ICCJ. Decizia nr. 3971/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3971/2012
Dosar nr. 2585/3/2010
Şedinţa publică din 31 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 22 ianuarie 2010 şi precizată la data de 21 iunie 2010, reclamanta R.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se recunoască pentru părinţii săi defuncţi calitatea de luptători în rezistenţa anticomunistă; să se constate caracterul politic al măsurilor administrative; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.075.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic luate împotriva sa prin dislocarea din zona frontierei de vest şi stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 5 şi urm. din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 968/ din 02 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta R.V. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.000 euro (echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plăţii efective).
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, la data de 18 iunie 1951, reclamanta, împreună cu familia acesteia, au fost dislocaţi din zona frontierei de vest, stabilindu-li-se domiciliu obligatoriu în jud. Galaţi.
Prin Decizia M.A.I. nr. 6100 din 27 februarie 1955, la data de 27 iulie 1955 s-au ridicat restricţiile domiciliare.
Prin hotărârea din 15 mai 1991 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice i s-a acordat reclamantei o indemnizaţie în baza acestui act normativ.
De asemenea, prin decizia din 13 septembrie 2001, s-a recunoscut reclamantei calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.
S-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009, şi ale art. 1, introdus prin O.U.G. nr. 62/2010.
Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral decurgând din suferinţa îndurată de reclamantă pe perioada domiciliului forţat când i-au fost restrânse abuziv libertatea de mişcare, relaţiile directe cu prietenii şi rudele, accesul la educaţie potrivit aptitudinilor şi năzuinţelor proprii, posibilitatea de a beneficia de asistenţă medicală corespunzătoare etc.
Tribunalul a reţinut, pe de altă parte, că reclamanta beneficiază de 20 de ani de o indemnizaţie lunară stabilită proporţional cu numărul anilor de domiciliu obligatoriu, conform hotărârii din 15 mai 1991 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, în prezent de 822 RON lunar.
S-a mai reţinut că oricât de dureroasă ar fi amintirea celor trăite în perioada menţionată şi oricât de grea a fost reabilitarea ulterioară profesională, socială, financiară etc. a reclamantei, de atunci au trecut peste 55 de ani, prezumându-se că şi prejudiciul moral s-a atenuat în timp, reclamanta beneficiind efectiv de dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990, ale O.U.G. nr. 214/1999.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar reclamanta R.V. a formulat cerere de aderare la apel.
În motivarea apelului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti se invoca neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) teza I din Legea nr. 221/2009 constatate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, susţinându-se că în raport de aceasta cererea reclamantei este lipsită de temei legal.
În motivarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a invocat Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională cu privire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi s-a susţinut că faţă de această decizie nu mai există temei juridic pentru acordarea masurilor reparatorii solicitate.
În subsidiar, s-a solicitat să se constate că reclamanta beneficiază deja de drepturi în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi a O.U.G. nr. 214/1999, creându-se un paralelism cu dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin cererea de aderare la apel formulată de reclamantă, se aduc critici exclusiv sub aspectul cuantumului daunelor acordate, reclamanta făcând o prezentare a situaţiei de fapt şi a privaţiunilor suferite prin măsura de deportare luată de statul comunist şi susţinând că faţă de amploarea acestor privaţiuni, suma acordată de instanţa de fond nu reprezintă o despăgubire justă.
Prin decizia nr. 601 A din 07 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelurile pârâtului şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a admis cererea de aderare la apel a reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro daune morale, echivalent în RON la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În acest sens, s-a probat cu înscrisuri că reclamanta, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, împreună cu familia a fost dislocată în noaptea de 18 iunie 1951, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în jud. Galaţi, restricţii ce au fost ridicate în 27 iulie 1955.
S-a constatat că legiuitorul a asimilat condamnărilor politice, prin raportare directă la raţiunile politice care au le-au determinat, măsura administrativă dispusă în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, pe care a menţionat-o în mod expres în textul art. 3 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat în mod corect că reclamanta împotriva căreia a fost luată măsura administrativă cu caracter politic, este îndreptăţită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de lege prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acestei măsuri.
În ce priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, prin care s-a stabilit ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale, instanţa a analizat consecinţele acesteia din perspectiva art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, a art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie, a art. 14 al Convenţiei, care interzic discriminarea în legătură cu drepturi şi libertăţi garantate de Convenţie şi protocoalele adiţionale, şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea bunurilor, precum şi din perspectiva respectării principiului preeminenţei dreptului şi a noţiunii de proces echitabil, a garanţiei egalităţii armelor reţinând că, raportat la aceste dispoziţii şi principii ale jurisprudenţei comunitare, decizia Curţii Constituţionale nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă.
Efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea în sistemul de drept.
În privinţa cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor care au fost victimele măsurilor administrative cu caracter politic, acesta nu este supus unor criterii legale de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.
Drept urmare, dându-se eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, s-a considerat că suma acordată de instanţa de fond nu reprezintă o reparaţie justă a prejudiciului moral suferit de reclamantă, obligând paratul la plata sumei de 12.000 euro.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi reclamanta.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În critici, s-a susţinut că:
- în mod greşit instanţa de apel a apreciat că în cauză nu se aplică Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010;
- potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, despăgubirile morale se acordă doar în cazul condamnărilor nu şi în cazul măsurilor administrative cu caracter politic;
- suma acordată de 10.000 euro este exagerat de mare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
În critici s-a susţinut că:
- instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie dând prioritate reglementărilor internaţionale, criticând decizia Curţii Constituţionale; ţinând seama de efectul devolutiv al apelului instanţa ar fi trebuit să ţină cont de Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale;
- respingerea acţiunii ca efect al aplicării Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale ar încălca dispoziţii ale Convenţiei;
- în mod nelegal a fost majorat cuantumul despăgubirilor.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În critici s-a susţinut că:
- valoarea despăgubirilor este prea mică;
- Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu se poate aplica retroactiv, aplicarea ei ar fi contrară Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Primului Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/1994, ar încălca art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu consecinţa nerespectării dreptului reclamantei la un proces echitabil;
- existenţa unei legi cu caracter general reparatoriu pentru persoanele care au suferit condamnări sau represiuni cu caracter politic reprezintă o speranţă legitimă.
Recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Bucureşti, şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor fi admise, iar recursul reclamantei va fi respins.
Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acţiunii, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanţa de apel, care a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/1020 nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefîind aşadar soluţionată definitiv la data publicării deciziei respective.
Nu se poate spune deci că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii art. citat.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câştigat, reclamantă nu era titulara unui „bun” susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va admite recursurile pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Bucureşti, şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 601 A din 07 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Va fi modificată în tot decizia recurată în sensul admiterii apelurilor aceloraşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 968 din 02 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă. Sentinţa va fi schimbată în tot în sensul că va fi respinsă acţiunea. Va fi respinsă cererea de aderare la apel formulată de reclamantă. Va fi respins recursul reclamantei R.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Bucureşti, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 601 A din 07 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în tot.
Admite apelurile declarate de pârât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 968 din 02 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta R.V.
Respinge cererea de aderare la apel formulată de reclamanta R.V.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3970/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3973/2012. Civil → |
|---|
