ICCJ. Decizia nr. 4138/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4138/2012
Dosar nr. 2492/109/2011
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2012
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1 din 13 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a I-a civilă, s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul D.S.S. împotriva deciziei civile nr. 3062 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Argeş. Apelantul a fost obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată către intimaţi.
Împotriva acestei decizii, contestatorul D.S.S. a declarat recurs, fără a indica temeiul de drept.
În susţinerea recursului, recurentul a invocat următoarele argumente:
- a solicitat proba cu acte, înscrisuri, interogatoriu personal pentru D.I.M., D.S.M., martori, expertiza;
- în căile de atac exercitate, prin înscrisurile depuse a menţionat că nu a primit sumele stabilite de instanţă, de la D.S.A., D.S.M.;
- în sentinţa civilă a fost stabilită suprafaţa de 250 m.p. pârâtului D.S.M., în fapt fiind o suprafaţă de cca. 1ha, ocupată abuziv de D.S.M.;
- înscrisurile din dosare au fost ignorate de instanţa de fond şi de recurs, fără a se analiza acţiunea sub toate aspectele;
- suprafaţa terenului intravilan de circa 1ha, casa părintească şi celelalte bunuri rămase de pe urma autorului D.S.S., au fost evaluate la preţuri derizorii;
- prin cererea precizatoare din Dosarul nr. 8675/280/2010 al Tribunalului Argeş, recurentul precizează că a solicitat ca instanţa de recurs să înainteze o adresă la SC O.P. SA Bucureşti, prin care să se emită o adeverinţă din care să rezulte sumele reţinute, defalcate pe luni, numitului D.S.M., fost salariat la A. SA Piteşti, din anii 1975-1976.
- pe baza sentinţei s-au emis titluri de proprietate intravilan, extravilan, certificat de moştenitor, contract de partaj voluntar, autorizaţie de construcţie a casei fără consimţământul recurentului, meu pe care le voi depune.
Înalta Curte, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În actuala reglementare, recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege, art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., prin care se realizează un control judiciar al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, din perspectiva motivelor de nelegalitate mai sus arătate.
În speţă, prin cererea de recurs, recurentul nu a formulat critici ce ar putea face o posibilă încadrare a acestora într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod.
Or, simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
Astfel că, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurent cu privire la neadministrarea unor probe, la faptul că pârâţii nu au formulat întâmpinare, că anumite bunuri rămase de pe urma autorului D.S.S. au fost evaluate în mod derizoriu, fără a se formula critici privind interpretarea şi aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, şi fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii apelului, Curtea urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, motivat de faptul că recurentul nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Aşa fiind, constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, urmează să aplice cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul contestator D.S.S. va fi obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 300 RON către intimaţii D.M., S.I., P.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de contestatorul D.S.S. împotriva deciziei civile nr. 1 din 13 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a I-a civilă.
Obligă recurentul contestator D.S.S. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii D.M., S.l., P.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 4136/2012. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4141/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
---|