului pentru imobilul preluat abuziv de stat, imposibil de restituit în natură, iar sub aspectul plăţii sumei datorate cu titlu de despăgubiri, a apreciat că are calitate procesuală pasivă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin neatacarea ei cu apel, sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a devenit irevocabilă, bucurându-se astfel de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864 (texte în vigoare şi în prezent, potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., aşa cum a fost modificat prin art. III din O.U.G. nr. 79/2011) şi, prin urmare, problemele de drept dezlegate prin această hotărâre nu mai pot fi repuse în discuţie într-un nou litigiu, între aceleaşi părţi, impunându-se cu forţă obligatorie instanţei în noul litigiu.
Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, parte în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, avea posibilitatea să exercite împotriva acestei sentinţe căile de atac prevăzute de lege, în cadrul cărora putea valorifica orice critică legată de calitatea sa procesuală privind plata despăgubirilor datorate în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul litigios. Neprocedând astfel, sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba a intrat în puterea lucrului judecat pe aspectul calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice de a plăti despăgubiri pentru imobilul litigios, aşa încât pe acest aspect nu mai este posibilă reluarea judecăţii în prezenta cauză întrucât, ca efect al puterii de lucru judecat, o hotărâre irevocabilă este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.
În consecinţă, criticile recurentului referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive nu pot fi primite, pe acest aspect opunându-se cu putere de lucru judecat sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
3. Recurentul contestă culpa sa în neexecutarea sentinţei civile nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, susţinând că nu a putut proceda la executare, întrucât reclamantele nu l-au sesizat cu o cerere în acest sens, la care să anexeze titlul original investit cu formulă executorie.
Criticile nu sunt fondate, raportat la dispoziţiile art. 3711 C. proc. civ., care prevăd că obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Întrucât, potrivit acestui text de lege, debitorul are obligaţia executării voluntare a titlului executoriu, nu este necesară investirea lui de către creditor cu o cerere de executare pentru a se supune dispoziţiilor titlului executoriu, fiind evidentă culpa debitorului în cazul neaducerii la îndeplinire, de bunăvoie, a dispoziţiilor titlului executoriu.
În speţă, se constată că Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă - sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba - să plătească autorului reclamantelor din prezenta cauză contravaloarea imobilului preluat de stat fără titlu valabil, la valoarea de piaţă a acestuia stabilită prin raport de expertiză tehnică.
Or, fiind parte în sentinţa ce constituie titlu executoriu, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice nu poate invoca necunoaşterea titlului executoriu şi, prin urmare, lipsa lui de culpă în neexecutarea obligaţiei din titlu, obligaţie pe care, de altfel, nu a executat-o nici până în prezent.
4. Obligaţia de plată stabilită în sarcina Ministerului Finanţelor Publice fiind precis determinată în dispozitivul titlului executoriu, prin indicarea criteriilor de cuantificare a despăgubirilor datorate - valoarea de piaţă a imobilului, stabilită prin expertiză, în mod corect în litigiul pendinte, generat de neexecutarea de către debitorul Ministerul Finanţelor Publice a obligaţiei ce-i incumba potrivit titlului executoriu, s-a dispus efectuarea unor expertize evaluatoare pentru teren şi construcţie.
Procedând în acest mod, instanţele de fond şi apel nu au făcut decât să determine cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri, conform dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1200/2006 a Tribunalului Alba, neschimbând cu nimic situaţia de fapt şi de drept stabilită prin această hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, aşa încât criticile în acest sens nu sunt fondate.
Astfel, contrar susţinerilor făcute de recurent prin motivele de recurs, în Dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului Alba, ataşat la prezenta cauză, nu s-a efectuat nicio expertiză de evaluare a imobilului litigios, spre a se putea susţine că prin efectuarea unor noi expertize evaluatoare în litigiul pendinte s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunţate în acel dosar - sentinţa civilă nr. 1200/2006.
De altfel, în urma solicitărilor Înaltei Curţi, recurentul a precizat, prin notele de şedinţă înregistrate la dosar la data de 11 iunie 2012 (filele 34-38 dosar recurs), că în dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului Alba nu s-a efectuat nicio expertiză de evaluare a imobilului litigios şi că expertiza la care a făcut referire prin motivele de recurs este cea extrajudiciară anexată de reclamante cererii de executare a sentinţei civile nr. 1200/2006, adresată Primăriei Blaj.
5. Criticile privind supraevaluarea imobilului litigios nu pot fi analizate, deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Astfel, în dezvoltarea acestor critici, recurentul susţine că expertizele evaluatoare administrate în cauză nu au stabilit corect valoarea de piaţă a terenului şi construcţiei în litigiu, întrucât valoarea la care au ajuns experţii este prea mare faţă de preţul de piaţă actual, că instanţele anterioare nu au ţinut cont de obiecţiunile formulate în acest la ambele expertize şi că la valoarea exagerată a construcţiei a contribuit şi includerea îmbunătăţirilor efectuate de chiriaşii-cumpărători.
Susţinerile arătate pun în discuţie reevaluarea situaţiei de fapt în raport de mijloacele de probă administrate, ceea ce nu se mai poate realiza în recurs, faţă de actuala structură a acestei căi extraordinare de atac.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. nu mai permite reformarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, pct. 11 al art. 304, care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, fiind abrogat prin art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 138/2000.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea nu susţin pretenţia recurentului privind greşita includere în valoarea construcţiei a îmbunătăţirilor efectuate de chiriaşii-cumpărători. Dispoziţiile invocate de recurent vizează obligaţia MFP de restituire a preţului actualizat sau, după caz, a preţului de piaţă către chiriaşii-cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în baza Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, neavând astfel nicio legătură cu evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat, care nu se pot restitui în natură, chestiune asupra căreia instanţa a fost chemată să se pronunţe în prezenta cauză şi cu privire la care sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
6. În fine, recurentul susţine că atâta timp cât expertiza de evaluare efectuată în Dosarul nr. 93/107/2006 nu a fost desfiinţată, în prezenta cauză nu trebuiau încuviinţate alte expertize tehnice de evaluare a imobilului litigios, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent.
Nici această critică nu este fondată deoarece, aşa cum s-a arătat deja, cu ocazia analizei celui de-al patrulea motiv de recurs, în Dosarul nr. 93/107/2006 al Tribunalului Alba, în care s-a pronunţat sentinţa civilă prin care s-a stabilit în sarcina pârâtului Ministerul Finanţelor Publice obligaţia de plată a despăgubirilor pentru imobilul litigios, la valoarea de piaţă a imobilului, nu a fost efectuată expertiză de evaluare a imobilului. În aceste condiţii, pentru determinarea întinderii obligaţiei de plată stabilite în titlul executoriu, fixată la „valoarea de piaţă a imobilului casă şi teren stabilită prin raport de expertiză tehnică”, în mod corect s-au administrat în prezenta cauză expertize de evaluare a terenului şi construcţiei în litigiu pentru stabilirea valorii de piaţă a acestora, respectându-se întocmai dispoziţiile titlului executoriu.
Faţă de considerentele prezentate, reţinând că nu sunt întrunite în speţă cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba împotriva deciziei civile nr. 84 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4356/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4586/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
