ICCJ. Decizia nr. 4086/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4086/2012
Dosar nr. 3130/91/2009
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr. 3130/91/2009, reclamanta S.N. a chemat în judecată Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Nereju solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde şi soluţiona notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea pârâtei să-i restituie în natură suprafaţa de 5.000 m.p. teren intravilan situat în pct. Nereju Mare pe vechiul amplasament şi compensarea locuinţei demolate cu imobilul edificat pe acest teren din comuna Nereju.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că imobilele în litigiu au fost proprietatea tatălui său C.G. fiind preluate abuziv în patrimoniul statului, tatăl său fiind condamnat politic pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale.
Deşi a formulat notificare în termen aceasta nu a fost soluţionată. Mai mult pe terenul revendicat s-a ridicat de către Primărie o construcţie. Terenul poate fi restituit pe vechiul amplasament, iar pentru construcţia demolată mai puţin beciul este de acord cu primirea în compensare a construcţiei edificate de pârâtă.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr. 410/91/2010 aceeaşi reclamantă a chemat în judecată acelaşi pârât solicitând repunerea în termenul de contestare a deciziei emisă de pârâtă, anularea acestei decizii şi a se dispune restituirea în natură a terenului şi compensarea locuinţei demolate cu construcţia edificată de pârâtă.
Cele două cauze au fost conexate fiind vorba de aceleaşi părţi şi acelaşi obiect.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, expertiza de identificare a terenului şi de evaluare a construcţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 301 din 29 aprilie 2010, Tribunalul Vrancea a admis cererea de repunere în termenul de contestaţie a deciziei din 07 septembrie 2006 emisă de Primăria Nereju.
A respins ca neîntemeiată contestaţia înregistrată în 2009 şi în 2010 formulată de reclamanta S.N. împotriva dispoziţiei din 07 septembrie 2006 emisă de Primăria Nereju.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că în legătură cu suprafaţa de 5000 m.p. s-a stabilit cu putere de lucru judecat că această suprafaţă a fost restituită moştenitorilor autorului C.T. (sentinţa civilă nr. 5057/1992 a Judecătoriei Galaţi).
Cât priveşte capătul de cerere privind compensarea locuinţei demolate cu imobilul existent pe teren s-a reţinut din depoziţiile martorilor A.C. şi P.G., precum şi din expertiza efectuată de expert S.N. că pe terenul în litigiu a existat o casă ce a fost demolată şi că în prezent există un nou imobil cu destinaţia de sală de sport şi cămin cultural construit de Primăria Nereju.
Fiind o construcţie de utilitate publică aceasta nu poate fi atribuită în compensare reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.N. criticând-o pentru nelegalitate din următoarele motive:
- prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei câtă vreme nu a solicitat Primăriei Nereju date de identificare a terenului de 5.000 m.p. restituit moştenitorilor autorului C.T.;
- pârâta nu a prezentat nicio autorizaţie prin care să dovedească edificarea unei construcţii denumită sală a sporturilor, iar sub această construcţie se află beciul vechii locuinţe a tatălui reclamantei;
- instanţa de fond nu a analizat înscrisurile depuse de reclamantă acceptând cu uşurinţă susţinerea pârâtei că această construcţie ar fi de interes public fără să existe o hotărâre în acest sens a Consiliului Local.
Prin întâmpinare unitatea administrativ teritorială a comunei Nereju, reprezentată prin Primar, a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală şi judicios motivată.
Prin decizia civilă nr. 121/A din 25 mai 2011 pronunţată la Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.N., reţinând în considerentele deciziei următoarele:
Aşa cum rezultă din copia sentinţei civile nr. 311/2003 a Tribunalului Vrancea, reclamanta S.N. a mai formulat în baza Legii nr. 10/2001 o cerere de restituire a suprafeţei de 5.000 m.p. în intravilanul comunei Nereju, iar ulterior a renunţat la judecată.
S-a reţinut că de pe urma defunctului C.T. au rămas ca moştenitori C.G.H., C.E., C.G. (tatăl reclamantei) şi C.M., iar terenul de 5.000 m.p. a fost restituit acestor moştenitori prin sentinţa civilă nr. 5057/1992 a Judecătoriei Făurei.
Prin urmare o nouă solicitare de atribuire a acestei suprafeţe pe vechiul amplasament este nefondată, iar neînţelegerile cu privire la teren între moştenitori reclmanţii nu pot determina o dublă reconstituire a dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la compensarea locuinţei demolate cu imobilul existent pe teren pe aceleaşi amplasament, reclamanta a contestat că această construcţie ar avea utilitate publică şi deci nu se pot acorda decât despăgubiri aşa cum se prevede în dispoziţia din 07 septembrie 2006 a Primăriei Nereju.
În sprijinul susţinerilor sale a invocat faptul că, sub această construcţie se află beciul care ar fi aparţinut locuinţei tatălui său şi nu există niciun impediment pentru restituirea în natură a imobilului edificat fără autorizaţie şi care nu este folosit ca sală de sport aşa cum susţine pârâta.
Susţinerile reclamantei apelante au fost infirmate de declaraţiile martorilor A.C. şi P.G. şi de raportul de expertiză efectuat de expert S.N.
Expertul a precizat că pe vechiul amplasament al construcţiei demolate ce a aparţinut lui C.G.H. s-a edificat un imobil cu destinaţie de sală de sport şi de cămin cultural cu fundaţie de beton, structura din lemn căptuşit la exterior cu scândură finisată, tâmplărie termopan, placaj, gresie, şarpantă din lemn, învelitoare din tablă (anul construcţiei 2008).
Este evident că această construcţie edificată de Primăria Nereju este de utilitate publică, susţinerile reclamantei că ar fi folosită în alte scopuri de persoane private nefiind dovedită.
Mai mult, terenul de sub această construcţie ar rămâne în proprietatea Primăriei Nereju astfel că respectiva construcţie nu poate fi atribuită în compensare reclamantei prin invocarea dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 01 ianuarie 1990, precum construcţii uşoare sau demolabile.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta S.N. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. - susţinând în esenţă următoarele critici de nelegalitate:
Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de respingere a apelului pe aceleaşi considerente ca şi instanţa de fond, hotărârea fiind insuficient motivată pentru a permite instanţei de control judiciar să constate dacă este legalmente justificată şi dacă legea a fost corect aplicată.
De asemenea, motivarea în fapt a hotărârii este ambiguă şi susceptibilă de mai multe înţelesuri, în loc de a proceda la constatări de fapt concrete.
Se reţine, total nelegal, că, de pe urma defunctului C.T., au rămas ca moştenitori C.G.H., C.E., C.G. şi C.M., iar terenul de 5.000 m.p., a fost restituit acestor moştenitori prin sentinţa civilă nr. 5057/1992 a Judecătoriei Focşani.
Că, din analiza dosarului civil nr. 927/1992, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5057 din 06 iulie 1992, nu se poate reţine că s-a restituit terenul în suprafaţă de 5.000 m.p., teren ce nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, şi care nu se regăseşte în cel pentru care s-a emis titlul de proprietate din octombrie 2010.
Instanţa de apel, ca şi instanţa de fond au încălcat principiul de bază impus de Legea nr. 10/2001, privind modalitatea de restituire a imobilelor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 7 alin. (2), dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent.
Că, aşa zisa „sală de sport” cum o califică intimata, este o construcţie edificată abuziv, cu scopul vădit de a împiedica retrocedarea, ridicată fără autorizaţie de construcţii în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi nu are caracter de utilitate publică.
A mai susţinut recurenta-reclamantă că, în mod greşit instanţa de apel a respins cererea formulată pentru suplimentarea probatoriilor, fiind încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Că, ambele instanţe nu au sancţionat prin aplicare corectă a legii, comportamentul abuziv al entităţii obligate cu soluţionarea cererii de retrocedare, mai mult au legalizat abuzul prin ignorarea practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Faţă de cele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită, întrucât decizia cuprinde motivele pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia adoptată, răspunzând la toate criticile formulate şi făcând consideraţii argumentate cu privire la situaţia de fapt şi la textele incidente în cauză.
Sub aspectul încadrării în drept a recursului, este de observat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat formal deoarece recurenta-reclamantă nu a dezvoltat, nicio critică care să se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează, respectiv interpretarea greşită a actului juridic şi nu a probelor.
Criticile formulate aduc în discuţie problema pronunţării hotărârii recurată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţionarea, notificării şi restituirea în natură a suprafeţei de 5.000 m.p., teren, situat în intravilanul comunei Nereju, judeţul Vrancea, critici ce pot fi analizate, din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dispoziţia din 07 septembrie 2006, emisă de Primăria Nereju a fost admisă notificarea reclamantei prin care a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare a defunctului C.G., despăgubiri pentru un imobil compus dintr-o casă cu patru camere, o sală şi o cameră la etaj şi restituirea în natură a suprafeţei de 5.000 m.p., sau compensarea contravalorii locuinţei demolate cu imobilul edificat pe terenul în litigiu.
Din copia sentinţei civile nr. 5057 din 06 iulie 1992 pronunţată de Judecătoria Focşani rezultă că tatăl reclamantei C.G. împreună cu fraţii săi C.G.H. şi C.M. au solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 17.028 m.p., teren situat în intravilanul localităţii Nereju, judeţul Vrancea.
Cu privire la suprafaţa de teren de 5.000 m.p., din actele aflate la dosar rezultă că această suprafaţă a fost inclusă în cea de 17.028 m.p. stabilită prin sentinţa civilă nr. 5057 din 06 iulie 1992 a Judecătoriei Focşani, că punerea în posesie s-a realizat pe un alt amplasament cu acordul lui C.G., tatăl reclamantei şi a fraţilor acestuia, C.G.H. şi C.M., ulterior aceştia înstrăinând terenul unor persoane fizice.
De altfel, recurenta-reclamantă a mai formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ce a format obiectul dosarului civil nr. 670/C/2003 al Tribunalului Vrancea, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5.000 m.p., teren situat în intravilanul comunei Nereju, judeţul Vrancea.
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 311 din 11 decembrie 2003 a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei şi a respins că neîntemeiate cererile de intervenţie formulate de intervenienţii C.G., C.G.H. şi C.L.S.
S-a reţinut că punerea efectivă în posesie a intervenienţilor cu întreaga suprafaţă de teren de 17.026 m.p., poate avea loc pe calea unei alte acţiuni şi nu pe calea Legii nr. 10/2001.
Referitor la capătul de cerere privind compensarea locuinţei demolate cu imobilul existent, respectiv „Sala Sporturilor”, a reţinut că această construcţie nu poate fi acordată în compensare întrucât are destinaţia de cămin cultural, şi este de utilitate publică.
Critica recurentei că această construcţie a fost ridicată fără a exista autorizaţie de construcţie este nefondată, fiind infirmată de existenţa autorizaţiei din 13 iunie 2005 şi a certificatului de urbanism din 06 iunie 2005 aflate la dosar fond.
Este nefondată şi critica referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât simpla solicitare de a obţine un bun preluat de stat nu reprezintă un bun actual şi nicio speranţă legitimă, astfel încât, recurenta nu poate invoca garanţiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N. împotriva deciziei nr. 121/A din data de 25 mai 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4085/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4089/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
