ICCJ. Decizia nr. 4105/2012. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4105/2012
Dosar nr. 710/32/2010
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
La data de 31 mai 2010, T.M. în contradictoriu cu intimata Asociaţia de proprietari nr. K Piatra Neamţ, a solicitat Tribunalului Neamţ ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei de concediere din 1 octombrie 2009 şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate.
Prin sentinţa civilă nr. 862/C din 3 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ a fost admisă contestaţia formulată de T.M., cu consecinţa anulării dispoziţiei din 9 septembrie 2009 înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ sub nr.EE din 1 octombrie 2009.
A obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. K Piatra Neamţ invocând faptul că, în calitatea sa de administrator al Asociaţiei de Proprietari numita T.M. a cauzat un prejudiciu de circa 60.000 RON, confirmat de raportul de expertiză tehnică depus în Dosarul nr. 4401/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ în care contestatoarea are calitatea de învinuită.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia nr. 1445 din 29 noiembrie 2010 a admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată şi a respins ca tardiv formulată contestaţia.
Împotriva acestei decizii, T.M. a formulat contestaţie în anulare susţinând faptul că, decizia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale întrucât s-a stabilit ca dată a comunicării deciziei, data la care a refuzat să semneze decizia.
Prin decizia civilă nr. 529 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca neîntemeiată contestaţia în anulare a deciziei civile nr. 1445 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs T.M., criticând-o ca nelegală întrucât nu a semnat decizia de concediere şi nici nu i s-a comunicat această decizie.
Recursul declarat în cauză este inadmisibil.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau în recurs.
În speţă, contestaţia în anulare a fost introdusă împotriva deciziei civile nr. 1445 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău prin care a fost soluţionat recursul formulat pe fondul litigiului, decizia fiind irevocabilă.
Or, potrivit art. 377 C. proc. civ., hotărârea pronunţată în contestaţie este, de asemenea, irevocabilă.
În aceste condiţii, decizia Curţii de Apel pronunţată în contestaţia în anulare nu mai este susceptibilă de a fi atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.M. împotriva deciziei nr. 529/2011 din data de 30 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4104/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4135/2012. Civil → |
---|