ICCJ. Decizia nr. 4080/2012. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4080/2012
Dosar nr. 8853/95/2010
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8853/95/2010 la Tribunalul Gorj, reclamanţii B.N., D.G. şi S.C. au chemat în judecată pe pârâtele SC C.E.C. SA şi Sucursala Minieră P., solicitând plata drepturilor ce li se cuvin în calitate de autori ai invenţiei intitulată „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, pentru perioada 22 iulie 2007-22 ianuarie 2009, actualizate cu coeficientul de inflaţie până la data plăţii şi dobânzile legale, de la data introducerii acţiunii până la data plăţii.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanţii sunt autorii invenţiei menţionate, pentru care s-a emis brevetul de invenţie din 30 iunie 1992 în favoarea Întreprinderii Miniere R. şi că prin hotărârea din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de Administraţie a C.N.L.O., s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor invenţiei.
Pentru această invenţie a obţinut dreptul de a o fabrica şi comercializa SC I. SA Craiova, iar pentru folosirea invenţiei s-a încheiat contractul de cesiune din 14 martie 2000 pentru perioada 01 aprilie 1999-22 ianuarie 2009, prin care compania s-a obligat să le plătească 30% din eficienţa economică obţinută în primul an de utilizare şi 20% pe următorii ani, însă pârâţii refuză plata drepturilor cuvenite pentru utilizarea invenţiei pe perioada 22 iulie 2007-22 ianuarie 2009.
Suma datorată autorilor invenţiei urmează a se distribui potrivit înţelegerii dintre aceştia, respectiv 60% pentru reclamantul B.N., 25% pentru reclamantul S.C. şi 15% pentru reclamantul D.G.
Reclamanţii au formulat cerere de chemare în garanţie a SC C.E.R. SA, cu motivarea că în situaţia în care EMC Rovinari nu şi-a achitat taxele pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie şi din acest motiv este decăzută din drepturile ce decurg din brevet, prejudiciul urmează a fi recuperat de la chemata în garanţie potrivit culpei sale.
Pârâta SC C.E.C. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a SC I. SA Craiova, motivând că dispozitivele pe care le foloseşte sunt realizate de această chemată în garanţie şi nu foloseşte soluţia brevetată de către reclamanţi.
Instanţa a solicitat relaţii de la O.S.I.M. cu privire la achitarea taxelor de protecţie a brevetului de invenţie din 30 iunie 1992, ai cărui autori sunt reclamanţii, iar prin adresa din 27 octombrie 2010, O.S.I.M. a comunicat faptul că pe perioada 22 iulie 2007-22 ianuarie 2009 nu au fost achitate taxele legale de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 445 din 13 decembrie 2010, pronunţată în Dosar nr. 8853/95/2010, Tribunalul Gorj a respins acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie formulate de reclamanţii B.N., D.G. şi S.C. împotriva pârâtelor SC C.E.C. SA şi Sucursala Minieră P. şi a chematei în garanţie SC C.E.R. SA.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC C.E.C. SA împotriva chematei în garanţie SC I. SA Craiova.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamanţii au calitatea de autori ai invenţiei intitulate „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”, iar titular al brevetului din 30 iunie 1992, eliberat pentru această invenţie, a fost Întreprinderea Minieră R.
Prin contractul din 14 martie 2000, părţile au convenit plata drepturilor cuvenite autorilor invenţiei şi durata contractului până la data de 22 ianuarie 2009.
Prin adresa din 27 octombrie 2010, O.S.I.M. a comunicat faptul că pe perioada 22 iulie 2007-22 ianuarie 2009 nu au fost achitate taxele legale de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie din 30 iunie 2009, iar din adresa din 25 martie 2009, rezultă că brevetul nu se mai află în perioada legală de protecţie.
În aplicarea art. 43 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 64/1991, neplata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului atrage decăderea titularilor din drepturile ce decurg din brevet.
Plata taxelor se putea realiza de orice persoană interesată, iar autorii invenţiei aveau această calitate şi puteau să achite taxele prevăzute de lege pentru a menţine în vigoare brevetul de invenţie şi a beneficia de drepturile ce decurg din acesta.
S-a apreciat că cererile reclamanţilor privind acordarea drepturilor patrimoniale în calitatea lor de autori a invenţiei şi întemeiate pe contractul din 14 martie 2000 sunt nefondate, întrucât îndată ce titularul brevetului de invenţie nu şi-a achitat taxele pentru protecţia brevetului şi a fost decăzut din drepturile conferite de brevet, acesta nu mai este protejat, iar invenţia poate fi exploatată liber de oricine, fără ca cei care pretind că au vreun drept asupra acesteia să poată solicita despăgubiri pentru folosirea ei.
A fost înlăturată apărarea reclamanţilor invocată prin cererea de chemare în garanţie a SC C.E.R. SA, în sensul că obligaţia de plată a taxelor legale pentru menţinerea în vigoare a brevetului nu era în sarcina lor, ci a chematei în garanţie, întrucât reclamanţii erau persoane interesate şi, în temeiul art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 aveau calitatea de a achita taxa de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie pentru perioada solicitată, dacă intenţionau să culeagă drepturi ca urmare a exploatării acesteia.
Or, de îndată ce brevetul nu mai este protejat, invenţia poate fi exploatată de oricine, fără a exista obligaţia de plată a despăgubirilor pentru folosirea ei. Pentru acelaşi motiv, nu mai poate fi invocat nici contractul din 14 martie 2000, intervenit între autorii invenţiei şi titularul brevetului de invenţie, prin care s-au negociat drepturile cuvenite autorilor, întrucât obligaţia de achitare a taxelor de protecţie incumba tuturor părţilor şi nu a fost satisfăcută.
Decăderea operează prin faptul neachitării taxelor la termenele prevăzute în lege, iar înregistrarea acesteia în registrul naţional al brevetelor de invenţie şi publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială au numai un rol de informare şi nu semnifică faptul că, la acel moment, persoana interesată, alta decât titularul de brevet, ar putea invoca această situaţie sau ar putea achita aceste taxe, raţiune rezultată din dispoziţiile art. 61 ale Regulamentului de aplicare ale Legii nr. 64/1991, situaţie juridică dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4212/2010 pronunţată în Dosarul nr. 10554/95/2008.
Prin decizia nr. 139 din 03 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de reclamanţii B.N., D.G. şi S.C., s-a dispus desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Gorj.
În motivarea deciziei, s-a arătat că, în mod greşit, pricina a fost soluţionată în primă instanţă pe excepţie.
Astfel, prin respingerea acţiunii pe considerentul decăderii din drepturi a titularului de brevet s-a creat de către prima instanţă o ipoteză de lucru greşită, soluţia fiind întemeiată pe o veritabilă analiză a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, chiar dacă Tribunalul nu foloseşte în mod expres acest termen ori o menţionare explicită.
În aplicarea art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, neplata taxei legale de menţinere în vigoare a brevetului se sancţionează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet, care produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Odată ce titularul brevetului de invenţie a fost decăzut din drepturile conferite de brevet şi nu a intervenit o revalidare a acestuia, invenţia poate fi exploatată liber de terţi, care nu pot fi obligaţi la plata vreunei despăgubiri pentru folosirea acesteia.
Cum în speţa dedusă judecăţii decăderea nu a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, rezultă că nicio terţă persoană nu poate exploata liber invenţia.
Pe de altă parte, între C.N.L.O. şi apelanţii-reclamanţi s-a încheiat contractul de cesiune din 14 martie 2000 cu valabilitate până la 22 ianuarie 2009, în temeiul căruia exploatările miniere care aparţineau acestei companii au utilizat invenţia s-au obligat să achite autorilor invenţiei 30% din eficienţa economică obţinută în primul an de exploatare şi 20% pentru următorii 19 ani.
Prin art. 1 şi 5 din H.G. nr. 103/2004 s-a înfiinţat SC C.E.C. SA, în componenţa căruia a intrat şi Cariera R. (actuala pârâtă Sucursala Minieră P.), care făcea parte din C.N.L.O. şi exploata invenţia în temeiul contractului din 2000.
Or, potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 103/2004, societăţile comerciale nou înfiinţate vor prelua toate drepturile şi-şi vor asuma toate obligaţiile aferente societăţilor comerciale care au dispărut ca efect al reorganizării, precum şi ale minelor, carierelor şi exploatărilor miniere divizate din cadrul C.N.L.O. SA Tg. Jiu şi integrate în entităţile nou create, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terţii, inclusiv în litigiile în curs, situaţie în care pârâta s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile autoarei sale, preluând şi obligaţiile decurgând din contractul de concesiune din 2000.
Ca urmare, cum reclamanţii prin cererea de chemare în judecată au solicitat acordarea de despăgubiri pe o perioadă ce se situează în interiorul celei cuprinse în contract, respectiv 22 iulie 2007-22 ianuarie 2009, aceştia justifică în cauză calitate procesuală activă care presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titularul dreptului asumat.
Instanţa de apel a constatat că, pe fondul cauzei, prima instanţă nu a analizat perioada şi cuantumul despăgubirilor, nepronunţându-se pe aceste cereri sub aspectul stabilirii întinderii lor, ci, reţinând că reclamanţii nu sunt titulari ai dreptului, nu s-a mai preocupat de stabilirea faptului dacă în prezent se mai aplică invenţia de către pârâtă şi respectiv dacă obţine beneficii ca urmare a exploatării acesteia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâta SC C.E.C. SA şi chemata în garanţie SC C.E.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta SC C.E.C. SA a arătat, în esenţă, că, în mod corect, prima instanţă a respins acţiunea, motivat de faptul că reclamanţii nu au achitat taxele de menţinere în vigoare a brevetului, cu toate că aveau această posibilitate, în baza art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 şi erau interesaţi în plata acestor taxe, ca autori ai invenţiei.
Consecinţa neachitării taxelor pentru protecţia brevetului este aceea a decăderii din drepturile conferite de brevet şi încetării protecţiei brevetului, astfel încât invenţia poate fi exploatată liber de oricine, fără ca aceia care pretind că au vreun drept asupra acestuia să poată solicita despăgubiri pentru folosirea ei.
Instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că decăderea produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi că, în absenţa publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, invenţia nu putea fi exploatată liber de terţi.
Decăderea operează prin faptul neachitării taxelor, iar înregistrarea acesteia în registrul naţional al brevetelor de invenţie şi publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială au numai un rol de informare, fără a semnifica faptul că, la acel moment, persoana interesată, alta decât titularul brevetului, ar putea invoca această situaţie sau ar putea achita aceste taxe, raţiune ce rezultă din dispoziţiile art. 61 ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.
De altfel, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este unanimă, în sensul că titularii invenţiei nu au niciun drept atâta timp cât nu s-au achitat taxele de menţinere a brevetului.
În dezvoltarea criticilor formulate, chemata în garanţie SC C.E.R. SA a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 43 şi 44 din Legea nr. 64/1991, precum şi a prevederilor art. 61 din H.G. nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.
Din conţinutul acestor norme, rezultă că singura posibilitate legală oferită titularului unui brevet, în cazul nerespectării termenului de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului, este cea a revalidării, în care se verifică existenţa unor motive justificate pentru care nu a fost respectat termenul de plată a taxelor legale.
Sancţiunea decăderii operează din momentul neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului, şi nu de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, care are numai rolul de informare.
În speţă, termenele de plată a taxelor de menţinere a brevetului, astfel cum sunt detaliate în Regulamentul de aplicare a legii, au expirat cu mult timp înainte de perioada pentru care s-au formulat pretenţii de către intimaţi, potrivit datelor furnizate de O.S.I.M., intervenind astfel decăderea şi lipsa de valabilitate a brevetului.
Recurenta a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în speţe similare, în care s-a arătat că sancţiunea decăderii operează la data expirării termenului la care titularul brevetului nu şi-a executat obligaţia, şi nu de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare la recursul pârâtei, arătând că este justă susţinerea acesteia în sensul că decăderea din drepturile decurgând din brevetul de invenţie operează de la data expirării termenului în care titularul de brevet trebuia să achite taxele de menţinere în vigoare, şi nu de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind constantă în acest sens.
S-a susţinut, însă, că decăderea nu prezintă nicio relevanţă în cauză, deoarece cererea reclamanţilor nu este întemeiată pe calitatea de titular al brevetului de invenţie, ci de autori ai invenţiei, calitate în care au încheiat cu C.N.L.O. SA contractul din 14 martie 2000, cu dată de expirare 22 ianuarie 2009.
Spre deosebire de alte contracte încheiate între unii inventatori şi fosta C.N.L.O., în care se menţiona că valabilitatea contractului depindea de valabilitatea brevetului, în contractul din cauză, nu se regăseşte o asemenea clauză, dimpotrivă, se arată în art. 2 lit. j) că încetarea contractului are loc la data expirării duratei acestuia - 22 ianuarie 2009 - sau la data când una dintre părţi notifică în scris producerea unui eveniment legat de exploatarea soluţiei.
Ca atare, valabilitatea contractului nu este afectată de cea a brevetului de invenţie, pretenţia reclamanţilor justificându-se pe temeiul art. 969 C. civ., sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3929/2011, în Dosarul nr. 15626/95/2008.
Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
După cum rezultă din motivarea deciziei recurate, soluţia de desfiinţare a hotărârii primei instanţe şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, în considerarea necercetării fondului de către tribunal, s-a întemeiat pe două argumente: primul, relativ la lipsa efectelor juridice ale sancţiunii decăderii din drepturile decurgând din brevetul de invenţie din 30 iunie 1992, în absenţa publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală; cel de-al doilea, existenţa contractului din 14 martie 2000, încheiat între C.N.L.O. şi reclamanţi, privind plata drepturilor băneşti cuvenite acestora, valabil până la 22 ianuarie 2009.
Prin motivele de recurs formulate, ambele recurente au combătut primul considerent anterior menţionat şi doar recurenta-pârâtă s-a referit şi la cel de-al doilea, în sensul că reclamanţii nu se pot prevala de contractul din 14 martie 2000, dată fiind încetarea valabilităţii brevetului de invenţie, ca urmare a decăderii.
Această instanţă de recurs constată că, deşi primul argument inserat în motivarea deciziei recurate relevă interpretarea şi aplicarea greşită a legii, subzistă argumentul decurgând din relativitatea efectelor între părţi ale contractului, motiv pentru care recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare.
Astfel, în ceea ce priveşte sancţiunea decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenţie pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare a brevetului, Legea nr. 64/1991 (în temeiul căreia a fost acordat brevetul, chiar dacă cererea de brevet a fost depusă în temeiul legii anterioare a brevetelor de invenţie, nr. 62/1974) nu prevede explicit data de la care operează decăderea, însă voinţa legiuitorului cu privire la acest moment rezultă din dispoziţiile legii (se va face referire, în prezenta decizie, la forma legii de la data acordării brevetului - 1992).
Din coroborarea acestor norme, rezultă că decăderea produce efecte nu din momentul publicării sale în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, ci anterior acestei operaţiuni, chiar din momentul scadenţei anuităţii de menţinere a taxelor.
Astfel, potrivit art. 47 alin. (2), „Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului, titularul este obligat anual la plata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului. Neplata acestor taxe atrage după sine decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se publică.”
În conformitate cu art. 40, „În cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet, prevăzută la art. 47 alin. (2), titularul de brevet poate cere la O.S.I.M. revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii. Revalidarea brevetului se publică de către O.S.I.M. Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la art. 2, 34 şi 35 folosirea sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei, de către terţi, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului.”
Stingerea drepturilor decurgând din brevet este consecinţa neplăţii taxelor datorate pentru menţinerea în vigoare a brevetului, or deplasarea momentului de la care sancţiunea îşi produce efectele, la data publicării, echivalează cu menţinerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate, ceea ce goleşte de conţinut instituţia decăderii, reglementată ca o sancţiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menţinerea brevetului.
Mai mult, decăderea s-ar transforma într-o sancţiune pentru terţii care exploatează invenţia: astfel, deşi legiuitorul prevede că folosirea invenţiei de către terţi este liberă în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, în sensul că nu aduce atingere drepturilor decurgând din brevet, aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi condiţionată de o procedură administrativă, cea a publicării În Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, ale cărei durată şi materializare depind exclusiv de O.S.I.M.
Raţiunea reglementării favorabile terţilor este tocmai aceea a încetării protecţiei invenţiei prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancţionată chiar din momentul manifestării de voinţă a titularului în sensul neplăţii taxelor.
Faptul că termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul este valid, ci că legiuitorul a intenţionat stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul să-şi manifeste voinţa în sensul re validării brevetului.
Evident, nimic nu îl împiedică pe titular să solicite revalidarea chiar înainte de termenul reglementat, cu atât mai mult cu cât este posibil ca publicarea decăderii să nu aibă loc - precum în speţă -, caz în care titularul nu poate fi lipsit de dreptul de a cere revalidarea.
În aceste condiţii, singura interpretare posibilă pentru ca dispoziţiile legale arătate să-şi producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilităţii brevetului intervine chiar la data scadenţei anuităţii legale datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet. Această interpretare concordă, de altfel, cu practica acestei instanţe (a se vedea, de exemplu, în acest sens, deciziile nr. 3942/2010, 4612/2010, 6560/2010, 6561/2010).
Nu în ultimul rând, pot fi invocate argumente de drept comparat, legislaţia mai multor ţări conţinând prevederea expresă a operării decăderii din cauza neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului de la data scadenţei taxei neachitate (de exemplu, art. L613.22 din Codul francez al proprietăţii intelectuale, art. 40 alin. (2) din legea belgiană a brevetelor de invenţie).
De altfel, intimaţii-reclamanţi nu au contestat că decăderea produce efecte în modalitatea arătată prin prezenta decizie (arătând, însă, că intervenirea decăderii nu are relevanţă în speţă, susţineri ce vor fi analizate în cele ce urmează).
În consecinţă, se constată, în speţă că brevetul de invenţie din 30 iunie 1992 nu mai este valabil încă de la data de 23 ianuarie 1990 (conform adresei din 15 februarie 2010 emis de O.S.I.M.), chiar dacă decăderea nu a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (conform adresei din 03 mai 2012 emise de O.S.I.M.).
Cu toate acestea, nu se poate considera că reclamanţii nu ar fi îndreptăţiţi la despăgubiri constând în contravaloarea drepturilor de autor cuvenite pentru soluţia tehnică reflectată de invenţia intitulată „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, aferente perioadei 22 iulie 2007-22 ianuarie 2009.
După cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel în cauză între reclamanţi şi C.N.L.O., autoarea pârâtei SC C.E.C. SA, a fost încheiat contractul din 14 martie 2000, prin care s-au negociat drepturile cuvenite autorilor.
Acest contract produce efecte relative între părţi şi, ca atare, drepturile şi obligaţiile născute din acesta trebuie îndeplinite de părţi cu bună-credinţă. Se constată, de altfel, că acest contract a fost încheiat după data la care a operat decăderea din drepturi decurgând din brevetul de invenţie şi, ca atare, părţile ori cel puţin fostul titular al brevetului – C.N.L.O., în calitate de succesor al titularului iniţial, Întreprinderea Minieră R., în drepturile şi obligaţiile cu privire la brevet - erau în cunoştinţă de cauză în legătură cu situaţia juridică a brevetului, în sensul că acesta nu mai este protejat, ca urmare a operării decăderii.
Astfel, contractul menţionat fiind încheiat ulterior încetării valabilităţii brevetului, nu este vorba despre un act juridic subsecvent a cărui soartă juridică să fie determinată de cea a actului pe care se întemeiază în virtutea efectelor nulităţii unui act juridic.
O asemenea împrejurare ar putea reprezenta, eventual, un motiv de nulitate a actului încheiat de către persoane ce au dispus de drepturile specifice unui brevet de invenţie, cu toate că acesta nu mai era valabil, însă, în cauză, instanţa nu a fost învestită cu o cerere în constatarea nulităţii contractului, în care să se fi invocat această cauză de nulitate.
În acelaşi timp, după cum în mod corect s-a susţinut de către intimaţi prin întâmpinarea depusă în recurs, încetarea valabilităţii brevetului de invenţie nu este inserată în contract drept un motiv de încetare a contractului încheiat în anul 2000 (şi de altfel nici nu ar fi fost posibilă această clauză, dat fiind că respectivul contract a fost încheiat ulterior încetării protecţiei brevetului).
În consecinţă, părţile contractante au intenţionat încheierea actului juridic independent de situaţia juridică a brevetului - despre care erau sau ar fi putut, cu uşurinţă, avea cunoştinţă -, ceea ce echivalează cu producerea de efecte juridice depline ale contractului, fără a avea relevantă situaţia brevetului.
Cu toate că aceste considerente sunt suficiente pentru conturarea soluţiei adoptate în prezenta cauză, respectiv aceea de respingere a recursurilor, este de precizat, pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părţi, că actul juridic încheiat în anul 2000 s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 64/1991, în considerarea hotărârii din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de Administraţie al C.N.L.O.
Astfel cum rezultă din conţinutul hotărârii menţionate, consiliul de administraţie a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor în virtutea faptului că soluţia tehnică descrisă în brevetul de invenţie coincide cu obiectul cererii de realizare tehnică cu titlul „Modernizarea acţionărilor electrice de la transportatoarele de mare capacitate din carierele de lignit ale C.N.L. Oltenia”.
Dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data încheierii contractului, actualmente art. 72 din aceeaşi lege), pe temeiul cărora a fost încheiat contractul din 2000, se referă tocmai la realizarea tehnică, ce are caracter de noutate la nivelul unei unităţi şi este utilă acesteia, context în care autorii unei asemenea soluţii tehnice sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru aceasta, în măsura în care autorii sunt recunoscuţi ca atare.
În esenţă, nu există vreo deosebire de fond între o invenţie şi o realizare tehnică, aceasta din urmă reprezentând, practic, o invenţie.
Distincţiile esenţiale dintre o invenţie şi o realizate tehnică sunt formale: pe de o parte, nu este necesar ca aceasta din urmă să fie recunoscută pe întreg teritoriul României, ca în cazul invenţiilor vizate de Legea nr. 64/1991, ci trebuie recunoscută doar la nivelul unităţii care o aplică sau intenţionează să o aplice, iar unitatea confirmă calitatea de autori ai respectivei realizări tehnice.
Pe de altă parte, invenţia este protejată ca atare doar prin eliberarea brevetului, în timp ce în cazul unei realizări tehnice nu este necesară producerea unui alt înscris formal decât acela care materializează recunoaşterea sa şi a calităţii de autor, de către unitate.
Aplicând aceste considerente teoretice la speţă, rezultă că, prin încheierea contractului din anul 2000, părţile au intenţionat tocmai recunoaşterea realizării tehnice ce coincide cu obiectul brevetului de invenţie şi a drepturilor decurgând din aceasta, pentru reclamanţii din cauză, în calitate de autori ai invenţiei şi ai realizării tehnice.
În aceste condiţii, se confirmă constatarea anterior expusă, aceea a lipsei de relevanţă a încetării valabilităţii brevetului de invenţie ca urmare a decăderii din drepturi, în condiţiile în care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru aceeaşi soluţie ca cea din invenţie, în calitate de autori ai unei realizări tehnice.
Drept urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat că actul încheiat în anul 2000 reprezintă o cauză juridică viabilă a pretenţiilor reclamanţilor, ce urmează a fi examinate în fond, cu ocazia rejudecării, după desfiinţarea sentinţei. Astfel, prima instanţă va analiza dacă soluţia tehnică a fost efectiv aplicată de către persoanele chemate în judecată ca pârâte şi va determina cuantumul despăgubirilor eventual cuvenite.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondat şi urmează a le respinge ca atare, în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC C.E.C. SA şi de chemata în garanţie SC C.E.R. SA împotriva deciziei nr. 139 din 03 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4063/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4081/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
