ICCJ. Decizia nr. 4106/2012. Civil. Obligaţie de a face. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4106/2012
Dosar nr. 19477/3/2010
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 06 iulie 2009, reclamanta S.I.F. Oltenia SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând:
- partajarea creanţei din titlul executoriu, decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, în Dosarul nr. 5837/63/2007, potrivit cotelor deţinătoarelor capitalului social al SC R. SA, Fondul Proprietăţii de Stat (actual Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti) şi Fondul Proprietăţii Private V Oltenia (actual S.I.F. Oltenia SA), respectiv 70% şi 30%;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 655.560,5 RON plus dobânda comercială în valoare de 7.386,09 RON calculată la nivelul dobânzii de referinţă practicată de B.N.R., de la data plăţii efectuată de S.I.F. Oltenia SA până la introducerea acţiunii, reprezentând despăgubiri civile faţă de SC R. SA, conform deciziei nr. 415/2007 a Tribunalului Dolj;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii comerciale până la data plaţii efective a datoriei Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti către S.I.F. Oltenia SA şi cheltuieli de judecată ocazionate de cererea de chemare în judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 5837/63/2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a fost obligată, în solidar cu S.I.F. Oltenia SA, la plata sumei de 904.538 RON şi 1.000 RON, cheltuieli de judecată către SC R. SA.
Obligaţia a avut ca temei faptul că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti (fost Fondul Proprietăţii de Stat) şi S.I.F. Oltenia (fost Fondul Proprietăţii Private V Oltenia) au fost considerate instituţii implicate în procesul de privatizare a SC R. SA, deţinând capitalul social al respectivei societăţi în cote de 70% şi respectiv 30%.
Prin decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007, Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 5837/63/2007, a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, în solidar cu S.I.F. Oltenia SA, la plata unor despăgubiri civile în valoare de 904.538 RON şi 1.000 RON cheltuieli de judecată către societatea privatizată SC R. SA, reprezentând îmbunătăţiri aduse unui imobil pe care societatea l-a restituit fostului proprietar, fiind întocmit dosarul de executare nr. 132/E/2009.
SC R. SA a pus în executare titlul executoriu obţinut în instanţă, numai faţă de S.I.F. Oltenia SA pentru întreaga sumă menţionată mai sus plus cheltuieli de executare 31.477 RON, în total suma de 936.515 RON, la cererea de chemare în judecată fiind anexat documentul de înfiinţare a popririi din data de 14 mai 2009, pentru suma totală de 936.515 RON, din care 904.538 RON despăgubiri, 500 RON cheltuieli de judecată, 31.477 RON cheltuieli de executare.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a dat curs convocării la conciliere expediate la 20 mai 2009 şi nu a achitat către S.I.F. Oltenia SA partea sa de datorie, conform deciziei nr. 415 din 11 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5837/63/2007.
Astfel că, în conformitate cu art. 1052 C. civ., se impune divizarea creanţei în raport de contribuţia fiecăruia la naşterea acesteia, despăgubirile civile fiind individualizate în limitele obligaţiilor stabilite prin decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5837/63/2007, respectiv proporţional cu cotele de aport de capital deţinute de acestea adică Fondul Proprietăţii Private V Oltenia (S.I.F. Oltenia SA) 30% şi Fondul Proprietăţii de Stat (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) 70% la capitalul social al societăţii privatizate.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. şi 1052-1053 C. civ.
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 22 ianuarie 2009 cauza a fost trimisă la secţia a IlI-a civilă şi înregistrată sub nr. 19477/3/2010.
La data de 11 mai 2010, reclamanta S.I.F. Oltenia SA a depus cerere precizatoare la acţiune prin care a solicitat majorarea pretenţiilor cu suma de 70.574 RON, deoarece după promovarea acţiunii, la data de 01 februarie 2010, executorul judecătoresc a emis o nouă somaţie de plată pentru suma de 100.821,23 RON, reprezentând actualizarea creanţei cuprinsă în titlul executoriu cu indicele de inflaţie pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 415/2007 pronunţată de Tribunalul Dolj şi până la data plăţii efective – 19 mai 2009.
Cu ordinul de plată din 17 februarie 2010, S.I.F. Oltenia SA a achitat şi această sumă, astfel că 70% din această sumă, reprezentând 70.574 RON este în sarcina codebitoarei pârâte Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti.
Solicitând în total suma de 733.521 RON, a arătat că aceasta este compusă astfel:
- suma de 726.134,5 RON reprezintă cota de 70% din creanţa corespunzătoare răspunderii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, sumă care a fost plătită de S.I.F. Oltenia SA în cadrul executării silite, ce face obiectul Dosarului nr. 132/E/2009, aflat pe rolul Biroului executor Judecătoresc L.N. (655.560,5 RON achitată iniţial, plus 70.574 RON achitată după reactualizarea creanţei);
- suma de 7.386 reprezintă dobânda legală calculată de la data plaţii până la data introducerii acţiunii iniţiale;
- cheltuieli de judecată (până la data precizării acţiunii 12.208,46 RON).
La data de 20 septembrie 2010, reclamanta a formulat o a doua precizare a acţiunii introductive, prin care şi-a restrâns pretenţiile la suma totală de 640.912 RON reprezentând 633.526,6 RON, cota de 70% din suma înscrisă în titlul executoriu, achitată de S.I.F. Oltenia pentru Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi 7.386 RON dobânda legală.
În motivarea cererii precizatoare din data de 20 septembrie 2010, reclamanta a susţinut că, după achitarea sumei de 100.821,23 RON reprezentând actualizarea creanţei cuprinsă în titlul executoriu cu indicele de inflaţie pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 415/2007 pronunţată de Tribunalul Dolj şi până la data plătii efective – 19 mai 2009, în cadrul unei contestaţii la executare ce priveşte titlul executoriu reprezentat de sentinţa menţionată s-a încheiat o tranzacţie între creditoarea SC R. SA şi S.I.F. Oltenia SA în baza căreia creditoarea a înţeles să îşi restrângă pretenţiile în sensul că a renunţat la dreptul privind actualizarea creanţei, în cuantum de 100.821.23 RON şi la cheltuielile de executare de 31.420 RON, restituind ambele sume către S.I.F. Oltenia SA.
Prin sentinţa civilă nr. 1581 din 21 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.I.F. Oltenia SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 633.176,6 RON, reprezentând debitul principal, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata sumei de 7.386 RON reprezentând dobânda legală de la data plăţii până la data introducerii acţiunii şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 10.447,77 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5837/63/2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi S.I.F. Oltenia SA au fost obligate în solidar la plata sumei de 904.538 RON şi 1.000 RON cheltuieli de judecată către SC R. SA.
Din considerentele deciziei menţionate a rezultat că obligarea solidară a celor doi debitori a fost întemeiată pe calitatea lor de foşti acţionari ai SC R. SA în cote de 70% (Autoritatea pentru Valorificarea Aactivelor Statului) şi respectiv 30% (S.I.F. Oltenia SA - fost Fondul Proprietăţii Private V Oltenia), şi totodată instituţii implicate în procesul de privatizare a SC R. SA.
În limitele cererii precizatoare formulate în data de 20 septembrie 2010, prin care reclamanta a solicitat restituirea doar a părţii din debitul principal din titlul executoriu achitat de S.I.F. Oltenia SA, precum şi a dobânzii legale, Tribunalul a reţinut că S.I.F. Oltenia SA a achitat creditoarei SC R. SA suma de 904.538 RON, debit principal conform titlului executoriu şi 500 RON cheltuieli de judecată, conform aceluiaşi titlu.
În raport de dispoziţiile art. 1052 C. civ., în speţă, divizarea creanţei se face raportat de contribuţia fiecăruia la naşterea acesteia, astfel că despăgubirile civile trebuie individualizate raportat la limitele obligaţiilor stabilite prin decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5837/63/2007, respectiv proporţional cu cotele de aport de capital deţinute de acestea adică Fondul Proprietăţii Private V Oltenia (S.I.F. Oltenia SA) 30% şi Fondul Proprietăţii de Stat (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) 70% la capitalul social al societăţii privatizate, în speţă SC R. SA.
În cauză, cota din obligaţia principală în cuantum de 904.538 RON, debit principal stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 451 din 11 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5837/63/2007 ce revine pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este de 70%, adică 633.176,6 RON.
În ceea ce priveşte creanţa accesorie de plată a cheltuielilor de judecată de 1.000 RON stabilită prin acelaşi titlu executoriu, Tribunalul a constatat că izvorul acesteia este răspunderea civilă delictuală egală a celor doi debitori, S.I.F. Oltenia SA şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel încât aceştia urmează să suporte în mod egal plata acestei sume. Întrucât în cursul executării silite, S.I.F. Oltenia SA a plătit creditoarei doar 500 RON din suma totală de 1.000 RON, Tribunalul a constatat că aceasta nu poate solicita restituirea a 70% din suma de 500 RON de la pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În privinţa capătului de cerere privind dobânda legală, Tribunalul a constatat că, faţă de izvorul obligaţiei, respectiv răspunderea civilă pentru evicţiune, reglementată de art. 29 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, pârâta nu poate fi obligată la plata dobânzii legale de la data plăţii până la data introducerii acţiunii.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 1088 C. civ. s-a constatat ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale pentru perioada de la data plăţii până la introducerea acţiunii, iar în temeiul art. 276 C. proc. civ., Tribunalul a obligat pe pârâtă la plata sumei de 10.477,77 RON reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar în limitele pretenţiilor admise.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin care a solicitat suspendarea executării sentinţei, conform dispoziţiilor art. 280 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a considerat că sentinţa este criticabilă pentru că suma solicitată în primul capăt de cerere nu reprezintă o creanţa certă, lichidă şi exigibilă, deoarece nu este cuantificată şi este exprimată în procente (70%-30%).
Apelanta a susţinut şi faptul că înfiinţarea popririi de către creditorul SC R. SA, în temeiul dispoziţiilor art. 456 şi 459 C. proc. civ., împotriva S.I.F. Oltenia SA, s-a făcut pentru achitarea sumei din titlul executor inclusiv a cheltuielilor de executare.
În această situaţie, intimata S.I.F. Oltenia SA avea posibilitate să depună toate apărările legale şi să pună în discuţie legalitatea plăţii sumei totale de 936.515 RON către creditor, în condiţiile art. 399 şi urm C. proc. civ., deoarece executarea silită a fost pornită împotriva societăţii şi nu a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. Cum S.I.F. Oltenia SA nu a contestat această executare silită în condiţiile art. 399 şi urm C. proc. civ., este în culpă şi suma solicitată nu mai poate fi plătită de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, deoarece este nelegală.
Apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 501/A din 13 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la prima critică formulată de către apelantă, referitoare la neexistenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
În raport de dispoziţiile art. 3 79 alin. (2)-(4) C. proc. civ., Curtea de apel a reţinut că obligaţia de plată stabilită prin decizia menţionată, care reprezintă titlu executoriu este certă, lichidă şi exigibilă, deoarece cuantumul acesteia este stabilit în mod clar, iar datoria care incumbă fiecărei codebitoare poate fi stabilită în mod clar în raport de cotele de capital pe care le-au deţinut, respectiv 70% Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi 30% S.I.F. Oltenia SA.
Împrejurarea că în cuprinsul titlului executoriu nu s-a prevăzut în mod efectiv suma datorată de către fiecare codebitor, nu are relevanţă asupra caracterului cert, lichid şi exigibil al datoriei, având în vedere că între codebitori faţă de creditor opera solidaritatea, iar prin titlu menţionat s-a stabilit obligaţia de plată totală care incumba ambilor codebitori.
Numai în raporturile dintre codebitori, se divide datoria, în conformitate cu dispoziţiile art. 1052 C. civ.
Cu privire la critica referitoare la neînceperea urmăririi silite în condiţiile O.G. nr. 22/2002, Curtea de apel a învederat faptul că, SC R. SA şi-a exercitat un drept de opţiune în sensul de a urmări pe debitorul de la care a apreciat că poate recupera debitul mai repede şi în integralitate.
Acest drept de opţiune al creditorului este un drept care decurge din solidaritatea debitorilor obligaţi, iar împrejurarea că SC R. SA şi-a exercitat acest drept şi a urmărit pe unul dintre codebitori solidari, nu îi poate profita codebitorului neurmărit în scopul de a se sustrage de la plata datoriei corespunzătoare.
Cu privire la împrejurarea că S.I.F. Oltenia SA nu a cerut lămurirea titlului executoriu în faza executării civile sub aspectul naturii juridice a titlului executoriu, respectiv civil sau comercial, instanţa de apel constată că această apărare nu are relevanţă în prezenta cauză, deoarece apelanta a fost obligată numai la plata debitului principal, nu şi la plata eventualelor dobânzi comerciale prin sentinţa pronunţată de către prima instanţă.
Referitor la eventualele apărări, care puteau fi făcute de către apelantă pe parcursul executării silite în scopul tergiversării executării silite, instanţa de apel a reţinut că debitoarea S.I.F. Oltenia SA a achitat creanţa datorată în calitate de codebitor solidar, după ce au fost pornite formele de executare silită şi că aceasta nu a dat dovadă de pasivitate, deoarece executarea datoriei a împiedicat acumularea de penalităţi şi dobânzi calculate pentru neexecutare sau pentru executarea cu întârziere şi crearea unui prejudiciu suplimentar în patrimoniul fiecărui codebitor.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat recurs solicitând ca în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ., să se dispună şi suspendarea executării sentinţei civile nr. 1581 din 21 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, până la soluţionarea recursului, iar pe fond, în temeiul art. 304. pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu respingerea în totalitate a acţiunii ca neîntemeiată.
Pe fond, recurenta a susţinut că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 379 C. proc. civ., întrucât suma reprezentând pretenţiile intimatei-reclamante aşa cum este solicitată în primul capăt de cerere nu reprezintă o creanţa certă, lichidă şi exigibilă, deoarece nu este cuantificată şi este exprimată în procente (70%-30%).
A arătat că SC R. SA a început executarea silită prin poprire pentru recuperarea întregii sume din titlul executoriu decizia nr. 415/207, de la debitorul S.I.F. Oltenia SA, astfel că, faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a fost începută procedura executării silite de către creditoare, deoarece având în vedere dispoziţiile legale ale O.G. nr. 22/2002, republicată, care prevăd un regim special de plată a obligaţiilor instituţiilor publice faţă de creditori, nu era legală şi posibilă la acel moment începerea executării silite faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, decât cu respectarea dispoziţiilor art. 1-3 din actul normativ sus-menţionat.
Menţionează că S.I.F. Oltenia SA, în cadrul contestaţiei la executare prevăzută de dispoziţiile art. 399 şi art. 400 C. proc. civ., avea posibilitatea să ceară lămurirea titlului executoriu, în sensul că aceasta creanţă provine dintr-un titlu civil şi nu un titlu comercial, cu consecinţe deosebite la executarea obligaţiei de plată.
Cum S.I.F. Oltenia SA, ca debitor împotriva căruia s-a început executarea, nu a uzat de căile legale de atac, în sensul că nu a cerut lămurirea titlului în faza executării silite - fiind titlu civil - cu dobânzi legale şi nu titlu comercial - cu plata dobânzilor comerciale solicitate nelegal şi nejustificat, a apreciat că aceasta este obligată să suporte consecinţele atitudinii sale de pasivitate.
Recurenta a considerat că decizia pronunţată este nelegală şi din perspectiva aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1052 C. civ.
Împotriva înfiinţării popririi de către creditorul SC R. SA, intimata S.I.F. Oltenia SA avea posibilitate să depună toate apărările legale şi să pună în discuţie legalitatea plăţii sumei totale de 936.515 RON către creditor, în condiţiile art. 399 şi urm C. proc. civ., deoarece executarea silită a fost pornită împotriva societăţii şi nu de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Având în vedere că S.I.F. Oltenia SA nu a contestat această executare silită în condiţiile art. 399 şi urm C. proc. civ., este în culpă şi suma solicitată nu mai poate fi plătită de de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, deoarece este nelegală.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
În esenţă, recurenta prin criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reia aceleaşi critici formulate în apel, cu privire la condiţiile existenţei unei creanţe necesare declanşării procedurii execuţionale şi neexercitarea căilor de atac împotriva popririi înfiinţate de creditoare, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 379 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 1052 C. civ.
Contrar susţinerilor recurentei, creanţa în cauză este certă, lichidă şi exigibilă şi rezultă din titlul executoriu - decizia nr. 415/2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul de executare nr. 123/E/2009.
Dispoziţiile art. 379 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Potrivit textului legal creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el.
Creanţa este lichidă, astfel cum precizează art. 379 alin. (4) C. proc. civ., atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de el, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de calcule deosebite.
Creanţa este exigibilă la momentul scadenţei, care poate fi momentul naşterii sale (cazul obligaţiilor pure şi simple) sau momentul împlinirii termenului sau, după caz, a condiţiei pentru plată (cazul obligaţiilor afectate de modalităţi).
Verificând aceste condiţii la speţă, se constată că obligaţia de plată stabilită prin decizia menţionată, care reprezintă titlu executoriu este certă, lichidă şi exigibilă, deoarece cuantumul acesteia este stabilit în mod clar, iar datoria care incumbă fiecărei codebitoare poate fi stabilită în mod clar în raport de cotele de capital pe care le-au deţinut, respectiv 70% Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi 30% S.I.F. Oltenia SA.
Împrejurarea că în cuprinsul titlului executoriu nu s-a prevăzut în mod efectiv suma datorată de către fiecare codebitor, nu are relevanţă asupra caracterului cert, lichid şi exigibil al datoriei, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, având în vedere că între codebitori faţă de creditor opera solidaritatea, iar prin titlu menţionat s-a stabilit obligaţia de plată totală care incumba ambilor codebitori.
Potrivit dispoziţiile art. 1052 C. civ., obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator către altul decât numai partea sa.
În raport de aceste dispoziţii legale, în speţă, divizarea creanţei se face raportat de contribuţia fiecăruia la naşterea acesteia, astfel că, despăgubirile civile sunt individualizate în limitele stabilite prin decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5837/63/2007, adică proporţional cu cotele de aport de capital deţinute de acestea, adică S.I.F. Oltenia SA 30% şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului 70% la capitalul social al societăţii privatizate.
Astfel, se constată că instanţa de apel în mod corect, a reţinut că apelanta-pârâtă este obligată să suporte partea din datorie corespunzătoare contribuţiei sale, apreciată în funcţie de cotele de aport de capital deţinute la privatizarea societăţii SC R. SA.
Cu privire la cea de-a doua critică, referitoare la împrejurarea că nu a fost contestată această formă de executare silită, în condiţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ., fapt ce reţine culpa societăţii, iar suma solicitată nu mai poate fi plătită de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, deoarece este nelegală.
Dreptul de opţiune al creditoarei de a urmări pe debitorul de la care a apreciat că poate recupera debitul mai repede şi în integralitate este un drept care decurge din solidaritatea debitorilor obligaţi, iar împrejurarea că SC R. SA şi-a exercitat acest drept şi a urmărit pe unul dintre codebitorii solidari, nu îi poate profita codebitorului neurmărit în scopul de a se sustrage de la plata datoriei corespunzătoare aşa cum susţine recurenta-pârâtă.
Prin decizia nr. 415 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 5837/63/2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti şi S.I.F. Oltenia SA au fost obligate în solidar la plata sumei datorate către SC R. SA, considerent ce a rezultat din calitatea lor de foşti acţionari ai SC R. SA în cote de 70% (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) şi respectiv 30% (S.I.F. Oltenia SA - fost Fondul Proprietăţii Private V Oltenia), şi totodată instituţii implicate în procesul de privatizare a SC R. SA.
S.I.F. Oltenia SA nu se putea opune executării titlului sub aspectul sumei executate, deoarece titlul conţinea o obligaţie solidară a părţilor, partajare care nu putea fi realizată decât în cadrul acţiunii în regres împotriva recurentei.
Pe de altă parte, atitudinea pasivă a recurentei-pârâte care pe parcursul procesului nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă echivalează cu recunoaşterea tacită a datoriei.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, că nu sunt fondate criticile formulate în cuprinsul motivelor de recurs, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 507 A din data de 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4097/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4126/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
