ICCJ. Decizia nr. 4036/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4036/2012
Dosar nr. 8739/280/2011
Şedinţa din camera de consiliu din 1 iunie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 8739/280/2011, pe rolul Judecătoriei Piteşti, la data de 5 mai 2011, petenta SC C.R.G. SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie seria TM nr. 0011953 din 20 aprilie 2011 solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal contestat.
În motivarea plângerii contravenţionale, petenta a arătat că a fost sancţionată cu suma de 100.000 lei amendă contravenţională pentru fapta constând în aceea că, la data de 20 aprilie 2011, societatea petentă a primit la lucru un număr de 66 de persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, faptă prevăzută de art. 276 alin. (1) lit. e) C. muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 10354 din 2 noiembrie 2011, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de intimat şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
În pronunţarea acestei sentinţe a reţinut că locul săvârşirii contravenţiei este în localitatea Timişoara, judeţul Timiş, care, din punct de vedere teritorial, se află în raza de competenţă a Judecătoriei Timişoara.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa nr. 5523 din 29 februarie 2012, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, sesizând Înalta Curte pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă dintre cele două instanţe.
A constatat că, prin procesul-verbal de contravenţie seria TM nr.0011953, încheiat la data de 20 aprilie 2011, petenta a fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea a două contravenţii prevăzute de art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 şi art. 21 din Legea nr. 108/1999.
În fapt, s-a reţinut că petenta a primit la muncă un număr de 66 de persoane fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă anterior începerii raporturilor de muncă, încălcându-se prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, conform anexei 3 la procesul-verbal de contravenţie în care sunt prezentate numele, prenumele salariaţilor şi data începerii activităţii de către aceştia.
Fapta a fost constatată atât din fişele de identificare completate de 59 de persoane la data de 13 aprilie şi 19 aprilie 2011 la locul de muncă din localitatea Remetea Mare, comuna Masloc, judeţul Timiş, cât şi din cele 7 contracte civile de prestări servicii prezentate de societate, din care rezultă că aceste persoane nu au semnat contracte individuale de muncă anterior începerii activităţii.
De asemenea, s-a mai reţinut că petenta nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse de inspectorii de muncă prin procesul-verbal de control nr. 38963 din 07 aprilie 2011.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, de la care părţile nu pot deroga, se desprinde concluzia că, în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este şi cazul plângerilor contravenţionale), competenţa teritorială este absolută. Aşadar, în materie contravenţională, competenţa teritorială stabilită prin O.G. nr. 2/2001 are un caracter exclusiv, în măsura în care printr-o normă specială nu se stabileşte competenţa teritorială în favoarea altei instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă.
În aprecierea instanţei, competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei aparţine judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are sediul angajatorul, iar nu judecătoriei în a cărei rază de competenţă se află punctul de lucru unde a fost constatată contravenţia, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea conflictelor de competenţă.
Astfel, instanţa reţine că obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar neîndeplinirea acestei obligaţii nu putea fi săvârşită decât la sediul angajatorului, astfel cum arată în mod expres art. 16 C. muncii, întrucât inacţiunea se săvârşeşte, ca element material al contravenţiei, la locul în care ar fi trebuit să se săvârşească acţiunea, conduita activă la care legea obligă.
Aşadar, obligaţia instituită de art. 16 alin. (1) C. muncii, respectiv aceea ca angajatorul să încheie contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii activităţii, nu poate fi îndeplinită decât la sediul angajatorului, împrejurarea că activităţile specifice obiectului de activitate al angajatorului se execută în diferite puncte de lucru neavând nicio relevanţă asupra obligaţiei angajatorului de a încheia contracte de muncă în formă scrisă anterior începerii activităţii.
În cauză, petenta are sediul în Piteşti, astfel că această localitate este locul săvârşirii faptelor constatate prin procesul-verbal de contravenţie seria TM nr. 0011953, încheiat la data de 20 aprilie 2011, competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulată de petentă împotriva acestui proces-verbal aparţinând Judecătoriei Piteşti, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
În rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Contravenţia în raport cu care se dispută competenţa teritorială este cea prevăzută de art. 276 alin. (1) lit. e) C. muncii şi constă în „primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din acelaşi Cod ”.
În declinarea reciprocă a cauzei spre soluţionare „locul săvârşirii contravenţiei” statuat de art. 32 alin. (29 din O.G. nr. 2/2001 în raport cu care se determină instanţa competentă a o soluţiona a fost stabilit sediul angajatorului deoarece la acel loc se săvârşeşte inacţiunea care constă în neîncheierea contractului de muncă (Judecătoria Timişoara) şi, dimpotrivă, punctul de lucru unde s-a desfăşurat controlul inspectorilor I.T.M. Timiş, adică locul unde au fost identificate persoanele care desfăşurau activitatea fără ca societatea contravenientă să le încheie contracte de muncă (Judecătoria Piteşti).
A stabili locul săvârşirii contravenţiei ca element de determinare a competenţei teritoriale înseamnă a statua asupra conţinutului contravenţiei cu consecinţa identificării locului săvârşirii ei.
Or, potrivit art. 276 alin. (1) lit. e) C. muncii, contravenţia constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă. Prin urmare, contravenţia nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condiţiile art. 16 alin. (1) C. muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existenţa unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absenţa contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 C. muncii) constă în acţiunea imputată angajatorului, care foloseşte munca neangajată în condiţiile legii, locul săvârşirii contravenţiei este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condiţiilor impuse de lege.
A proceda altfel înseamnă a deplasa nepermis conţinutul contravenţiei de la folosirea muncii fără contract de muncă la obligaţia încheierii contractului de muncă, obligaţie care privită în sine nu atrage nicio consecinţă juridică dacă nu are ca rezultat şi folosirea muncii.
De aici rezultă că legiuitorul nu a sancţionat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiţii, şi, în consecinţă, contravenţia se săvârşeşte, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.
Reţinând contrariul ar însemna că toate contravenţiile s-ar putea săvârşi doar la sediul angajatorului, lucru exclus din moment ce nu verificarea existenţei contractelor de muncă constituie obiectul contravenţiei în litigiu, ci folosirea muncii în absenţa lor, situaţie care nu se poate devoala decât prin surprinderea acelor persoane ca prestând munca fără forme legale indiferent unde este locul de prestare al acestora, în absenţa condiţiilor impuse de lege.
Prin urmare, obiectul contravenţiei nu constă în verificarea condiţiilor de legalitate ale contractului de muncă care poate fi încheiat atât la sediul angajatorului, cât şi oriunde, ci dacă persoanele care prestează muncă au sau nu contract de muncă, adică dacă erau folosite ca muncă de angajator, fără a realiza condiţia impusă de lege, aceea a existenţei contractului de muncă.
În consecinţă, dat fiind faptul că persoanele au fost surprinse la punctul de lucru din localitatea Remetea Mică, comuna Masloc, judeţul Timiş, al angajatorului, ca desfăşurând activităţi fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârşirii contravenţiei, cel unde persoana a fost primită la muncă, adică locul desfăşurării muncii fără forme legale aşa cum dispune art. 276 alin. (1) lit. e) C. muncii.
Competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale statuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 20 C. proc. civ., aparţine Judecătoriei Timişoara, în a cărei rază teritorială se află punctul de lucru al societăţii petente, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3664/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4129/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
